CELE MAI NOI ARTICOLE

Amânarea la plată a datoriilor bugetare pentru firme va fi posibilă şi în prima jumătate din 2010

Amânarea la plată a datoriilor bugetare acumulate de firme din cauza crizei va fi posibilă şi anul viitor, într-o a doua etapă de acordare a înlesnirii, care va începe în ianuarie 2010 şi se va încheia la sfârşitul lunii iunie, companiile având dreptul să solicite o singură dată această facilitate.
Amânarea la plată a datoriilor bugetare pentru firme va fi posibilă şi în prima jumătate din 2010

Cazul FC Argeş a fost amânat pentru 8 iulie

Comisia de Disciplină din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) a amânat judecarea cazului FC Argeş pentru a doua oară în decurs de o săptămână, noul termen fiind la 8 iulie, a anunţat, miercuri, Adrian Neguţ, vicepreşedintele comisiei.
Cazul FC Argeş a fost amânat pentru 8 iulie

Cristiano Ronaldo, acuzat că a avut o reacţie violentă faţă de doi fotografi

Atacantul portughez al echipei Real Madrid, Cristiano Ronaldo, a explicat că a avut o reacţie violentă, în timpul vacanţei din Lisabona, pentru că a simţit că mama lui este deranjată de o fată şi un bărbat care i-a filmat pe toată durata concediului, informează The Sun.
Cristiano Ronaldo, acuzat că a avut o reacţie violentă faţă de doi fotografi

Compensaţii de cel puţin 20.000 de euro pentru fiecare victimă a avionului Yemenia prăbuşit

Compania Yemenia a anunţat miercuri că va plăti compensaţii de cel puţin 20.000 de euro pentru familiile fiecărei victime a avionului Airbus A310, prăbuşit în ocean marţi înainte de zorii zilei, în apropiere de ţărmurile comoriene, cu 153 de pasageri şi membri ai echipajului la bord.
Compensaţii de cel puţin 20.000 de euro pentru fiecare victimă a avionului Yemenia prăbuşit

Over 56,000 Cos Might Go Belly Up Without Debt Payment Delay – Romanian PM

Over 56,000 companies would have gone bankrupt if the payment of their budget debts had not been temporarily delayed on the backdrop of the financial crisis, Romanian PM Emil Boc stated Wednesday.
Over 56,000 Cos Might Go Belly Up Without Debt Payment Delay - Romanian PM

OMS: Peste 77.000 de cazuri de gripă A H1N1, dintre care 332 mortale

Virusul A H1N1 al gripei porcine a contaminat 77.201 persoane din 120 de ţări şi teritorii şi a provocat moartea a 332 de persoane, potrivit ultimului bilanţ publicat miercuri de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
OMS: Peste 77.000 de cazuri de gripă A H1N1, dintre care 332 mortale

Noul Volkswagen Polo va fi lansat în România în septembrie

Noul Volkswagen Polo va fi lansat în a doua săptămână a lunii septembrie în România şi va fi disponibil în trei variante de motoare pe benzină şi trei propulsoare diesel, preţurile cu TVA inclusă fiind cuprinse între 10.552 euro şi 16.988 euro, a anunţat compania importatoare, Porsche România.
Noul Volkswagen Polo va fi lansat în România în septembrie

Romanian Govt OKs Health Vouchers

The Romanian executive on Wednesday approved the introduction of health vouchers, setting a maximum yearly cap of 600 lei (EUR1-RON4.1892), Health Minister Ion Bazac said.
Romanian Govt OKs Health Vouchers

Năstase: Guvernarea va avea enorm de multe probleme pentru că merge în zig-zag

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, consideră că actuala guvernare va avea foarte multe probleme, pentru că "merge în zig-zag" şi nu construieşte pe termen mediu, ci caută doar soluţii pe termen scurt.
Năstase: Guvernarea va avea enorm de multe probleme pentru că merge în zig-zag

Guvernul a aprobat introducerea tichetelor de sănătate

Guvernul a aprobat, miercuri, introducerea tichetelor de sănătate reprezentând contribuţia personală la plata serviciilor medicale, în limita unui plafon maxim anual de 600 lei, a anunţat ministrul Sănătăţii, Ion Bazac.
Guvernul a aprobat  introducerea tichetelor de sănătate

Vegetarienii, mai puţin expuşi riscului de apariţie a cancerului

Persoanele vegetariene sunt cu 12% mai puţin expuse riscului de a dezvolta cancer, iar acest procent este şi mai mare în cazul tipurilor de cancer sangvin, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii britanici, publicat în British Journal of Cancer.
Vegetarienii, mai puţin expuşi riscului de apariţie a cancerului

Romanian Regional Railway Employees Stop Activity, Bucharest Employees Threaten To Follow Suit

Romanian Transports Ministry state secretary Constantin Axinia said Wednesday that national railway company CFR employees will receive their late salaries by Monday, while those who stop trains will be held responsible and may even be sacked.
Romanian Regional Railway Employees Stop Activity, Bucharest Employees Threaten To Follow Suit

Badea: Vom reaşeza câştigurile jucătorilor în concordanţă cu performanţa

Preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Dinamo, Nicolae Badea, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă că s-a luat decizia de a se "reconsidera" raporturile contractuale ale jucătorilor, câştigurile urmând a fi în concordanţă cu performanţa.
Badea: Vom reaşeza câştigurile jucătorilor în concordanţă cu performanţa

Axinia: Până luni, feroviarii îşi vor primi salariile, cei care opresc trenurile vor răspunde

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Constantin Axinia, a declarat, miercuri, că salariaţii CFR îşi vor primi salariile până luni, existând baza financiară pentru aceste plăţi, iar cei care opresc trenurile vor răspunde pentru acest lucru, riscând chiar desfacerea contractului de muncă.
Axinia: Până luni, feroviarii îşi vor primi salariile, cei care opresc trenurile vor răspunde

ProFM a creat un radio online în memoria lui Michael Jackson

ProFM a lansat, miercuri, un radio online în memoria lui Michael Jackson, decedat în urmă cu şase zile, hiturile megastarului putând fi ascultate pe www.profm.ro, 24 de ore din 24, informează postul de radio.
ProFM a creat un radio online în memoria lui Michael Jackson

Romanian Coaches Must Attend Press Conferences Or Face Fines

Romanian Football Federation's Coach School principal Mircea Radulescu said Wednesday that League I coaches who fail to attend press conferences after official games will be fined 10,000 lei (EUR1=RON4.1892).
Romanian Coaches Must Attend Press Conferences Or Face Fines

Jiul şi un afluent al acestuia, poluate cu ţiţei

O porţiune de aproximativ un kilometru din râul Jiu, dar şi un afluent al acestuia, Amaradia, au fost poluate, miercuri, cu ţiţei scurs de la o conductă aparţinând Petrom, un ventil al instalaţiei fiind deschis de "persoane rău intenţionate", informează Biroul de Presă al Apelor Române.
Jiul şi un afluent al acestuia, poluate cu ţiţei

Năstase: Vanghelie este ca un buldozer care merge până acolo unde un zid nu îi permite să continue

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, l-a comparat pe vicepreşedintele partidului, Marian Vanghelie, cu "un buldozer care are în faţă o suită de ziduri şi merge până acolo unde un zid nu îi permite să meargă mai departe", lăudând calităţile organizatorice ale acestuia.
Năstase: Vanghelie este ca un buldozer care merge până acolo unde un zid nu îi permite să continue

PSD şi PNL au cerut audierea trupelor care au cântat de Ziua Tineretului

Reprezentanţii PDL din comisia parlamentară de anchetă în cazul ministrului Monica Iacob Ridzi, s-au retras miercuri de la lucrări, după şapte ore de dezbateri, nemulţumiţi că deputaţii PSD şi ai PNL propuneau ca săptămâna viitoare să fie audiate trupele care au cântat de Ziua Tineretului.
PSD şi PNL au cerut audierea trupelor care au cântat de Ziua Tineretului

Realitatea-Caţavencu reduce salariile angajaţilor cu până la 50%

Grupul Realitatea-Caţavencu va reduce salariile angajaţilor cu până la 50%, pentru reducerea costurilor trustului de presă, cei mai afectaţi fiind cei din middle şi top management, conform unui comunicat intern al companiei, citat de portalul  money.ro, care face parte din portofoliul grupului.
Realitatea-Caţavencu reduce salariile angajaţilor cu până la 50%

Michael Jackson: Ultimul „show”, live pe stirileprotv.ro

Site-ul stirileprotv.ro va transmite live, începând de joi seara, toate ceremoniile organizate în memoria lui Michael Jackson, în acest sfârşit de săptămână.
Michael Jackson: Ultimul

Declin al democraţiei în ţările foste comuniste

Democraţia înregistrează un declin semnificativ în ţările foste comuniste din Europa Centrală şi Eurasia, iar Rusia şi-a consolidat, în premieră, statutul de regim autoritar, relevă un nou raport al Freedom House, publicat la aproape 20 de ani de la căderea Zidului Berlinului.
Declin al democraţiei în ţările foste comuniste

Nuţu Cămătaru s-a recăsătorit cu fosta soţie în penitenciar

Ion Balint, zis Nuţu Cămătaru, condamnat pentru fapte cu violenţă şi crimă organizată, s-a căsătorit, miercuri, în Penitenciarul Jilava, cu fosta sa soţie, Lidia Balint, cu doar o săptămână înainte de judecarea unei cereri de eliberare condiţionată pe care a formulat-o, aflată pe rolul JS4.
Nuţu Cămătaru s-a recăsătorit cu fosta soţie în penitenciar

New Fees On Roaming Calls, Texts And Surfing In The EU Take Effect

The new costs of texting, calling and web surfing abroad while in the EU, regulated by the European Commission, entered into effect on Wednesday.
New Fees On Roaming Calls, Texts And Surfing In The EU Take Effect

Antrenorii care nu se vor prezenta la conferinţele de presă vor fi amendaţi

Directorul Şcolii Federale de Antrenori din cadrul FRF, Mircea Rădulescu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că antrenorii din Liga I care nu se vor prezenta la conferinţele de presă de după meciurile oficiale vor primi o sancţiune de 10.000 de lei.
Antrenorii care nu se vor prezenta la conferinţele de presă vor fi amendaţi

Hagi susţine că viaţa lui familială decurge extraordinar

Fostul internaţional român Gheorghe Hagi susţine că viaţa lui familială decurge extraordinar, dezminţind astfel zvonurile apărute în unele ziare conform cărora s-ar afla în pragul unui divorţ, se arată într-un comunicat semnat de fostul antrenor al echipei naţionale a României.
Hagi susţine că viaţa lui familială decurge extraordinar

MAE confirmă decesul unei românce în accidentul din Italia

MAE a primit din partea autorităţilor italiene confirmarea faptului că o femeie de naţionalitate română se numără printre persoanele decedate în urma accidentului feroviar din Italia, a declarat pentru MEDIAFAX, Alin Şerbănescu, purtător de cuvânt MAE.
MAE confirmă decesul unei românce în accidentul din Italia

Oltchim împrumută trei handbaliste la campioana Serbiei

Campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, va împrumuta trei handbaliste la campioana Serbiei, ZRK Vrnjacka Banja.
Oltchim împrumută trei handbaliste la campioana Serbiei

OTV – amendat cu 30.000 lei

CNA a amendat, miercuri, OTV cu 30.000 de lei, pentru mai multe ediţii ale emisiunii "Dan Diaconescu Direct", în care s-a prezentat o anchetă despre berea Redd's, spunându-se că "este cancerigenă", membrii Consiliului considerând că postul nu a informat corect telespectatorii despre acest produs.
OTV - amendat cu 30.000 lei

Stan: Dorinel Munteanu va semna cu Oţelul

Directorul general al clubului Oţelul, Marius Stan, a declarat, miercuri, că s-a înţeles cu tehnicianul Dorinel Munteanu, care se află în Germania, pentru a deveni noul antrenor al formaţiei gălăţene după plecarea lui Petre Grigoraş.
Stan: Dorinel Munteanu va semna cu Oţelul

OEA acordă Hondurasului 72 de ore pentru reinstaurarea lui Manuel Zelaya la preşedinţie – VIDEO

Adunarea Generală a Organizaţiei Statelor Americane (OEA) a dat, miercuri, un termen limită de 72 de ore Hondurasului pentru reinstaurarea lui Manuel Zelaya la Preşedinţia ţării, destituit duminică printr-o lovitură de stat militară.
OEA acordă Hondurasului 72 de ore pentru reinstaurarea lui Manuel Zelaya la preşedinţie - VIDEO

Sorin Boca: Grigoraş este în proporţie de 99% antrenorul Politehnicii Iaşi

Preşedintele clubului Politehnica Iaşi, Sorin Boca, a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, că noul antrenor al grupării ieşene este, în proporţie de 99 la sută, Petre Grigoraş, după ce acesta şi-a reziliat contractul cu Oţelul Galaţi.
Sorin Boca: Grigoraş este în proporţie de 99% antrenorul Politehnicii Iaşi

Stevie Wonder l-a omagiat pe Michael Jackson la Festivalul de jazz de la Montreal

Cântăreţul american Stevie Wonder a deschis, marţi seară, a 30-a ediţie a Festivalului internaţional de jazz de la Montreal aducând un omagiu vieţii şi a moştenirii lăsate în urmă de Michael Jackson.
Stevie Wonder l-a omagiat pe Michael Jackson la Festivalul de jazz de la Montreal

URSS era dispusă să adere la NATO în urmă cu 50 de ani

Fosta Uniune Sovietică era dispusă să adere la NATO în anii '50, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, citat de Interfax.
URSS era dispusă să adere la NATO în urmă cu 50 de ani

Revista OK! , criticată pentru fotografiile cu Michael Jackson din timpul resuscitării

Decizia revistei OK! de a publica fotografii cu Michael Jackson în timp ce medicii încercau să îl resusciteze a stârnit revolta publicului britanic, care a înaintat o petiţie de retragere de pe piaţă a ediţiei ce cuprinde aceste imagini, informează Brand Republic.
Revista OK! , criticată pentru fotografiile cu Michael Jackson din timpul resuscitării

Marian Lupu: Voronin este o persoană contradictorie, dură şi autoritară

Fostul colaborator al preşedintelui comunist moldovean şi în prezent preşedinte al Partidului Democrat, Marian Lupu, a afirmat despre Vladimir Voronin că acesta este o persoană contradictorie, dură şi autoritară, relatează Radio France International în pagina electronică.
Marian Lupu: Voronin este o persoană contradictorie, dură şi autoritară

Isărescu: Dobânzile la depozite ar trebui să fie sub 9% – VIDEO

Dobânzile la depozitele bancare ar trebui să se plaseze sub rata de politică monetară, respectiv sub 9% pe an, întrucât băncile pot să îşi acopere necesarul de lichiditate pe termen scurt de la banca centrală, a declarat, miercuri, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Isărescu: Dobânzile la depozite ar trebui să fie sub 9% - VIDEO

Alte două cazuri de infectare cu gripă porcină, confirmate la Iaşi – VIDEO

Alte două cazuri de infectare cu virusul gripal AH1N1 au fost confirmate la Iaşi, fiind vorba de doi adolescenţi care fac parte din grupul venit, în urmă cu o săptămână, din Marea Britanie, pentru a participa la proiectul social, a anunţat, miercuri, Ministerul Sănătăţii.
Alte două cazuri de infectare cu gripă porcină, confirmate la Iaşi - VIDEO

O româncă figurează printre victimele accidentului feroviar din Italia – VIDEO

O româncă figurează printre victimele accidentului feroviar produs în cursul nopţii de luni spre marţi în nord-vestul Italiei, anunţă site-ul italian Affaritaliani.it, care, citând surse medicale, publică lista provizorie a persoanelor decedate în explozia vagonului-cisternă.
O româncă figurează printre victimele accidentului feroviar din Italia - VIDEO

Sacha Baron Cohen a făcut striptease la „The Tonight Show”

Sacha Baron Cohen, creatorul celebrului Borat, şi-a marcat revenirea pe ecran cu personajul Bruno printr-un număr de striptease, prezentat în exclusivitate în emisiunea "The Tonight Show", a lui Conan O’Brien, difuzată de postul de televiziune american NBC.
Sacha Baron Cohen a făcut striptease la