CELE MAI NOI ARTICOLE

Mihai Stoica: Voi fi consultant pentru Steaua

Fostul manager al FC Steaua, Mihai Stoica, a declarat, la Sport.ro, că va continua să colaboreze cu finanţatorul Gigi Becali, el urmând să fie consultant în materie de transferuri.
Mihai Stoica: Voi fi consultant pentru Steaua

Activişti de stânga au aruncat cu ouă şi portocale asupra unui secretar de stat grec

Secretarul de stat grec pentru Marina comercială, Adonis Georgiadis, membru al partidului de extremă-dreaptă Laos, a fost huiduit de militanţi de stânga care au aruncat cu ouă şi portocale, în cursul primei sale vizite ministeriale, la Mytilene, a indicat vineri o sursă din poliţie.
Activişti de stânga au aruncat cu ouă şi portocale asupra unui secretar de stat grec

Mohamed ElBaradei s-a alăturat manifestanţilor din piaţa Tahrir

Mohamed ElBaradei, fost director al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), s-a alăturat vineri manifestanţilor din piaţa Tahrir, care cer plecarea imediată a armatei de la putere.
Mohamed ElBaradei s-a alăturat manifestanţilor din piaţa Tahrir

Italia a împrumutat 8 miliarde euro pe şase luni, la o dobândă aproape dublă faţă de octombrie

Italia a atras vineri de pe piaţă 8 miliarde euro prin vânzarea de obligaţiuni cu maturitatea la şase luni, reuşind să împrumute suma ţintită, însă la cea mai mare dobândă din august 1997, de 6,5%, aproape dublă faţă de randamentul de 3,5% acceptat la finele lunii octombrie.
Italia a împrumutat 8 miliarde euro pe şase luni, la o dobândă aproape dublă faţă de octombrie

Oltean despre Andreescu: ANI să facă lumină. Dacă lucrurile sunt reale, singura soluţie este demisia

Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, se declară surprins de dezvăluirile legate de secretarul general al Guvernului, Daniela Andreescu, spunând că speră ca ANI "să facă lumină" în acest caz, iar dacă situaţia se va dovedi reală, singura soluţie este demisia.
Oltean despre Andreescu: ANI să facă lumină. Dacă lucrurile sunt reale, singura soluţie este demisia

Geoană, după ce presa a relatat despre o anchetă DNA: Nu am legătură cu finanţarea campaniei din 2009

Mircea Geoană precizează, referindu-se la informaţiile apărute în presă privind cercetări ale DNA în legătură cu finanţarea campaniei sale pentru Preşedinţie în 2009, că nu are cunoştinţă despre sume cerute ilegal în acest scop şi că ar trebui întrebaţi Hrebenciuc, trezoreriul şi secretarul general.
Geoană, după ce presa a relatat despre o anchetă DNA: Nu am legătură cu finanţarea campaniei din 2009

Întâlnire Ponta-Vanghelie la restaurant în Bruxelles. Nu s-au discutat subiecte delicate în PSD

Victor Ponta şi Marian Vanghelie s-au întâlnit, într-un cerc mai larg, într-un restaurant din Bruxelles, joi seară, amândoi evitând subiectele delicate legate de PSD.
Întâlnire Ponta-Vanghelie la restaurant în Bruxelles. Nu s-au discutat subiecte delicate în PSD

Primarul Sorin Apostu, suspendat din funcţie prin ordin al prefectului de Cluj

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, arestat pentru luare de mită, a fost suspendat din funcţie după ce prefectul judeţului Cluj, Florin Stamatian, a emis, vineri, un ordin în acest sens.
Primarul Sorin Apostu, suspendat din funcţie prin ordin al prefectului de Cluj

DE CE IUBESC ROMÂNIA: Genaro, fost poliţist în Napoli stabilit la Cluj, nu regretă că a devenit mai român decât credea

Gennaro Ciancio e napolitan, fost poliţist şi politician în oraşul italian Rovigo. Se autocaracterizează ca fiind "un suflet liber", un om care nu a renunţat niciodată la principii. A plecat dezamăgit din ţara lui şi a venit la Cluj, unde face pizza. Iubeşte România pentru că "este o ţară latină".
DE CE IUBESC ROMÂNIA: Genaro, fost poliţist în Napoli stabilit la Cluj, nu regretă că a devenit mai român decât credea

În oraşe de frontieră elveţiene sunt probleme cu cerşetoria şi furturile comise de români

Şeful Departamentului elveţian Federal de Justiţie şi Poliţie, Simonetta Sommaruga, a afirmat, la TVR, că în unele oraşe de frontieră sunt probleme de cerşetorie şi furturi comise de români, dar Elveţia e atentă la ce se întâmplă cu minorii, mai ales că "unii dintre ei sunt vânduţi".
În oraşe de frontieră elveţiene sunt probleme cu cerşetoria şi furturile comise de români

MAE: Am luat notă de declaraţiile lui Medvedev, sperăm că Rusia va dovedi responsabilitate

MAE a precizat, vineri că a luat notă de declaraţiile preşedintelui rus Dmitri Medvedev cu privire la dezvoltarea de către NATO a capacitaţii de apărare antirachetă, ministerul exprimându-şi speranţa că partea rusă va da dovadă de responsabilitate.
MAE: Am luat notă de declaraţiile lui Medvedev, sperăm că Rusia va dovedi responsabilitate

Trafic restricţionat în Capitală pe 27 noiembrie şi 1 decembrie. Vezi zonele cu restricţii şi rutele ocolitoare – FOTO

Traficul rutier pe mai multe artere de circulaţie va fi restricţionat în 27 noiembrie şi 1 Decembrie, în Capitală, în zonele unde se vor organiza repetiţia generală a paradei militare cu prilejul Zilei Naţionale a României şi, respectiv, parada propriu - zisă, informează Brigada Rutieră.
Trafic restricţionat în Capitală pe 27 noiembrie şi 1 decembrie. Vezi zonele cu restricţii şi rutele ocolitoare - FOTO

Dinamoviştii cheamă suporterii să-i susţină: Noi nu am greşit cu nimic

Jucătorii dinamovişti cheamă suporterii la stadion pentru a-i susţine la derbiul cu Steaua, considerând că ei nu au greşit cu nimic faţă de fani, indiferent de problemele pe care le au cu persoanele din conducerea clubului, după cum a afirmat Srgian Luchin vineri, într-o conferinţă de presă.
Dinamoviştii cheamă suporterii să-i susţină: Noi nu am greşit cu nimic

Consiliul Fiscal: Creşterea salariilor şi pensiilor de la jumătatea anului ar încălca cinci prevederi legale

Creşterea pensiilor şi salariilor din sectorul public de la jumătatea anului viitor ar încălca nu mai puţin de cinci prevederi stabilite prin Legea responsabilităţii fiscale, inclusiv interdicţia de a opera astfel de majorări cu şase luni înainte de alegeri parlamentare, apreciază Consiliul Fiscal.
Consiliul Fiscal: Creşterea salariilor şi pensiilor de la jumătatea anului ar încălca cinci prevederi legale

Cei mai mulţi dintre muncitorii străini din Slovacia sunt români

Numărul cetăţenilor străini care muncesc în Slovacia este de peste 20.000, iar dintre aceştia cei mai mulţi sunt din România (4.210), potrivit statisticilor prezentate joi de Centrul pentru Muncă, Afaceri Sociale şi Familie (UPSVaR), relatează The Slovak Spectator, în ediţia online de vineri.
Cei mai mulţi dintre muncitorii străini din Slovacia sunt români

J.K. Rowling, autoarea seriei „Harry Potter”, nevoită să se mute din cauza tabloidelor britanice

Scriitoarea J.K. Rowling, autoarea romanelor din seria "Harry Potter", a declarat, în faţa unei comisii care investighează practicile mass-media în Marea Britanie, că a fost nevoită să se mute după publicarea în presa engleză a unei fotografii a casei sale.
J.K. Rowling, autoarea seriei

Afişele despre România care fac înconjurul lumii! Cine e ROMÂNUL fără de care Steve Jobs poate nu ar fi inventat APPLE

Posterele au devenit deja VIRAL pe internet. Oamenii le-au lipit pe maşini, la serviciu, le-au pus pe desktop!
Afişele despre România care fac înconjurul lumii! Cine e ROMÂNUL fără de care Steve Jobs poate nu ar fi inventat APPLE

Cotidianul francez La Tribune îşi va cere insolvenţa

Cotidianul economic francez La Tribune îşi va cere insolvenţa până la sfârşitul acestui an, fiind iniţiat şi un plan de vânzare a publicaţiei şi de căutare a unui cumpărător, potrivit unui anunţ făcut joi de conducerea ziarului.
Cotidianul francez La Tribune îşi va cere insolvenţa

Vicepreşedintele suspendat al CJ Cluj Radu Bica şi Aspazia Droniuc, deferiţi justiţiei

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj Radu Bica, suspendat din funcţie în urma arestării preventive, şi femeia de afaceri Aspazia Droniuc au fost trimişi în judecată, vineri, de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Cluj, pentru fapte de corupţie.
Vicepreşedintele suspendat al CJ Cluj Radu Bica şi Aspazia Droniuc, deferiţi justiţiei

Johnny Hallyday va susţine un concert privat la primul etaj al Turnului Eiffel din Paris

Cântăreţul Johnny Hallyday va susţine un concert privat pe 3 decembrie, la primul etaj al Turnului Eiffel din Paris, şi va anunţa datele pentru show-urile din următorul său turneu, primele pe care le va susţine după problemele de sănătate din ultimii ani, a anunţat serviciul său de presă.
Johnny Hallyday va susţine un concert privat la primul etaj al Turnului Eiffel din Paris

SGG: Andreescu a fost cea care a cerut ANI să sesizeze eventualul conflict de interese

Secretariatul General al Guvernului susţine că şeful SGG, Daniela Andreescu, a sesizat personal marţi Agenţia Naţională de Integritate (ANI) pentru a analiza cazul său, în urma informaţiilor publicate în presă privind un conflict de interese ca urmare a spaţiilor RA-APPS atribuite familiei sale.
SGG: Andreescu a fost cea care a cerut ANI să sesizeze eventualul conflict de interese

A fost descoperit cel mai vechi cârlig de pescuit din lume

Arheologii australieni au descoperit în Timorul oriental cel mai vechi cârlig de pescuit din lume, dar şi câteva fosile care dovedesc faptul că oamenii preistorici stăpâneau tehnica pescuitului în ape adânci, potrivit unui studiu publicat vineri în revista Science.
A fost descoperit cel mai vechi cârlig de pescuit din lume

Terapii cu vraci şi delfini pentru copii autişti, în detrimentul celor clasice

Disperaţi când află diagnosticul, părinţii copiilor autişti aleg, în detrimentul metodelor clasice de recuperare, tratamente alternative cum ar fi înotul cu delfinii, terapiile cu vraci sau cu capsule presurizate ori tratamente cu celule stem, cheltuind sume mari de bani, cu rezultate minime.
Terapii cu vraci şi delfini pentru copii autişti, în detrimentul celor clasice

Romania To Determine No. Of State Employees To Be Laid Off In Each Sector In 2012

Romania’s Labor Minister Sulfina Barbu said Friday, referring to the 120,000 public sector employees to be laid off next year, that authorities are analyzing the matter to see how many state employees will be made redundant in each sector.
Romania To Determine No. Of State Employees To Be Laid Off In Each Sector In 2012

Un gimnast croat a murit la la 22 de ani

Gimnastul croat Darius Moznik a decedat la vârsta de doar 22 de ani, din cauze ce nu au fost stabilite încă, potrivit anunţului de vineri al forului internaţional de profil (FIG).
Un gimnast croat a murit la la 22 de ani

România are acceptul final pentru găzduirea ediţiei de iarnă a Festivalului Olimpic al Tineretului European 2013

Comitetul Olimpic European a decis, joi, în cadrul Adunării Generale, să acorde României acceptul final pentru a organiza ediţia de iarnă a Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) din 2013, se arată într-un comunicat al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.
România are acceptul final pentru găzduirea ediţiei de iarnă a Festivalului Olimpic al Tineretului European 2013

Italienii nu mai au încredere în euro. Îşi mută economiile şi afacerile în Elveţia

Îngrijorările legate de impactul crizei datoriilor de stat asupra economiei şi băncilor din Italia determină tot mai mulţi italieni să-şi mute economiile şi afacerile în Elveţia, căutând siguranţa care în percepţia lor nu mai poate fi oferită de euro şi sistemul financiar local.
Italienii nu mai au încredere în euro. Îşi mută economiile şi afacerile în Elveţia

România a obţinut cinci medalii de aur şi una de argint la CE de fotbal tenis

România a cucerit şase medalii, dintre care cinci de aur, la Campionatele Europene de fotbal tenis, încheiate joi, la Nicosia (Cipru).
România a obţinut cinci medalii de aur şi una de argint la CE de fotbal tenis

Situaţia în Guvern a şefului SGG este incertă. Informaţii neoficiale indică demiterea sau retragerea

Situaţia în Cabinet a secretarului general al Guvernului, Daniela Andreescu, este incertă, surse din Palatul Victoria avansând informaţia că acesta ar putea fi demisă de premierul Boc sau s-ar putea retrage din funcţie la finalul şedinţei Executivului, fără ca la acest moment să existe o decizie.
Situaţia în Guvern a şefului SGG este incertă. Informaţii neoficiale indică demiterea sau retragerea

Mihai Şeitan, fost ministru al Muncii, numit preşedinte al Fondului de garantare a pensiilor private

Consiliul Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) l-a numit pe fostul ministrul al Muncii Mihai Constantin Şeitan în funcţia de preşedinte al Fondului de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private (FGDSPP), pentru un mandat de patru ani.
Mihai Şeitan, fost ministru al Muncii, numit preşedinte al Fondului de garantare a pensiilor private

Stolojan: Băncile nu se vor retrage din România. E o piaţă foarte bună, au făcut ce-au vrut aici

Europarlamentarul PDL Theodor Stolojan susţine, într-un interviu la RFI, că băncile străine nu se vor retrage din România, pentru că aici este o piaţă "foarte bună", în care "au făcut ce-au vrut".
Stolojan: Băncile nu se vor retrage din România. E o piaţă foarte bună, au făcut ce-au vrut aici

CRONOLOGIE: Principalele evenimente din Egipt după înlăturarea de la putere a lui Hosni Mubarak

Egiptul a trecut printr-o serie de transformări după demisia, la 11 februarie, a lui Hosni Mubarak, după 18 zile de revolte soldate cu 850 de morţi, relatează AFP, care realizează o cronologie a principalelor evenimente din această perioadă.
CRONOLOGIE: Principalele evenimente din Egipt după înlăturarea de la putere a lui Hosni Mubarak

Egiptul se pregăteşte de alegeri într-un climat de violenţe. Modul de scrutin şi principalele partide politice

Egiptenii sunt chemaţi să voteze începând de luni în cadrul primelor alegeri legislative de la înlăturarea de la putere a lui Hosni Mubarak, în februarie, dar confruntările sângeroase între manifestanţi şi poliţie umbresc acest prim pas către democraţia promisă.
Egiptul se pregăteşte de alegeri într-un climat de violenţe. Modul de scrutin şi principalele partide politice

Black Friday: Cum arată magazinele luate cu asalt de cumpărători şi depozitele acestora – GALERIE FOTO

Black Friday, evenimentul de shopping cunoscut la nivel internaţional, este originar din Statele Unite, unde a devenit un fenomen naţional atât în retail-ul tradiţional, cât şi online.
Black Friday: Cum arată magazinele luate cu asalt de cumpărători şi depozitele acestora - GALERIE FOTO

Proteste violente în Germania, împotriva unui convoi de deşeuri radioactive

Între 500 şi 600 de manifestanţi împotriva energiei nucleare s-au adunat joi seara la Metzingen, în nordul Germaniei, unde poliţia a recurs la gaze lacrimogene şi tunuri cu apă pentru a dispersa opozanţii unui convoi cu deşeuri radioactive, conform unor surse din poliţie.
Proteste violente în Germania, împotriva unui convoi de deşeuri radioactive

Sulfina Barbu: Se fac analize pentru a şti câţi oameni vor pleca din fiecare sector bugetar în 2012

Ministrul Muncii, Sulfina Barbu, a declarat, vineri, referitor la cele aproximativ 120.000 de persoane care vor fi disponibilizate în 2012 din sistemul bugetar, că se fac analize pentru a şti câţi oameni vor pleca din fiecare sector.
Sulfina Barbu: Se fac analize pentru a şti câţi oameni vor pleca din fiecare sector bugetar în 2012

Udrea: Gestul USL de a merge înainte cu suspendarea arată că doreşte ca românilor să le meargă rău

Ministrul Elena Udrea scrie, pe blogul său, că pentru a trece cu bine peste al doilea val al crizei economice România are nevoie de stabilitate politică, ea susţinând că gestul USL de a merge înainte cu suspendarea preşedintelui Băsescu arată că liderii opoziţiei doresc ca românilor să le meargă rău.
Udrea: Gestul USL de a merge înainte cu suspendarea arată că doreşte ca românilor să le meargă rău

Două case monahale, monumente istorice din schitul Mănăstirii Nămăieşti, distruse într-un incendiu

Două case monahale, monumente istorice din schitul Mănăstirii Nămăieşti, din judeţul Argeş, au fost distruse în urma unui incendiu puternic izbucnit joi seară, pompierii intervenind timp de aproximativ patru ore pentru stingerea focului.
Două case monahale, monumente istorice din schitul Mănăstirii Nămăieşti, distruse într-un incendiu

Fabrica Nokia de la Jucu se închide cu o lună mai devreme, din cauza lipsei comenzilor. Ce vor primi angajaţii la plecare

Un număr de 500 din cei 1830 de angajaţi ai Nokia Jucu vor părăsi fabrica vineri, la ieşirea din schimbul de zi, restul urmând să plece treptat, până miercuri, 30 noiembrie, când se închide activitatea unităţii, mai devreme cu o lună faţă de data programată, în condiţiile în care nu mai sunt comenzi.
Fabrica Nokia de la Jucu se închide cu o lună mai devreme, din cauza lipsei comenzilor. Ce vor primi angajaţii la plecare

Noi proteste la Cairo. Armata instalează blocuri de ciment pe străzi pentru a asigura securitatea

Egiptenii vor protesta din nou, vineri, în piaţa Tahrir din Cairo, iar armata a început să instaleze blocuri de ciment pentru a securiza străzile capitalei, relatează Euronews.
Noi proteste la Cairo. Armata instalează blocuri de ciment pe străzi pentru a asigura securitatea