În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 588 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, iar 4 persoane au murit, potrivit raportului transmis marţi de Ministerul Sănătăţii.
Subvarianta BA.5 a mutaţiei Omicron a fost găsită în 106 cazuri din cele 112 secvenţieri ale ultimei săptămâni, informează Institutul Naţional de Sănătate Publică.
O grevă generală în mai multe sectoare este programată miercuri în Belgia, astfel că sunt posibile perturbări în activitatea aeroporturilor şi a mijloacelor de transport public.
Amanda Sellers, în vârstă de 29 de ani, din Roanoke, Virginia, a povestit cum soţul ei, Chris, în vârstă de 33 de ani, nu a fost convins de visul ei de a avea o familie mare când au început să se întâlnească în ianuarie 2013. La trei luni de la începutul relaţiei lor, Chris – […]
Elon Musk, noul proprietar al Twitter, i-a îndemnat pe americani să aleagă marţi un Congres Republican la alegerile intermediare din SUA pentru a contrabalansa majoritatea democrată a partidului preşedintelui Joe Biden.
Puterea lui Vladimir Putin se bazează pe impresia că este invincibil şi imbatabil, că preşedintele rus nu poate fi învins şi nu se va opri pentru a-şi atinge obiectivele. Primul mit a fost deja irosit în Ucraina, unde armata rusă a suferit pierderi grele fără să se apropie de a-şi atinge obiectivul final de a […]
Un ambasador al Qatarului la Cupa Mondială a declarat pentru televiziunea germană ZDF că homosexualitatea este o „deteriorare a minţii ", în timp ce statul din Golf se pregăteşte să găzduiască turneul mondial în mai puţin de două săptămâni.
USR nu o suspendă pe Clotilde Armand după acuzaţiile ANI, şeful partidului spunând că primarul Sectorului 1 „nu este în niciun fel o situaţie de natură judiciară”.
Autorităţile din China au anulat discursul video al preşedintelui Consiliului European, Charles Michel, programat la deschiderea unei importante expoziţii comerciale din Shanghai, potrivit Reuters.
Ministrul Sportului, Eduard Novak, a primit luni vizita reprezentanţilor legendari ai Generaţiei de Aur a fotbalului românesc - Gheorghe Hagi şi Gheorghe Popescu - şi a primarului municipiului Constanţa, Vergil Chiţac, a informat marţi Ministerul Sportului.
Ministrul de externe al Qatarului a acuzat Germania de „standarde duble" în ceea ce priveşte criticile aduse la adresa situaţiei drepturilor omului din ţara gazdă a Cupei Mondiale de fotbal şi s-a apărat faţă de luarea de poziţie a ambasadorului german, într-un interviu pentru un ziar german.
Fostul preşedinte american Donald Trump a sugerat luni că va candida la alegerile prezidenţiale din 2024, afirmând, la un miting politic desfăşurat luni în Ohio, că va face un "mare anunţ" pe 15 noiembrie.
Aproape 6 din 10 consumatori (58%) intenţionează să cumpere electronice şi electrocasnice, arată un studiu. 38% intenţionează să achiziţioneze articole de Fashion, iar 34% intenţionează să cumpere produse IT&C.
Chris Evans, actorul din "Captain America", a fost numit de revista People "cel mai sexy bărbat în viaţă" pentru anul 2022, după ce colegul său de la Marvel, Paul Rudd, a primit acest titlu în 2021.
Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, a semnat 11 noi contracte de finanţare, în valoare totală nerambursabilă de 17.882.091,58 de lei, prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, coordonat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.
Un om care devine „obsedat de ideea de impunitate, de faptul că pot fi comise infracţiuni şi prezentate dovezi, dar nu se poate face nimic pentru că judecătorul este plătit pentru a face orice dovadă cobncretă inadmisibilă sau contaminată. El începe să vadă impunitate pete tot.”
1. Decis să fac ordine în biblioteca mea de acasă, am umblat la colecţia sau mai precis la multele reviste Histoire din Occident, cele care mi-au fost, fără a reuşi asta, model pentru revistele de Istorie. Luîndu-le la rînd, fără să mă întreb după ce criteriu le-am cumpărat, retrăiesc invidia încercată ori de cîte ori […]