CELE MAI NOI ARTICOLE

Preda: Guvernul ar fi trebuit mai întâi să reducă cheltuielile administraţiilor centrale şi locale

Vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, joi, că Guvernul ar fi trebuit în primul rând să reducă cheltuielile administraţiilor centrale şi locale, de la cea mai mică primărie până la cel mai mare minister, şi abia după aceea, în cazul unui eşec, să diminueze veniturile populaţiei.
Preda: Guvernul ar fi trebuit mai întâi să reducă cheltuielile administraţiilor centrale şi locale

Obezitatea contribuie la apariţia demenţei

Obezitatea a fost asociată cu un volum mai mic al creierului, potrivit unui studiu publicat joi, care indică, totodată, o creştere a riscului de demenţă la bătrâneţe pentru persoanele de vârstă mijlocie, în general sănătoase, dar care au o circumferinţă a taliei mare.
Obezitatea contribuie la apariţia demenţei

„Caravana Cinematografică” şi „Metropolis”, printre proiecţiile speciale la TIFF – VIDEO

Pelicula "Caravana Cinematografică", a lui Titus Muntean, filmul mut "Metropolis", dar şi două filme care îl au în centrul atenţiei pe Dracula, fac parte din proiecţiile speciale la Festivalul Internaţional de Film Transilvania, care va avea loc între 28 mai şi 6 iunie, la Cluj-Napoca.

Euro va continua să se deprecieze pe termen lung, posibil până la 1,1 dolari pe unitate

Euro va continua să se deprecieze pe termen lung, posibil până la 1,1 dolari pe unitate, ca urmare a crizei datoriilor din Europa, potrivit analiştilor de la UBS, BNP Paribas şi alte bănci, transmite Bloomberg.
Euro va continua să se deprecieze pe termen lung, posibil până la 1,1 dolari pe unitate

Romanian Unionists To Lobby Against Adoption Of IMF Letter In Parliament

Romanian Cartel Alfa union federation leader Bogdan Hossu said Thursday, after talks at the Finance Ministry, that there is no hope of the cost-cutting measures included in the letter of intent with the IMF will be altered, adding unionists will lobby against the letter’s adoption in Parliament.
Romanian Unionists To Lobby Against Adoption Of IMF Letter In Parliament

Instanţa a declarat ca fiind abuzive unele clauze aplicate de bănci pentru majorarea dobânzilor

Judecătoria sectorului 2 al Capitalei a declarat abuzive unele clauze din contractele elaborate de Volksbank România prin care banca a putut majora dobânzile, dar şi pe cele referitoare la aplicarea comisionului de risc, dând câştig de cauză ANPC, care a reprezentant 19 clienţi ai băncii.
Instanţa a declarat ca fiind abuzive unele clauze aplicate de bănci pentru majorarea dobânzilor

Săpunaru, suspendat pentru un joc pentru gesturi obscene

Comisia de Disciplină a LPF l-a suspendat pentru un joc şi l-a amendat cu 6.000 de lei pe jucătorul echipei Rapid, Cristian Săpunaru, pentru gesturi obscene făcute la adresa spectatorilor după meciul cu FC Braşov, contând pentru etapa a XXXIII-a a Ligii I, informează lpf.ro.
Săpunaru, suspendat pentru un joc pentru gesturi obscene

Drepturile de distribuţie pentru „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu”, cumpărate de Cinecitta Luce

Drepturile de distribuţie pentru filmul "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu", de Andrei Ujică, au fost vândute casei Cinecitta Luce din Italia, informează Screendaily International.
Drepturile de distribuţie pentru

Boc: Ştiu că Guvernul nu este simpatizat, dar fără măsuri de austeritate ajungem la dezastru

Premierul Emil Boc a declarat, joi, la finalul discuţiei cu sindicatele, că este conştient de faptul că Guvernul "nu este simpatizat" din cauza măsurilor de austeritate pe care intenţionează să le adopte, dar a apreciat că în lipsa acestor măsuri România ar fi condusă spre dezastru economic.
Boc: Ştiu că Guvernul nu este simpatizat, dar fără măsuri de austeritate ajungem la dezastru

Boc: Discuţia cu sindicatele continuă, dar există opinii total diferite privind cheltuielile

Ministerele Finanţelor şi Muncii vor continua discuţiile cu sindicatele până miercuri, când Guvernul va aproba scrisoarea FMI, şi vor accepta propunerile acestora doar dacă sunt argumentate, dar acum există opinii total diferite privind modul de reducere a cheltuielilor, a afirmat premierul Emil Boc.
Boc: Discuţia cu sindicatele continuă, dar există opinii total diferite privind cheltuielile

Ceferiştii ameninţă că opresc trenurile, din 31 mai

Angajaţii CFR vor opri trenurile, din 31 mai, fiind discuţii ca şi cei de la Metrorex şi transportul public să oprească activitatea de la sfârşitul lunii mai.
Ceferiştii ameninţă că opresc trenurile, din 31 mai

Costin: Vom încerca să discutăm cu parlamentarii şi ar fi bine să nu dea bir cu fugiţii

Preşedintele BNS, Dumitru Costin, a declarat, joi, la finalul discuţiilor de la MFP că măsurile cuprinse în scrisoarea către FMI ar putea fi neconstituţionale, deoarece este vorba de acorduri colective sau contracte colective care presupun acordul părţilor, iar reducerea de 25% a salariilor ar putea fi neconstituţională, pentru că nu are acordul părţilor.
Costin: Vom încerca să discutăm cu parlamentarii şi ar fi bine să nu dea bir cu fugiţii

Geoană: Numărul românilor aflaţi sub pragul sărăciei s-ar putea dubla prin decizia lui Băsescu şi Boc

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, joi, la Craiova că numărul românilor care trăiesc sub nivelul sărăciei s-ar putea dubla de la patru la opt milioane, "printr-o singură decizie a preşedintelui Traian Băsescu şi a premierului Emil Boc".
Geoană: Numărul românilor aflaţi sub pragul sărăciei s-ar putea dubla prin decizia lui Băsescu şi Boc

Secţiunea Un Certain Regard, dominată de români, include cele mai bune filme de la Cannes

Un Certain Regard este secţiunea "unde se concentrează acţiunea" la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes (12 - 23 mai), nu în competiţia oficială, iar filmele lui Radu Muntean şi Cristi Puiu se numără printre "nestematele" acesteia, apreciază presa internaţională.
Secţiunea Un Certain Regard, dominată de români, include cele mai bune filme de la Cannes

Petcu: Ne-am propus să facem un lanţ uman să blocăm intrările în Parlament în ziua moţiunii

Preşedintele CNSLR Fărţia, Marius Petcu, a declarat joi, la finalul discuţiilor de la Ministerul Finanţelor, că sindicaliştii intenţionează ca în ziua moţiunii să facă un lanţ uman în jurul Parlamentului şi să blocheze intrările, iar greva generală din 31 mai ar putea continua cu greve succesive în mai multe domenii.
Petcu: Ne-am propus să facem un lanţ uman să blocăm intrările în Parlament în ziua moţiunii

Petre Marin: Pentru mine s-ar putea să fie ultimul meci în tricoul Stelei

Fundaşul echipei Steaua, Petre Marin, a declarat, joi, că partida cu Internaţional Curtea de Argeş, din etapa a XXXIV-a a Ligii I, s-ar putea să fie ultimul meci pentru el în tricoul "roş-albastru", contractul lui expirând la sfârşitul sezonului.
Petre Marin: Pentru mine s-ar putea să fie ultimul meci în tricoul Stelei

Astronomii au descoperit o supernovă bogată în calciu

Astronomii au descoperit un nou tip de supernove care ar putea să ofere indicii despre prezenţa unor cantităţi relativ mari de calciu în galaxii, potrivit unui studiu publicat miercuri în revista Nature.
Astronomii au descoperit o supernovă bogată în calciu

Romania PM Says Govt, Unions Fail To Reach Common Ground, Talks Will Continue

Officials of Romanian Finance and Labor Ministries will continue talks with unionists until next Wednesday when the Government is set to approve Romania's letter of intent with the International Monetary Fund, Prime Minister Emil Boc said Thursday at the end of talks with unionists.
Romania PM Says Govt, Unions Fail To Reach Common Ground, Talks Will Continue

Hossu: Am propus impozitarea diferenţiată a salariilor şi pensiilor

Liderul confederaţiei Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat că din discuţiile de la Ministerul Finanţelor nu rezultă o speranţă de îmbunătăţire a scrisorii de intenţie către FMI, astfel că sindicaliştii vor face lobby pe lângă parlamentari să respingă documentul în Parlament.
Hossu: Am propus impozitarea diferenţiată a salariilor şi pensiilor

Proiecţie specială a filmului „Dracula” la Castelul Banffy de la Bonţida, în cadrul TIFF

O proiecţie specială a filmului "Dracula", în regia lui George Melford, va avea loc în 30 mai, la Castelul Bánffy de la Bonţida, în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania, care va avea loc între 28 mai şi 6 iunie.
Proiecţie specială a filmului

Romanian Transports Ministry Needs RON3.16B For Transylvania Hwy

Romania’s Transports Ministry needs 3.16 billion lei (EUR1=RON4.1998) this year to continue work on the Transylvania Highway, but has only received RON700 million from the state budget and its debts to U.S. constructor Bechtel amounted to RON900 million in late-2009.
Romanian Transports Ministry Needs RON3.16B For Transylvania Hwy

Germania vrea să impună o disciplină bugetară „de fier” în Uniunea Europeană

Germania vrea să impună o disciplină bugetară "de fier" în Uniunea Europeană (UE), incluzând sancţiuni suplimentare sau chiar excluderea din uniunea monetară, după ce a acceptat să plătească pentru susţinerea statelor din zona euro aflate în dificultate financiară, potrivit unei analize.
Germania vrea să impună o disciplină bugetară

Valeriu Steriu – purtătorul de cuvânt al parlamentarilor UNPR

Deputatul Valeriu Steriu a fost desemnat purtătorul de cuvânt al grupurilor parlamentare ale Uniunii Naţionale pentru Progresul României, conform unui comunicat al formaţiunii.
Valeriu Steriu - purtătorul de cuvânt al parlamentarilor UNPR

O funcţionară de la Casa Albă a căzut în faţa preşedintelui american – VIDEO

O funcţionară de la Casa Albă a alunecat şi a căzut pe treptele de la intrare în timp ce mergea împreună cu Barack şi Michelle Obama, miercuri seara, în întâmpinarea preşedintelui mexican, Felipe Calderon, şi a soţiei acestuia, invitaţi la o cină oficială, relatează CNN.
O funcţionară de la Casa Albă a căzut în faţa preşedintelui american - VIDEO

Vezi aici care sunt favoriţii în cursa pentru Palme d’Or la Cannes – VIDEO

Regizorii Mike Leigh ("Another Year"), Bertrand Tavernier ("La princesse de Montpensier") şi Alejandro Gonzalez Inarritu ("Biutiful") sunt favoriţi la premiul Palme d'Or, cu câteva zile înainte de închiderea Festivalului Internaţional de Film de la Cannes (12 - 23 mai).
Vezi aici care sunt favoriţii în cursa pentru Palme d'Or la Cannes - VIDEO

Lotul convocat de Răzvan Lucescu pentru meciurile amicale

Selecţionerul Răzvan Lucescu a convocat 24 de jucători pentru amicalele pe care echipa naţională a României le va disputa cu Ucraina, Macedonia şi Honduras, informează site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal.
Lotul convocat de Răzvan Lucescu pentru meciurile amicale

Romanian Liberals Set To Uphold Any Upcoming No-Confidence Motions

Romania’s opposition Liberal Party PNL will vote in favor of the social democrats’ planned no-confidence motion, regardless of whether or not it will take part in drafting the motion, and it will also uphold any upcoming motions, liberal Ludovic Orban said Thursday.
Romanian Liberals Set To Uphold Any Upcoming No-Confidence Motions

Muzeul de Geologie a refuzat să expună lucrarea unei artiste de la Bucharest Biennale 4

Muzeul de Geologie a refuzat să expună lucrarea artistei Kaucyila Brooke din SUA, selectată în cadrul celei de-a patra ediţii Bucharest Biennale (BB4), motivând că aceasta este "de natură erotică" şi că în muzeu intră frecvent copii, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţi ai BB4 şi ai muzeului.
Muzeul de Geologie a refuzat să expună lucrarea unei artiste de la Bucharest Biennale 4

MTI are nevoie în acest an de 3,16 mld. lei pentru Autostrada Transilvania, dar a primit 700 mil.lei

Ministerul Transporturilor are nevoie, în acest an, de 3,16 miliarde de lei pentru continuarea lucrărilor la Autostrada Transilvania, însă a primit de la buget doar 700 de milioane de lei, în condiţiile în care datoriile către Bechtel erau la finele anului trecut de 903 milioane de lei.
MTI are nevoie în acest an de 3,16 mld. lei pentru Autostrada Transilvania, dar a primit 700 mil.lei

Lotul Spaniei pentru turneul final al Cupei Mondiale

Selecţionerul Spaniei, Vicente del Bosque, a anunţat joi lotul pentru turneul final al Cupei Mondiale, din care lipsesc Marcos Senna (Villarreal) şi Dani Guiza (Fenerbahce Istanbul).
Lotul Spaniei pentru turneul final al Cupei Mondiale

Romanian Parents To Picket Government HQ Wednesday, Parliament HQ on June 1

Romanian parents will picket the Government headquarters on May 26 and will stage protests in Iasi and Brasov displeased with the Executive’s plan to cut child-rearing and other social benefits granted to children, protesters’ representatives said in a press release Thursday.
Romanian Parents To Picket Government HQ Wednesday, Parliament HQ on June 1

Laurent Blanc va deveni selecţionerul Franţei după Cupa Mondială

Federaţia Franceză de Fotbal (FFF) şi clubul Girondins Bordeaux, prin intermediul preşedinţilor Jean-Pierre Escalettes, respectiv Jean-Louis Triaud, au ajuns la un acord privind preluarea de către Laurent Blanc a funcţiei de selecţioner al Franţei, au anunţat joi cele două părţi.
Laurent Blanc va deveni selecţionerul Franţei după Cupa Mondială

Courtney Love susţine că a avut o aventură cu Kate Moss

Cântăreaţa americană Courtney Love, văduva rockerului Kurt Cobain, a declarat că a avut o aventură cu top modelul britanic Kate Moss, la Milano, la începutul anilor '90, informează thesun.co.uk.
Courtney Love susţine că a avut o aventură cu Kate Moss

Mai mult de jumătate dintre români sunt îndrăgostiţi

Peste 50% dintre români sunt în prezent îndrăgostiţi şi mai mult de o treime dintre românii utilizatori de internet au experimentat dragostea la prima vedere ultima dată când s-au îndrăgostit, potrivit unui studiu GfK România.
Mai mult de jumătate dintre români sunt îndrăgostiţi

Ronan Keating, membru al grupului Boyzone, s-a despărţit de soţia sa

Cântăreţul britanic Ronan Keating, membru al grupului Boyzone, s-a despărţit de soţia sa, Yvonne, după o căsnicie care a durat 12 ani, informează thesun.co.uk.
Ronan Keating, membru al grupului Boyzone, s-a despărţit de soţia sa

Becali: Voi lăsa cât pot baza Steaua în paragină

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că vrea să-şi recupereze toate investiţiile făcute la Stadionul Steaua şi va încerca pe cât posibil ca baza sportivă să fie lăsată în paragină după mutarea echipei "roş-albastre" la Buzău.
Becali: Voi lăsa cât pot baza Steaua în paragină

Cannes: Teroristul Carlos îl critică pe actorul care a jucat rolul său pe marele ecran

În numele strămoşilor lor comuni din Venezuela, teroristul Carlos i-a scris actorului Edgar Ramirez, care a jucat rolul său într-un film prezentat la Festivalul de Film de la Cannes, denunţând pelicula pentru "propagandă contrarevoluţionară" şi "imperialism decadent".
Cannes: Teroristul Carlos îl critică pe actorul care a jucat rolul său pe marele ecran

Maradona a călcat cu maşina pe un picior un cameraman

Selecţionerul Argentinei, Diego Maradona, a călcat cu maşina pe picior un cameraman, miercuri, în faţa sediului Asociaţiei Fotbaliştilor Argentinieni, din Buenos Aires, înainte de a anunţa lotul pentru Cupa Mondială, informează cotidianul Marca.
Maradona a călcat cu maşina pe un picior un cameraman

Parlamentul Ungariei reduce la jumătate numărul deputaţilor

Parlamentul ungar a validat joi o modificare a Constituţiei, care prevede o reducere la aproape jumătate a numărului de deputaţi, propusă de partidul Fidesz (dreapta), câştigătorul detaşat al alegerilor legislative din aprilie.
Parlamentul Ungariei reduce la jumătate numărul deputaţilor

Filmul „Kapitalism – reţeta noastră secretă” a fost proiectat la Parlamentul European

Filmul "Kapitalism - reţeta noastră secretă", de Alexandru Solomon, a fost proiectat la sediul Parlamentului European de la Strasbourg, miercuri, informează producătorii.
Filmul