CELE MAI NOI ARTICOLE

Cabinele de bronzat pot genera dependenţă

Clienţii cabinelor de bronzat au tendinţa de a deveni anxioşi şi de a prezenta simptome de toleranţă faţă de razele ultraviolete, asemănătoare celor observate în cazul persoanelor dependente de alte produse, precum drogurile şi alcoolul, se afirmă într-un studiu american recent.
Cabinele de bronzat pot genera dependenţă

Kylie Minogue va lansa un nou album, în iulie

Cântăreaţa australiană Kylie Minogue revine pe scena muzicală în luna iunie, odată cu lansarea piesei "All the Lovers", primul single de pe noul ei album, intitulat "Aphrodite", ce va fi disponibil în magazine începând din luna iulie.
Kylie Minogue va lansa un nou album, în iulie

Ponta negociase înainte de Congres trecerea la independenţi şi postul de secretar general UNPR – surse

Preşedintele PSD, Victor Ponta, negociase, înainte de congresul PSD din 20 februarie, trecerea la grupul parlamentarilor independenţi, urmând să ocupe funcţia de secretar general în UNPR, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din grupul independenţilor.
Ponta negociase înainte de Congres trecerea la independenţi şi postul de secretar general UNPR - surse

Oprah Winfrey refuză să facă testul ADN pentru a afla identitatea tatălui ei biologic

Realizatoarea de televiziune Oprah Winfrey a declarat, luni, că refuză să facă testul ADN pentru a afla identitatea tatălui ei biologic, informează nypost.com.
Oprah Winfrey refuză să facă testul ADN pentru a afla identitatea tatălui ei biologic

COM: Guvernul şi-a prezentat batistele la control

Guvernul Boc în păr, spilcuit şi trecut pe la frizer, a trecut printr-o inspecţie la vedere, făcută de preşedintele Băsescu, care, de această dată, n-a mai picat, în pulover, în mijlocul unei şedinţe la Palatul Victoria, ci i-a pus pe miniştri să-i facă o vizită la Palatul Cotroceni.
COM: Guvernul şi-a prezentat batistele la control

Romanian Lawmakers Approve Setting Up Of Constitution Revision Committee

Romanian lawmakers on Tuesday adopted with four abstentions the draft decision on the setting up of a common committee to revise the country’s Constitution.
Romanian Lawmakers Approve Setting Up Of Constitution Revision Committee

Mircea Lucescu: Sper că Mutu va avea curajul şi forţa să revină după suspendare

Tehnicianul echipei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, speră ca atacantul Fiorentinei, Adrian Mutu, să aibă "curajul şi forţa" să revină la cel mai înalt nivel la finalul celor nouă luni de suspendare primite de la Tribunalul antidoping din cadrul CONI, informează fiorentinanews.com.
Mircea Lucescu: Sper că Mutu va avea curajul şi forţa să revină după suspendare

13 curse au fost anulate pe Aeroportul din Cluj-Napoca

Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca a anunţat, marţi, anularea a 13 curse, interne şi externe, care ar fi trebuit să aterizeze sau să decoleze de la Cluj.
13 curse au fost anulate pe Aeroportul din Cluj-Napoca

Baconschi: Italia nu poate renunţa la forţa de muncă provenind din România

Ministrul român de Externe, Teodor Baconschi, declară, într-un interviu publicat de site-ul agenţiei italiene APcom, că Italia nu poate renunţa la forţa de muncă provenind din România.
Baconschi: Italia nu poate renunţa la forţa de muncă provenind din România

Independents Allowed To Run In Romanian By-Elections – Constitutional Court Ruling

Independents are allowed to run for lawmaker seats, as per a Tuesday decision of Romania’s Constitutional Court, which admitted an exception to the Law regarding by-elections, raised by Green Party member Remus Cernea.
Independents Allowed To Run In Romanian By-Elections - Constitutional Court Ruling

Buda este preşedintele Comisiei pentru Constituţie, Tăriceanu şi Şova – vicepreşedinţi

Comisia pentru revizuirea Constituţiei aprobată, marţi, de Parlament, va fi condusă de către deputatul PDL Daniel Buda şi îi va avea vicepreşedinţi pe senatorul PSD Dan Şova şi deputatul PNL Călin Popescu Tăriceanu, iar secretar va fi deputatul UDMR Varga Attila.
Buda este preşedintele Comisiei pentru Constituţie, Tăriceanu şi Şova - vicepreşedinţi

Amnesty International cere o anchetă asupra unei închisori secrete din Bagdad

Amnesty International le-a cerut autorităţilor irakiene să ancheteze informaţiile privind torturarea de către forţele de securitate a sute de deţinuţi sunniţi într-o închisoare secretă din Bagdad.
Amnesty International cere o anchetă asupra unei închisori secrete din Bagdad

Deputaţii din Comisia de Apărare au aprobat OUG care interzice plantele etnobotanice

Comisia pentru Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională a aprobat în unanimitate, marţi, proiectul de Lege privind aprobarea OUG 6/2010, care interzice comercializarea plantelor etnobotanice.
Deputaţii din Comisia de Apărare au aprobat OUG care interzice plantele etnobotanice

Borcea: Nu s-a luat nicio decizie în privinţa celor cinci jucători care au părăsit cantonamentul

Preşedintele executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea, a declarat, marţi, după revenirea la Bucureşti din concediul petrecut în SUA, că oficialii grupării "alb-roşii" nu au luat nicio decizie în privinţa celor cinci jucători care au refuzat să intre în cantonament pentru partida cu Gloria Bistriţa.
Borcea: Nu s-a luat nicio decizie în privinţa celor cinci jucători care au părăsit cantonamentul

Sediul central al UNPR, gard în gard cu cel al PSD

Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR) va avea sediul central într-o clădire aflată lângă sediul PSD din Şoseaua Kiseleff nr.10, au declarat, marţi, surse din grupul independenţilor.
Sediul central al UNPR, gard în gard cu cel al PSD

Marin Barbu: Voi avea, miercuri, o ultimă discuţie cu cei de la Astra, acum sunt la Juventus

Antrenorul Marin Barbu, anunţat pe banca tehnică a formaţiei Astra Ploieşti, a declarat că pentru moment îşi continuă munca la Juventus Bucureşti, fiind prezent la meciul pe care echipa sa îl dispută, astăzi, în etapa a XXV-a a Ligii a III-a.
Marin Barbu: Voi avea, miercuri, o ultimă discuţie cu cei de la Astra, acum sunt la Juventus

Creditele neperformante din Europa Centrală şi de Est vor atinge punctul maxim în acest an

Creditele neperformante din Europa Centrală şi de Est vor atinge punctul maxim în acest an, însă sistemele bancare ale ţărilor din regiune ar trebui să poată absorbi acest vârf, estimează Fondul Monetar Internaţional.
Creditele neperformante din Europa Centrală şi de Est vor atinge punctul maxim în acest an

Filmările pentru următorul film din seria „James Bond”, amânate pe termen nedefinit

Filmările pentru cel de-al 23-lea film din seria "James Bond" au fost amânate până la o dată neprecizată din cauza faptului că vânzarea studiourilor MGM - care deţin drepturile de producţie asupra filmelor acestei francize - nu a fost finalizată.
Filmările pentru următorul film din seria

Oprah Winfrey respinge informaţiile din biografia lansată săptămâna trecută

Oprah Winfrey a făcut primele declaraţii publice referitoare la controversata carte scrisă de Kitty Kelley, catalogând-o drept „o aşa-zisă biografie”, scrie people.com.
Oprah Winfrey respinge informaţiile din biografia lansată săptămâna trecută

Australia: O reţetă cu conotaţii rasiste, tipărită într-o carte de bucate

O editură din Australia a trebuit să tipărească din nou o carte de bucate, deoarece una dintre reţetele sale cuprindea sintagma "sare şi negri proaspăt măcinaţi" ("salt and freshly ground black people") în loc de "sare şi piper negru proaspăt măcinat", informează bbc.co.uk.
Australia: O reţetă cu conotaţii rasiste, tipărită într-o carte de bucate

În cazul Cernea, CC admite că independenţii pot candida, după ce în ianuarie îi respinsese excepţia

Independenţii pot candida la alegerile parţiale, ca urmare a deciziei de marţi a Curţii Constituţionale, care a admis excepţia de neconstituţionalite ridicată de Remus Cernea cu privire la prevderii ale Legii privind alegerea deputaţilor şi senatorilor, excepţie ce fusese respinsă în ianuarie de CC.
În cazul Cernea, CC admite că independenţii pot candida, după ce în ianuarie îi respinsese excepţia

Larry King ar putea renunţa la cererea de divorţ

Cel de-al şaptelea mariaj al lui Larry King s-ar putea să nu fie pe sfârşite până la urmă, scrie revista People.
Larry King ar putea renunţa la cererea de divorţ

Cameron Diaz şi Benicio Del Toro, într-o comedie romantică

Cameron Diaz şi Benicio Del Toro vor interpreta rolurile principale în comedia romantică "An Ex To Grind", a cărei acţiune este inspirată din romanul omonim al scriitoarei Jane Heller, informează contactmusic.com.
Cameron Diaz şi Benicio Del Toro, într-o comedie romantică

O femeie din Marea Britanie a început să vorbească cu accent chinezesc după o migrenă severă

O femeie din Marea Britanie a început să vorbească limba engleză cu accent chinezesc după ce a suferit o migrenă puternică, declarându-se o victimă a sindromului accentului străin.
O femeie din Marea Britanie a început să vorbească cu accent chinezesc după o migrenă severă

Romanian Conservatives, Social Democrats To Submit Motion On Agriculture

Romanian conservative leader Daniel Constantin on Tuesday said conservatives and social democrats, in opposition, will team up and submit next week with the Chamber of Deputies a simple motion on agriculture, calling for the dismissal of Agriculture Minister Mihail Dumitru.
Romanian Conservatives, Social Democrats To Submit Motion On Agriculture

Un sistem de parole Google, furat de hackeri în decembrie

Un sistem de parole, care controlează accesul a milioane de utilizatori la aproximativ toate serviciile online, s-ar afla între pierderile suferite de Google în atacul din decembrie împotriva computerelor companiei, a declarat o sursă apropiată anchetei, citată de New York Times.
Un sistem de parole Google, furat de hackeri în decembrie

Volcanic Ash Plume Does Not Pollute, Will Exit Romanian Airspace on Wednesday

The ash plume from Icelandic volcano Eyjafjallajokull, which paralyzed European air traffic, does not pollute and will exit Romanian airspace on Wednesday, Romanian Environment Ministry representatives told a news conference Tuesday.
Volcanic Ash Plume Does Not Pollute, Will Exit Romanian Airspace on Wednesday

Al doilea val de cenuşă ar putea ocoli România

Un al doilea val de cenuşă emisă de vulcanul Eyjafjallajokull din Islanda se îndreaptă spre Europa, însă există şanse să ocolească România, a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Ion Sandu.
Al doilea val de cenuşă ar putea ocoli România

Sandu Neagu a fost înmormântat

Fostul jucător rapidist Sandu Neagu a fost înmormântat, marţi, la Cimitirul Giuleşti-Sârbi, în prezenţa a aproximativ 300 de persoane, la ceremonie fiind prezenţi, pe lângă cei din familie, suporteri, foste glorii rapidiste, actuali conducători şi jucători ai FC Rapid.
Sandu Neagu a fost înmormântat

Stoichiţă şi o parte dintre jucătorii stelişti s-au întâlnit cu reprezentanţi ai suporterilor

Antrenorul echipei Steaua, Mihai Stoichiţă, şi jucătorii Petre Marin, Bănel Nicoliţă, Romeo Surdu, Juan Toja şi Ciprian Tătăruşanu au avut o întâlnire, marţi dimineaţă, cu o parte dintre liderii suporterilor "roş-albaştri", informează site-ul oficial al grupării din Bulevardul Ghencea.
Stoichiţă şi o parte dintre jucătorii stelişti s-au întâlnit cu reprezentanţi ai suporterilor

Eurolines suplimentează cursele de autocar din România spre mai multe destinaţii din Europa

Compania Eurolines va suplimenta, în perioada 21-23 aprilie, cursele de autocar din România spre Ungaria, Austria, Germania, Belgia şi Marea Britanie, după ce spaţiile aeriene ale mai multor state europene au fost închise din cauza unui nor de cenuşă provocat de erupţia unui vulcan în Islanda.
Eurolines suplimentează cursele de autocar din România spre mai multe destinaţii din Europa

Parlamentul a aprobat înfiinţarea Comisiei pentru revizuirea Constituţiei

Parlamentul a adoptat, marţi, cu 4 abţineri, proiectul de hotărâre privind înfiinţarea Comisiei comune de revizuire a Constituţiei.
Parlamentul a aprobat înfiinţarea Comisiei pentru revizuirea Constituţiei

Reînscrierile în grădiniţe încep din luna aprilie, iar înscrierile, după acestea

Reînscrierea copiilor în grădiniţe se face începând din luna aprilie, iar înscrierile pot avea loc imediat după finalizarea reînscrierilor, informează Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB).
Reînscrierile în grădiniţe încep din luna aprilie, iar înscrierile, după acestea

Cererea de contopire a pedepselor Ioanei Maria Vlas, admisă

Tribunalul Prahova a admis, marţi, cererea de contopire a pedepselor formulată de Ioana Maria Vlas, condamnată la zece, respectiv, opt ani de închisoare în dosarele FNI şi FNA, ea primind pedeapsa cea mai grea, respectiv zece ani, din care se scad perioadele de arest şi detenţie deja executate.
Cererea de contopire a pedepselor Ioanei Maria Vlas, admisă

Ambasada României protestează după prezentarea denigratoare a salutului românesc la un post francez

Ambasada României la Paris a comunicat, marţi, la solicitarea MEDIAFAX, că a transmis trei scrisori de protest cerând prezentarea de scuze şi aplicarea de sancţiuni după prezentarea la un post public de televiziune francez a "salutului românesc" - executat cu palma întinsă, în semn de cerşit.
Ambasada României protestează după prezentarea denigratoare a salutului românesc la un post francez

Tăriceanu: Antonescu ar trebui să aibă un mesaj politic mai concret pe teme de actualitate

Fostul preşedinte al PNL Călin Popescu Tăriceanu a declarat, marţi, la Antena 3, că liderul partidului Crin Antonescu ar trebui să se implice mai mult în asigurarea coeziunii de partid şi să vină cu un mesaj şi o ofertă politică mai concrete pe anumite teme aflate în dezbaterea publică.
Tăriceanu: Antonescu ar trebui să aibă un mesaj politic mai concret pe teme de actualitate

Senatorii au decis ca procesele să nu se mai suspende prin sesizarea Curţii Constituţionale

Comisia juridică a Senatului a respins, marţi, un articol al Legii de funcţionare a Curţii Constituţionale, prin care instanţa putea suspenda judecata unei cauze atunci când una din părţi invoca excepţia de neconstituţionalitate.
Senatorii au decis ca procesele să nu se mai suspende prin sesizarea Curţii Constituţionale

Deputaţii din Comisia de apărare cer o întâlnire cu conducerea SMFA pe tema F-16

Deputaţii din Comisia de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au decis, marţi, să solicite pentru săptămâna viitoare o întrevedere cu conducerea SMFA şi a Departamentului pentru Armamente din cadrul MApN pe tema achiziţiei de avioane F-16, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse parlamentare.
Deputaţii din Comisia de apărare cer o întâlnire cu conducerea SMFA pe tema F-16

PC şi PSD vor depune săptămâna viitoare o moţiune simplă pe tema agriculturii

Preşedintele PC, Daniel Constantin, a declarat, marţi, că PC şi PSD vor depune, săptămâna viitoare, la Camera Deputaţilor, o moţiune simplă pe tema agriculturii, prin care se solicită demisia ministrului Agriculturii, Mihail Dumitru.
PC şi PSD vor depune săptămâna viitoare o moţiune simplă pe tema agriculturii

Anastase: Rămân rezervată faţă de evoluţia şi aplicarea proiectului dărâmării gardului Parlamentului

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a anunţat că a solicitat Secretariatului General un proiect tehnic privind costurile implicate în dărâmarea unei părţi a gardului Parlamentului, menţionând că rămâne rezervată în ceea ce priveşte evoluţia şi punerea în aplicare a acestui proiect.
Anastase: Rămân rezervată faţă de evoluţia şi aplicarea proiectului dărâmării gardului Parlamentului