CELE MAI NOI ARTICOLE

42 de morţi, în urma unui incendiu într-un bloc din Shanghai – VIDEO

Cel puţin 42 de persoane au murit în incendiul izbucnit luni într-un bloc-turn cu 28 de etaje din centrul oraşului Shanghai, a anunţat agenţia China Nouă, publicând un nou bilanţ al catastrofei.
42 de morţi, în urma unui incendiu într-un bloc din Shanghai - VIDEO

Cea mai tânără gaură neagră situată în vecinătatea Terrei – VIDEO

Cea mai tânără gaură neagră situată în vecinătatea Terrei, care are numai 30 de ani, a fost descoperită de cercetători cu ajutorul Chandra X-ray Observatory al NASA, specialiştii spunând că aceasta este o oportunitate unică de a observa modul în care evoluează astfel de obiecte încă din "copilărie".
Cea mai tânără gaură neagră situată în vecinătatea Terrei - VIDEO

China va deveni cea mai mare economie a lumii, depăşind SUA, până în 2020

China va deveni până în 2020 cea mai mare economie a lumii, depăşind Statele Unite, ca urmare a creşterii rapide şi a aprecierii monedei, potrivit analiştilor grupului financiar Standard Chartered, citaţi de Bloomberg.
China va deveni cea mai mare economie a lumii, depăşind SUA, până în 2020

„Magazinele de vise” vor fi interzise şi în municipiul Bârlad

"Magazinele de vise" vor fi interzise şi în municipiul Bârlad, după ce autorităţile locale au iniţiat un proiect de hotărâre de Consiliu Local în acest sens, care urmează să fie suspus spre aprobare în şedinţa ordinară de miercuri.

Cea de-a XXII-a ediţie a Festivalului de Dramaturgie Contemporană, la Braşov

Cea de-a XXII-a ediţie a Festivalului de Dramaturgie Contemporană de la Braşov a început, luni seară, la ora 19.00, cu spectacolul "Cui i-e frică de Virginia Woolf" de Edward Albee, pe parcursul a şapte zile urmând să fie prezentate opt spectacole ale dramaturgiei contemporane şi un spectacol de gală.
Cea de-a XXII-a ediţie a Festivalului de Dramaturgie Contemporană, la Braşov

Şumudică spune că Răduţă a fost trimis la echipa a doua

Tehnicianul Rapidului, Marius Şumudică, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că atacantul Lucian Răduţă nu mai face parte din lotul primei formaţii, din cauza atitudinii sale faţă de echipă şi a comportamentului din afara terenului, precizând că fotbalistul se va antrena în continuare cu Rapid II.
Şumudică spune că Răduţă a fost trimis la echipa a doua

Mediafax Talks about Energy pune în dezbatere strategia energetică a României

Directori ai celor mai mari companii energetice, reprezentanţi ai autorităţilor şi specialişti în tehnologie vor analiza strategia energetică a României şi dezvoltarea tehnologiei de tip Smart Grid la conferinţa Mediafax Talks about Energy, care are loc marţi, 16 noiembrie.
Mediafax Talks about Energy pune în dezbatere strategia energetică a României

Angela Merkel a fost realeasă la preşedinţia Uniunii Creştin-Democrate

Cancelarul german, Angela Merkel, în vârstă de 56 de ani, a fost realeasă luni la preşedinţia partidului său conservator, Uniunea Creştin-Democrată (CDU), cu 90,4 la sută din sufragii.
Angela Merkel a fost realeasă la preşedinţia Uniunii Creştin-Democrate

Partidul Socialist grec a câştigat alegerile locale în opt regiuni şi 73 de primării

Partidul Socialist (Pasok), aflat la putere în Grecia, a ieşit învingător în alegerile locale de duminică, câştigând scrutinul în opt dintre cele 13 regiuni şi la 73 de primării, în pofida programului de austeritate impus de Guvern, potrivit rezultatelor definitive, publicate luni.
Partidul Socialist grec a câştigat alegerile locale în opt regiuni şi 73 de primării

Facebook a devenit a treia mare companie de Internet din SUA, mai mare decât EBay

Facebook a devansat EBay în funcţie de valoarea de piaţă estimată şi a devenit a treia mare companie de Internet din Statele Unite, ceea ce scoate în evidenţă interesul în creştere al investitorilor pentru site-urile de socializare, transmite Bloomberg.
Facebook a devenit a treia mare companie de Internet din SUA, mai mare decât EBay

Ministrul Economiei a fost desemnat de Boc să organizeze o reuniune cu firme germane, în 2011

Premierul Emil Boc şi preşedintele Comitetului de Est al Economiei Germane, Klaus Mangold, au discutat, luni, despre organizarea unui forum economic în 2011, în Germania, şeful Guvernului desemnându-l drept coordonator al acestei reuniuni pe ministrul Economiei, Ion Ariton.
Ministrul Economiei a fost desemnat de Boc să organizeze o reuniune cu firme germane, în 2011

PSD, PNL şi PC vor avea un set comun de amendamente la Legea bugetului

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, după întâlnirea cu reprezentanţii partidelor de opoziţie, că PSD, PNL şi PC vor avea un set comun de amendamente la Legea bugetului, referitoare la definirea principiilor de finanţare pe anul fiscal 2011.
PSD, PNL şi PC vor avea un set comun de amendamente la Legea bugetului

Romanian Opp Lawmakers Protest Against Lower Chamber Speaker, Leave Plenary Meeting Again

Romanian opposition social democrat and liberal lawmakers left the Chamber of Deputies plenary meeting on Monday, protesting against democrat liberal Speaker Roberta Anastase, whom they accused of abuse of office.
Romanian Opp Lawmakers Protest Against Lower Chamber Speaker, Leave Plenary Meeting Again

O puternică furtună solară a trimis spre Terra o cantitate uriaşă de particule

Efectele unei furtuni solare care a avut loc pe 12 noiembrie, detectată de Solar and Heliospheric Observatory (SOHO) şi de sistemul de sateliţi STEREO, au fost observate pe Terra luni, informează site-ul oficial al agenţiei spaţiale americane.
O puternică furtună solară a trimis spre Terra o cantitate uriaşă de particule

Un documentar despre copiii orfani din România anilor ’90, prezentat la Bucureşti pe 4 decembrie

"Hand Held", un documentar despre copiii orfani din România anilor '90 semnat de Don Hahn şi Michael Carroll, va fi prezentat la Bucureşti pe 4 decembrie, la Muzeul Naţional de Artă a României.
Un documentar despre copiii orfani din România anilor '90, prezentat la Bucureşti pe 4 decembrie

PSD dă ultimatum PNL: Oprim colaborarea dacă Antonescu mai face declaraţii anti-PSD sau anti-Ponta

Social-democraţii i-au dat un ultimatum, luni, preşedintelui PNL, Crin Antonescu, ei ameninţând, la întâlnirea reprezentanţilor partidelor din opoziţie, cu întreruperea colaborării dintre PSD şi PNL dacă liderul liberal va mai face declaraţii anti-PSD şi anti-Ponta.
PSD dă ultimatum PNL: Oprim colaborarea dacă Antonescu mai face declaraţii anti-PSD sau anti-Ponta

Romania To Sit Next Test In Schengen Accession – Airport Reevaluation

Experts from the Schengen Area evaluation committee will visit Romania Monday to Wednesday, to assess the country's progress regarding air borders, as some European Union member states are skeptical about Romania's capacity to join the Area in March 2011.
Romania To Sit Next Test In Schengen Accession – Airport Reevaluation

Ce ar putea fi „obiectul excepţional” descoperit de NASA?

Agenţia Spaţială Americană (NASA) a spus că va organiza diseară, la ora României 19:30, o conferinţă de presă dedicată descoperirii unui "obiect excepţional din spaţiul cosmic apropiat". Evenimentul Zilei a apelat la astronomul Adrian Şonka, de la Observatorul Astronomic "Amiral Vasile Urseanu" din Bucureşti, în încercercarea de a dezlega o parte din misterul ce înconjoară "obiectul excepţional" promis de NASA.
Ce ar putea fi

Deputaţii PNL şi PSD au părăsit lucrările Camerei, nemulţumiţi că şedinţa este condusă de Anastase

Deputaţii PNL şi cei ai PSD au părăsit, luni, lucrările Camerei Deputaţilor, după ce s-au arătat din nou nemulţumiţi de faptul că şedinţa era condusă de Roberta Anastase, pe care au acuzat-o de fraudarea legii pensiilor.
Deputaţii PNL şi PSD au părăsit lucrările Camerei, nemulţumiţi că şedinţa este condusă de Anastase

Bărbatul care a vândut Furadanul cu care s-a sinucis Mădălina Manole, eliberat din arest

Cristian Urziceanu, cel care ar fi vândut Furadanul cu care s-a sinucis Mădălina Manole, va fi eliberat din arest, după ce Curtea de Apel Bucureşti a decis definitiv, luni, ca acesta să fie cercetat în libertate, el având interdicţie de a părăsi ţara.
Bărbatul care a vândut Furadanul cu care s-a sinucis Mădălina Manole, eliberat din arest

Antonescu: Dacă se asumă răspunderea pe Legea salarizării, vom discuta despre depunerea unei moţiuni

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că, în cazul în care Guvernul va decide să îşi asume răspunderea în Parlament pentru Legea privind sistemul unitar de salarizare, se va discuta la nivelul partidelor de opoziţie despre depunerea unei moţiuni de cenzură.
Antonescu: Dacă se asumă răspunderea pe Legea salarizării, vom discuta despre depunerea unei moţiuni

Românii, primii la frecvenţa actelor sexuale, deşi sexul nu este important pentru ei

Românii sunt foarte activi sexual, deşi sexul nu este foarte important pentru ei, potrivit studiului "Sănătatea sexuală şi starea de bine" realizat în nouă ţări, printre care şi România, prezentat, luni, în premieră, la Malaga.
Românii, primii la frecvenţa actelor sexuale, deşi sexul nu este important pentru ei

Antonescu: Între opoziţie şi putere rămâne o prăpastie

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, după întâlnirea cu PSD şi PC, că în rândurile opoziţiei există o unitate de acţiune, care nu a fost nicio secundă prejudiciată, şi că între putere şi opoziţie rămâne, pe mai departe, o prăpastie.
Antonescu: Între opoziţie şi putere rămâne o prăpastie

România, supusă unui nou test în procesul de aderare la Schengen – reevaluarea aeroporturilor

România va fi supusă, în următoarele două zile, unui nou test în procesul de aderare la Spaţiul Schengen, respectiv la o a şaptea vizită a experţilor Comisiei de evaluare, reprezentând o reevaluare pe frontierele aeriene, în contextul în care voci europene sunt sceptice privind aderarea în martie.
România, supusă unui nou test în procesul de aderare la Schengen - reevaluarea aeroporturilor

Cristian Chilat a fost arestat pentru omor deosebit de grav

Presupusul autor al asasinatului de la Piatra Neamţ, Cristian Chilat, a fost arestat, luni seară, de Tribunalul Neamţ, pentru 29 de zile, fiind cercetat pentru omor deosebit de grav şi tentativă de omor.
Cristian Chilat a fost arestat pentru omor deosebit de grav

COMENTARIU: Asumarea răspunderii până-n pânzele albe

Guvernul şi coaliţia care-l susţine merg până în pânzele albe cu asumarea răspunderii pentru Legea Educaţiei şi, sub presiunea timpului, vor patenta acest procedeu şi pentru alte legi esenţiale, lăsând opoziţiei doar alternativele ingrate ale neputinţei sau anemierii în moţiuni de cenzură.
COMENTARIU: Asumarea răspunderii până-n pânzele albe

Intermediar în procesul permiselor din Argeş, filmat când îi făcea instructajul unui candidat

Un film cu un inculpat trimis în judecată de DNA în calitate de intermediar în procesul permiselor eliberate fraudulos în judeţul Argeş în care acesta apare în timp ce îi făcea "instructajul" fraudării examenului unui candidat a fost vizionat la termenul de luni de la Curtea de Apel Târgu Mureş.
Intermediar în procesul permiselor din Argeş, filmat când îi făcea instructajul unui candidat

Dragnea: Antonescu a spus că nu intenţionează să facă o alianţă cu PDL

Liderul PSD Liviu Dragnea, a declarat, luni, că preşedintele PNL, Crin Antonescu i-a transmis la întâlnirea reprezentanţilor opoziţiei că nu a avut întâlniri cu PDL, că nu este vorba despre "dragoste sau nostalgie" între PNL şi PDL şi că nu intenţionează să facă o alianţă cu democrat-liberalii.
Dragnea: Antonescu a spus că nu intenţionează să facă o alianţă cu PDL

Femeile cu profesii stresante prezintă un risc cardiovascular cu 40% mai mare

Femeile cu profesii stresante prezintă un risc cu 40% mai mare de a suferi un atac de cord, un atac cerebral sau de a fi operate pentru deblocarea unei artere obturate, comparativ cu cele ale căror profesii generează mai puţin stres şi mai multe satisfacţii.
Femeile cu profesii stresante prezintă un risc cardiovascular cu 40% mai mare

Papandreou: Poziţia dură a Germaniei privind datoriile suverane poate împinge unele ţări în faliment

Poziţia dură a Germaniei în privinţa datoriilor suverane ar putea împinge unele state europene îndatorate, precum Portugalia şi Irlanda, în faliment, a declarat, luni, premierul elen George Papandreou.
Papandreou: Poziţia dură a Germaniei privind datoriile suverane poate împinge unele ţări în faliment

„Lumea văzută de Ion B.”, la Festivalul Internaţional de Filme de Artă de la Tel Aviv – VIDEO

Documentarul "Lumea văzută de Ion B." va fi prezentat la Festivalul Internaţional de Filme de Artă de la Tel Aviv, eveniment dedicat legăturilor dintre cinematografie şi alte arte, aflat la cea de-a doua ediţie, care se va desfăşura în perioada 23-27 noiembrie, informează Institutul Cultural Român.

ING Ups Romanian GDP Growth Forecast To -1.6% In 2010

ING Bank Romania has lifted its forecast on Romanian gross domestic product growth to minus 1.6% in 2010, on better-than-expected third quarter GDP data, the lender said in a report Monday.
ING Ups Romanian GDP Growth Forecast To -1.6% In 2010

ING a revizuit în creştere estimările pentru evoluţia economiei în acest an

ING Bank România a revizuit estimările pentru evoluţia economiei în acest an, de la o contracţie de 2,8% la o scădere de 1,6%, şi în 2011, de la un declin de 1,8% la o creştere de 0,2%, întrucât datele privind evoluţia PIB-ului în trimestrul al treilea au fost mai bune decât aşteptările analiştilor.
ING a revizuit în creştere estimările pentru evoluţia economiei în acest an

Messi: Dacă nu câştig eu Balonul de Aur, sper să-l primească Xavi sau Iniesta

Internaţionalul argentinian Lionel Messi a declarat despre Xavi şi Iniesta, coechipierii săi de la FC Barcelona, că ar merita Balonul de Aur 2010.
Messi: Dacă nu câştig eu Balonul de Aur, sper să-l primească Xavi sau Iniesta

Jamie Olliver, Coldplay şi Jeremy Clarkson sunt ambasadori de ultimă generaţie

Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Martin Harris, consideră că Jamie Olliver, Coldplay sau Jeremy Clarkson sunt ambasadorii de ultimă generaţie în relaţiile culturale româno-britanice.
Jamie Olliver, Coldplay şi Jeremy Clarkson sunt ambasadori de ultimă generaţie

„Obiect excepţional” descoperit în apropierea Terrei. NASA va oferi detalii în această seară

NASA va oferi detalii despre un "obiect excepţional" descoperit în spaţiul cosmic din apropierea Terrei, într-o conferinţă organizată luni seară, la ora 19.30, ora României, informează site-ul oficial al agenţiei spaţiale americane.

Peste 1.000 de clienţi ai Volksbank au cerut tribunalului suspendarea plăţii ratelor la credite

Peste 1.000 de clienţi ai Volksbank au depus la Tribunalul Bucureşti două cereri de chemare în judecată a băncii, pentru eliminarea clauzelor abuzive din contractele de credit, şi au solicitat suspendarea plăţii ratelor la împrumuturi până la momentul soluţionării litigiului.
Peste 1.000 de clienţi ai Volksbank au cerut tribunalului suspendarea plăţii ratelor la credite

Mai multe ţări ezită să trimită reprezentanţi la ceremonia de înmânare a Premiului Nobel pentru Pace

Mai multe ţări încă ezită să trimită reprezentanţi la ceremonia de înmânare a Premiului Nobel pentru Pace în decembrie, anunţă Institutul Nobel, după ce China a avertizat ţările care îl vor susţine pe disidentul Liu Xiaobo.
Mai multe ţări ezită să trimită reprezentanţi la ceremonia de înmânare a Premiului Nobel pentru Pace

Podeanu: M-am tuns la zero pentru că am pierdut pariul făcut cu fetele înainte de CM de scrimă

Antrenorul echipei feminine de spadă a României, Dan Podeanu, a declarat, luni, că s-a tuns la zero deoarece a pierdut pariul făcut cu elevele sale, înaintea cuceririi titlului mondial.
Podeanu: M-am tuns la zero pentru că am pierdut pariul făcut cu fetele înainte de CM de scrimă

Trei români, numiţi „hoţi”şi agresaţi de cinci italieni, la Milano

Cinci italieni au fost arestaţi luni, la Milano, după ce au agresat trei imigranţi români şi au tras focuri de armă spre aceştia, informează pagina online a TGcom.
Trei români, numiţi
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da