CELE MAI NOI ARTICOLE

Echipa masculină a României, medalie de bronz la CE de judo de la Viena

Echipa masculină de judo a României a câştigat medalia de bronz, duminică, în recalificări, în ultima zi de competiţie la Campionatul European de la Viena.
Echipa masculină a României, medalie de bronz la CE de judo de la Viena

Votul în Colegiul 19 s-a încheiat

Procesul de votare în Colegiul 19, pentru un mandat de deputat disputat de Liliana Mincă (PSD-PC) şi de Teo Trandafir (PDL), s-a încheiat, duminică seară, la ora 21.00.
Votul în Colegiul 19 s-a încheiat

Marko: Cel mai important e să corectăm cât mai repede ce a semnalat CCR referitor la ANI

Liderul UDMR, Marko Bela, spune că a primit invitaţia pentru consultările de luni de la Cotroceni, dar că Uniunea nu a stabilit încă delegaţia care va merge la întâlnire, cel mai important fiind, în opinia lui, să se corecteze urgent problemele semnalate de Curtea Constituţională în legătură cu ANI.
Marko: Cel mai important e să corectăm cât mai repede ce a semnalat CCR referitor la ANI

Elena Basescu a împlinit sâmbătă 30 de ani – VIDEO

Fost model, actual europarlamentar şi mereu fiica cea mică a preşedintelui, Elena Băsescu împlineşte 30 de ani. A venit de la Bruxelles alături de familie, iar tatăl ei a scos-o la un restaurant select din Herăstrau, la fel ca şi anul trecut, informează www.stirileprotv.ro.
Elena Basescu a împlinit sâmbătă 30 de ani - VIDEO

Mititelu: Este cea mai drastică înfrângere a Universităţii Craiova din ultimii ani pe teren propriu

Finanţatorul clubului Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a declarat că echipa antrenată de Mark Wotte a înregistrat, duminică, în meciul pierdut în faţa Unirii Urziceni, scor 1-4, cea mai drastică înfrângere de pe teren propriu din ultimii ani.
Mititelu: Este cea mai drastică înfrângere a Universităţii Craiova din ultimii ani pe teren propriu

Mihai Stoica: Nu ne gândim la titlu, sper măcar să reuşim să terminăm pe podium

Managerul general al clubului Unirea Urziceni, Mihai Stoica, a declarat, duminică, după victoria din meciul cu Universitatea Craiova, scor 4-1, că nu se gândeşte la titlu, dar îşi doreşte ca echipa ialomiţeană să termine campionatul pe podium.
Mihai Stoica: Nu ne gândim la titlu, sper măcar să reuşim să terminăm pe podium

Băsescu îl primeşte luni, la Cotroceni, pe preşedintele Ford Europa

Preşedintele Traian Băsescu îl va primi luni, la Palatul Cotroceni, pe John Fleming, vicepreşedinte executiv al Ford Motor Company şi preşedinte al Ford Europa.
Băsescu îl primeşte luni, la Cotroceni, pe preşedintele Ford Europa

Stroe: Nu am primit nicio invitaţie scrisă pe tema consultărilor de la Cotroceni

Secretarul general al PNL, Radu Stroe, a declarat, duminică seară, pentru MEDIAFAX, că liberalii nu au primit nicio invitaţie de la Administraţia Prezidenţială pentru consultări pe tema Legii ANI, precizând că liderii partidului vor lua o decizie în acest sens, luni, în BPC.
Stroe: Nu am primit nicio invitaţie scrisă pe tema consultărilor de la Cotroceni

PSD merge la consultările de la Cotroceni

PSD va da curs invitaţiei preşedintelui Traian Băsescu la discuţii pe tema decizie Curţii constituţionale privind Legea ANI, în condiţiile în care discuţiile cu opoziţia şi puterea sunt separate, mandatul şi componenţa delegaţiei social-democrate urmând să fie stabilite în şedinţa BPN.
PSD merge la consultările de la Cotroceni

Preşedintele Băsescu are luni consultări cu partidele pe tema deciziei CC privind ANI

Preşedintele Traian Băsescu are programate luni, de la ora 17.00, consultări cu formaţiunile parlamentare pe tema deciziei Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea unor prevederi din Legea de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale de Integritate.
Preşedintele Băsescu are luni consultări cu partidele pe tema deciziei CC privind ANI

Incendiul de la Bragadiru, provocat de un aparat de gătit improvizat

Incendiul produs, duminică, într-o parcare din localitatea Bragadiru, în care au ars trei tiruri, a fost provocat de un aparat de gătit improvizat, racordat la o butelie, aflat în camionul în care era improvizată o locuinţă, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al ISU Ilfov, Petruş Simion
Incendiul de la Bragadiru, provocat de un aparat de gătit improvizat

Prezenţă la vot de 24,6 la sută, la 18.00, la turul doi al alegerilor pentru Primăria Râmnicu Vâlcea

Prezenţa la vot la turul al doilea al alegerilor care se desfăşoară, duminică, pentru desemnarea primarului municipiului Râmnicu Vâlcea era, la ora 18.00, de 24,61 la sută, uşor mai ridicată decât cea înregistrată săptămâna trecută, la aceeaşi oră.
Prezenţă la vot de 24,6 la sută, la 18.00, la turul doi al alegerilor pentru Primăria Râmnicu Vâlcea

Tânărul care a scăpat la Fântânele s-a agăţat de un buştean ce plutea pe lac

Tânărul care a reuşit să se salveze după ce hidrobicicleta s-a scufundat în lacul Beliş - Fântânele a declarat că ambarcaţiunea s-a răsturnat în timp ce încercau să se schimbe pentru a pedala, iar el s-a agăţat de un buştean care plutea pe lac şi cu ajutorul acestuia a reuşit să înoate până la mal.
Tânărul care a scăpat la Fântânele s-a agăţat de un buştean ce plutea pe lac

Universitatea Craiova – Unirea Urziceni, scor 1-4, în Liga I

Formaţia Unirea Urziceni a învins, duminică, cu scorul de 4-1 (1-0), echipa Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a XXIX-a a Ligii I, disputat la Drobeta Turnu Severin.
Universitatea Craiova - Unirea Urziceni, scor 1-4, în Liga I

Un tânăr a intrat cu maşina într-un bar în care se aflau clienţi – VIDEO

Un şofer din Craiova a intrat cu maşina într-un bar, în noaptea de sâmbătă spre duminică, local situat pe drumul european DE 70, la ora producerii accidentului, în bar aflându-se mai multe persoane, care nu au fost însă accidentate.
Un tânăr a intrat cu maşina într-un bar în care se aflau clienţi - VIDEO

PDL o acuză pe Liliana Mincă de manipulări video

PDL o acuză pe candidata PSD-PC pentru colegiul 19, Liliana Mincă de manipulări video, susţinând că aceasta este o ultimă încercare de a manipula alegătorii.
PDL o acuză pe Liliana Mincă de manipulări video

Un obiect incandescent misterios a căzut din cer în apropiere de Tel-Aviv – VIDEO

Israelienii sunt foarte intrigaţi de un misterios obiect incandescent, care are aspectul unei pietre mari, de culoare neagră, şi care a căzut din cer sâmbătă, pe o plajă din apropiere de Tel-Aviv.
Un obiect incandescent misterios a căzut din cer în apropiere de Tel-Aviv - VIDEO

Lucian Bute soseşte luni în România

Campionul mondial IBF, Lucian Bute, va sosi în România, luni, la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă", la aproximativ o săptămână după ce şi-a apărat cu succes titlul mondial la categoria supermijlocie.
Lucian Bute soseşte luni în România

Gaz Metan Mediaş – Gloria Bistriţa, scor 1-1, în Liga I

Formaţia Gaz Metan Mediaş a terminat la egalitate, scor 1-1 (1-1), meciul disputat, duminică, pe teren propriu, în compania echipei Gloria Bistriţa, în cadrul etapei a XXIX-a a Ligii I.
Gaz Metan Mediaş - Gloria Bistriţa, scor 1-1, în Liga I

La şase ani de la declararea ca oraş, localnicii din Căzăneşti vor revenirea la statutul de comună

Aproximativ 3.000 de cetăţeni din oraşul ialomiţean Căzăneşti votează, duminică, la referendumul privind revenirea localităţii la statutul de comună, oamenii reclamând taxele şi impozitele mai ridicate pe care trebuie să le achite din 2004, de când zona a devenit oraş.
La şase ani de la declararea ca oraş, localnicii din Căzăneşti vor revenirea la statutul de comună

Amelia Antoniu a fost deconectată de la aparate şi respiră doar cu mască de oxigen

Amelia Antoniu respiră doar cu mască de oxigen, medicii renunţând, duminică, după şase ore în care prim-solista Teatrului de Operetă a respirat fără ajutorul aparatelor, şi la sonda de respiraţie, a declarat agenţiei MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al SUUB, Bogdan Popescu.
Amelia Antoniu a fost deconectată de la aparate şi respiră doar cu mască de oxigen

Romania’s Life Insurance Market To Make Comeback Six Months After Economic Recovery

Romania’s life insurance market will take about five or six months to recover after the country’s economy recovers, Cornelia Coman, vice-president of the National Union of Insurers in Romania, said in a press release Sunday.
Romania’s Life Insurance Market To Make Comeback Six Months After Economic Recovery

Depeche Mode concertează luni la Milano

Trupa Depeche Mode va susţine un concert luni, de la ora 00.30, la Milano, în Italia, pe scena MTV World Stage, informează postul de televiziune MTV.
Depeche Mode concertează luni la Milano

Fmr Romanian Envoy Files Criminal Suit Against Singapore, Calls For Arrest Warrant Annulment

Romania’s former envoy to Singapore Silviu Ionescu filed Friday at the Bucharest Court of Appeals a criminal suit against Singapore, calling for the annulment of the arrest warrant issued in his name over a hit-and-run accident that resulted in one fatality.
Fmr Romanian Envoy Files Criminal Suit Against Singapore, Calls For Arrest Warrant Annulment

Cigarette Smuggling In Romania Down 2.3 Pcts In March To 33.9% Of Market

Smuggled cigarettes accounted for 33.9% of the total Romanian cigarette market in March, 2.3 percentage points less than in the first two months of the year, according to a study ordered by cigarette producers British American Tobacco and Japan Tobacco International.
Cigarette Smuggling In Romania Down 2.3 Pcts In March To 33.9% Of Market

Fotbalişti de la Manchester City amendaţi pentru că au geamuri fumurii la maşini

Cinci componenţi ai echipei Manchester City, Shay Given, Kolo Toure, Shaun Wright-Phillips, Patrick Vieira şi Stephen Ireland, au fost amendaţi de poliţia din Manchester deoarece geamurile maşinilor lor sunt prea închise la culoare, informează publicaţia The People.
Fotbalişti de la Manchester City amendaţi pentru că au geamuri fumurii la maşini

Ford va rechema 33.256 de maşini cu defecţiuni la sistemul de reglare a scaunelor din faţă

Ford va rechema pentru reparaţii 33.256 de autovehicule din mai multe modele produse între decembrie 2009 şi februarie 2010, printre care Fusion, Mercury Milan şi Explorer, din cazua unor defecţiuni la sistemul de reglare a scaunelor din faţă.
Ford va rechema 33.256 de maşini cu defecţiuni la sistemul de reglare a scaunelor din faţă

Trei tiruri au luat foc într-o parcare din Bragadiru, două persoane au fost rănite

Trei tiruri au luat foc, duminică după-amiază, într-o parcare din localitatea ilfoveană Bragadiru, două persoane care au fost rănite în urma incendiului fiind duse la un spital din Capitală, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al ISU Ilfov, Simion Petruş.
Trei tiruri au luat foc într-o parcare din Bragadiru, două persoane au fost rănite

Torres, îngrijorat de intensitatea efortului fizic solicitat de campionatul Angliei

Atacantul spaniol al formaţiei engleze FC Liverpool, Fernando Torres, s-a declarat îngrijorat de consecinţele intensităţii efortului fizic solicitat de campionatul Angliei asupra organismului jucătorilor.
Torres, îngrijorat de intensitatea efortului fizic solicitat de campionatul Angliei

Economia SUA a crescut cu 3,4% în primul trimestru

Economia SUA a crescut cu 3,4% în primul trimestru, comparativ cu perioada similară din 2009, după ce în ultimele trei luni ale anului trecut a înregistrat cel mai mare avans din ultimii şase ani, de 5,6%, potrivit unui sondaj Bloomberg la care au participat 67 de analişti.
Economia SUA a crescut cu 3,4% în primul trimestru

Analizele bebeluşilor infectaţi la Spitalul CF2, făcute „ilegal” într-un centru medical

Secţia neonatologie de la CF2 a fost închisă temporar în martie, după o infecţie nosocomială la trei bebeluşi, dar directorul spitalului a trimis probele recoltate la un centru medical individual, şi nu la Spitalul Militar sau la Sanepid, aşa cum ar fi fost legal, a spus liderul sindical al unităţii.
Analizele bebeluşilor infectaţi la Spitalul CF2, făcute

Silviu Ionescu dă în judecată statul Singapore la Curtea de Apel

Fostul însărcinat cu afaceri al României în Singapore a depus, vineri, la Curtea de Apel Bucureşti acţiune penală împotriva statului singaporez, cerând anularea mandatului internaţional de arestare preventivă emis pe numele său în cazul accidentului din decembrie 2009 soldat cu moartea unei persoane.
Silviu Ionescu dă în judecată statul Singapore la Curtea de Apel

Ozzy Osbourne a dat unui cerşetor un lănţişor de 3.450 de euro

Rockerul Ozzy Osbourne i-a dăruit unui cerşetor un lănţişor în valoare de circa 3.000 de lire sterline (3.450 de euro), informează hellomagazine.com.
Ozzy Osbourne a dat unui cerşetor un lănţişor de 3.450 de euro

Banca Mondială: Cea mai dificilă fază a crizei a fost depăşiă

Banca Mondială (BM) a urcat de la 2,7% la 3,1% estimarea privind creşterea economică la nivel mondial pentru acest an, însă a avertizat că nu toate riscurile privind relansarea economiei au dispărut, transmite Bloomberg.
Banca Mondială: Cea mai dificilă fază a crizei a fost depăşiă

Proiectul unei rachete ce poate atinge orice ţintă din lume într-o oră, aprobat de Obama

Strategii militari americani, nemulţumiţi că nu au reuşit să-l ucidă pe Osama ben Laden înainte de atacurile din 11 septembrie, au obţinut sprijinul preşedintelui SUA, pentru o nouă generaţie de arme ultrarapide ce pot lovi, într-o oră, orice ţintă din lume, relatează Sunday Times în ediţia online.
Proiectul unei rachete ce poate atinge orice ţintă din lume într-o oră, aprobat de Obama

Piaţa asigurărilor de viaţă îşi revine în cinci-şase luni de la relansarea economiei

Decalajul dintre revenirea economiei şi cea a industriei de asigurări de viaţă va fi de cinci-şase luni, iar factorul care va determina relansarea va fi creşterea încrederii consumatorilor că viitorul lor este mai sigur, consideră vicepreşedintele UNSAR, Cornelia Coman.
Piaţa asigurărilor de viaţă îşi revine în cinci-şase luni de la relansarea economiei

Prinţesa Madeleine a Suediei s-a despărţit de logodnicul ei

Prinţesa Madeleine a Suediei, fiica cea mică a regelui Carl Gustaf al XVI-lea şi a reginei Silvia, s-a despărţit de logodnicul ei Jonas Bergström, un avocat din baroul din Stockholm, au anunţat, sâmbătă, reprezentanţii palatului regal suedez.
Prinţesa Madeleine a Suediei s-a despărţit de logodnicul ei

Romania Should Keep Flat Tax, VAT Unchanged – Fmr PM

Romania’s former prime minister Calin Tariceanu said Sunday on Pro TV the current Government would be very wrong to discard the flat tax or raise the VAT in its endeavor to fight the economic crisis.
Romania Should Keep Flat Tax, VAT Unchanged – Fmr PM

CMB a fost sesizat în decembrie 2009 cu un conflict între medicii secţiei ginecologie de la CF2

Colegiul Medicilor Bucureşti a fost sesizat, în perioada sărbătorilor de iarnă, în legătură cu un conflict între medicii secţiei de ginecologie a Spitalului CF2, cazul fiind în analiză, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX preşedintele CMB, Ioan Lascăr.
CMB a fost sesizat în decembrie 2009 cu un conflict între medicii secţiei ginecologie de la CF2

HCM Constanţa şi-a asigurat câştigarea celui de-al cincilea titlu de campioană a României

Echipa de handbal masculin HCM Constanţa şi-a asigurat, duminică, cel de-al cincilea titlu de campioană a României, după victoria de pe teren propriu cu Rom Cri Braşov, scor 37-22 (20-12).
HCM Constanţa şi-a asigurat câştigarea celui de-al cincilea titlu de campioană a României