CELE MAI NOI ARTICOLE

Se închid pieţele. Ce spun producătorii locali

Dacă până acum îţi făceai cumpărăturile din pieţele din spaţii închise, de luni va trebui să te reorientezi către supermarketuri sau către pieţele organizate în aer liber. Decizia guvernului vine în urma unor evaluări, din care reiese că în aceste spaţii nu ar fi respectate măsuri precum purtarea corectă a măştii sau distanţarea socială.   Măsura […]
Se închid pieţele. Ce spun producătorii locali

Oficial din cadrul Comisiei Electorale din SUA: Nu există dovezi de fraude în scrutinul prezidenţial

Ellen Weintraub, un oficial din cadrul Comisiei Electorale Federale din Statele Unite, a declarat, sâmbătă, că nu există dovezi privind fraude în scrutinul prezidenţial şi legislativ de anul acesta. „Oficialii locali şi statali, angajaţii din domeniul electoral s-au mobilizat. Sunt foarte puţine plângeri privind desfăşurarea alegerilor. Sunt foarte puţine plângeri fundamentate. Nu există dovezi privind […]
Oficial din cadrul Comisiei Electorale din SUA: Nu există dovezi de fraude în scrutinul prezidenţial

Rute ocolitoare pentru conducătorii auto, după carantinarea oraşului Ovidiu

Traficul va fi deviat, după cum urmează:     dinspre Constanţa către Ovidiu, pe DN 2A, la sensul giratoriu de la intrarea în oraşul Ovidiu, zona Cartier Sud; dinspre Constanţa către oraşul Ovidiu, pe DN 3C (varianta Ovidiu), în zona Academiei Hagi; dinspre localitatea Mihail Kogălniceanu către oraşul Ovidiu, pe DN 2A, la sensul giratoriu de […]
Rute ocolitoare pentru conducătorii auto, după carantinarea oraşului Ovidiu

China a lansat cu succes primul satelit 6G pe orbită. Pentru ce va fi folosit

Satelitul a ajuns pe orbită alături de alţi 12 sateliţi lansaţi de către Centrul de lansare a sateliţilor Taiyuan, din provincia Shanxi, conform BBC.    China vrea sa testeze cât de eficientă este tehnologia de mare viteză, ce urmează să fie folosită pentru a monitoriza dezastrele din agricultură. Totodată, aceasta va fi folosită şi pentru […]
China a lansat cu succes primul satelit 6G pe orbită. Pentru ce va fi folosit

Dezvăluirile unui bancher: Va fi foarte greu pentru România, în 2021, cu un deficit de 7-8% din PIB

La o creştere a pensiilor de 14%, decisă deja, deficitul va fi de 7-8% din PIB, la o creştere economică pe care o aşteptăm de 4,2%. Dacă pensiile cresc cu 40%, atunci deficitul va ajunge la 11% din PIB. Problema majoră a României este că deficitul fiscal este doar în parte provocat de pandemie. Franţa, […]
Dezvăluirile unui bancher: Va fi foarte greu pentru România, în 2021, cu un deficit de 7-8% din PIB

România colectează la bugetul de stat din impozitul pe venit 2,3% din PIB, cel mai mic nivel din UE

De asemenea, mai multe categorii de angajaţi din anumite sectoare economice sunt scutiţi de plata impozitului pe venit, cum ar fi IT-ul şi construcţiile. România colectează la bugetul de stat din impozitul pe venit 2,3% din PIB, cel mai mic nivel din Uniunea Europeană, faţă de o medie europeană de 9,6% din PIB, arată datele […]
România colectează la bugetul de stat din impozitul pe venit 2,3% din PIB, cel mai mic nivel din UE

50 de meşteşugari şi-au expus produsele handmande la Muzeul Ţăranului Român

Mai e puţin şi vine un nou val de restricţii. Vei sta destul în casă, dar până atunci îţi au o idee ca să nu te plictiseşti în weekend. La Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti, 50 de meşteşugrari şi artişti din toată ţara şi-au expus produsele handmade. Găseşti acolo obiecte din lemn şi […]
50 de meşteşugari şi-au expus produsele handmande la Muzeul Ţăranului Român

Grecia intră în lockdown timp de trei săptămâni. Părerile oamenilor sunt împărţite

Grecia a intrat de astăzi în lockdown timp de trei săptămâni pentru a putea reduce numărul infectărilor cu Covid-19. Toate magazinele, cu excepţia celor care vând alimente şi medicamente, vor fi închise, conform AP.   Locuitorii ţării spun că aceste măsuri nu sunt neapărat necesare, iar alţii se tem că economia va fi distrusă. Oraşul […]
Grecia intră în lockdown timp de trei săptămâni. Părerile oamenilor sunt împărţite

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, anunţă eliminarea tezelor şi înlocuirea lor cu evaluări sumative. Măsuri pentru copiii fără acces la internet

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie a anunţat în decursul dimineţii că va înlocui tezele cu evaluarea sumativă. ”În ceea ce priveşte susţinerea tezelor, după consultarea pe care am avut-o cu toţi factorii implicaţi, am luat decizia ca acestea să nu se mai susţină anul acesta şcolar”, a declarat Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, la Ştirileprotv. ”Să nu […]
Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, anunţă eliminarea tezelor şi înlocuirea lor cu evaluări sumative. Măsuri pentru copiii fără acces la internet

COVID-19 la Real Madrid : Eden Hazard e infectat cu noul coronavirus

„Real Madrid anunţă că jucătorii Casemiro şi Hazard au avut rezultat pozitiv la ultimele teste de COVID-19 efectuate. Toţi ceilalţi jucători, stafful tehnic şi angajaţii clubului au avut rezultate negative”, a scris Real Madrid într-un comunicat oficial. Cei doi au fost carantinaţi şi se simt bine. Hazard şi Casemiro vor rata meciul Realului cu Valencia […]
COVID-19 la Real Madrid : Eden Hazard e infectat cu noul coronavirus

Porsche şi producătorul de avioane din Brazilia, Embraer, au anunţat un parteneriat inedit

Dacă la fotbal nemţii şi brazilienii nu prea se plac, când vine vorba de lux sunt la acelaşi nivel. Porsche şi producătorul de avioane din Brazilia, Embraer, vor scoate împreună la vânzare 10 pachete de lux: cumperi un avion Phenom 300E ediţie limitată şi primeşti la pachet un Porsche 911 Turbo S, tot ediţie limitată. […]
Porsche şi producătorul de avioane din Brazilia, Embraer, au anunţat un parteneriat inedit

Explozie urmată de incendiu într-un apartament din Iaşi. În locuinţă se aflau o femeie şi copilul ei

Potrivit ISU Iaşi, pompierii au intervenit sâmbătă pentru stingerea unui incendiu izbucnit după o explozie produsă într-un apartament amplasat la etajul 1 al unui imobil din zona Nicolina. La intervenţie au participat opt autospeciale ale ISU Iaşi. Incendiul a fost stins de pompieri, iar cele două persoane care se aflau în apartament, o mamă cu […]
Explozie urmată de incendiu într-un apartament din Iaşi. În locuinţă se aflau o femeie şi copilul ei

FOTO Cele mai scumpe stadioane din lume. Cum stă România la capitolul investiţii: Arena Naţională e în topul clasamentului

Un lucru în care investim cu toţii este locuinţa noastră. Casa în care stăm este de regulă cea mai mare investiţie pe care o facem. Acelaşi lucru e valabil şi în sport. Dacă vrei să faci performanţă, ai nevoie şi de un stadion pe măsură. Iar cele mai scumpe stadioane din lume pot fi chiar […]
FOTO Cele mai scumpe stadioane din lume. Cum stă România la capitolul investiţii: Arena Naţională e în topul clasamentului

Coronavirus în România LIVE UPDATE 7 noiembrie. Aproape 10.000 de cazuri şi 130 decese confirmate. La ATI sunt 1.048 pacienţi

Pentru BILANŢUL COVID-19 din ziua următoare, puteţi consulta pagina: Coronavirus în România LIVE UPDATE 8 noiembrie Coronavirus România, 7 noiembrie – Bilanţ COVID-19  Pe teritoriul României, au fost confirmate 296.999 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).  Au fost înregistrate 9.937 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2. CITEŞTE AICI: CORONAVIRUS 7 noiembrie. Situaţia pe […]
Coronavirus în România LIVE UPDATE 7 noiembrie. Aproape 10.000 de cazuri şi 130 decese confirmate. La ATI sunt 1.048 pacienţi

CORONAVIRUS 7 noiembrie. Situaţia pe judeţe. Două judeţe mari au depăşit pragul 6 cazuri la mia de locuitori. Ce restricţii se impun de luni în aceste judeţe. Vezi LISTA completă

Pentru BILANŢUL COVID-19 din ziua următoare, puteţi consulta pagina: Coronavirus în România LIVE UPDATE 8 noiembrie Până astăzi, 7 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 296.999 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 201.114 pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. Bilanţ complet AICI.  În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de […]
CORONAVIRUS 7 noiembrie. Situaţia pe judeţe. Două judeţe mari au depăşit pragul 6 cazuri la mia de locuitori. Ce restricţii se impun de luni în aceste judeţe. Vezi LISTA completă

BMW a creat un wingsuit electric capabil să prindă 300km/h

BMW nu se mai rezumă doar la maşini. Compania a creat şi un costum cu care poţi zbura cu 300 de kilometri pe oră! BMW a pornit un parteneriat cu pilotul profesionist Robert Salzmann. Austriacul este un reper pentru pasionaţii de zbor cu wingsuit. În urma colaborării a rezultat un costum electric. Costumul are două […]
BMW a creat un wingsuit electric capabil să prindă 300km/h

Săptămâna aceasta a plouat cu amenzi. MAI: Sancţiuni în valoare de 8,6 milioane de lei pentru nerespectarea restricţiilor

Purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, a anunţat că în ultima săptămână au fost verificaţi aproape 3.000 de operatori de transport persoane, peste 60.000 de firme, 90.000 de locaţii de interes, dintre care 40.000 de restaurante, terase şi fast-food-uri, precum şi peste 480.000 de persoane. „Cele mai multe nereguli constatate au fost legate de […]
Săptămâna aceasta a plouat cu amenzi. MAI: Sancţiuni în valoare de 8,6 milioane de lei pentru nerespectarea restricţiilor

O replică a maşinii Aston Martin DB5 s-a vândut cu 200.000 de dolari. Cine a condus maşina în trecut

Dacă îţi spun că o replică de Aston Martin din filmele James Bond a fost vândută cu 200 de mii de dolari, nu te vei mira. Ce este însă cu adevărat surprinzător este că replica nu funcţionează! Nu poate fi scoasă din garaj, este doar de colecţie. Modelul a devenit celebru după ce a apărut […]
O replică a maşinii Aston Martin DB5 s-a vândut cu 200.000 de dolari. Cine a condus maşina în trecut

Mihai Şora la 104 ani: Cum arăta în 1917 şi cum arată astăzi

Filozoful Mihai Şora îţi arată de ziua lui o poză din primele sale luni de viaţă. Născut pe 7 noiembrie 1916, la Timişoara, Şora povesteşte că în acea perioadă realizarea unei fotografii era un mare eveniment, nu un obicei comun, ca în prezent. Timişorenii mergeau în atelierul fotografului Kossak, „gătiţi ca de sărbătoare”, îşi aminteşte […]
Mihai Şora la 104 ani: Cum arăta în 1917 şi cum arată astăzi

De luni se închid pieţele, iar producătorii locali vor fi nevoiţi să se reorienteze către alte spaţii comerciale

Dacă până acum îţi făceai cumpărăturile din pieţele din spaţii închise, de luni va trebui să te reorientezi către supermarketuri sau către pieţele organizate în aer liber. Decizia guvernului vine în urma unor evaluări, din care reiese că în aceste spaţii nu sunt respectate măsuri precum purtarea corectă a măştii sau distanţarea socială.   În […]
De luni se închid pieţele, iar producătorii locali vor fi nevoiţi să se reorienteze către alte spaţii comerciale

Steve Bannon, fost consilier al lui Trump, cere „capul” lui Anthony Fauci şi al şefului FBI, Christopher Ray

Inamicul numărul unu al lui Trump rămâne doctorul Anthony Fauci. Cel puţin aşa îl consideră susţinătorii lui, care îi cereau să îl demită. Steve Bannon, fost consilier al lui Trump şi proprietar al site-ului proTrump Breitbart a cerut nici mai mult nici mai puţin decât capul lui Fauci şi al şefului FBI, Christopher Ray, într-o […]
Steve Bannon, fost consilier al lui Trump, cere „capul” lui Anthony Fauci şi al şefului FBI, Christopher Ray

Două oraşe din judeţul Timiş intră în carantină de sâmbătă, ora 12.00. În Timişoara, rata de infectare a ajuns la 7,32 la mia de locuitori

În Timişoara, rata de infectare a ajuns la 7,32 la mia de locuitori Rata de infectare a ajuns sâmbătă dimineaţa la 7,32 la mia de locuitori în Timişoara, a anunţat Prefectura Timiş. Potrivit unui comunicat al Prefecturii Timiş, sâmbătă dimineaţa, în 54 de localităţi din judeţ rata de incidenţă a cazurilor de Covid a depăşit […]
Două oraşe din judeţul Timiş intră în carantină de sâmbătă, ora 12.00. În Timişoara, rata de infectare a ajuns la 7,32 la mia de locuitori

Livrare specială, direct în sala de operaţie: Poliţia italiană foloseşte un Lamborghini Huracane pentru transportul de organe

Italienii au o metodă specială de a salva vieţi. Poliţia foloseşte un Lamborghini Huracane ca să transporte organe, iar ultima misiune a fost un succes. De la Padova la Roma, maşina a mers cu 230 de kilometri pe oră ca să ducă un rinichi unui pacient al cărui viaţă era în pericol. În mod normal, […]
Livrare specială, direct în sala de operaţie: Poliţia italiană foloseşte un Lamborghini Huracane pentru transportul de organe

Circulaţie restricţionată în Ungaria, pe timp de weekend. Autoturismele vizate de măsură

Potrivit unui comunicat al Poliţiei de Frontieră, restricţiile sunt impuse de sâmbătă seara, de la ora 23.00, până duminică, la ora 23.00. „Poliţiştii de frontieră români şi maghiari efectuează controlul comun pentru ieşirea din Romania (respectiv intrarea în Ungaria) pentru acest tip de mijloace de transport, iar conform legislaţiei statului vecin, în această perioadă şoferii […]
Circulaţie restricţionată în Ungaria, pe timp de weekend. Autoturismele vizate de măsură

FOTO Atac cu bombă în Afghanistan. Trei persoane, printre care şi un fost prezentator de televiziune, au fost ucise

Trei personane şi-au pierdut viaţa în Afghanistan, după ce o bombă a fost ataşată de maşina în care aceştia se aflau. Este vorba despre un fost prezentator de televiziune, care se angajase recent la Banca Centrală din Afghanistan. Acesta se afla în vehicul, împreună cu doi colegi, în momentul în care bomba a fost detonată. […]
FOTO Atac cu bombă în Afghanistan. Trei persoane, printre care şi un fost prezentator de televiziune, au fost ucise

În Philadelphia, mii de oameni au primit mesaje anonime care instigă la proteste în beneficiul lui Donald Trump

O companie de mesagerie, deţinută de unul din oamenii cheie din echipa de comunicare a lui Donald Trump, a trimis mii de mesaje anonime susţinătorilor republicani din Philadelphia, în decursul zilei de joi. Mesajul îi direcţiona pe oameni spre o intersecţie din Philadelphia, unde erau deja strânşi mai mulţi susţinători democraţi.. Mesajele au fost trimise […]
În Philadelphia, mii de oameni au primit mesaje anonime care instigă la proteste în beneficiul lui Donald Trump

Covid-19 în apropierea lui Trump, chiar în perioada alegerilor: Şeful cabinetului de la Casa Albă, Mark Meadows, e infectat cu noul coronavirus

Pandemia de COVID-19 a reprezentat un obstacol major în perioada premergătoare alegerilor electorale din SUA, contribuind la creşterea popularităţii votului prin corespondenţă şi a votului anticipat, în general. Acesta e şi unul dintre motivele pentru care numărătoarea merge greu în mai multe state cheie precum Pennsylvania, Arizona, Georgia sau Nevada.  Pentru detalii despre alegerile prezidenţiale […]
Covid-19 în apropierea lui Trump, chiar în perioada alegerilor: Şeful cabinetului de la Casa Albă, Mark Meadows, e infectat cu noul coronavirus

Se închid pieţele: varza a pierdut bătălia cu sparanghelul

Nu pot să nu observ că, de o bună vreme încoace, parcă ni se sugerează noi obiceiuri culinare.
Se închid pieţele: varza a pierdut bătălia cu sparanghelul

Carantina de noapte, lockdown pentru industria HoReCa

Acum un an, în faţa barului de la Oddity, te chinuiai să treci de două rânduri de oameni să comanzi ceva unuia din cei trei barmani, într-o vineri seară. Acum înăntru e gol şi e doar Ionuţ în spatele barului, să prepare băturile. Afară, pe terasa gândită să salveze afacerea, doar două mese ocupate. La […]
Carantina de noapte, lockdown pentru industria HoReCa

O colecţie impresionantă de…telefoane. Un turc a strâns peste 1000 de telefoane în 20 de ani

Dacă te-ai gândit vreodată că schimbi telefonul prea des, află că un turc a bătut orice record.  A început să repare telefoane în urmă cu două decenii şi de atunci a început şi colecţia. În prezent aceasta depăşeşte 1.000 de modele diferite. Majoritea sunt de dinainte să existe smartphone-uri când trebuia să apeşi pe butoane […]
O colecţie impresionantă de...telefoane. Un turc a strâns peste 1000 de telefoane în 20 de ani

Ce cumpără generaţia Z. Ce caută la raft şi care sunt argumentele care îi conving

Pandemia a schimbat şi comportamentul generaţiei Z. Tinerii între 16-24 de ani nu au dat năvala în online să cumpere pe baza dorinţelor de moment, ci sunt gata de sacrificiu. Şapte din zece tineri sunt influenţaţi pozitiv dacă un produs este eco-friendly sau made in Romania. Nici nu mai pun banii pe primul loc, ci […]
Ce cumpără generaţia Z. Ce caută la raft şi care sunt argumentele care îi conving

Adriana Pistol: România are maximum 140 de epidemiologi, un număr extrem de mic, având în vedere că fiecare spital ar trebui să aibă unul

Sănătatea văzută de doi medici cu experienţă şi doi jurnalişti cu state vechi, vineri, la Marius Tucă Show, despre Carantina mascată. În prima parte a fost invitat prof. dr. Vasile Astărăstoae, medic legist, fost preşedinte al Colegiului Medicilor din România şi fost rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi. Mesajul medicul este bine-cunoscut, […]
Adriana Pistol: România are maximum 140 de epidemiologi, un număr extrem de mic, având în vedere că fiecare spital ar trebui să aibă unul

Descoperă secretele consolei Playstation 5. Au apărut primele recenzii

Mai sunt mai puţin de 2 săptămâni până când vei putea pune mâna pe consola Playstation 5. Până atunci, îţi spunem tot ce trebuie să ştii. Pe 19 noiembrie vei putea să îţi iei noua consolă. Nu din magazine deoarece Sony o va scoate la vânzare doar online în primă fază. Design-ul este unul futurist […]
Descoperă secretele consolei Playstation 5. Au apărut primele recenzii

Valul doi al crizei financiare va fi cea mai mare provocare a noului preşedinte al Americii

Rata şomajului în SUA a scăzut peste aşteptări, de la 7,9% în septembrie, la 6,9% în octombrie. O surpriză care indică o revenire a pieţei de muncă. Economia americană a creat, astfel, 638.000 de locuri de muncă, în special în sectorul timpului liber şi cel hotelier. Dar cea mai puternică economie din lume rămâne cu […]
Valul doi al crizei financiare va fi cea mai mare provocare a noului preşedinte al Americii

Al doilea val al crizei financiare în Europa. Care sunt soluţiile şi cât a cheluit România până acum, faţă de alte ţări europene

Al doilea val de criză pândeşte economia întregii Europe. Un nou lockdown al marilor economii din Uniunea Europeană înseamnă pierderi şi pentru economia noastră. Până acum, statele au luat măsuri fără precedent ca să-şi resusciteze bugetele. Banca centrală a Angliei, de exemplu, va pompa încă 195 miliarde de dolari în economie. Şi Statele Unite au […]
Al doilea val al crizei financiare în Europa. Care sunt soluţiile şi cât a cheluit România până acum, faţă de alte ţări europene

Continentul european este lovit aspru de Covid-19. Europenii sunt depăşiţi doar de America Latină la numărul deceselor

Grecia se trezeşte în prima zi de lockdown. Se închid toate magazinele care nu vând produse alimentare, iar restaurantele mai pot face doar livrări la domiciliu. Şcolile rămân deschise doar pentru clasele primare, iar elevii de gimnaziu şi de liceu vor studia online. Grecii au voie să iasă din casă pentru sport, muncă sau asistenţă […]
Continentul european este lovit aspru de Covid-19. Europenii sunt depăşiţi doar de America Latină la numărul deceselor

Ion Cristoiu: O premieră postdecembristă: Ceremonia intrării triumfale a lui Klaus Iohannis în clădirea Guvernului

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că participarea lui Klaus Iohannis la şedinţa de joi a Guvernului a oferit imaginea unui preşedinte care tratează funcţia pe care o deţine ca pe un izvor de solemnităţi pompoase şi nu ca pe un serviciu public, aşa cum se întâmplă în lumea civilizată. Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro: „În […]
Ion Cristoiu: O premieră postdecembristă: Ceremonia intrării triumfale a lui Klaus Iohannis în clădirea Guvernului

METEO, 7 noiembrie. Vremea în România: Cod galben de ceaţă în opt judeţe

Avertizare METEO nr. 1. Vremea în România Potrivit ANM, sunt vizate zonele joase din judeţul Gorj, localităţile Slatina, Balş, Scorniceşti, Piatra-Olt, Potcoava, Iancu Jianu, Curtişoara, Găneasa, Valea Mare, Movileni, Corbu, Coloneşti, Strejeşti, Pleşoiu, Verguleasa, Bobiceşti, Schitu, Morunglav, Cârlogani, Vulpeni, Vultureşti, Teslui, Brebeni, Cungrea, Bârza, Spineni, Slătioara, Grădinari, Icoana, Poboru, Perieţi, Bărăşti, Voineasa, Găvăneşti, Sârbii – Măgura, Călui, […]
METEO, 7 noiembrie. Vremea în România: Cod galben de ceaţă în opt judeţe

Mister Bean împlineşte 23 de ani. Filmul fost lansat pe 7 Noiembrie 1997

Se împlinesc 23 de ani de la lansarea îndrăgitului film Mr. Bean – O comedie dezastru, cunoscut şi ca Mr. Bean: Flimul Pelicula urmăreşte peripeţiile lui Mr. Bean dintr-o galerie de artă. În timp ce şterge rama unui tablou de praf, Bean strănută accidental pe acesta. Şterge apoi tabloul cu o batistă plină de cerneală, […]
Mister Bean împlineşte 23 de ani. Filmul fost lansat pe 7 Noiembrie 1997

CORONAVIRUS în lume LIVE UPDATE 7 noiembrie. Aspirina, noul leac anti-COVID

Marea Britanie –  Aspirina va fi evaluată ca posibil tratament pentru COVID-19 conform unui studiu din UK, acesta urmând să analizeze mai multe tratamente potenţiale pentru boala provocată de coronavirus, anunţă Reuters. Italia – Giuseppe Ippolito, care este  directorul ştiinţific al Spitalului Lazzaro Spallanzani din Roma, a spus că ne vom confrunta până în 20121 […]
CORONAVIRUS în lume LIVE UPDATE 7 noiembrie. Aspirina, noul leac anti-COVID