CELE MAI NOI ARTICOLE

Luare de ostatici, în Ucraina. Un individ a ameninţat că se aruncă în aer într-o bancă din Kiev

UPDATE 17:40 Luarea de ostatici din centrul oraşului Kiev s-a încheiat. Agresorul, un individ din Uzbekistan, a fost arestat     Un individ ameninţă că se aruncă în aer într-o bancă situată în districtul financiar al oraşului Kiev, anunţă Ministerul ucrainean de Interne, potrivit Agenţiei France-Presse şi cotidianului Le Figaro.   Incidentul se derulează într-o bancă […]
Luare de ostatici, în Ucraina. Un individ a ameninţat că se aruncă în aer într-o bancă din Kiev

Ministrul Sănătăţii a anunţat când va fi luată decizia privind redeschiderea şcolilor

Ministrul Nelu Tătaru a fost întrebat în timpul unei vizite la Galaţi dacă este oportună reluarea cursurilor şcolare în luna septembrie. El a spus că autorităţile au mai multe scenarii şi că o decizie va fi luată în partea a doua a lunii august. Ministrul Sănătăţii a precizat faptul că hotărârea va fi influenţată de evoluţia […]
Ministrul Sănătăţii a anunţat când va fi luată decizia privind redeschiderea şcolilor

Reţeaua teroristă Stat Islamic revendică atacul din Afganistan, soldat cu 29 de morţi

Cel puţin 29 de persoane au fost ucise în atacul terorist care a vizat o închisoare şi un centru comercial, în estul Afganistanului, operaţiunea fiind revendicată de filiala afgană a reţelei teroriste Stat Islamic (Daesh), informează postul BBC News şi site-ul TOLONews.com. Trei explozii au avut loc duminică după-amiază la intrarea în Penitenciarul din Jalalabad […]
Reţeaua teroristă Stat Islamic revendică atacul din Afganistan, soldat cu 29 de morţi

Gabriela Firea îşi face campanie electorală, pe Facebook, cu citate celebre din Sfântul Ioan Gură de Aur

Avem mai puţin de două luni până la alegerile locale, aşa că am intrat pe pagina de Facebook a Gabrielei Firea să vedem cum îşi face actualul primar general al capitalei campanie. Printre atacurile politice, Gabriela Firea face loc pe pagina personală de Facebook şi unor citate celebre, cu mare încărcătură. „Darul de a răbda […]
Gabriela Firea îşi face campanie electorală, pe Facebook, cu citate celebre din Sfântul Ioan Gură de Aur

Ministrul Sănătăţii a mers la Galaţi ca să constate că unitatea mobilă de Terapie Intensivă nu funcţionează. Moment penibil în timpul vizitei

Unitatea mobilă de Terapie Intensivă a fost trimisă la Galaţi în urmă cu trei săptămâni. De atunci, unitatea cu 12 paturi pentru bolnavii de Covid 19 în stare critică este nefolosită deoarece nu există personal. Specialiştii Spitalului Judeţean din Galaţi, în curtea căruia a fost parcată unitatea mobilă, au stabilit că pentru funcţionarea acesteia este […]
Ministrul Sănătăţii a mers la Galaţi ca să constate că unitatea mobilă de Terapie Intensivă nu funcţionează. Moment penibil în timpul vizitei

Donald Trump ar putea retrage SUA din NATO dacă obţine un nou mandat, avertizează John Bolton

Preşedintele american, Donald Trump, ar putea retrage Statele Unite din NATO dacă obţine un nou mandat, afirmă John Bolton, fost consilier prezidenţial pentru Siguranţă Naţională, catalogându-l drept o „anomalie” politică pe actualul lider de la Casa Albă.   „Donald Trump este o anomalie”, a declarat John Bolton într-un interviu acordat publicaţiei germane Handelsblatt. John Bolton […]
Donald Trump ar putea retrage SUA din NATO dacă obţine un nou mandat, avertizează John Bolton

Grupul bancar Erste, proprietarul BCR, spune că România a alocat doar 3% din PIB pentru redresarea economiei, faţă de 18% din PIB, cât a alocat Ungaria

Analiştii Erste, cel mai mare grup bancar din Europa Centrală şi de Est şi proprietarul BCR, a doua bancă din România, susţin că revenirea economică a României are forma unui val, scrie Ziarul Financiar. Astfel, perioadele de creştere vor alterna cu perioade de scăderi, astfel încât revenirea la nivelul din 2019 va dura. „Pentru România, […]
Grupul bancar Erste, proprietarul BCR, spune că România a alocat doar 3% din PIB pentru redresarea economiei, faţă de 18% din PIB, cât a alocat Ungaria

Nu există un plan concret pentru redeschiderea şcolilor, fapt ce l-a făcut pe Alexandru, preşedintele Asociaţiei Elevilor, să iasă în stradă

Rădulescu Alexandru, Preşedintele Asociaţiei Elevilor, a ieşit astăzi să protesteze în faţa Guvernului. Îţi spune că scenariul privind învăţământul hibrid sau exclusiv online se va putea realiza numai dacă toţi elevii din România vor avea dispozitive mobile şi acces la internet. Ce ştii însă despre sistemul hibrid? Este cel în care o parte dintre elevi […]
Nu există un plan concret pentru redeschiderea şcolilor, fapt ce l-a făcut pe Alexandru, preşedintele Asociaţiei Elevilor, să iasă în stradă

Viaţa pacienţilor critici, înecată în proceduri greoaie! Medicul Ciobotaru cere proceduri simple pentru donarea de plasmă!

Află că în România procedurile prin care pacienţii care au avut coronavirus pot dona plasmă sunt greoaie şi răpesc, la propriu, şansele la viaţă ale celor aflaţi în stare gravă. Doctorul Ovidiu Ciobotaru, de la Secţia de Boli Infecţioase din cadrul Spitalului de Urgenţă Elena Beldiman din Bârlad, îţi spune că a trimis pacienţi pentru […]
Viaţa pacienţilor critici, înecată în proceduri greoaie! Medicul Ciobotaru cere proceduri simple pentru donarea de plasmă!

Viitorul e campioana României la U19

Viitorul este campioana României la Under 19. Demisia lui Gheorghe Hagi nu i-a demoralizat pe juniorii Viitorului. Dinamo a condus cu 2-0 şi părea că se apropie de victorie. Însă puştii de la Academia Hagi au întors rezultatul, golul egalizator venind în prelungiri. La penalty-uri, Viitorul s-a impus cu 6-5. După victoria în faţa lui […]
Viitorul e campioana României la U19

Creierul din spatele atacului asupra Twitter abia a terminat liceul

Esenţele tari se ţin în sticluţe mici. Are 17 ani şi a spart 130 de conturi de Twitter. Ivan Clark e acuzat că ar fi orchestrat atacul asupra Twitter, în care au fost sparte conturile unor nume ca Barack Obama, Elon Musk sau Jeff Bezos.   Nu a folosit o tehnologie de ultimă oră, ci credulitatea […]
Creierul din spatele atacului asupra Twitter abia a terminat liceul

Cursul leu-euro ar putea ajunge la 4,9 lei/ euro până la finalul anului, deşi moneda naţională s-a apreciat uşor în ultimele săptămâni

  Leul s-a apreciat faţă de moneda europeană cu 0,2% în ultimele săptămâni, evoluţie care i-a entuziasmat pe unii analişti din domeniul bancar. Cursul de schimb a ajuns la 4,835 lei/euro, potrivit Băncii Naţionale. Alte monede din UE cresc chiar şi cu 1% într-o singură zi, astfel că aprecierea monedei naţionale nu este inedită, spun […]
Cursul leu-euro ar putea ajunge la 4,9 lei/ euro până la finalul anului, deşi moneda naţională s-a apreciat uşor în ultimele săptămâni

Snapchat vrea să meditezi şi să scapi de anxietate

Snapchat este folosit de tineri cu vârste cuprinse între 13 şi 34 de ani, adică acea categorie care cade adesea victimă anxietăţii sau depresiei generate de social media. Headspace a gândit exerciţii speciale pentru utilizatorii Snapchat, astfel încât să simţi mai puţină presiune socială, dar şi să fii mai blând cu tine şi cu cei […]
Snapchat vrea să meditezi şi să scapi de anxietate

Studiu: Miocardita, efect advers pe termen lung al infectării cu COVID-19. Ce spun cercetătorii

Un studiu realizat de cercetătorii germani arată că trei sferturi dintr-un total de 100 de nemţi care s-au vindecat de coronavirus, prezintă semne ale unor leziuni cardiovasculare, relatează Live Science.   După peste două luni de la momentul diagnosticării cu coronavirus, pacienţii infectaţi au fost supuşi unor RMN-uri.    Rezultatele au arătat că trei sferturi […]
Studiu: Miocardita, efect advers pe termen lung al infectării cu COVID-19. Ce spun cercetătorii

Cum se reconstruieşte un pod peste oraşul Genova în doar doi ani? Îţi explică doi români care au participat la construcţie VIDEO

Un vechi cântec din copilărie îţi spune că atunci când un pod cade, vine apa şi îl ia. Nu s-a întâmplat aşa cu Podul Morandi care s-a prăbuşit peste un cartier al oraşului Genova şi a întrerupt legăturile cu autostrada. Doru Haja, şofer de TIR, împreună cu sute de colegi au luat mai întâi molozul, […]
Cum se reconstruieşte un pod peste oraşul Genova în doar doi ani? Îţi explică doi români care au participat la construcţie VIDEO

Dacă pleci în Grecia, află că s-a deschis primul muzeu subacvatic din ţară

  Dacă mergi în vacanţă în Grecia, află că a apărut un nou muzeu. Mai exact, primul muzeu subacvatic din ţară. Dacă eşti amator de scufundări, poţi avea astfel o experienţă de neuitat. Dacă nu, ai acces la o vizită virtuală la un centru de informaţii din Alonissos. Muzeul se află lângă insula Peristera şi […]
Dacă pleci în Grecia, află că s-a deschis primul muzeu subacvatic din ţară

Trump s-a păcălit, în loc să ajute firmele mici din SUA cu bani, le-a ajutat pe cele susţinute de China

  Nu te-ai fi aşteptat la o aşa eroare. După ce a acuzat China de răspândirea Covid-19 şi de instalarea unei crize economice, Donald Trump a ajutat, fără să vrea, companiile chineze, scrie New york Times. Cum? Prin Programul special creat de liderul de la Casa Albă pentru companiile cu mai puţin de 500 de […]
Trump s-a păcălit, în loc să ajute firmele mici din SUA cu bani, le-a ajutat pe cele susţinute de China

Preţul aurului urcă la Bucureşti la al patrulea maxim istoric din 8 zile, depăşeşte 260 lei/gram

Aurul a urcat vineri la al patrulea maxim istoric din 3 august, la BNR, atingînd 260,8073 lei/gram, după maximele de vineri 31 iulie (259,1273lei/gram), miercuri 29 iulie (258,8486 lei/gram) şi luni 27 iulie (257,3676 lei/gram).
Preţul aurului urcă la Bucureşti la al patrulea maxim istoric din 8 zile, depăşeşte 260 lei/gram

Doi tineri care i-au furat banii unui taximetrist, după care l-au bătut, audiaţi de poliţişti

Poliţiştii Secţiei 10 de Poliţie îi audiază, luni, pe doi tineri de 19 şi 25 de ani, acuzaţi că i-au furat banii unui taximetrist. După ce acesta şi-a chemat un coleg în ajutor, a urmat o bătaie în care a fost rănit.
Doi tineri care i-au furat banii unui taximetrist, după care l-au bătut, audiaţi de poliţişti

METEO. Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni: Răcoare în 5 august / Posibile ploi aproape în fiecare zi

Temperaturile vor depăşi 30 de grade în următoarele două săptămâni, cu excepţia zilei de 5 august, când vremea va fi răcoroasă. Sunt posibile ploi aproape în fiecare zi, potrivit prognozei meteo pe 2 săptămâni publicate luni.
METEO. Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni: Răcoare în 5 august / Posibile ploi aproape în fiecare zi

Nadal a schimbat racheta cu crosa

Rafael Nadal nu poate să stea departe de competiţie. Cum pandemia a blocat tenisul, el îşi testează limitele pe terenul de golf. El a participat la un turneu organizat în Insulele Baleare. Deşi joacă ocazional, Nadal s-a descurcat de minune când a înlocuit racheta cu o crosă. A ieşit pe locul 4. Nu e de […]
Nadal a schimbat racheta cu crosa

Constructorii auto au împrumutat o sumă colosală în ultimele cinci luni pentru a trece de şocul economic provocat de criza Covid-19

  Producătorii auto din întreaga lume au împrumutat o sumă gigantică în ultimele cinci luni ale anului pentru a putea trece de şocul economic provocat de epidemia de coronavirus, transmite Autonews.com. Astfel, valoarea totală a împrumuturilor a depăşit 132 miliarde de dolari, pe fondul restricţiilor de circulaţie impuse în martie ca măsură de protecţie a […]
Constructorii auto au împrumutat o sumă colosală în ultimele cinci luni pentru a trece de şocul economic provocat de criza Covid-19

Unde şi în ce condiţii mai pleci în Europa? Ultimele restricţii de călătorie pentru români

De astăzi, Cehia a introdus România pe „lista roşie” a ţărilor cu risc epidemiologic înalt, astfel că persoanele ce călătoresc din România în Cehia trebuie să îşi notifice sosirea, telefonic sau prin alt mijloc de comunicare, la Direcţia de Sănătate Publică pe raza căreia se află locul de reşedinţă declarat (hotel, locuinţă) şi să se […]
Unde şi în ce condiţii mai pleci în Europa? Ultimele restricţii de călătorie pentru români

Războiul şampaniei în Franţa între producători şi cultivatori. Se aşteaptă la pierderi de 1,7 miliarde de euro în 2020

Maxime Toubart, un mic producător de vin din Franţa duce mai departe afacerea familiei sale veche de mai bine de 200 de ani. El vinde anual 25.000 de sticle de spumant pe care le produce în cei aproximativ 50.000 de metri pătraţi de vie din jurul casei sale. Afacerea sa va avea success şi în […]
Războiul şampaniei în Franţa între producători şi cultivatori. Se aşteaptă la pierderi de 1,7 miliarde de euro în 2020

Coronavirus 3 august. Câte judeţe au raportat ZERO cazuri noi de coronavirus

Doar două judeţe nu au raportat astăzi niciun nou caz de coronavirus, potrivit datelor trimise de Grupul de Comunicare Strategică. Este vorba despre Caraş Severin şi Satu Mare. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 823 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 […]
Coronavirus 3 august. Câte judeţe au raportat ZERO cazuri noi de coronavirus

Artera unui mare oraş al României, blocată timp de două săptămâni din cauza unei lucrări

Traficul este blocat pe una dintre cele mai mari străzi ale oraşului Galaţi. Din cauza unei lucrări de modernizare a infrastructurii, constructorul plătit de Primăria Galaţi a decis să închidă traficul pe un sector al străzii Siderurgiştilor. Toate maşinile şi autobuzele sunt obligate să circule pe rute deviate, străzile din carterele învecinate fiind foarte aglomerate. […]
Artera unui mare oraş al României, blocată timp de două săptămâni din cauza unei lucrări

Coronavirus LIVE UPDATE România 3 august. 823 de cazuri noi şi 19 decese

Bilanţ 3 august: România 3 august. 823 de cazuri noi şi 19 decese Până astăzi, 3 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 54.009 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 27.750 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi şi 4.807 pacienţi asimptomatici au fost externaţi la 10 zile după depistare.  În urma […]
Coronavirus LIVE UPDATE România 3 august. 823 de cazuri noi şi 19 decese

Amenzi de 28.000 de lei pentru turiştii care au campat ilegal şi au pătruns cu maşina pe plajele sălbatice

Amenzi de 28.000 lei s-au dat în weekend pentru campare ilegală şi pentru accesul cu maşini pe plajele de la Vadu, Corbu şi Midia. Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării acuză „comportamentul iresponsabil al unor turişti”.   În primul weekend din august, plajele Vadu, Corbu şi Midia au fost din nou pline de turişti.   Acţiunile […]
Amenzi de 28.000 de lei pentru turiştii care au campat ilegal şi au pătruns cu maşina pe plajele sălbatice

Controlor de tren, prins fără mască de protecţie. CFR Călători a început o anchetă

Un conductor de tren a fost surprins fără mască de protecţie, iar CFR Călători a început o anchetă internă. Controlorul verifica biletele şi le spunea oamenilor că în România nu există nicio epidemie, iar cei care au măşti le poartă „de proşti”.
Controlor de tren, prins fără mască de protecţie. CFR Călători a început o anchetă

Mărturiile unei tinere cu Covid care a fost supusă unui dublu transplant pulmonar, în premieră

O tânără de 28 de ani din SUA, infectată cu noul Covid, a dat declaraţii după ce a fost supusă unui dublu transplant pulmonar, în premieră: „Nu puteam să vorbesc, abia puteam să ridic un deget, nu mă puteam mişca. Eram foarte confuză".
Mărturiile unei tinere cu Covid care a fost supusă unui dublu transplant pulmonar, în premieră

Polonia amendează Gazprom cu 57 de milioane de dolari

UOKiK, autoritatea anti-monopol din Polonia, a anunţat luni că a amendat compania rusă Gazprom cu 57 de milioane de dolari pentru lipsa de cooperare în cadrul procedurilor privind proiectul conductei Nord Stream 2, informează Reuters.
Polonia amendează Gazprom cu 57 de milioane de dolari

Stare de incident major în Manchester pentru a combate răspândirea rapidă a coronavirusului

În Manchester, Marea Britanie, autorităţile au declarat „stare de incident major” din cauza răspândirii rapide a coronavirusului, relatează Reuters.    Britanicii fac eforturi pentru a rămâne pe linia de mijloc în ceea ce priveşte răspândirea virusului. În acest scop, autorităţile vor crea un comandament central prin care să permită mobilizarea eficientă, dar şi suplimentarea de […]
Stare de incident major în Manchester pentru a combate răspândirea rapidă a coronavirusului

Facebook, forţat de Curtea Supremă din Brazilia să închidă toate conturile din Brazilia, care îl susţin pe Bolsonaro. Reacţia Facebook

Curtea Supremă a Braziliei a solicitat ca toate conturile de Facebook din Brazilia, care îl susţin pe preşedintele ţării, Jair Bolsonaro, să fie închise, relatează BBC.    Facebook nu a fost de acord cu decizia, afirmând că această măsură ar fi împotriva drepturilor de libera exprimare.   În mai, un judecător le-a ordonat celor de […]
Facebook, forţat de Curtea Supremă din Brazilia să închidă toate conturile din Brazilia, care îl susţin pe Bolsonaro. Reacţia Facebook

Vasile Dîncu, invitat la „Marius Tucă Show”: Această criză este folosită politic

Sociologul Vasile Dîncu, ales, săptămâna trecută, în cadrul Comitetului Executiv Naţional (CExN), preşedinte interimar al Consiliului Naţional al PSD, vorbeşte despre miza noii sale funcţii.
Vasile Dîncu, invitat la „Marius Tucă Show”: Această criză este folosită politic

Din 900.000 de copii, doar 250.000 vor primi tablete pentru şcoala online. Ce se întâmplă cu restul elevilor

În cadrul conferinţei de presă din cursul zilei de azi, Ludovic Orban a afirmat că este alocat un buget pentru achiziţia a 250.000 de tablete, în vederea noului an şcolar care se va derula în regim online.    Totuşi, ar fi nevoie de un total de 900.000 de tablete pentru ca toţi elevii să urmeze […]
Din 900.000 de copii, doar 250.000 vor primi tablete pentru şcoala online. Ce se întâmplă cu restul elevilor

Când se va lua o decizie privind majorarea punctului de pensie de la 1 septembrie

Obiectivul Executivului este să majoreze pensiile, dar această măsură va depinde de raportul la 6 luni referitor la starea economiei, a spus, luni, premierul Ludovic Orban.  „Mai ţinem seama şi de prognozele făcute de Comisia de Prognoză, plus prognozele făcute de alte instituţii internaţionale din afara ţării, pentru că România depinde mult de starea economiilor […]
Când se va lua o decizie privind majorarea punctului de pensie de la 1 septembrie

Cine decide obligativitatea purtării măştii în spaţiile aglomerate şi în funcţie de ce criterii? Iată ce a declarat Ludovic Orban

Direcţia de sănătate publică e cea care evaluează zonele cu aglomeraţie, unde nu poate fi distanţare fizica, şi probabil ca va formula obligaţia de a purta masca în zone publice aglomerate, a declarat, luni, Ludovic Orban, premierul României. Acesta a fost întrebat de reporteri cum de DSP nu a stabilit încă zonele unde se poartă […]
Cine decide obligativitatea purtării măştii în spaţiile aglomerate şi în funcţie de ce criterii? Iată ce a declarat Ludovic Orban

Ce urmează pentru Hagi după ce şi-a dat demisia de la Viitorul? Cine îi poate lua locul pe bancă

Gică Hagi antrenorul a plecat, Gică Hagi patronul rămâne. „Regele” a anunţat duminică seară că renunţă la poziţia de manager de la Viitorul după 6 ani petrecuţi pe banca echipei. Acum, Hagi trebuie să-şi găsească singur înlocuitorul. Principalul favorit este Costel Gâlcă. Antrenorul care a câştigat 3 trofee cu FCSB este numele cel mai des […]
Ce urmează pentru Hagi după ce şi-a dat demisia de la Viitorul? Cine îi poate lua locul pe bancă

Masca de protecţie, obligatorie şi în aer liber, în peste 20 de judeţe

Purtarea măştii de protecţie în spaţiile deschise aglomerate a devenit obligatorie în peste 20 de judeţe din România, după ce Guvernul a împuternicit comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă să decidă când şi unde se pot aplica noile restricţii în perioada următoare.  Până acum, masca a devenit obligatorie şi în aer liber în următoarele judeţe: […]
Masca de protecţie, obligatorie şi în aer liber, în peste 20 de judeţe

Fostul papă Benedict al XVI-lea este grav bolnav

Fostul papă Benedict al XVI-lea este grav bolnav, după ce s-a întors la Vatican dintr-o vizită în Germania, a raportat luni ziarul german Passauer Neue Presse, citându-l pe biograful papei, anunţă Reuters..   Benedict, în vârstă de 93 de ani, a devenit foarte fragil, iar vocea sa abia se aude, a spus biograful Peter Seewald […]
Fostul papă Benedict al XVI-lea este grav bolnav