CELE MAI NOI ARTICOLE

Cehia cumpără 24 de avioane F-35A de la SUA

Cehia a anunţat că a încheiat discuţiile cu SUA cu privire la achiziţia a 24 de avioane F-35 A Lightning II. Anunţul a fost făcut pe site-ul ministerului ceh al apărării, transmite Monitorul Apărării.
Cehia cumpără 24 de avioane F-35A de la SUA

Conte este pe cale să accepte postul de antrenor al lui AC Milan

Presa italiană susţine că Antonio Conte a acceptat condiţiile oferite de Milan şi va fi antrenorul echipei în sezonul viitor. Au existat deja mai multe informaţii potrivit cărora gruparea rossoneri era interesată să îşi asigure serviciile lui Conte şi că acesta discuta direct cu Zlatan Ibrahimovic.
Conte este pe cale să accepte postul de antrenor al lui AC Milan

Breşă de securitate la Camera Deputaţilor: Au fost furate date

„A avut loc într-adevar o breşă de securitate. În acest moment, nu avem nicio solicitare de răscumpărare a datelor”, anunţă Secretariatul General al Cemerei Deputaţilor. Potrivit sursei citate, ca urmare a acestei situaţii, departamentul specializat din Camera Deputaţilor redactează o plângere la DIICOT. „Este important de menţionat faptul că majoritatea datelor la care se face […]
Breşă de securitate la Camera Deputaţilor: Au fost furate date

Budăi: Mă bucur că liberalii au ieşit din logica anului 2010, când vedeau doar tăieri de pensii

Mă bucur, totuşi, că au ieşit din logica anului 2010, când vedeau doar tăieri de pensii şi au introdus impozitarea pensiilor, afirmă fostul ministru al Muncii Marius Budăi, ca reacţie la propunerea liberalilor de eliminare a impozitării pensiilor sub 3.000 de lei.
Budăi: Mă bucur că liberalii au ieşit din logica anului 2010, când vedeau doar tăieri de pensii

Ministerul Finanţelor anunţă îmbunătăţiri pentru sistemul e-Factura: A fost introdusă autofacturarea

Ministerul Finanţelor anunţă, marţi, că au fost efectuate o serie de actualizări la nivelul sistemului e-Factura. Cea mai importantă îmbunătăţire este introducerea funcţiei de autofacturare, care oferă posibilitatea de a trimite facturi în numele furnizorului.
Ministerul Finanţelor anunţă îmbunătăţiri pentru sistemul e-Factura: A fost introdusă autofacturarea

Cameră PTZ cu rezoluţie de 4 MP şi zoom 10x, disponibilă la un preţ accesibil

Cameră PTZ cu rezoluţie de 4 MP şi zoom 10x, disponibilă la un preţ accesibil
Cameră PTZ cu rezoluţie de 4 MP şi zoom 10x, disponibilă la un preţ accesibil

Liderul Hamas spune că gruparea a primit o nouă ofertă de armistiţiu care poate fi negociată

Şeful Hamas a confirmat că grupul a primit propunerea care a fost vehiculată la reuniunea de la Paris. Hamas studiază oferta, dar orice înţelegere va necesita o încetare completă şi permanentă a focului, a explicat Ismail Haniyeh. De asemenea, a fost confirmat faptul că liderii Hamas au fost invitaţi în Egipt pentru discuţii asupra acordului. […]
Liderul Hamas spune că gruparea a primit o nouă ofertă de armistiţiu care poate fi negociată

Spectaculos. Telescopul James Webb a capturat imagini cu 19 galaxii spiralate

Un set de imagini recent publicate, capturate de telescopul spaţial James Webb, arată, într-un mod inedit, 19 galaxii spirale care se află relativ aproape de Calea Lactee, oferind noi indicii despre formarea stelelor, precum şi despre structura şi evoluţia galactică.
Spectaculos. Telescopul James Webb a capturat imagini cu 19 galaxii spiralate

Indicele ROBOR la 3 luni a coborât marţi la 6,11%, cel mai mic nivel înregistrat din 2022

Indicele ROBOR la 3 luni a coborât marţi la 6,11%, cel mai mic nivel înregistrat din vara anului 2022, iar noul indice IRCC este la 5,97%, notează Ziarul Financiar.
Indicele ROBOR la 3 luni a coborât marţi la 6,11%, cel mai mic nivel înregistrat din 2022

Analiză Storia: Creştere cu 56% a interesului pentru proprietăţile de vânzare în ianuarie 2024

Analiză Storia: Creştere cu 56% a interesului pentru proprietăţile de vânzare în ianuarie 2024 faţă de ianuarie 2023
Analiză Storia: Creştere cu 56% a interesului pentru proprietăţile de vânzare în ianuarie 2024

Barbu: A început depunerea cererilor pentru acordarea a 100 euro/ha pentru sectorul vegetal

„Aşa cum am promis, am demarat procedurile pentru acordarea ajutorului de 100 de euro/ ha, pentru sectorul vegetal. Centrele locale şi judeţene ale APIA au început să primească cererile, perioada de depunere fiind 29 ianuarie – 08 martie 2024, inclusiv”, scrie pe Facebook Florin Barbu. Ministrul Agriculturii precizează că grantul direct reprezintă o plată compensatorie […]
Barbu: A început depunerea cererilor pentru acordarea a 100 euro/ha pentru sectorul vegetal

Philip Morris România recunoscută drept Angajator de Top, pentru al zecelea an consecutiv

Philip Morris International a primit, la rândul său, certificarea de Global Top Employer de la Top Employers Institute.
Philip Morris România recunoscută drept Angajator de Top, pentru al zecelea an consecutiv

Grindeanu, despre comasarea alegerilor: De principiu, susţin ca fiecare alegere să fie la timpul lor

Eu, de principiu, susţin ca fiecare alegere să fie la timpul lor, spune prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, întrebat ce opinie are despre comasarea alegerilor din acest an.
Grindeanu, despre comasarea alegerilor: De principiu, susţin ca fiecare alegere să fie la timpul lor

Lovitură pentru Israel. Anunţul venit din Marea Britanie

Cameron îşi începe cea de-a patra vizită în regiune de când a fost numit ministru de Externe în noiembrie. Marea Britanie are responsabilitatea de a stabili cum ar arăta un stat palestinian, a declarat el la o recepţie la Westminster. Poporului palestinian ar trebui să i se arate „un progres ireversibil” către o soluţie cu […]
Lovitură pentru Israel. Anunţul venit din Marea Britanie

Liderii UE vor anunţa, la summitul de joi, continuarea sprijinului militar pentru Ucraina

Liderii Uniunii Europene îşi vor reafirma hotărârea de a continua să ofere "sprijin militar în timp util, previzibil şi durabil" Ucrainei în cadrul unui summit care va avea loc joi, 1 februarie, potrivit proiectului reuniunii, relatează Reuters.
Liderii UE vor anunţa, la summitul de joi, continuarea sprijinului militar pentru Ucraina

O parlamentară din Australia acuză un post TV că i-a mărit sânii într-o fotografie de prezentare

Parlamentara Georgie Purcell a susţinut că o poză cu ea, folosită în scop promoţional pentru buletinul de ştiri de luni seara, a fost schimbată pentru a-i prezenta „sânii măriţi” şi a-i dezvălui abdomenul. Ea a dezvăluit că imaginea a fost modificată pe calculator deoarece în fotografia prezentată pe ecran nu apărea un tatuaj abdominal. „A […]
O parlamentară din Australia acuză un post TV că i-a mărit sânii într-o fotografie de prezentare

Echipajele a două ambarcaţiuni sechestrate de piraţi somalezi au fost salvate într-o singură zi

Marina indiană a salvat într-o singură zi două nave de pescuit, care fuseseră sechestrate de piraţi somalezi, a arătat marţi Ministerul indian al Apărării, citat de Reuters.
Echipajele a două ambarcaţiuni sechestrate de piraţi somalezi au fost salvate într-o singură zi

Un explorator susţine că a rezolvat unul dintre cele mai mari mistere ale aviaţiei

Tony Romeo, un fost ofiţer de informaţii al Forţelor Aeriene şi CEO al companiei Deep Sea Vision, crede că imaginile neclare de pe fundul mării arată aeronava care a dispărut în 1937, potrivit Sky News. El a folosit sonarul care în decembrie, anul trecut, a descoperit o formă neclară, asemănătoare cu cea a unui avion, […]
Un explorator susţine că a rezolvat unul dintre cele mai mari mistere ale aviaţiei

Industria muzicală este ”un club de băieţi”, arată raportul unei comisii parlamentare britanice

Raportul Comisiei pentru femei şi egalităţi urmează unei anchete privind misoginia în industria muzicală, care a început în iunie 2022. Grupul de parlamentari a concluzionat că problema este „endemică” şi a cerut măsuri urgente pentru a o aborda. Ancheta a prezentat mărturii ale mai multor persoane, printre care fostul DJ al postului BBC Radio 1 […]
Industria muzicală este ”un club de băieţi

Dan Tanasă (deputat AUR)

Dan Tanasă (deputat AUR): Comasarea alegerilor, un fel de Arca lui Noe pentru dinozaurii politici din PNL
Dan Tanasă (deputat AUR)

Marea Britanie ia în considerare recunoaşterea unui stat palestinian înainte de semnarea unui acord

Marea Britanie este pregătită să devanseze momentul în care va recunoaşte în mod oficial un stat palestinian, a sugerat ministrul de Externe, David Cameron. Acesta a declarat că palestinienilor trebuie să li se ofere un orizont politic pentru a încuraja pacea în Orientul Mijlociu, relatează BBC.
Marea Britanie ia în considerare recunoaşterea unui stat palestinian înainte de semnarea unui acord

Călin Matieş (senator AUR)

Călin Matieş (senator AUR): Agricultorii şi transportatorii retransmit lista de revendicări Guvernului ignorant PSD-PNL
Călin Matieş (senator AUR)

Viktor Orban ar merge pentru prima dată în Ucraina de la începutul invaziei. Ungaria a blocat în repetate rânduri ajutorul UE spre Kiev

Discuţiile ar urma să aibă loc cu câteva zile înainte de un summit al UE, care va încerca să ajungă la un acord comun privind asupra unui pachet de ajutor pentru Ucraina, blocat în repetate rânduri de guvernul de la Budapesta. ,,Au fost făcuţi paşi încurajatori pentru restabilirea climatului de încredere între Ungaria şi Ucraina, […]
Viktor Orban ar merge pentru prima dată în Ucraina de la începutul invaziei. Ungaria a blocat în repetate rânduri ajutorul UE spre Kiev

A opta viaţă (Pentru Brilka), un roman despre iubiri

A opta viaţă (Pentru Brilka), un roman despre iubiri, revoluţii şi „un secol care ne-a înşelat pe toţi”!
A opta viaţă (Pentru Brilka), un roman despre iubiri

DN AGRAR obţine nota 10 în cadrul evaluării VEKTOR by ARIR 2023

DN AGRAR obţine nota 10 în cadrul evaluării VEKTOR by ARIR 2023, punctajul maxim pentru comunicarea cu investitorii
DN AGRAR obţine nota 10 în cadrul evaluării VEKTOR by ARIR 2023

ISW afirmă că Rusia exploatează naţionalismul din Europa, în special din România şi Ungaria, împotriva Ucrainei

Rusia pare să alimenteze şi să profite de sentimentele neoimperialiste şi naţionaliste din Europa pentru a crea o prăpastie între Ucraina şi vecinii săi occidentali, a scris Institutul pentru Studiul Războiului (ISW).  Liderul partidului maghiar Mişcarea Patria Noastră, Laszlo Toroczkai, a declarat acum câteva zile că Ungaria ar trebui să revendice regiunea ucraineană Transcarpatia în […]
ISW afirmă că Rusia exploatează naţionalismul din Europa, în special din România şi Ungaria, împotriva Ucrainei

Câciu, despre posibilitatea eliminării impozitării pensiilor mici: Să vină cu un impact bugetar

Ministrul de Finanţe, Marcel Boloş, ar trebui să prezinte „modul în care se pot recupera veniturile care nu ar mai ajunge la bugetul de stat”, pentru eliminarea impozitării pensiilor sub 3.000 de lei, spune Adrian Câciu.
Câciu, despre posibilitatea eliminării impozitării pensiilor mici: Să vină cu un impact bugetar

Fermierii protestatari încearcă să blocheze un mare port din Belgia

Fermierii belgieni intenţionează să blocheze drumurile de acces către portul de containere Zeebrugge din Belgia, a informat marţi De Tijd. Ei sunt nemulţumiţi de creşterea costurilor, de politica de mediu a UE şi de importurile de alimente ieftine, anunţă Reuters.
Fermierii protestatari încearcă să blocheze un mare port din Belgia

Primul pacient uman cu cip cerebral de la compania Neuralink a lui Elon Musk se recuperează bine

Primul pacient uman, căruia i-a fost implantat un cip cerebral de la compania Neuralink a lui Elon Musk, se recuperează bine, a anunţat miliardarul, potrivit Sky News.
Primul pacient uman cu cip cerebral de la compania Neuralink a lui Elon Musk se recuperează bine

Militari israelieni deghizaţi în palestinieni au eliminat trei bărbaţi înarmaţi dintr-un spital

Atacul a avut loc marţi, au anunţat reprezentanţii armatei şi ai poliţiei israeliene, potrivit Reuters. Cei trei bărbaţi vizaţi erau monitorizaţi de mai mult timp. Unul dintre ei plănuia un atac împotriva Israelului, iar ceilalţi doi au fost implicaţi în luptele din ultimele luni, au mai transmis israelienii. Se pare că în comandoul israelian au […]
Militari israelieni deghizaţi în palestinieni au eliminat trei bărbaţi înarmaţi dintr-un spital

Un bărbat a murit pe A1 Bucureşti- Piteşti, după ce maşina sub care lucra a căzut peste el

„Un bărbat, în vârstă de 68 de ani şi-a pierdut viaţa, în această dimineaţă în urma unui eveniment produs pe A1 Bucureşti- Piteşti, km 27, pe sensul de mers spre capitală. Cel mai probabil, bărbatul efectua lucrări la maşina personală, în momentul în care a fost surprins sub aceasta”, anunţă ISU Giurgiu. La faţa locului […]
Un bărbat a murit pe A1 Bucureşti- Piteşti, după ce maşina sub care lucra a căzut peste el

Coasta de Fildeş elimină campioana en-titre Senegal de la Cupa Africii pe Naţiuni

Moussa Niakhate a ratat penalty-ul la loviturile de departajare, iar Senegal, deţinătoarea trofeului, a părăsit luni seara Cupa Africii pe Naţiuni, după o înfrângere dramatică cu 5-4 în faţa gazdelor din Coasta de Fildeş, în meciul din optimile de finală.
Coasta de Fildeş elimină campioana en-titre Senegal de la Cupa Africii pe Naţiuni

O carte pe zi: „Gladius. Crimă la Colosseum”, de Dănuţ Ungureanu şi Marian Truţă

„Încă un roman care demonstrează că poveştile cu criminali şi anchetatori au fost actuale în toate timpurile.” - George Arion
O carte pe zi: „Gladius. Crimă la Colosseum”, de Dănuţ Ungureanu şi Marian Truţă

75 de oameni au fost evacuaţi după ce un bloc din Timişoara a luat foc

Incendiul s-a produs în noaptea de luni spre marţi şi a fost anunţat la 112. Pompierii au fost anunţaţi că există mult fum într-un bloc cu patru etaje şi mansardă situat pe strada Fructelor din Timişoara. La faţa locului au fost trimise o autospecială de primă intervenţie si comandă, o autospecială de stingere cu apă […]
75 de oameni au fost evacuaţi după ce un bloc din Timişoara a luat foc

După acuzaţiile că ar fi petrecut în cluburile din Belfast, Manchester United clarifică situaţia lui Rashford

Manchester United a emis luni seara o nouă declaraţie cu privire la atacantul Marcus Rashford, în urma discuţiilor pe care acesta le-a avut cu managerul Erik ten Hag. Rashford nu a fost în echipă la victoria de la Newport, din Cupa Angliei, find văzut în cluburi de noapte din Belfast.
După acuzaţiile că ar fi petrecut în cluburile din Belfast, Manchester United clarifică situaţia lui Rashford

Ceaţă densă în centrul ţării. A fost emis cod galben

Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că este vorba despre „ceaţă care determină scăderea vizibilităţii sub 200 m, izolat sub 50 m”. Sunt vizate localităţile Întorsura Buzăului, Sita Buzăului şi Barcani din judeţul Covasna şi zona depresionară a judeţului Harghita în care se află localităţile Miercurea Ciuc, Topliţa, Gheorgheni, Ditrău, Sândominic, Remetea, Joseni, Suseni, Ciumani, Ciucsângeorgiu, […]
Ceaţă densă în centrul ţării. A fost emis cod galben

Prognoza meteo pentru februarie: finalul iernii va avea temperaturi mai mari decât cele normale

În săptămâna 29 ianuarie-5 februarie, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile nord-estice. Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile din jumătatea sudică a teritoriului. În săptămâna 5 – […]
Prognoza meteo pentru februarie: finalul iernii va avea temperaturi mai mari decât cele normale

Ion Cristoiu: Norocul lui Vassili Grossman a fost că Nemţii au atacat URSS

Citesc Vassili Grossman, Carnets de guerre. De Moscou à Berlin 1941-1945, texte alese şi prezentate de Antony Beevor şi Luba Vinogradova, într-o carte tipărită la Claman-Lévy în 2007, la concurenţă cu serialul Urzeala tronurilor în materie de interes pur de lectură. Cum se explică pasiunea pentru o carte teoretic neinteresantă: Autorii au stors din faima […]
Ion Cristoiu: Norocul lui Vassili Grossman a fost că Nemţii au atacat URSS

Compania Neuralink a lui Elon Musk a realizat primul implant cerebral la un pacient

Într-o postare pe X (ex-Twitter), Musk a spus că pacientul se recuperează bine şi că rezultatele iniţiale ale procedurii sunt promiţătoare, potrivit Bloomberg. Implantul cerebral Neuralink are ca scop să ajute persoanele cu leziuni traumatice să opereze computere folosindu-se doar de gândurile lor. În luna mai, compania a declarat că a primit aprobarea din partea […]
Compania Neuralink a lui Elon Musk a realizat primul implant cerebral la un pacient

Messi şi Suarez au marcat în meciul pierdut de Inter Miami cu Al-Hilal la Riyadh Cup

Al-Hilal a fost echipa care a dominat prima repriză, marcând trei goluri în cele 45 de minute, inclusiv două în succesiune rapidă. Veteranul din Premier League Aleksandar Mitrovic a marcat primul gol, aducând formaţia din Arabia Saudită în avantaj după doar 10 minute de joc. Trei minute mai târziu, Abdullah Al-Hamdan a majorat avantajul saudiţilor. […]
Messi şi Suarez au marcat în meciul pierdut de Inter Miami cu Al-Hilal la Riyadh Cup