CELE MAI NOI ARTICOLE

Şeful Reprezentanţei CE în România: Gradul de îmbătrânire va fi mai accentuat pe termen lung în ţările care au aderat recent

Şeful Reprezentanţei CE în România, Nicolae Idu, a declarat vineri, la lansarea Anului European al îmbătrânirii active, că numărul persoanelor vârstnice creşte anual cu peste două milioane şi că pe termen lung gradul de îmbătrânire va fi mai accentuat în ţările care au aderat recent la UE.
Şeful Reprezentanţei CE în România: Gradul de îmbătrânire va fi mai accentuat pe termen lung în ţările care au aderat recent

Jocurile Olimpice de la Londra: Portoricanul Torruella se va afla la conducerea Tribunalului de Arbitraj

Judecătorul portorican Juan R. Torruella se va afla la conducerea Tribunalului de Arbitraj Sportiv al Jocurilor Olimpice de la Londra, a anunţat Comitetul Olimpic din Porto Rico (PROC).
Jocurile Olimpice de la Londra: Portoricanul Torruella se va afla la conducerea Tribunalului de Arbitraj

Oltean: Nu cred în Mişcarea Populară! Conducerea PDL va „tranşa” duminică „povestea”

Secretarul general al PDL, deputatul Ioan Oltean, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că personal crede că PDL trebuie să candideze la alegerile locale cu denumirea şi simbolurile pe care le are, şi nu sub cupola Mişcării Populare, a cărei constituire nu o vede oportună anul acesta.
Oltean: Nu cred în Mişcarea Populară! Conducerea PDL va

Băsescu: Olanda face un abuz fără limite la adresa României. Îi cerem să respecte Tratatul de aderare – DECLARAŢIILE PREŞEDINTELUI

Preşedintele Traian Băsescu a acuzat, vineri, Olanda că "face un abuz fără limite legat de un stat membru", el precizând că între condiţiile de aderare la Schengen nu se regăseşte şi MCV.
Băsescu: Olanda face un abuz fără limite la adresa României. Îi cerem să respecte Tratatul de aderare - DECLARAŢIILE PREŞEDINTELUI

Ministerul Muncii va elabora o legislaţie care să asigure locuri de muncă pentru persoanele vârstnice

Ministerul Muncii a lansat, vineri, Anul European al îmbătrânirii active şi al solidarităţii între generaţii, ministrul Claudia Boghicevici precizând că Guvernul are în vedere în acest an elaborarea unei legislaţii pentru persoanele vârstnice.
Ministerul Muncii va elabora o legislaţie care să asigure locuri de muncă pentru persoanele vârstnice

Putin l-a lăudat pe Obama şi a respins acuzaţiile de antiamericanism la adresa lui

Vladimir Putin, favorit la alegerile prezidenţiale din Rusia, a respins vineri acuzaţiile de antiamericanism la adresa sa şi l-a lăudat pe preşedintele american Barack Obama, după ce a acuzat în repetate rânduri SUA că sunt în spatele mişcării de contestare din Rusia.
Putin l-a lăudat pe Obama şi a respins acuzaţiile de antiamericanism la adresa lui

Un faliment necontrolat al Greciei ar costa economia internaţională peste 1.000 miliarde de euro

Un faliment necontrolat al Greciei ar avea costuri de peste 1.000 de miliarde de euro pentru economia internaţională, potrivit unui document transmis de Institutul pentru Finanţe Internaţionale (Institute of International Finance -IIF) liderilor europeni.
Un faliment necontrolat al Greciei ar costa economia internaţională peste 1.000 miliarde de euro

Violonistul Filarmonicii de Stat Oradea a murit în timpul unui spectacol

Violonistul Filarmonicii de Stat Oradea, concertmaestrul Gavril Ardelean, în vârstă de 55 de ani, a murit joi seară în timpul unui spectacol de muzică de filme, violonistul ieşind de pe scenă fiindcă i s-a făcut rău, iar pe holurile instituţiei a făcut infarct.
Violonistul Filarmonicii de Stat Oradea a murit în timpul unui spectacol

HARTA GIGACALORIEI: Cât costă căldura pentru luna ianuarie. Unde este cea mai ieftină şi cea mai scumpă

În multe dintre oraşele ţării facturile la căldură aferente lunii ianuarie au crescut cu 20 - 25 la sută faţă de luna precedentă. În unele oraşe, însă, precum Târgu Mureş, majorarea a fost de 12 la sută, în timp ce la Deva s-a ajuns la 30 la sută, iar la Galaţi la cel puţin 35 la sută.
HARTA GIGACALORIEI: Cât costă căldura pentru luna ianuarie. Unde este cea mai ieftină şi cea mai scumpă

Avocatul Poporului vrea să propună introducerea recursului în reformare

Avocatul Poporului, Gheorghe Iancu, a anunţat, vineri, că vrea să propună introducerea celei de-a treia căi de atac în justiţie, respectiv cea a recursului în reformare, care va putea fi exercitată în cazurile în care se încalcă drepturile omului.
Avocatul Poporului vrea să propună introducerea recursului în reformare

Ce vor învăţa copiii la CLASA PREGĂTITOARE: Reguli de politeţe, formule de adresare şi norme de igienă personală

Programa disciplinei Educaţie pentru societate la clasa pregătitoare urmăreşte integrarea socială a copiilor în colectivitate prin aplicarea normelor de conduită, copiii fiind învăţaţi regulile de politeţe, formulele de salut şi de adresare, precum şi regulile elementare în conversaţie.
Ce vor învăţa copiii la CLASA PREGĂTITOARE: Reguli de politeţe, formule de adresare şi norme de igienă personală

Metrorex a primit cinci oferte pentru extinderea reţelei de metrou pe Magistrala 4. Cât va dura construcţia noului tronson Parc Bazilescu – Străuleşti

Metrorex a primit cinci oferte din partea constructorilor interesaţi de contractul estimat la 953,5 milioane lei (circa 220 milioane euro) pentru extinderea reţelei de metrou pe tronsonul Parc Bazilescu - Străuleşti, din partea a două companii şi trei consorţii, din România şi străinătate.
Metrorex a primit cinci oferte pentru extinderea reţelei de metrou pe Magistrala 4. Cât va dura construcţia noului tronson Parc Bazilescu - Străuleşti

Atenţie ce postaţi pe Twitter! Compania vinde datele utilizatorilor pentru a fi folosite în strategii de marketing

Două companii de cercetare vor putea furniza date despre utilizatorii serviciului online de socializare şi microblogging Twitter clienţilor dispuşi să plătească pentru folosirea datelor în strategii de marketing.
Atenţie ce postaţi pe Twitter! Compania vinde datele utilizatorilor pentru a fi folosite în strategii de marketing

Presa italiană: Spectatorii Fiorentinei, pregătiţi să îl primească pe marele Adrian Mutu cu aplauze

Formaţia Cesena, la care evoluează Adrian Mutu, va întâlni duminică, în deplasare, fosta echipă a românului, Fiorentina, iar cei aproximativ 20.000 de spectatori care se vor afla pe stadion sunt pregătiţi să îl întâmpine pe atacant cu aplauze şi cu bannere.
Presa italiană: Spectatorii Fiorentinei, pregătiţi să îl primească pe marele Adrian Mutu cu aplauze

Deputatul Eugen Nicolăescu a fost externat de la Spitalul Floreasca

Deputatul PNL Eugen Nicolăescu a fost externat vineri de la Spitalul Floreasca din Capitală în stare bună, va continua tratamentul administrat şi va reveni la control, a declarat purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, Bogdan Opriţa.
Deputatul Eugen Nicolăescu a fost externat de la Spitalul Floreasca

Recomandări pentru weekend-ul 2-4 martie

Nu ştii ce să faci în weekend? Mediafax.ro îţi propune câteva dintre evenimentele ce au loc la finalul săptămânii în Bucureşti.
Recomandări pentru weekend-ul 2-4 martie

Uniunea Scriitorilor din România organizează un concurs de volume pentru tinerii autori

Uniunea Scriitorilor din România (USR) şi Editura Cartea Românească au lansat o nouă ediţie a concursului de volume în manuscris (proză, poezie, critică literară şi eseu) pentru tineri scriitori sub 35 de ani.
Uniunea Scriitorilor din România organizează un concurs de volume pentru tinerii autori

Radu Mihăileanu va prezida juriul care acordă premiul LUX pe 2012, decernat de Parlamentul European

Regizorul Radu Mihăileanu a fost desemnat preşedintele juriului care acordă premiul LUX pe 2012, decernat de Parlamentul European.
Radu Mihăileanu va prezida juriul care acordă premiul LUX pe 2012, decernat de Parlamentul European

Sute de persoane la ceremonia organizată în memoria poliţistului român ucis în statul Washington

Sute de persoane au participat, joi, la ceremonia organizată în memoria poliţistului de origine română împuşcat mortal, în urmă cu o săptămână, de un infractor aflat la volanul unui autovehicul, pe care îl oprise pentru un control pe autostradă.
Sute de persoane la ceremonia organizată în memoria poliţistului român ucis în statul Washington

Voinescu, despre amânarea deciziei pe Schengen: Nedrept, un pas înainte către divizarea Europei

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, că amânarea până în toamnă a deciziei privind intrarea României în Schengen este un lucru "nedrept", "greu de explicat" şi reprezintă "un pas înainte către divizarea Europei" şi "o înfrângere a idealului european".
Voinescu, despre amânarea deciziei pe Schengen: Nedrept, un pas înainte către divizarea Europei

Gafă la Bruxelles – Băsescu a trecut greşit data la semnarea pactului fiscal european: Ce atâta problemă cu semnătura, frate? E frumoasă, cu mulţi doi

Preşedintele Traian Băsescu a scris greşit data când a semnat, vineri, la Bruxelles, textul pactului fiscal european, el trecând luna a doua în loc de a treia. Băsescu a declarat că aceasta nu este o problemă, pentru că nu va fi contestată de UE, el menţionând, râzând, că semnătura este "frumoasă", având mulţi doi.
Gafă la Bruxelles - Băsescu a trecut greşit data la semnarea pactului fiscal european: Ce atâta problemă cu semnătura, frate? E frumoasă, cu mulţi doi

Ungureanu se întâlneşte la Iaşi cu reprezentanţi ai administraţiei judeţene şi cu oameni de afaceri

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu se întâlneşte, vineri, la Iaşi, cu reprezentanţi ai administraţiei judeţene şi cu oameni de afaceri locali, iar în cursul serii va participa la recepţia organizată în comun de Primăria Iaşi şi Consiliul Judeţean, cu ocazia prezenţei Guvernului în municipiu.
Ungureanu se întâlneşte la Iaşi cu reprezentanţi ai administraţiei judeţene şi cu oameni de afaceri

AVERTIZARE METEO: Cod galben de vânt în 19 judeţe din nord-estul, sud-estul şi centrul ţării

Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de vânt pentru 19 judeţe din nord-estul, sud-estul şi centrul ţării, valabilă sâmbătă, între orele 2.00 şi 21.00.
AVERTIZARE METEO: Cod galben  de vânt în 19 judeţe din nord-estul, sud-estul şi centrul ţării

Dacia lansează seria limitată Story pe modelele Sandero şi Logan. Cât costă şi ce dotări are versiunea

Dacia va lansa, în luna martie, seria limitată Story pe modelele Sandero şi Logan, la preţuri între 8.800 şi 10.450 euro, cu TVA inclus, respectiv între 7.900 şi 9.550 euro, în funcţie de motorizarea maşinii.
Dacia lansează seria limitată Story pe modelele Sandero şi Logan. Cât costă şi ce dotări are versiunea

Un număr de 25 state UE, inclusiv România, au semnat pactul fiscal european. Excepţie fac Marea Britanie şi Cehia

Un număr de 25 state ale Uniunii Europene (UE), inclusiv România, dar fără Marea Britanie şi Cehia, au semnat, vineri, pactul fiscal european, care prevede în principal reglementări fiscale pentru echilibrarea bugetelor şi coordonarea politicii economice la nivel european.
Un număr de 25 state UE, inclusiv România, au semnat pactul fiscal european. Excepţie fac Marea Britanie şi Cehia

Ultimul termen de judecată în dosarul „Zambaccian”, amânat pentru 20 martie

Instanţa supremă a amânat, vineri, pentru 20 martie judecarea ultimului termen în dosarul "Zambaccian", în care fostul premier Adrian Năstase, soţia sa, Daniela Năstase, şi fostul şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii Irina Paula Jianu sunt acuzaţi de fapte de corupţie.
Ultimul termen de judecată în dosarul

Numărul de locuinţe finalizate anul trecut a scăzut cu 4.356 unităţi

Numărul de locuinţe finalizate anul trecut a scăzut cu 4.356 unităţi, la 44.456, şi a continuat creşterea ponderii unităţilor locative date în folosinţă în mediul rural, a anunţat vineri Institutul Naţional de Statistică (INS).
Numărul de locuinţe finalizate anul trecut a scăzut cu 4.356 unităţi

Dosarul excluderii Universităţii Craiova: Jucătorii Florin Costea, Dănănae şi Prepeliţă, audiaţi la DNA

Fotbaliştii Florin Costea, Ovidiu Dănănae şi Andrei Prepeliţă au fost audiaţi, vineri dimineaţă, la sediul DNA de procurorii anticorupţie în dosarul excluderii Universităţii Craiova.
Dosarul excluderii Universităţii Craiova: Jucătorii Florin Costea, Dănănae şi Prepeliţă, audiaţi la DNA

INS: Investiţiile în economie au crescut anul trecut cu 9,2% faţă de 2010

Investiţiile în economie au crescut anul trecut cu 9,2% faţă de 2010, la 64,529 miliarde lei la preţuri curente (15,22 miliarde euro), după un avans de 22,1% în trimestrul al patrulea comparativ cu aceeaşi perioadă din 2010, a anunţat vineri Institutul Naţional de Statistică (INS).
INS: Investiţiile în economie au crescut anul trecut cu 9,2% faţă de 2010

Putin confirmă că îl va numi pe Medvedev premier dacă va fi ales preşedinte

Premierul rus Vladimir Putin, candidatul favorit la alegerile prezidenţiale de duminică, a confirmat că actualul şef al statului, Dmitri Medvedev, îl va înlocui în postul de prim-ministru, conform unui acord încheiat în trecut, potrivit unui interviu cu presa străină.
Putin confirmă că îl va numi pe Medvedev premier dacă va fi ales preşedinte

Viceprimarii municipiului Alba Iulia vor fi audiaţi la DNA într-un dosar privind transportul local

Viceprimarii municipiului Alba Iulia, Paul Voicu şi Ioan Bogăţan, ambii membri PDL, urmează să fie audiaţi, vineri, la DNA Alba Iulia, într-un dosar privind transportul local, cauză în care a fost audiat, miercuri, şi primarul municipiului, Mircea Hava.
Viceprimarii municipiului Alba Iulia vor fi audiaţi la DNA într-un dosar privind transportul local

Irina-Camelia Begu s-a calificat în semifinale la Acapulco

Jucătoarea de tenis Irina-Camelia Begu, cap de serie numărul 4 şi locul 53 WTA, s-a calificat, joi, în semifinalele turneului de la Acapulco (Mexic), dotat cu premii în valoare totală de 220.000 de dolari.
Irina-Camelia Begu s-a calificat în semifinale la Acapulco

Vladimir Putin acuză SUA pentru eşecul negocierilor privind scutul antirachetă din Europa

Negocierile dintre Washington şi Moscova privind scutul european antirachetă au eşuat din cauză că negociatorii americani nu au fost dispuşi să transcrie pe hârtie propunerile lor verbale, a declarat premierul rus Vladimir Putin, candidat la prezidenţiale, relatează RIA Novosti în pagina online.
Vladimir Putin acuză SUA pentru eşecul negocierilor privind scutul antirachetă din Europa

Unsprezece persoane acuzate în cazul privind acordarea nelegală de cetăţenie, arestate

Tribunalul Bucureşti a decis, vineri, arestarea preventivă pentru 29 de zile a 11 persoane acuzate în dosarul privind acordarea nelegală de cetăţenie română unor moldoveni.
Unsprezece persoane acuzate în cazul privind acordarea nelegală de cetăţenie, arestate

UN MORT DUPĂ EXPLOZIA DE LA SIGHET: Angajatul firmei de gaze care avea arsuri pe 90% din corp a murit

Angajatul firmei de gaze din Sighetu Marmaţiei care avea arsuri pe 90 la sută din corp a murit, vineri dimineaţă, la Spitalul de Arşi din Capitală, unde a fost adus în 19 februarie, în urma celei de-a doua explozii, a declarat pentru MEDIAFAX managerul unităţii sanitare, Vitalie Stan.
UN MORT DUPĂ EXPLOZIA DE LA SIGHET: Angajatul firmei de gaze care avea arsuri pe 90% din corp a murit

Putin declară că nu s-a hotărât dacă va rămâne mai mult de 20 de ani la putere

Premierul rus Vladimir Putin, candidatul favorit la alegerile prezidenţiale de duminică, a declarat că nu s-a hotărât dacă va rămâne mai mult de 20 de ani la putere, ceea ce ar putea fi normal dacă ruşii vor, potrivit unui interviu difuzat vineri.
Putin declară că nu s-a hotărât dacă va rămâne mai mult de 20 de ani la putere

Adolescentul suspectat în cazul atacului armat de la un liceu din Ohio a fost inculpat

Adolescentul suspectat că şi-a ucis trei colegi în cursul unui atac armat la un liceu american din Ohio a fost inculpat joi, fiind vizat de trei capete de acuzare pentru crimă în formă agravată şi două pentru tentativă de crimă în formă agravată, a anunţat avocatul său.
Adolescentul suspectat în cazul atacului armat de la un liceu din Ohio a fost inculpat

Alegerile prezidenţiale din Rusia: Un student rus care vindea permise pentru votarea în afara circumscripţiei a fost arestat

Un student care vindea permise ce oferă alegătorilor posibilitatea de a vota în afara circumscripţiilor lor, considerate de opoziţie instrument de fraudă electorală, a fost arestat joi la Sankt Petersburg, cu trei zile înaintea prezidenţialelor ruse.
Alegerile prezidenţiale din Rusia: Un student rus care vindea permise pentru votarea în afara circumscripţiei a fost arestat

Aproximativ 48 de milioane de iranieni sunt chemaţi la urne pentru scrutinul legislativ

Secţiile de vot s-au deschis vineri dimineaţă în Iran, unde circa 48 de milioane de alegători sunt chemaţi să-i aleagă pe cei 290 de deputaţi ai Majlis, care ar urma să fie ca şi până acum dominat de conservatorii aflaţi la putere.
Aproximativ 48 de milioane de iranieni sunt chemaţi la urne pentru scrutinul legislativ

Moment AMUZANT: Cum îi face un copil cafeaua mamei sale – VIDEO

Un copil a învăţat de la o vârstă fragedă cum se face cafea, uimindu-i pe cei care l-au văzut "în acţiune" pe YouTube.
Moment AMUZANT: Cum îi face un copil cafeaua mamei sale - VIDEO