CELE MAI NOI ARTICOLE

Preşedintele Băsescu discută cu liderii confederaţiilor sindicale

Preşedintele Traian Băsescu a început, duminică, discuţiile cu liderii confederaţiilor sindicale, întâlnirea având loc la cererea sindicaliştilor, după ce şeful statului a anunţat măsuri de reducere a pensiilor, a fondului de salarii şi a subvenţiilor.
Preşedintele Băsescu discută cu liderii confederaţiilor sindicale

Geoană: Am simţit o schimbare de nuanţe la FMI, este mai degrabă neîncredere

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană a declarat, duminică, după întâlnirea cu delegaţia FMI, că a simiţit "o schimbare de nuanţă" din partea Fondului, care denotă mai degrabă "neîncredere", precizând că măsurile economice anunţate de preşedintele Băsescu nu au fost luate la iniţiativa FMI.
Geoană: Am simţit o schimbare de nuanţe la FMI, este mai degrabă neîncredere

Rusia celebrează printr-o amplă paradă militară victoria aliată împotriva Germaniei naziste

O paradă militară, în cursul căreia vor fi prezentate rachete nucleare strategice şi la care vor participa peste 10.000 de militari, a început duminică dimineaţă, la ora 6.00 GMT (9.00, ora României), în Piaţa Roşie din Moscova, pentru celebrarea victoriei împotriva Germaniei naziste.
Rusia celebrează printr-o amplă paradă militară victoria aliată împotriva Germaniei naziste

Italia închide parţial spaţiul aerian, din cauza norului de cenuşă vulcanică

Autorităţile italiene au anunţat duminică închiderea parţială a spaţiului aerian în nordul peninsulei, între orele 6.00 şi 12.00 GMT (9.00 - 15.00, ora României), din cauza norului de cenuşă vulcanică provenit din Islanda.
Italia închide parţial spaţiul aerian, din cauza norului de cenuşă vulcanică

Al-Qaida ameninţă că-l va răpi pe prinţul Harry al Marii Britanii

Susţinătorii reţelei teroriste al-Qaida ameninţă că îl vor răpi pe prinţul Harry, în cazul în care acesta va reveni în Afganistan, pentru a pilota elicoptere Apache ale trupelor britanice, relatează Sunday Express, în pagina electronică.
Al-Qaida ameninţă că-l va răpi pe prinţul Harry al Marii Britanii

Obama este „foarte preocupat” de criza din Grecia

Preşedintele american, Barack Obama, s-a declarat "foarte preocupat" de criza bugetară din Grecia şi impactul acesteia asupra economiilor europene şi a celei americane.
Obama este

Cutremur cu magnitudinea 7,2 în Indonezia, urmat de alertă de tsunami

Un cutremur cu magnitudinea de 7,2 a fost resimţit duminică în provincia indoneziană Aceh, iar autorităţile au emis o alertă de tsunami, a anunţat agenţia locală de meteorologie şi geofizică.
Cutremur cu magnitudinea 7,2 în Indonezia, urmat de alertă de tsunami

Geoană: Este obligatorie trecerea prin Parlament a măsurilor Guvernului

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, duminică, înaintea întâlnirii conducerii Senatului cu delegaţia FMI, că trecerea măsurilor Guvernului prin Parlament este obligatorie, având în vedere că acestea sunt o schimbare a bugetului de stat în sensul "alterării" sistemului de salarizare.
Geoană: Este obligatorie trecerea prin Parlament a măsurilor Guvernului

Silvio Berlusconi renunţă la vizita la Moscova

Premierul italian, Silvio Berlusconi, i-a telefonat sâmbătă seara preşedintelui rus, Dmitri Medvedev, explicându-i că este nevoit să rămână în Italia din cauza crizei din zona euro şi nu va putea asista duminică la parada organizată la Moscova.
Silvio Berlusconi renunţă la vizita la Moscova

Semnificaţiile zilei de 9 mai

1877 - Sesiunea extraordinară a Adunării Deputaţilor a proclamat independenţa de stat a României.
Semnificaţiile zilei de 9 mai

Arms Trafficker Shimon Naor To Be Extradited To Romania To Serve Prison Time

Businessman Shimon Naor was arrested in Paris and will be extradited to Romania where he will serve 11 years in prison for arms trafficking, Romanian Police spokesperson, Raluca Seucan, told MEDIAFAX Saturday.
Arms Trafficker Shimon Naor To Be Extradited To Romania To Serve Prison Time

Radu Voina: S-a văzut foarte clar că am fost depăşiţi în primul rând de combativitate

Tehnicianul echipei Oltchim Râmnicu Vâlcea, Radu Voina, a declarat, sâmbătă, la Sport.ro, după înfrângerea din prima manşă a finalei Ligii Campionilor, cu Viborg, că jucătoarele sale au fost depăşite mai ales în ceea ce priveşte combativitatea şi unele dintre ele chiar de importanţa meciului.
Radu Voina: S-a văzut foarte clar că am fost depăşiţi în primul rând de combativitate

Gavrilescu: Oltchim a jucat astăzi departe de valoarea sa obişnuită

Preşedintele CS Oltchim, Ioan Gavrilescu, a declarat, sâmbătă, agenţiei MEDIAFAX, că echipa din Râmnicu Vâlcea a jucat departe de valoarea sa obişnuită în prima manşă a finalei Ligii Campionilor, pierdută în faţa danezelor de la Viborg HK, scor 21-28.
Gavrilescu: Oltchim a jucat  astăzi departe de valoarea sa obişnuită

Shimon Naor a fost prins la Paris şi va fi extrădat în România

Shimon Naor, condamnat la 11 ani de închisoare pentru trafic de arme şi dat în urmărire de autorităţile române din 2006, a fost prins la Paris şi urmează să fie extrădat în România, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Raluca Seucan.
Shimon Naor a fost prins la Paris şi va fi extrădat în România

Viborg HK – Oltchim Râmnicu Vâlcea, scor 28-21, în prima manşă a finalei LC – FOTO

Campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, a fost învinsă, sâmbătă, la Herning, de formaţia daneză Viborg HK, scor 28-21 (14-11), în manşa tur a finalei Ligii Campionilor.
Viborg HK - Oltchim Râmnicu Vâlcea, scor 28-21, în prima manşă a finalei LC - FOTO

Romania Might Sell Stake In Krivoy Rog Steel Plant To ArcelorMittal Group – Econ Min

Romania might sell its stake in the steel plant in Krivoy Rog, Ukraine, to ArcelorMittal Group, Romanian Economy Minister Adriean Videanu said Saturday after a meeting with the management of steel plant ArcelorMittal Galati.
Romania Might Sell Stake In Krivoy Rog Steel Plant To ArcelorMittal Group - Econ Min

Mocanu: Ion Vasile nu înţelege că sediul nu mai este al lui

Senatorul Ion Vasile, care a spart, sâmbătă, uşa biroului senatorial a cărui yală fusese schimbată, nu înţelege că sediul nu mai este al lui după ce a fost revocat din funcţia de preşedinte al PSD Buzău şi şi-a anunţat demisia în plenul Senatului, afirmă vicepreşedintele PSD Buzău Victor Mocanu.
Mocanu: Ion Vasile nu înţelege că sediul nu mai este al lui

Un deltaplan s-a prăbuşit pe aerodromul din Cisnădie, pilotul a murit

Un deltaplan a căzut, sâmbătă, pe aerodromul Cisnădie, din judeţul Sibiu, iar pilotul a murit, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sibiu, inspectorul Luciana Balteş.
Un deltaplan s-a prăbuşit pe aerodromul din Cisnădie, pilotul a murit

Lotul HCM Constanţa se va deplasa în Serbia, pentru înmormântarea lui Zoran Kurtes

Întreg lotul echipei HCM Constanţa se va deplasa în Serbia, pentru a fi prezent la înmormântarea antrenorului Zoran Kurtes, decedat vineri seară, la Mamaia.
Lotul HCM Constanţa se va deplasa în Serbia, pentru înmormântarea lui Zoran Kurtes

Dragnea: PSD vrea să zboare Guvernul acesta imediat

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, sâmbătă, că "PSD vrea să zboare Guvernul acesta imediat", afirmând, totodată, că luni se va lua decizia finală privind acţiunile pe care le va întreprinde partidul împotriva măsurilor pe care le-a anunţat preşedintele Traian Băsescu.
Dragnea: PSD vrea să zboare Guvernul acesta imediat

Boc va prezenta duminică rezultatul discuţiilor cu FMI

Premierul Emil Boc va prezenta, duminică după-amiază, rezultatul discuţiilor cu FMI, printr-o declaraţie de presă la Palatul Victoria.
Boc va prezenta duminică rezultatul discuţiilor cu FMI

FMI insistă pe limitarea creşterii deficitului cu maximum 0,5 puncte, Guvernul vrea un punct în plus

Experţii FMI insistă în discuţiile cu Guvernul pentru limitarea creşterii deficitului bugetar cu maxim 0,5 puncte faţă de ţinta de 5,9% din PIB, dar Guvernul cere o creştere mai mare, de până la un punct procentual, o decizie urmând să fie luată duminică, într-o discuţie finală între Vlădescu şi FMI.
FMI insistă pe limitarea creşterii deficitului cu maximum 0,5 puncte, Guvernul vrea un punct în plus

Medvedev: Rezultatele anchetei privind avionul prezidenţial polonez vor fi date publicităţii

Ancheta privind prăbuşirea avionului prezidenţial polonez va fi dusă până la capăt, iar rezultatele vor fi date publicităţii, a declarat, sâmbătă, preşedintele rus, Dmitri Medvedev, în cursul unei întrevederi cu preşedintele interimar polonez Bronislaw Komorowski.
Medvedev: Rezultatele anchetei privind avionul prezidenţial polonez vor fi date publicităţii

Peste 670 de zboruri anulate în Spania, din cauza norului de cenuşă

Peste 670 de zboruri au fost anulate sâmbătă dimineaţă în Spania, unde autorităţile au decis închiderea a 19 aeroporturi, printre care se numără şi cel din Barcelona, din cauza deplasării norului de cenuşă vulcanică provenit din Islanda, a anunţat autoritatea aeroportuară AENA.
Peste 670 de zboruri anulate în Spania, din cauza norului de cenuşă

Un urmărit general a fost prins de poliţişti în timp ce vizita Ministerul de Interne

Un urmărit general care are de executat o pedeapsă de trei ani de închisoare pentru înşelăciune a fost prins, sâmbătă, în timp ce vizita sediul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), de Ziua Porţilor Deschise, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii instituţiei.
Un urmărit general a fost prins de poliţişti în timp ce vizita Ministerul de Interne

Timiş: Un şofer a fost prins conducând cu 211 kilometri la oră

Un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Timişoara, a fost prins, sâmbătă, de poliţişti, pe DN 6, în zona localităţii Lovrin, în timp ce conducea cu o viteză de 211 kilometri la oră.
Timiş: Un şofer a fost prins conducând cu 211 kilometri la oră

Ion Vasile a spart uşa biroului senatorial, după ce i-a fost schimbată yala

Senatorul PSD de Buzău Ion Vasile a spart, sâmbătă, în prezenţa poliţiştilor, uşa de la biroul său senatorial, după ce a observat că yala fusese schimbată, fostul lider al organizaţiei judeţene a PSD depunând plângere la Poliţie împotriva conducerii actuale a formaţiunii social-democrate.
Ion Vasile a spart uşa biroului senatorial, după ce i-a fost schimbată yala

Anchetă internă la DPC Iaşi, după ce s-ar fi cumpărat haine pentru copii la preţuri duble sau triple

Conducerea Direcţiei pentru Protecţia Copilului din Iaşi a demarat o anchetă internă, după ce şefii Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi au constatat că achiziţiile publice pentru hainele copiilor instituţionalizaţi din 15 centre de plasament s-au făcut la preţuri duble sau triple faţă de cele de pe piaţă.
Anchetă internă la DPC Iaşi, după ce s-ar fi cumpărat haine pentru copii la preţuri duble sau triple

Mohamed Al Fayed a vândut Harrods grupului Qatar Holding

Miliardarul egiptean Mohamed Al Fayed a vândut, sâmbătă, marca de lux Harrods grupului Qatar Holding, care reprezintă interesele emirului Qatarului.
Mohamed Al Fayed a vândut Harrods grupului Qatar Holding

Romanian Shoe Designer Mihai Albu Sets World Record For Highest Heel Sandals

Romanian shoe designer Mihai Albu has come out with a new pair of hand-crafted sandals that increase a woman's height by 31 centimeters, setting the world record for the Highest Heel Sandals, World Records Academy, the leading international organization which certifies world records, reported on its website.
Romanian Shoe Designer Mihai Albu Sets World Record For Highest Heel Sandals

FMI acceptă menţinerea taxelor, cu condiţia ca economiile să ajungă exclusiv la investiţii

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a anunţat Guvernul că board-ul de la Washington este de acord ca deficitul bugetar să fie limitat prin tăierea cheltuielilor cu salariile şi pensiile şi nu prin majorarea taxelor, dar a condiţionat ca economiile rezultate să fie utilizate exclusiv pentru investiţii
FMI acceptă menţinerea taxelor, cu condiţia ca economiile să ajungă exclusiv la investiţii

Experţii FMI au plecat de la Guvern după o oră de discuţii cu Boc privind scrisoarea de intenţie

Experţii Fondului Monetar Internaţional au plecat de la Guvern, după o discuţie de aproximativ o oră cu premierul Emil Boc şi membrii Guvernului, înainte de finalizarea scrisorii de intenţie la acordul stand-by de împrumut.
Experţii FMI au plecat de la Guvern după o oră de discuţii cu Boc privind scrisoarea de intenţie

Adriana Bahmuţeanu: Sunt din nou însărcinată

Adriana Bahmuţeanu a primit, in sfarşit, vestea cea bună. După luni intregi de aşteptare, ea a aflat că a rămas din nou insărcinată ieri, în ziua în care a implinit 36 de ani.
Adriana Bahmuţeanu: Sunt din nou însărcinată

Nicolas Sarkozy îşi anulează vizita la Moscova, din cauza crizei financiare din zona euro

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, şi-a anulat participarea la ceremoniile organizate la Moscova pentru Ziua Victoriei, din cauza "crizei financiare" din zona euro, a anunţat, sâmbătă, Ambasada Franţei la Moscova.
Nicolas Sarkozy îşi anulează vizita la Moscova, din cauza crizei financiare din zona euro

Pilot Dies In Hang Glider Crash In C Romania

A hang glider crashed Saturday on the Cisnadie airfield in Sibiu, central Romania, killing the pilot on the spot, local police spokesperson Luciana Baltes said Saturday.
Pilot Dies In Hang Glider Crash In C Romania

Stahovski: Nu cred că astăzi am fi putut obţine mai mult

Tenismanul ucrainean Serghei Stahovski a declarat, sâmbătă, după înfrângerea înregistrată în meciul de dublu al întâlnirii cu România, că deşi el şi colegul său Serghei Bubka au avut o evoluţie bună, nu ar fi putut obţine un rezultat favorabil.
Stahovski: Nu cred că astăzi am fi putut obţine mai mult

Mihai Albu a intrat în World Records Academy pentru că a creat cei mai înalţi pantofi din lume

Designerul român Mihai Albu a intrat în World Records Academy, după ce a creat cei mai înalţi pantofi din lume, stabilind cu această ocazie un nou record mondial, potrivit site-ului World Records Academy.
Mihai Albu a intrat în World Records Academy pentru că a creat cei mai înalţi pantofi din lume

Regele Spaniei, operat pentru o leziune pulmonară

Regele Juan Carlos al Spaniei a fost operat sâmbătă pentru o leziune pulmonară "benignă", care nu prezintă "nici o celulă malignă", s-a trezit după intervenţia chirurgicală şi se simte bine, a declarat unul dintre medicii care au efectuat operaţia.
Regele Spaniei, operat pentru o leziune pulmonară

Hănescu: Meciul cu Stahovski va fi foarte greu, sunt deja obosit

Tenismanul Victor Hănescu a declarat, sâmbătă, după câştigarea meciului de dublu din întâlnirea România-Ucraina, din Cupa Davis, că partida cu Serghei Stahovski, din ultima zi, va fi dificilă, deoarece se simte obosit, iar adversarul său va fi relaxat, ştiind că nu este considerat favorit.
Hănescu: Meciul cu Stahovski va fi foarte greu, sunt deja obosit

Vezi aici ce avere are Teo Trandafir

Deputata PDL Teodora (Teo) Trandafir este proprietara unui teren de 1800 de metri pătraţi şi a unei case în localitatea Drăgăneşti-Vlaşca (Teleorman), conform declaraţiei de avere, postate pe site-ul Camerei Deputaţilor.
Vezi aici ce avere are Teo Trandafir