CELE MAI NOI ARTICOLE

Avancronica partidei Oţelul Galaţi – Unirea Urziceni

Avancronica partidei Oţelul Galaţi - Unirea Urziceni, care se va disputa duminică, de la ora 17.00, pe stadionul "Oţelul", contând pentru etapa a XXXI-a a Ligii I.
Avancronica partidei Oţelul Galaţi - Unirea Urziceni

Oprah, urmărită de peste un milion de internauţi pe Twitter

Celebra vedetă americană de televiziune Oprah s-a alăturat CNN şi lui Ashton Kutcher în clubul exclusivist al utilizatorilor de Twitter urmăriţi de peste un milion de persoane, potrivit presei britanice.
Oprah, urmărită de peste un milion de internauţi pe Twitter

Lupescu: I-am virat banii lui Piţurcă

Directorul general al FRF, Ioan Angelo Lupescu, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că rezilierea contractului fostului selecţioner al echipei naţionale, Victor Piţurcă, s-a oficializat, Federaţia Română de Fotbal virând deja în contul tehnicianului suma de 300.000 de euro.
Lupescu: I-am virat banii lui Piţurcă

Wenger: Dacă nu vom obţine niciun trofeu într-un an sau doi, atunci eu voi fi responsabil

Tehnicianul Arsene Wenger a declarat că el va fi responsabil dacă echipa Arsenal nu va obţine niciun trofeu într-un an sau doi, deoarece astfel se va vedea că strategia sa nu a funcţionat, informează AFP.
Wenger: Dacă nu vom obţine niciun trofeu într-un an sau doi, atunci eu voi fi responsabil

Pogea: Se face prea multă zarvă privind impozitul minim obligatoriu

Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, a declarat, vineri, la Suceava, că se face prea multă zarvă în privinţa impozitului minim obligatoriu şi a arătat că numărul firmelor care s-au înfiinţat în primele patru luni este de două ori mai mare faţă de numărul celor radiate.
Pogea: Se face prea multă zarvă privind impozitul minim obligatoriu

Numărul puterilor nucleare s-ar putea dubla în câţiva ani

Numărul statelor care dispun de arme nucleare ar putea fi mai mult decât dublu în câţiva ani, dacă marile puteri nu fac paşi hotărâţi în direcţia dezarmării, a declarat directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Mohamed ElBaradei, relatează The Guardian în ediţia electronică.
Numărul puterilor nucleare s-ar putea dubla în câţiva ani

Romanian Public Sector Pensions Calculated On Entire Activity – State Adviser

Romanian state adviser Mihai Seitan said Friday that the pension calculations will consider the entire active interval, not just the final months before retirement, and the calculation will be the same for all employees in the public sector.
Romanian Public Sector Pensions Calculated On Entire Activity – State Adviser

Voronin propune măsuri fiscale pentru depăşirea crizei economice

Preşedintele Parlamentului din R.Moldova şi şeful statului în exerciţiu, Vladimir Voronin, a propus joi o serie de măsuri fiscale pentru depăşirea crizei economice cu care se confruntă ţara, însă mai mulţi experţi consideră că acestea vor sărăci şi mai mult populaţia, relatează PRO TV Chişinău.
Voronin propune măsuri fiscale pentru depăşirea crizei economice

Românii vor închisoare pentru infracţiuni şi castrare pentru violatori

Şase din zece români vor ca infracţiunile să fie pedepsite cu închisoarea, apreciind că doar teama de pedeapsă i-ar descuraja pe infractori, însă legile actuale conţin sancţiuni ce nu descurajează încălcarea legii, relevă un studiu al Transparency International România (TI-Ro).
Românii vor închisoare pentru infracţiuni şi castrare pentru violatori

Cristiano Bergodi: Meciul cu Gaz Metan nu este decisiv, cel puţin matematic

Antrenorul echipei Poli Iaşi, Cristiano Bergodi, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că partida cu Gaz Metan Mediaş nu este decisivă pentru salvarea de la retrogradare, cel puţin din punct de vedere matematic, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Cristiano Bergodi: Meciul cu Gaz Metan nu este decisiv, cel puţin matematic

Asigurarea obligatorie a locuinţelor se va încheia pe un an calendaristic, între proprietari şi PAID

Poliţa de asigurare obligatorie a locuinţelor va fi încheiată pe un an calendaristic, de la 1 ianuarie la 31 decembrie, pentru fiecare imobil, între viitorul Pool-ul de Asigurare împotriva Dezastrelor (PAID) şi proprietari, şi va fi reînnoită anual, a anunţat, vineri, autoritatea de reglementare.
Asigurarea obligatorie a locuinţelor se va încheia pe un an calendaristic, între proprietari şi PAID

Margareta Bărbuţă a murit

Criticul de teatru Margareta Bărbuţă, recompensată, în 2002, cu premiul UNITER pentru întreaga activitate, a murit marţi, la vârsta de 87 de ani, informează Uniunea Teatrală din România (UNITER).
Margareta Bărbuţă a murit

Avancronica partidei CFR Cluj – FC Braşov

Avancronica partidei CFR Cluj - FC Braşov, care se va disputa sâmbătă, de la ora 21.00, pe stadionul "Dr. Constantin Rădulescu", contând pentru etapa a XXXI-a a Ligii I.
Avancronica partidei CFR Cluj - FC Braşov

Mark Wahlberg se căsătoreşte

Actorul american Mark Wahlberg a decis să se căsătorească, în august, cu iubita lui Rhea Durham, cu care are trei copii, după ce fiica lor Ella, în vârstă de cinci ani, a început să pună diverse întrebări despre natura relaţiei dintre părinţii ei, informează femalefirst.co.uk.
Mark Wahlberg se căsătoreşte

Boc: Se întrevăd semne de redresare economică

Premierul Emil Boc a declarat, vineri, la Cluj, că preferă să vadă "partea plină a paharului" în ceea ce priveşte recesiunea economică, în condiţiile în care se întrevăd semne de redresare în lunile martie şi aprilie, încasările la buget începând să crească, iar şomajul să se reducă.
Boc: Se întrevăd semne de redresare economică

Avancronica partidei Farul Constanţa – FC Argeş

Avancronica partidei Farul Constanţa - FC Argeş, programată sâmbătă, la ora 19.00, pe stadionul "Farul", în cadrul etapei a XXXI-a a Ligii I:
Avancronica partidei Farul Constanţa - FC Argeş

Andronescu: Şcolile trebuie să devină mai atractive

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, vineri, la Braşov, unde circa 200 de inspectori şcolari, mentori şi lideri ai sindicatelor participă la lansarea unui proiect, că elevii sunt tot mai puţin atraşi de şcoală şi că în aceste condiţii şcolile trebuie să devină "mai atractive".
Andronescu: Şcolile trebuie să devină mai atractive

Calculul pensiei va ţine cont de toată perioada activă

Consilierul de stat Mihai Şeitan a declarat, vineri, că în calculul pensiei se va ţine cont de toată perioada activă, nu doar de ultimele luni înainte de pensionare, calcularea urmând să se facă la fel pentru toţi angajaţii din sistemul public.
Calculul pensiei va ţine cont de toată perioada activă

România-Turcia, trei meciuri amicale la Izvorani

Naţionala de volei masculin a României va susţine, la finalul acestei săptămâni, trei meciuri de verificare cu reprezentativa Turciei, în cadrul pregătirii partidelor oficiale din preliminariile CM din 2010 şi din Liga Europeană.
România-Turcia, trei meciuri amicale la Izvorani

Directorul de şcoală şi managerul de spital trebuie să fie intelectuali cu bună creştere

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, consideră că directorul unei şcoli şi managerul de spital trebuie să fie intelectuali cu bună creştere, educaţi, dar că şeful unei unităţi sanitare trebuie să fie medic, pentru că sănătatea este un sector aparte ce nu poate fi condus de oricine.
Directorul de şcoală şi managerul de spital trebuie să fie intelectuali cu bună creştere

Avancronica partidei FC Vaslui – CS Otopeni

Avancronica partidei FC Vaslui - CS Otopeni, programată duminică, de la ora 19.00, pe stadionul "Municipal" din Vaslui, în cadrul etapei a XXXI-a a Ligii I:
Avancronica partidei FC Vaslui - CS Otopeni

Lucescu: La Cluj e un meci de trei puncte, în care se poate întâmpla însă orice

Tehnicianul echipei FC Braşov, Răzvan Lucescu, a declarat, vineri, că meciul cu CFR Cluj, din etapa a XXXI-a a Ligii I, este unul "de trei puncte", în care se poate întâmpla orice.
Lucescu: La Cluj e un meci de trei puncte, în care se poate întâmpla însă orice

Juventus va juca un meci cu porţile închise

Înalta Curte de Justiţie din cadrul Comitetului Olimpic Italian a respins apelul echipei Juventus împotriva deciziei de disputare a unui meci cu porţile închise, luată de judecătorul sportiv Gianpolo Tosel ca urmare a scandărilor rasiste ale fanilor la adresa atacantului Mario Balotelli (Inter).
Juventus va juca un meci cu porţile închise

România, locul cinci în UE după corecţia PIB din primul trimestru

România se plasează pe poziţia a cincea în UE după scăderea de 6,4% a Produsului Intern Brut (PIB) din primul trimestru faţă de perioada similară a anului trecut şi pe locul opt în funcţie de declinul de 2,6% comparativ cu ultimele trei luni din 2008, potrivit datelor prezentate joi de Eurostat.
România, locul cinci în UE după corecţia PIB din primul trimestru

Romanian President Sees Potential Romanian-Moldovan Border Treaty „Useless”

Romanian President Traian Basescu said Friday the signing of a border treaty between Romania and the Republic of Moldova is “useless”, stressing this is a prerequisite voiced out by the authorities in Chisinau for the agreement on small-scale border traffic between the two countries.
Romanian President Sees Potential Romanian-Moldovan Border Treaty

AFP are nevoie de 65 de milioane de euro pentru a-şi restructura activitatea

Pierre Louette, preşedinte director general al Agence France-Presse, a estimat că este necesară suma de 65 de milioane de euro pentru finanţarea dezvoltării agenţiei prin "construirea unui nou portofoliu de activităţi", potrivit unui raport privind schimbarea de statut.
AFP are nevoie de 65 de milioane de euro pentru a-şi restructura activitatea

Deficitul contului curent a scăzut cu 82,1%

Balanţa de plăţi a avut după primul trimestru un deficit de cont curent de 709 milioane euro, în scădere cu 82,1% faţă de nivelul din perioada similară din 2008, contracţie mai accelerată decât cea înregistrată în primele două luni, de 75,5%, potrivit datelor anunţate, vineri, de Banca Naţională a României (BNR).
Deficitul contului curent a scăzut cu 82,1%

Detroit Red Wings şi Carolina Hurricanes s-au calificat în finalele conferinţelor NHL

Echipele Detroit Red Wings şi Carolina Hurricanes s-au calificat, joi, în finalele conferinţelor ligii profesioniste nord-americane de hochei pe gheaţă (NHL), informează AFP.
Detroit Red Wings şi Carolina Hurricanes s-au calificat în finalele conferinţelor NHL

Investiţiile străine directe au scăzut în primul trimestru cu 13,9%

Investiţiile străine directe s-au plasat în primul trimestru la 1,456 miliarde euro, în scădere cu 13,9% faţă de nivelul înregistrat în perioada corespunzătoare din 2008, de 1,69 miliarde de euro, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR).
Investiţiile străine directe au scăzut în primul trimestru cu 13,9%

Mickey Rourke, într-un remake al unui film cu gangsteri

Actorul american Mickey Rourke va juca într-un remake al filmului britanic cu gangsteri "Mona Lisa", considerat un clasic al genului, ce a fost lansat în 1986, informează variety.co
Mickey Rourke, într-un remake al unui film cu gangsteri

Peste 700 de jandarmi asigură ordinea publică la Steaua – Rapid

Peste 700 de jandarmi din cadrul Direcţiei Generale a Municipiului Bucureşti vor asigura măsurile de ordine publică la meciul Steaua - Rapid, programat astăzi, la ora 21.00, pe stadionul din Bulevardul Ghencea, în etapa a XXXI-a a Ligii I.
Peste 700 de jandarmi asigură ordinea publică la Steaua - Rapid

Filme, teatru, concerte pentru weekend-ul 15-17 mai

Nu ştii ce să faci în weekend? Mediafax.ro îţi propune câteva din evenimentele ce au loc la finalul săptămânii în Bucureşti.
Filme, teatru, concerte pentru weekend-ul 15-17 mai

Romanian 1Q FDI At EUR1.46B, Dn 14% On Yr

Foreign direct investments, or FDI, in Romania were down 13.9% in the first quarter, at EUR1.46 billion, from EUR1.69 billion in the same period a year earlier, the central bank said Friday.
Romanian 1Q FDI At EUR1.46B, Dn 14% On Yr

Avancronica partidei Politehnica Iaşi – Gaz Metan Mediaş

Avancronica partidei Politehnica Iaşi - Gaz Metan Mediaş, care se va disputa sâmbătă, de la ora 17.00, pe stadionul "Emil Alexandrescu", în cadrul etapei a XXXI-a a Ligii I.
Avancronica partidei Politehnica Iaşi - Gaz Metan Mediaş

Michelle Obama, într-un top al celor mai sexy 100 de femei din lume

Michelle Obama, devenită simbol al eleganţei de la instalarea sa la Casa Albă, a devenit prima primă doamnă a Statelor Unite care a fost inclusă în topul celor mai sexy 100 femei din lume, alcătuit anual de revista Maxim.
Michelle Obama, într-un top al celor mai sexy 100 de femei din lume

Benfica şi CFR Cluj au ajuns la un acord pentru Pereira

Grupările Benfica Lisabona şi CFR Cluj au ajuns la un acord pentru fotbalistul uruguayan Alvaro Pereira, care va fi transferat la clubul portughez în schimbul a 4 milioane de euro şi va semna un contract pe patru ani, informează Diario de Noticias.
Benfica şi CFR Cluj au ajuns la un acord pentru Pereira

Froch: Vreau centura lui Lucian Bute

Pugilistul britanic Carl Froch, care şi-a apărat cu succes, la 25 aprilie, titlul mondial la categoria supermijlocie, versiunea WBC, a declarat că a început discuţiile pentru un meci cu românul Lucian Bute, deoarece vrea şi centura IBF a acestuia, informează The Sun.
Froch: Vreau centura lui Lucian Bute

Băsescu consideră „inutilă” semnarea unui tratat de frontieră cu Moldova

Preşedintele Traian Băsescu consideră "inutilă" semnarea unui tratat de frontieră între România şi Republica Moldova, care este, potrivit şefului statului, o condiţionare ce a fost pusă de puterea de la Chişinău pentru semnarea unui acord între cele două ţări privind micul trafic de frontieră.
Băsescu consideră

Romania’s Public Sector Unitary Pay Law To Include All Institutions – Labor Min

Romania’s labor minister Marian Sarbu said Friday that the single and unitary wage law for the public sector would be applied to all institutions, with no exceptions, including the country’s regulatory agencies, public and private pension regulators and the securities watchdog.
Romania’s Public Sector Unitary Pay Law To Include All Institutions – Labor Min

Economia SUA îşi va reveni în trei sau patru ani – analişti

Economia SUA, cea mai mare la nivel mondial, îşi va reveni în trei sau patru ani, potrivit celor mai mulţi analişti intervievaţi de publicaţia Wall Street Journal.
Economia SUA îşi va reveni în trei sau patru ani - analişti