CELE MAI NOI ARTICOLE

Violenţele din Irak, soldate cu peste 85.000 de morţi în perioada 2004-2008

Violenţele din Irak au provocat moartea a peste 85.000 de persoane în perioada 2004-2008 şi rănirea altor aproape 150.000, potrivit unui document al Ministerului irakian pentru Drepturile Omului.
Violenţele din Irak, soldate cu peste 85.000 de morţi în perioada 2004-2008

Parlamentul, nevoit să voteze un Cabinet, altfel echipa lui Boc nu pleacă înainte de alegeri

Parlamentul este nevoit să valideze un Cabinet, în măsura în care, până la prezidenţiale, va ajunge în situaţia să o facă, dacă doreşte ca Guvernul Boc să plece până în 22 noiembrie, ipoteza dizolvării Legislativului fiind imposibilă în ultimele şase luni din mandatul şefului statului.
Parlamentul, nevoit să voteze un Cabinet, altfel echipa lui Boc nu pleacă înainte de alegeri

„Katalin Varga” – premiul pentru cel mai bun film străin la Festivalul de la Calgary

"Katalin Varga" de Peter Strickland, o coproducţie a Libra Film, a câştigat premiul pentru cel mai bun film străin la Festivalul Internaţional de Film de la Calgary (Canada), ce s-a desfăşurat între 25 septembrie şi 4 octombrie.

„Cum doriţi”, de Silviu Purcărete, la Festivalul Teatrelor Naţionale de la Varşovia

Spectacolul "Cum doriţi sau Noaptea de la spartul târgului", în regia lui Silviu Purcărete, o producţie a Teatrului Naţional "Marin Sorescu" din Craiova, va fi prezentat la Festivalul Teatrelor Naţionale de la Varşovia.

Antonescu îşi depune vineri dimineaţă, la BEC, candidatura la Preşedinţie

Liderul PNL, Crin Antonescu, îşi va depune, vineri dimineaţă, la BEC, candidatura pentru alegerile prezidenţiale, el având, potrivit unor surse, peste 1,5 milioane semnături de susţinere şi urmând să fie însoţit de personalităţi din partid şi Comitetul de sprijin iniţiat de Emil Constantinescu.
Antonescu îşi depune vineri dimineaţă, la BEC, candidatura la Preşedinţie

IMF To Visit Romania After New Govt In Place – Official

The International Monetary Fund on Thursday said it will send a mission to Romania for its second review related to a EUR13 billion standby loan as soon as the country will have a new government.
IMF To Visit Romania After New Govt In Place - Official

Ediţia franceză a Vogue, acuzată de rasism – FOTO

Ediţia franceză a Vogue a fost acuzată de rasism pentru că a publicat poze ale unui model care şi-a colorat pielea maro închis pentru o sesiune foto, informează Daily Mail.
Ediţia franceză a Vogue, acuzată de rasism - FOTO

Maşina cu care au fugit autorii jafului de la Sfântu Gheorghe, găsită în râul Olt

Maşina cu care au fugit autorii jafului armat petrecut, în noaptea de miercuri spre joi, la o firmă de pază şi protecţie din municipiul Sfântu Gheorghe a fost găsită în albia râului Olt, autoturismul fiind abadonat la circa trei kilometri de la ieşirea din oraş, spre Miercurea Ciuc.
Maşina cu care au fugit autorii jafului de la Sfântu Gheorghe, găsită în râul Olt

Jaf cu pistoale mitralieră la o firmă de pază din Sf. Gheorghe – VIDEO

Două persoane care purtau cagule şi erau înarmate cu pistoale mitralieră au jefuit, în noaptea de miercuri spre joi, o firmă de pază şi protecţie din municipiul Sfântu Gheorghe, de unde au furat aproximativ 200.000 de lei, după ce i-au legat pe cei trei angajaţi aflaţi în sediul societăţii.
Jaf cu pistoale mitralieră la o firmă de pază din Sf. Gheorghe - VIDEO

Bill Gates oferă 120 de milioane de dolari pentru agricultura din Africa şi India – GALERIE FOTO

Fondatorul companiei Microsoft şi filantropul american Bill Gates va anunţa, joi, acordarea unei donaţii de 120 de milioane de dolari în favoarea unor programe de dezvoltare a securităţii alimentare în Africa şi în India, a anunţat una dintre organizaţiile beneficiare.
Bill Gates oferă 120 de milioane de dolari pentru agricultura din Africa şi India - GALERIE FOTO

Udrea: Îl vom susţine pe Croitoru să formeze Guvernul, Johannis nu a dorit să discute cu noi

Secretarul executiv PDL Elena Udrea a declarat, joi, că democrat-liberalii îl vor susţine pe Lucian Croitoru pentru formarea Guvernului, precizând că "cealaltă persoană", susţinută de PSD, PNL şi UDMR, nu a dorit să poarte discuţii cu democrat-liberalii.
Udrea: Îl vom susţine pe Croitoru să formeze Guvernul, Johannis nu a dorit să discute cu noi

Geoană: Prima măsură în atenţia Legislativului e Codul Fiscal

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, joi, la un seminar pe teme economice, că prima măsură în atenţia Legislativului este modificarea Codul Fiscal, arătând că, în acest sens, trebuie constituit un grup de lucru din care pot face parte şi reprezentanţii PDL.
Geoană: Prima măsură în atenţia Legislativului e Codul Fiscal

Romanian Liberal Leader Deems President’s PM Choice “Irresponsible”

Romanian Liberal Party leader Crin Antonescu said Thursday that President Traian Basescu’s decision to appoint Lucian Croitoru Prime Minister is “irresponsible” and will prolong the crisis.
Romanian Liberal Leader Deems President’s PM Choice “Irresponsible”

O misiune FMI va veni în România după formarea guvernului

FMI nu anticipează o întrerupere a acordului cu România, iar o misiune a instituţiei va veni la Bucureşti imediat ce noul Cabinet s-a format, pentru a discuta cu autorităţile a doua revizuire a înţelegerii stand-by, a declarat şeful misiunii instituţii financiare internaţionale Jeffrey Franks.
O misiune FMI va veni în România după formarea guvernului

Romanian SMEs Guarantee Fund May Guarantee 80% Of Developers Loans

Romania's SMEs loans guarantee fund FNGCIMM is in talks with several banks for launching a product by which developers’ loans would be 80% guaranteed by the fund, if they signed pre-contracts for 75% of the surface.
Romanian SMEs Guarantee Fund May Guarantee 80% Of Developers Loans

Ninel Potârcă a plecat cu un alai de maşini spre Capitală, să-şi depună candidatura

Candidatul independent la Preşedinţie Constantin Ninel Potârcă a plecat, joi, spre Bucureşti pentru a-şi depune la BEC cele peste 280.000 de semnături, însoţit de un alai de maşini, înainte de plecarea din Târgu Jiu el traversând oraşul cu o trăsură şi oprindu-se la Coloana Infinitului.
Ninel Potârcă a plecat cu un alai de maşini spre Capitală, să-şi depună candidatura

Studiourile hollywoodiene îşi promovează noile producţii pe Twitter şi Facebook

Studiourile hollywoodiene îşi promovează noile producţii pe Twitter şi Facebook, înainte de lansare, pentru a creşte vânzările de box office şi a testa reacţia publicului, informează Reuters.
Studiourile hollywoodiene îşi promovează noile producţii pe Twitter şi Facebook

Adriano Celentano, personaj într-un serial animat

Cântăreţul italian Adriano Celentano îşi va împrumuta chipul personajului principal dintr-o serie de desene animate realizată de Milo Manara, specializat în desene erotice, ce va trata de această dată teme ecologiste şi ale drepturilor omului, informează AFP.
Adriano Celentano, personaj într-un serial animat

New York Times Co. renunţă la vânzarea Boston Globe

New York Times Co. a anunţat că renunţă la planurile de vânzare a publicaţiei Boston Globe şi a afacerilor conexe acesteia după ce reducerile semnificative pe care le-a impus ziarului anul acesta au contribuit la îmbunătăţirea rezultatelor lui financiare.
New York Times Co. renunţă la vânzarea Boston Globe

Calota arctică se va topi complet peste cel mult 30 de ani

Calota polară arctică va dispărea complet în timpul verii "peste 20-30 de ani", iar peste mai puţin de 10 ani, Oceanul Arctic va fi considerat o cale maritimă sigură, au concluzionat oamenii de ştiinţă în urma unui studiu realizat de exploratorul Pen Hadow.
Calota arctică se va topi complet peste cel mult 30 de ani

Judi Dench, victima unui accident casnic

Actriţa britanică Judi Dench s-a accidentat la mâna stângă în timpul unei cine cu prietenii, după ce a alunecat şi s-a tăiat în câteva farfurii sparte, informează dailystar.co.uk.
Judi Dench, victima unui accident casnic

Kelemen Hunor: Dacă Lucian Croitoru solicită, UDMR va dialoga cu acesta

Kelemen Hunor a declarat că dacă Lucian Croitoru va solicita, UDMR va discuta cu acesta, Uniunea apreciind că, în afară de "dialog şi înţelepciune", nu există altă ieşire din criza declanşată în 2008, prin formarea coaliţiei PSD-PDL.
Kelemen Hunor: Dacă Lucian Croitoru solicită, UDMR va dialoga cu acesta

Depeche Mode în Peru: „Mulţumim foarte mult, Chile! „

Dave Gahan, solistul trupei Depeche Mode, a comis o gafă de proporţii marţi, în timpul unui concert susţinut în Peru, când a adresat mulţumiri ţării vecine - Chile -, informează ediţia electronică a revistei New Musical Express.
Depeche Mode în Peru:

Bornescu şi-a reziliat contractul cu Universitatea în schimbul a 250.000 de euro

Agentul Ana Maria Prodan a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, că portarul Mircea Bornescu a ajuns la un acord cu patronul Adrian Mititelu pentru rezilierea contractului cu Universitatea Craiova în schimbul a 250.000 de euro, pe care trebuie să îi achite până în pauza competiţională din iarnă.
Bornescu şi-a reziliat contractul cu Universitatea în schimbul a 250.000 de euro

Băsescu: FMI a amânat misiunea de evaluare a României în absenţa unui guvern

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că FMI şi-a amânat misiunea de evaluare a României în absenţa unui guvern în deplinătatea capacităţii de exercitare a funcţiei la Bucureşti dar a adăugat că România va primi săptămâna viitoare o tranşă de 300 de milioane de dolari.
Băsescu: FMI a amânat misiunea de evaluare a României în absenţa unui guvern

Lucian Croitoru nu va avea sprijinul PSD în Parlament

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, joi, întrebat dacă PSD este dispus sau nu să discute cu Lucian Croitoru, că social-democraţii sunt oameni "civilizaţi", menţionând însă că nu este posibil un sprijin în Parlament pentru acesta.
Lucian Croitoru nu va avea sprijinul PSD în Parlament

Trei vedete din NBA, suspecte de gripă porcină

Jucătorii din NBA Lebron James, Darnell Jackson şi Coby Karl, de la Cleveland Cavaliers, sunt suspecţi de gripă porcină, medicii nereuşind să le diagnosticheze încă tipul de gripă de care suferă.
Trei vedete din NBA, suspecte de gripă porcină

Explozie la Chişinău, în timpul unui concert al lui Ştefan Bănică jr.

Cel puţin o explozie s-a produs miercuri seara, în jurul orei 22.00 (22.00 ora României) în timpul unui concert susţinut de Ştefan Bănică jr. cu ocazia zilelor oraşului, în urma căreia aproximativ 25 de persoane au fost transportate la spital, informează site-ul Unimedia.
Explozie la Chişinău, în timpul unui concert al lui Ştefan Bănică jr.

MTS, cine urmează la poze?

Una din perioadele tulburi când la conducerea sportului s-au perindat persoane care n-aveau treabă cu acest fenomen a fost pe vremea comuniştilor, când pe la preşedinţia COR au trecut Gheorghe Maurer sau generalii Marin Dragnea, Constantin Opriţa şi Gheorghe Gomoiu.
MTS, cine urmează la poze?

Cristian Balaj va arbitra partida FC Braşov – Dinamo Bucureşti

Arbitrul Cristian Balaj va conduce la centru partida dintre echipele FC Braşov şi Dinamo Bucureşti, din etapa a X-a a Ligii I, care se va disputa duminică, de la ora 18.00, informează site-ul oficial al CCA.
Cristian Balaj va arbitra partida FC Braşov - Dinamo Bucureşti

Crin Antonescu: Decizia lui Băsescu este una iresponsabilă

Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, că decizia preşedintelui Traian Băsescu de a-l desemna ca premier pe Lucian Croitoru este una iresponsabilă, care duce la prelungirea crizei, spunând că dacă va fi ales şef al statului îl va numi prim-ministru pe Klaus Iohannis.
Crin Antonescu: Decizia lui Băsescu este una iresponsabilă

Bergodi a depus memoriu la FIFA împotriva Stelei, clubul i-a desfăcut unilateral contractul

Avocatul antrenorului Cristiano Bergodi, Bogdan Tohăneanu, a precizat, joi, că a avut o întâlnire cu reprezentanţii FC Steaua în care i s-a precizat că tehnicianului i s-a desfăcut contractul unilateral, pentru absenţă de la muncă, deşi memoriul italianului se află deja pe rol la FIFA.
Bergodi a depus memoriu la FIFA împotriva Stelei, clubul i-a desfăcut unilateral contractul

Romanian Social Democrat Leader To Challenge President’s Decision For PM At Constitutional Court

Romanian social democrat leader Mircea Geoana said Thursday, after President Traian Basescu appointed Lucian Croitoru as prime minister, the head of state will thus prolong and deepen the crisis, adding he might challenge the president’s decision at the Constitutional Court.
Romanian Social Democrat Leader To Challenge President’s Decision For PM At Constitutional Court

IMF Defers Review Mission To After New Govt Is Formed – Romanian President

The International Monetary Fund has postponed a second review mission to Romania for after the new government is formed, Romanian President Traian Basescu said Thursday.
IMF Defers Review Mission To After New Govt Is Formed - Romanian President

Dezvoltatorii imobiliari, ajutaţi să-şi finalizeze proiectele de către FNGCIMM

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) discută cu mai multe bănci lansarea unui produs prin care creditele dezvoltatorilor de locuinţe să fie garantate de fond în proporţie de 80%, dacă aceştia au semnat antecontracte pentru circa 75% din suprafaţă.
Dezvoltatorii imobiliari, ajutaţi să-şi finalizeze proiectele de către FNGCIMM

Simona Ionescu părăseşte funcţia de prim redactor-şef adjunct la CanCan

Simona Ionescu, care ocupă, de la 1 august, funcţia de prim redactor-şef adjunct la tabloidul CanCan, a declarat pentru MEDIAFAX că părăseşte tabloidul, precizând că este prea devreme să spună ce planuri de viitor are.
Simona Ionescu părăseşte funcţia de prim redactor-şef adjunct la CanCan

Romanian Bks Need Macroeconomic Adjustment To Lower Rates – Ctrl Bker

Romania’s banking system will not be able to reduce interest rates without a prior macroeconomic adjustment that would lower the inflation and would stabilize the exchange rate, according to Ion Dragulin, head of the central bank’s financial stability department.
Romanian Bks Need Macroeconomic Adjustment To Lower Rates - Ctrl Bker

Băsescu l-a desemnat pe Lucian Croitoru pentru funcţia de premier – VIDEO

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, joi, că l-a desemnat pentru funcţia de premier pe Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR.
Băsescu l-a desemnat pe Lucian Croitoru pentru funcţia de premier - VIDEO

Falimentul şi insolvenţa companiilor, declarate mai repede

Guvernul a redus termenele pentru declanşarea şi finalizarea procedurilor de insolvenţă şi faliment al unei companii, pentru a limita "prezenţa firmelor neviabile în circuitul comercial", decizie impusă de Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană prin acordul de împrumut încheiat cu România.
Falimentul şi insolvenţa companiilor, declarate mai repede

Oprescu: Lucrările la Pasajul Basarab, finalizate în proporţie de 60%

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, joi, după o vizită la lucrările la Pasajul Basarab, că acestea sunt finalizate în proporţie de 60% pe anumite porţiuni, fiind mai avansate, în timp ce pe altele procentul realizării este mai mic.
Oprescu: Lucrările la Pasajul Basarab, finalizate în proporţie de 60%