CELE MAI NOI ARTICOLE

Salonul auto de la Geneva: Companiile vor prezenta circa 140 de autovehicule în premieră mondială

Companiile auto vor prezenta în martie la salonul auto de la Geneva circa 140 de autovehicule în premieră mondială sau europeană, a anunţat, marţi, directorul general al salonului, Andre Hefti.
Salonul auto de la Geneva: Companiile vor prezenta circa 140 de autovehicule în premieră mondială

Alegerile prezidenţiale din Yemen, marcate de violenţe soldate cu victime

Patru persoane, între care un copil, au fost ucise şi mai multe au fost rănite, marţi, în violenţele electorale din Yemen, jumătate din secţiile de vot pentru scrutinul prezidenţial fiind închise din această cauză la Aden.
Alegerile prezidenţiale din Yemen, marcate de violenţe soldate cu victime

Contestaţia în cazul avertismentului CNCD dat preşedintelui, amânată de instanţă pentru 15 mai

Curtea de Apel Bucureşti a amânat, marţi, judecarea contestaţiei FACIAS la decizia CNCD de a-l sancţiona cu avertisment pe preşedintele Băsescu pentru declaraţiile privind posibilul urmaş de monarh cu dizabilităţi, cerând reprezentantului ONG-ului să demonstreze că are mandat de reprezentare.
Contestaţia în cazul avertismentului CNCD dat preşedintelui, amânată de instanţă pentru 15 mai

Corina Creţu a interpelat CE pe tema sărăciei, care afectează mai ales copiii din România

Europarlamentarul Corina Creţu, vicepreşedinte PSD, a interpelat CE, în legătură cu gradul îngrijorător de sărăcie în rândul cetăţenilor Uniunii Europene, cei mai afectaţi fiind copiii, ea solicitând Executivului european adoptarea de măsuri coordonate.
Corina Creţu a interpelat CE pe tema sărăciei, care afectează mai ales copiii din România

Pasagerii Tarom vor putea efectua singuri formalităţile de check-in, din luna martie

Tarom va introduce în luna martie un serviciu de check-in la kiosk, valabil pentru zborurile interne şi internaţionale operate de companie cu plecare de pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă.
Pasagerii Tarom vor putea efectua singuri formalităţile de check-in, din luna martie

Ungureanu cere miniştrilor să se pregătească pentru ca şedinţa cu Moldova să nu fie de „complezenţă”

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, marţi, că a solicitat tuturor miniştrilor să pregătească documente privind relaţiile bilaterale dintre România şi Republica Moldova, astfel încât şedinţa comună a guvernelor din cele două state să nu fie doar una de "complezenţă".
Ungureanu cere miniştrilor să se pregătească pentru ca şedinţa cu Moldova să nu fie de

Deputaţii au adoptat pe articole proiectul care prevede că infracţiunile de omor nu se prescriu

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, pe articole, proiectul de modificare a Codului Penal în sensul ca infracţiunile de omor să nu se prescrie, votul final fiind amânat.
Deputaţii au adoptat pe articole proiectul care prevede că infracţiunile de omor nu se prescriu

Locuitorii din Mangalia ar putea avea căldură începând de marţi seară

Locuitorii din Mangalia ar putea avea căldură începând de marţi seară după ce reprezentanţii primăriei au semnat ordinele de plată către Callatis Therm şi după ce viceprimarul Constantin Filimon a revenit asupra notificării trimise societăţii de termoficare privind încetarea contractului.
Locuitorii din Mangalia ar putea avea căldură începând de marţi seară

Fraţii Dardenne vin în România, pe 5 martie, la premiera filmului lor „Le Gamin au Vélo” – VIDEO

Celebrii regizori Jean-Pierre şi Luc Dardenne vin în România la avanpremiera celui mai recent film al lor, "Băiatul cu bicicletă/ Le Gamin au Vélo", care va avea loc pe 5 martie, la Cinema Studio din Bucureşti, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Fraţii Dardenne vin în România, pe 5 martie, la premiera filmului lor

Buzău: Explozie urmată de un incendiu, la biblioteca din localitatea Amaru

O explozie urmată de un incendiu a avut loc, marţi, la biblioteca din localitatea buzoiană Amaru, bibliotecara suferind arsuri pe faţă, însă fără să fie internată în spital.
Buzău: Explozie urmată de un incendiu, la biblioteca din localitatea Amaru

Plante străvechi, readuse la viaţă după 30.000 de ani – FOTO

Oamenii de ştiinţă din Rusia au reuşit să cultive plante viabile provenind din seminţele unor fructe străvechi, depozitate de veveriţe în permafrostul siberian în urmă cu 30.000 de ani.
Plante străvechi, readuse la viaţă după 30.000 de ani - FOTO

Preţul primelor licitaţii RA-APPS: 52.000 euro o mansardă în Bucureşti, 2,4 milioane euro un hotel

Primele imobile scoase la vânzare de către Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) vor fi licitate pornind de la preţuri cuprinse între 48.000 euro şi 2,4 milioane euro, fără TVA, cele mai scumpe active ofertate fiind vilele cu caracter turistic şi hotelurile de pe litoral şi din Suceava.
Preţul primelor licitaţii RA-APPS: 52.000 euro o mansardă în Bucureşti, 2,4 milioane euro un hotel

Udrea, despre faptul că deputaţii PSD au asistat la plen de la balcon: Neserioasă atitudine

Deputatul PDL Elena Udrea a catalogat, marţi, drept neserioasă atitudinea parlamentarilor opoziţiei care au asistat de la balcoanele Camerei la şedinţa de plen a acestui for şi a apreciat că "reprezentanţii opoziţiei încă nu găsesc motivaţia" pentru a reveni la lucrări.
Udrea, despre faptul că deputaţii PSD au asistat la plen de la balcon: Neserioasă atitudine

Denzel Washington: Soţia mea votează în locul meu pe buletinele pentru Oscaruri

Actorul american Denzel Washington a spus că soţia sa votează în locul lui, pe buletinele de vot care îi sunt trimise pentru desemnarea laureaţilor de la gala premiilor Oscar, întrucât starul american nu urmăreşte toate filmele din competiţie
Denzel Washington: Soţia mea votează în locul meu pe buletinele pentru Oscaruri

Ungureanu interesat de cazul exploziei din Sighetu Marmaţiei, inclusiv de cum se dau licenţe de gaze

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu este interesat de cazul exploziei din Sighetu Marmaţiei, inclusiv de modul în care sunt acordate licenţe pentru lucrări de gaze, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.
Ungureanu interesat de cazul exploziei din Sighetu Marmaţiei, inclusiv de cum se dau licenţe de gaze

Jocurile Olimpice de la Londra: Care va fi trupa care va marca închiderea competiţiei – VIDEO

Trupa britanică Blur va fi cap de afiş la concertul organizat în Hyde Park, pentru a marca închiderea Jocurilor Olimpice de la Londra, pe 12 august.
Jocurile Olimpice de la Londra: Care va fi trupa care va marca închiderea competiţiei - VIDEO

Ungureanu: Vom transmite FMI un semnal de continuitate. Noii miniştri se vor acomoda cu Fondul

Guvernul va transmite oficialilor FMI şi CE, la întâlnirea programată pentru miercuri, un semnal de continuitate privind respectarea angajamentelor convenite de fostul Cabinet şi va permite noilor miniştri să se "acomodeze" cu membrii misiunii, a declarat, marţi, premierul Mihai Răzvan Ungureanu.
Ungureanu: Vom transmite FMI un semnal de continuitate. Noii miniştri se vor acomoda cu Fondul

Craiova: Bercea Mondial, operat din cauza unei afecţiuni la rinichi, a fost externat din spital

Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a fost externat, marţi, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova, după ce săptămâna trecută fusese transferat de la Penitenciarul din Craiova la unitatea medicală, unde a fost operat în urma unei afecţiuni renale.
Craiova: Bercea Mondial, operat din cauza unei afecţiuni la rinichi, a fost externat din spital

Tony MacAlpine se va întâlni cu fanii pe 5 martie, în ziua concertului din Capitală – VIDEO

Chitaristul Tony MacAlpine, care va susţine un concert la Bucureşti pe 5 martie, în The Silver Church, se va întâlni cu fanii români în aceeaşi zi şi va acorda autografe, informează organizatorii, Phoenix Entertainment.
Tony MacAlpine se va întâlni cu fanii pe 5 martie, în ziua concertului din Capitală - VIDEO

Cum stă România faţă de Grecia la principalii indicatori economici

Grecia a ajuns la un nou acord cu creditorii săi externi, dar acest lucru înseamnă că ţara va fi nevoită ca până în 2014, atât cât durează noua înţelegere, să ia noi măsuri dure de austeritate.
Cum stă România faţă de Grecia la principalii indicatori economici

Moroşanu: O să-i fac pe olandezi să ne primească în spaţiul Schengen!

Luptătorul ieşean de K1, Cătălin Moroşanu, a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, că vrea să-i învingă pe adversarii care se pregătesc în Olanda pentru "piramida" Galei Super Kombat de la Podgorica şi astfel să-i determine pe olandezi să acorde viza Schengen pentru România.
Moroşanu: O să-i fac pe olandezi să ne primească în spaţiul Schengen!

Tren de persoane blocat în Maramureş în urma unei avalanşe

Un tren de persoane care circulă între Vişeu de Sus şi Sighetu Marmaţiei a fost blocat, marţi după-amiază, timp de aproximativ 40 de minute, din cauza unei avalanşe care a dus la blocarea căii ferate.
Tren de persoane blocat în Maramureş în urma unei avalanşe

Primăria Capitalei a fost amendată cu 3.000 de lei pentru nefinalizarea proiectului de buget pe 2012

Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti a amendat Primăria Capitalei cu 3.000 de lei pentru neîntocmirea la termenul legal a proiectului de buget al Capitalei pe anul 2012, Prefectura Bucureşti semnalând întârzierea.
Primăria Capitalei a fost amendată cu 3.000 de lei pentru nefinalizarea proiectului de buget pe 2012

Târg de joburi pentru sezonul estival. Pe ce posturi te poţi angaja la hoteluri din Cipru şi Grecia

Peste 40 de hoteluri din Grecia si Cipru participă la ceea de a VIII-a ediţie a târgului de joburi "Happy Summer Job Fair" organizat la sfârşitul lunii februarie la Bucureşti, şi încearcă să angajeze peste 2.000 de români pentru perioada sezonului de vară.
Târg de joburi pentru sezonul estival. Pe ce posturi te poţi angaja la hoteluri din Cipru şi Grecia

Rugbyştii băimăreni donează sânge pentru victimele exploziilor de la Sighetu Marmaţiei

Jucătorii campioanei României la rugby CSM Ştiinţa Baia Mare donează sânge, marţi, pentru victimele exploziilor de la Sighetu Marmaţiei, care au avut loc în urmă cu două zile.
Rugbyştii băimăreni donează sânge pentru victimele exploziilor de la Sighetu Marmaţiei

Beretta, noul antrenor al lui Mutu la Cesena

Tehnicianul Mario Beretta a fost numit, marţi, în funcţia de antrenor principal al echipei AC Cesena, unde este legitimat atacantul Adrian Mutu, după demiterea lui Daniele Arrigoni, a anunţat clubul italian.
Beretta, noul antrenor al lui Mutu la Cesena

Lista completă a nominalizărilor la premiile Gopo 2012

Lungmetrajul "Periferic", de Bogdan George Apetri, a obţinut cele mai multe nominalizări - 12 - la cea de-a şasea ediţie a premiilor Gopo, considerate "Oscarurile" cinematografiei româneşti, care vor fi decernate la Bucureşti, pe 26 martie.
Lista completă a nominalizărilor la premiile Gopo 2012

Unsprezece răniţi în Arad după ce un microbuz cu muncitori a fost lovit frontal de un autoturism

Unsprezece persoane au fost rănite, marţi, în urma unui accident produs pe un drum judeţean din Arad, după ce un microbuz plin cu muncitori a fost lovit frontal de un autoturism Dacia Logan, al cărui şofer a pierdut controlul volanului din cauza poleiului.
Unsprezece răniţi în Arad după ce un microbuz cu muncitori a fost lovit frontal de un autoturism

Cel mai mare lanţ de tip fast food din lume vine în România. Unde va deschide Subway primul restaurant

Lanţul american de tip fast food Subway va deschide primul restaurant din România în aprilie, la Iaşi, în complexul imobiliar Palas dezvoltat de grupul Iulius, deţinut de omul de afaceri Iulian Dascălu.
Cel mai mare lanţ de tip fast food din lume vine în România. Unde va deschide Subway primul restaurant

Kanal D, Pro TV, Prima TV şi TVR 1, amendate pentru depăşirea spaţiului de publicitate

CNA a amendat, marţi, Kanal D cu 130.000 de lei, Pro TV, cu 100.000 de lei, Prima TV, cu 50.000 de lei, şi TVR 1, cu 20.000 de lei, pentru depăşirea spaţiului de publicitate legal, în lunile noiembrie şi decembrie 2011.
Kanal D, Pro TV, Prima TV şi TVR 1, amendate pentru depăşirea spaţiului de publicitate

Incendiu la un cămin dezafectat din zona Liceului M. Eliade. Un bărbat are arsuri pe 90% din corp

Un incendiu a izbucnit, marţi după-amiază, la un cămin dezafectat din zona Liceul Mircea Eliade din Capitală, un bărbat care a suferit arsuri pe 90 la sută din suprafaţa corpului fiind scos de pompieri şi transportat de un echipaj SMURD la Spitalul de Arşi.
Incendiu la un cămin dezafectat din zona Liceului M. Eliade. Un bărbat are arsuri pe 90% din corp

John Malkovich joacă, în Portugalia, în ultimul film al cineastului Raoul Ruiz

Actorul John Malkovich a început să joace, în Portugalia, în filmul "Débâcle", un proiect al cineastului chilian Raoul Ruiz - întrerupt după moartea acestuia în vara anului 2011 -, căruia starul american i-a adus un omagiu emoţionant, luni, la Lisabona.
John Malkovich joacă, în Portugalia, în ultimul film al cineastului Raoul Ruiz

Bulgaria are nevoie de 40 de milioane de euro pentru a reface zonele afectate de inundaţii

Bulgaria are nevoie de 75-80 de milioane de leva (aproximativ 38-40 milioane de euro) pentru a repara distrugerile cauzate de inundaţiile din sud-estul ţării, produse în urmă cu două săptămâni, conform unei estimări a ministrului Fondurilor Europene, Tomislav Doncev.
Bulgaria are nevoie de 40 de milioane de euro pentru a reface zonele afectate de inundaţii

Jurnalismul, o meserie de o viaţă şi o dragoste de cursă lungă. INDIRA CRASNEA – jurnalist Mediafax

O poveste interesantă din meseria de jurnalist: Când nimeni nu voia să-i ia un interviu lui Mircea Geoană, care o dăduse cu oiştea de gard la primăria Capitalei şi era un ministru de Externe abandonat. M-am dus într-o zi de sâmbătă , împreună cu colegul Mihai Spiridonică, fotograf talentat. Ministrul de Externe a întârziat mai bine de o oră. Dar am făcut un interviu de referinţă. Şi Mihai, care se ghemuise pe covor şi trăgea cadre non-stop, poze minunate. În timp, când îmi venea să mă las de meserie :) mă uitam la una din pozele (anexată :) ) de atunci. Şi nu mă lăsam.
Jurnalismul, o meserie de o viaţă şi o dragoste de cursă lungă. INDIRA CRASNEA - jurnalist Mediafax

Guvernul va elimina, pentru un an, tariful minim impus la anumite acte şi lucrări notariale

Guvernul va stabili un set de acte şi lucrări notariale pentru care va fi eliminat tariful minim impus administrativ pentru un interval de un an, urmând ca în funcţie de rezultate lista să fie completată ulterior, a anunţat ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu.
Guvernul va elimina, pentru un an, tariful minim impus la anumite acte şi lucrări notariale

Cele două nave de război iraniene se întorc din Siria trecând prin canalul Suez

Cele două nave de război iraniene trimise de Teheran săptămâna trecută în Siria, prin Marea Mediterană, au intrat în canalul Suez marţi dimineaţă, pentru a reveni în Iran, a anunţat o sursă din cadrul Autorităţii care gestionează canalul.
Cele două nave de război iraniene se întorc din Siria trecând prin canalul Suez

Comisia Europeană a trimis României scrisoarea oficială de întrerupere a plăţilor pentru POSDRU. Cum va fi afectată economia?

Ministerul Afacerilor Europene a primit, luni seara, scrisoarea oficială a Comisiei Europene prin care este anunţată întreruperea termenului de plată pentru cererile aferente Programului Operaţional Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.
Comisia Europeană a trimis României scrisoarea oficială de întrerupere a plăţilor pentru POSDRU. Cum va fi afectată economia?

USL va depune, la Cameră, o moţiune simplă pe tema absorbţiei fondurilor UE

Deputatul PSD Viorel Ştefan a anunţat, marţi, că USL va depune săptămâna viitoare, la Camera Deputaţilor, o moţiune simplă pe tema absorbţiei fondurilor europene, urmând ca deputaţii opoziţiei să participe la toate etapele procedurale privind dezbaterea şi votarea acestei moţiuni.
USL va depune, la Cameră, o moţiune simplă pe tema absorbţiei fondurilor UE

Trei răniţi într-un accident pe DN 1 în care au fost implicate un microbuz şi o autoutilitară

Trei persoane au fost rănite, marţi, într-un accident rutier produs pe DN 1, între Ploieşti şi Bucureşti, în accident fiind implicate un microbuz în care se aflau 11 persoane şi o autoutilitară.
Trei răniţi într-un accident pe DN 1 în care au fost implicate un microbuz şi o autoutilitară

SONDAJ: Francois Hollande îl devansează net pe Nicolas Sarkozy în intenţiile de vot

Socialistul Francois Hollande îl devansează net în intenţiile de vot pe preşedintele Nicolas Sarkozy, în ceea ce priveşte primul tur al scrutinului prezidenţial (32 la sută faţă de 25 la sută), cât şi în cel de-al doilea tur (59 la sută faţă de 41 la sută), conform unui sondaj Ipsos.
SONDAJ: Francois Hollande îl devansează net pe Nicolas Sarkozy în intenţiile de vot