CELE MAI NOI ARTICOLE

Dacia începe să vândă modelul Duster în Marea Britanie

Dacia va prelua începând de joi precomenzi pentru vânzarea modelului Duster în Marea Britanie, la preţuri care pornesc de la 8.995 de lire sterline (circa 12.250 de euro), însă primele livrări sunt programate în luna ianuarie, potrivit site-ului publicaţiei britanice AutoExpress.
Dacia începe să vândă modelul Duster în Marea Britanie

CC: Modificarea Legii învăţământului în legătură cu patrimoniul universitar, neconstituţională

Curtea Constituţională a decis, miercuri, că este neconstituţională modificarea legii învăţământului care instituie un nou regim de utilizare a patrimoniului universităţilor particulare.
CC: Modificarea Legii învăţământului în legătură cu patrimoniul universitar, neconstituţională

Ponta: Românii pot să decidă dacă rămân sau nu cu Băsescu

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, după decizia Curţii Constituţionale legată de reprezentarea la Consiliul European, că românii pot să decidă dacă rămân sau nu cu preşedintele Traian Băsescu.
Ponta: Românii pot să decidă dacă rămân sau nu cu Băsescu

Gestul emoţionant al lui Goian: Cum a câştigat pentru totdeauna simpatia fanilor lui Rangers

Jucătorul Dorin Goian se află printre cei trei jucători care ar accepta să-şi transfere contractele pe noua societate care va administra clubul Glasgow Rangers, alţi opt fotbalişti refuzând până în prezent să facă acest lucru, spre nemulţumirea patronului Charles Green, informează presa engleză.
Gestul emoţionant al lui Goian: Cum a câştigat pentru totdeauna simpatia fanilor lui Rangers

Bloomberg:Draghi ar putea intra în zona crepusculară, unde şi lui Bernanke îi este frică să păşească

Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, analizează aducerea dobânzilor BCE "într-o zonă crepusculară" de care se fereşte chiar şi şeful Rezervei Federale a SUA, Ben Bernanke.
Bloomberg:Draghi ar putea intra în zona crepusculară, unde şi lui Bernanke îi este frică să păşească

BNR ia în considerare o posibilă reducere a rezervelor minime, dar „în paşi extrem de mici”

BNR ia în considerare o posibilă scădere a rezervelor obligatorii la lei, având în vedere lipsa structurală de lichiditate din piaţă, iar dacă va fi operată o astfel de reducere va fi în "paşi extrem de mici" şi "cu ochii în patru" pentru a nu crea alte dezechilibre, afirmă Mugur Isărescu.
BNR ia în considerare o posibilă reducere a rezervelor minime, dar

Legea uninominalului pur este neconstituţională. Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi

Curtea Constituţională a decis, miercuri, că Legea uninominalului pur este neconstituţională. Anunţul a fost făcut de către preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean.
Legea uninominalului pur este neconstituţională. Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi

Apple a obţinut în instanţă blocarea vânzării unei tablete Samsung în Statele Unite

Apple a obţinut într-o instanţă din Statele Unite o decizie preliminară care blochează imediat vânzarea tabletei Samsung Galaxy Tab 10.1, înaintea unui proces care va începe în iulie, parte a unui război global privind patentele între cei doi producători IT.
Apple a obţinut în instanţă blocarea vânzării unei tablete Samsung în Statele Unite

Mediafax Talks about Auto Industry – Stroe: Pregătirile pentru lansarea „Logan 2” sunt în grafic

Pregătirile pentru "Logan 2" sunt în grafic, maşina urmând să fie lansată în acest an, a declarat, miercuri, Constantin Stroe, vicepreşedintele Automobile Dacia.
Mediafax Talks about Auto Industry - Stroe: Pregătirile pentru lansarea

Huffington Post: Trucurile murdare ameninţă să submineze reînnoirea politică în România

Succesul lui Victor Ponta ca premier pare să fi deranjat "vechea gardă şi pe preşedintele Traian Băsescu", susţine Huffington Post într-un comentariu intitulat "Trucurile murdare ameninţă să submineze reînnoirea politică în România" şi publicat în ediţia electronică.
Huffington Post: Trucurile murdare ameninţă să submineze reînnoirea politică în România

REPORTAJ: Iaurt cu afumătură, salam de peşte, cremă de unt cu ulei de palmier – produse de studenţi – FOTO

Iaurtul cu cotlet haiducesc, salamul afumat de peşte cu proteină de soia, berea cu cireşe şi crema de unt cu ulei de palmier s-au numărat printre produsele inovatoare ale studenţilor din Cluj de la Medicină Veterinară, create pentru examenul de licenţă din acest an şi expuse pentru degustare.
REPORTAJ: Iaurt cu afumătură, salam de peşte, cremă de unt cu ulei de palmier - produse de studenţi - FOTO

Moţi va semna un contract pe trei ani cu campioana Bulgariei, Ludogoreţ Razgrad

Fundaşul Cosmin Moţi urmează să semneze un contract pe trei ani cu clubul bulgar Ludogoreţ Razgrad, după ce a declarat în mai multe rânduri că nu intenţionează să-şi prelungească înţelegerea cu Dinamo, care expira anul viitor, a declarat pentru MEDIAFAX impresarul jucătorului, Victor Becali.
Moţi va semna un contract pe trei ani cu campioana Bulgariei, Ludogoreţ Razgrad

Preda: Sfidarea Curţii Constituţionale e un act grav. Niciun premier nu a îndrăznit să fie împotriva supremaţiei legii

Europarlamentatul PDL Cristian Preda atrage atenţia că sfidarea Curţii Constituţionale este un act grav, el menţionând că "niciunul dintre premierii care l-au precedat pe Victor Ponta nu a îndrăznit să meargă împotriva supremaţiei legii".
Preda: Sfidarea Curţii Constituţionale e un act grav. Niciun premier nu a îndrăznit să fie împotriva supremaţiei legii

Becali: Olguţa Vasilescu e olteancă focoasă, fanatică, dar nu are bani să susţină Universitatea

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat miercuri că e dispus să-l cedeze gratuit pe Mihai Costea la Universitatea Craiova, fiind însă convins că nici Adrian Mititelu, nici primarul Olguţa Vasilescu, pe care a numit-o "focoasă", nu vor putea să susţină financiar echipa decât "mascat".
Becali: Olguţa Vasilescu e olteancă focoasă, fanatică, dar nu are bani să susţină Universitatea

Oltchim va intra în procedură de administrare specială

Guvernul a decis ca Oltchim să intre în procedură de administrare specială, hotărârea fiind luată în şedinţa de miercuri. Aproximativ o sută de sindicalişti de la Oltchim au pichetat, miercuri, Ministerul Economiei, cerând acordarea salariilor restante din aprilie şi reorganizarea companiei înainte de privatizare.
Oltchim va intra în procedură de administrare specială

Producătorul de ceaiuri Plafar a ieşit din insolvenţă

Tribunalul Bucureşti a decis ieşirea Plafar din insolvenţă, după ce planul de reorganizare al producătorului de ceaiuri a permis, în premieră pentru România, achitarea tuturor creanţelor la valoarea nominală, potrivit administratorului judiciar, Assistance Insolv, din grupul Borza şi Asociaţii.
Producătorul de ceaiuri Plafar a ieşit din insolvenţă

Consiliul de Administraţie al TVR va prezenta un plan de redresare economică pe 6 luni, prin concedieri şi plata datoriilor

Consiliul de Administraţie al TVR va aproba, în termen de 45 zile, un program de redresare economică, cu restructurări economice, de personal şi plata datoriilor fiscale în şase luni, iar după acest interval va prezenta rezultatele Parlamentului, conform unei decizii a Guvernului.
Consiliul de Administraţie al TVR va prezenta un plan de redresare economică pe 6 luni, prin concedieri şi plata datoriilor

Fabrica de Rock aduce la B’estfest show-uri live metal, punk şi hardcore

Fabrica de Rock va aduce la B'estfest Summer Camp 2012 show-uri live metal, punk şi hardcore, precum şi petreceri pentru rockeri înfocaţi, de la bikeri, punkeri şi metalişti la iubitori de balade la un şpriţ, informează organizatorii, Emagic.
Fabrica de Rock aduce la B'estfest show-uri live metal, punk şi hardcore

EVALUAREA NAŢIONALĂ 2012 – Pop: Testul la română a fost moştenit de la Funeriu, repartiţia computerizată nu este afectată

Subiectele la testele naţionale au fost moştenite de la fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, dar repartiţia computerizată a elevilor nu va fi afectată de ambiguitatea subiectului acuzat la limba română, potrivit ministrului interimar de resort Liviu Pop.
EVALUAREA NAŢIONALĂ 2012 - Pop: Testul la română a fost moştenit de la Funeriu, repartiţia computerizată nu este afectată

Iggy Pop a înregistrat o piesă pentru coloana sonoră a serialului „True Blood”

Rockerul Iggy Pop a înregistrat un duet cu Bethany Cosentino, solista grupului Best Coast, care va fi inclus pe coloana sonoră a serialului de televiziune "True Blood".
Iggy Pop a înregistrat o piesă pentru coloana sonoră a serialului

Ponta: Evident, joi voi merge la Bruxelles

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, după decizia Curţii Constituţionale, că va merge, evident, la Bruxelles, la Consiliul European.
Ponta: Evident, joi voi merge la Bruxelles

Ce sumă a obţinut familia Năstase în 2011 din vânzarea unor bunuri

Adrian şi Dana Năstase au obţinut în anul 2011 suma de 567.500 de euro din vânzarea pădurii Corbeanca - ce aparţinea amândurora, precum şi din vânzarea unor cote-părţi din apartamente moştenite de Dana Năstase, potrivit declaraţiei de avere a lui Adrian Năstase.
Ce sumă a obţinut familia Năstase în 2011 din vânzarea unor bunuri

DESCOPERIRE ISTORICĂ: Tezaur în valoare de 12 milioane de euro descoperit după 30 de ani de căutări – FOTO, VIDEO

După trei decenii în care au căutat comori pe o insulă britanică - Jersey - fără rezultat însă, norocul le-a surâs lui Reg Mead şi Richard Miles. Cei doi au reuşit să scoată la suprafaţă cea mai mare rezervă de monede celtice descoperită vreodată în nordul Europei.
DESCOPERIRE ISTORICĂ: Tezaur în valoare de 12 milioane de euro descoperit după 30 de ani de căutări - FOTO, VIDEO

PREŞEDINTELE TRAIAN BĂSESCU merge la Consiliul European, a decis Curtea Constituţională. Ponta: Evident, joi voi merge la Bruxelles

Curtea Constituţională a decis, miercuri, că preşedintele României participă la reuniunile Consiliului European, în calitate de şef al statului, această atribuţie putând fi delegată de către acesta, în mod expres, primului-ministru. Premierul Victor Ponta a declarat, după decizia Curţii Constituţionale, că va merge, evident, la Bruxelles, la Consiliul European.
PREŞEDINTELE TRAIAN BĂSESCU merge la Consiliul European, a decis Curtea Constituţională. Ponta: Evident, joi voi merge la Bruxelles

Autorizaţia de reînhumare a scriitorului Nyiro Jozsef, anulată de Tribunalul Harghita

Autorizaţia de înhumare a scriitorului Nyiro Jozsef, emisă de Primăria municipiului Odorheiu Secuiesc şi atacată în contencios administrativ de către Prefectura Harghita, a fost anulată, miercuri, de Tribunalul Harghita, decizia nefiind însă definitivă.
Autorizaţia de reînhumare a scriitorului Nyiro Jozsef, anulată de Tribunalul Harghita

Gest istoric al Elisabetei a II-a: Cui i-a strâns mâna regina Marii Britanii – FOTO

Regina Elizabeth a Marii Britanii, care s-a aflat miercuri la Belfast, a dat mâna cu Martin McGuinness, fostul lider al Armatei Republicane Irlandeze (IRA), actualul vicepremier nord-irlandez, într-un gest istoric, potrivit Buckingham Palace.
Gest istoric al Elisabetei a II-a: Cui i-a strâns mâna regina Marii Britanii - FOTO

EVALUAREA NAŢIONALĂ 2012: Cum se poate obţine nota 5 la proba de matematică

Elevii de clasa a VIII-a care au susţinut, miercuri, proba scrisă de matematică din cadrul evaluării naţionale au putut obţine minimum nota 5 dacă rezolvau câteva exerciţii bazate pe calcule elementare şi dacă desenau corect o piramidă patrulateră regulată, potrivit baremului.
EVALUAREA NAŢIONALĂ 2012: Cum se poate obţine nota 5 la proba de matematică

Alba: Trei morţi în urma unui accident rutier în care a fost implicată o cisternă cu GPL. Circulaţia pe DN1, blocată pe un sens

Trei persoane au murit, miercuri după-amiază, în urma unui accident produs pe DN 1, în zona localităţii Oiejdea, judeţul Alba, după ce un autoturism s-a ciocnit cu o cisternă încărcată cu gaz lichefiat, circulaţia fiind blocată pe un sens.
Alba: Trei morţi în urma unui accident rutier în care a fost implicată o cisternă cu GPL. Circulaţia pe DN1, blocată pe un sens

Matt Damon şi Jeremy Renner ar putea juca împreună în următorul film din seria „Jason Bourne”

Actorii Matt Damon şi Jeremy Renner ar putea să joace împreună în următorul film din seria "Jason Bourne", a declarat Frank Marshall, producătorul acestei francize de succes.
Matt Damon şi Jeremy Renner ar putea juca împreună în următorul film din seria

Gheorghe Flutur şi-a depus candidatura la funcţia de secretar general al PDL

Preşedintele PDL Suceava, Gheorghe Flutur, şi-a depus candidatura pentru funcţia de secretar general al partidului în cadrul Convenţiei Naţionale a PDL ce va fi organizată în 30 iunie.
Gheorghe Flutur şi-a depus candidatura la funcţia de secretar general al PDL

Peste 100 de trenuri au avut întârzieri din cauza furturilor de cablu, în nordul Germaniei

Peste 100 de trenuri au avut întârzieri în nordul Germaniei în urma furturilor de cablu pe o linie intens circulată între Hamburg şi Hanovra (nord), a anunţat poliţia germană miercuri.
Peste 100 de trenuri au avut întârzieri din cauza furturilor de cablu, în nordul Germaniei

Becali anunţă un nou transfer la Steaua: Ce jucător a achiziţionat

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a anunţat miercuri că gruparea "roş-albastră" l-a achiziţionat pe fundaşul macedonean Daniel Georgievski, care va juca la formaţia antrenată de Reghecampf doi ani doar în cazul în care este titular în jumătate din meciurile din acest an.
Becali anunţă un nou transfer la Steaua: Ce jucător a achiziţionat

Recep Tayyip Erdogan susţine că Turcia nu intenţionează să atace Siria

Premierul turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat miercuri că Turcia nu intenţionează să atace Siria vecină, care a doborât unul dintre avioanele sale de luptă în Marea Mediterană.
Recep Tayyip Erdogan susţine că Turcia nu intenţionează să atace Siria

MEDIAFAX lansează www.politicieni.mediafax.ro, singura platformă din România despre politicienii aflaţi în funcţii publice

Mediafax, cel mai mare furnizor român de informaţie generalistă şi de business, lansează miercuri www.politicieni.mediafax.ro, o platformă care oferă oamenilor politici un canal credibil de comunicare cu cetăţenii, iar publicului acces la date şi informaţii despre cei aflaţi în funcţii publice.
MEDIAFAX lansează www.politicieni.mediafax.ro, singura platformă din România despre politicienii aflaţi în funcţii publice

PDL contestă la CC modificările la Legea referendumului şi la Legea Curţii Constituţionale

PDL a depus, miercuri, sesizările privind neconstituţionalitatea modificărilor aduse de Parlament Legii referendumului şi Legii Curţii Constituţionale, a declarat pentru MEDIAFAX deputatul PDL Daniel Buda, preşedinte al Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor.
PDL contestă la CC modificările la Legea referendumului şi la Legea Curţii Constituţionale

Macovei: Nu candidez pentru nicio funcţie la Convenţie. Îi voi susţine pe Preda, Voinescu, Paleologu

Europarlamentarul PDL Monica Macovei a decarat miercuri, pentru MEDIAFAX, că la Convenţia partidului nu va candida pentru nicio funcţie de conducere în PDL, că îi va susţine pe Cristian Preda, Sever Voinescu, Theodor Paleologu şi pe toţi cei care "vor revigorarea şi reformarea PDL".
Macovei: Nu candidez pentru nicio funcţie la Convenţie. Îi voi susţine pe Preda, Voinescu, Paleologu

Primăria Arad, amendată cu 8.000 de lei pentru amplasarea unui bust al lui Corneliu Coposu

Primăria Arad a fost amendată de Ministerul Culturii cu 8.000 de lei pentru că a amplasat în oraş un bust din bronz al lui Corneliu Coposu fără să obţină un aviz de calitate pentru lucrare, amenda fiind contestată de municipalitate.
Primăria Arad, amendată cu 8.000 de lei pentru amplasarea unui bust al lui Corneliu Coposu

Maradona: Cristiano Ronaldo merită o statuie la Lisabona

Fostul internaţional argentinian Diego Armando Maradona a declarat, miercuri, că atacantul portughez Cristiano Ronaldo merită o statuie la Lisabona.
Maradona: Cristiano Ronaldo merită o statuie la Lisabona

Marga: Invitaţia la Consiliul European pentru Ponta vine azi. Tot azi vin ecusoanele de intrare ale delegaţiei

Ministrul Afacerilor Externe, Andrei Marga, a declarat, miercuri, că invitaţia la Consiliului European pe numele premierului Victor Ponta urmează să vină astăzi de la Bruxelles, la fel ca şi ecusoanele de acces pentru membrii delegaţiei condusă de acesta.
Marga: Invitaţia la Consiliul European pentru Ponta vine azi. Tot azi vin ecusoanele de intrare ale delegaţiei

Ciprul, aflat în plină criză economică, se pregăteşte să preia preşedinţia UE

Ciprul va prelua începând de la 1 iulie preşedinţia semestrială a Uniunii Europene (UE), deşi mica insulă mediteraneeană, divizată într-o parte greacă şi una turcă, se află în plină criză economică.
Ciprul, aflat  în plină criză economică, se pregăteşte să preia preşedinţia UE