CELE MAI NOI ARTICOLE

Gigantul bancar HSBC reduce 35.000 de locuri de muncă

Directorul executiv Noel Quinn a declarat într-un document că decizia de a relua concedierile, întrerupte în martie, a fost determinată de o scădere a profiturilor în primul trimestru şi de prognozele economice sumbre. „Realitatea este că măsurile şi schimbările pe care le-am anunţat în februarie sunt şi mai necesare astăzi”, a spus Quinn. „Nu am […]
Gigantul bancar HSBC reduce 35.000 de locuri de muncă

Evaluare naţională 2020. Ministerul Educaţiei a publicat baremul la proba de Matematică. Iată cum vor fi notate lucrările elevilor

În urmă cu puţin timp, Ministerul Educaţiei a publicat baremul în funcţie de care vor fi notate lucrările la proba de Matematică din cadrul Evaluării naţionale.  Proba de matematică este cea de a doua pe care o susţin elevii de clasa a VIII-a în cadrul Evaluării naţionale, iar prima probă a fost cea de Limba […]
Evaluare naţională 2020. Ministerul Educaţiei a publicat baremul la proba de Matematică. Iată cum vor fi notate lucrările elevilor

Premieră în Europa de Est: Buget record de peste 100 de milioane de euro pentru gestionarea deşeurilor, într-un judeţ din România / Când va fi gata noul sistem

Contractul privind investiţia în valoare de 104 milioane de euro a fost semnat miercuri, la Galaţi. Este o investiţie a Consiliului Judeţean Galaţi, realizată cu fonduri europene, care implică toate oraşele şi comunele din judeţ. „Este o investiţie uriaşă, de peste o sută de milioane de euro, iar ceea ce se va realiza este fără […]
Premieră în Europa de Est: Buget record de peste 100 de milioane de euro pentru gestionarea deşeurilor, într-un judeţ din România / Când va fi gata noul sistem

Evaluare Naţională 2020. BAREMUL oficial. SUBIECTELE şi REZOLVĂRILE la Matematică

Absolvenţii claselor a VIII-a au avut la dispoziţie două ore pentru a rezolva subiectele la Matematică. Din programa de examen a fost eliminată anul acesta materia de pe semestrul al II-lea, deşi şcolile au fost închise pe 11 martie, după ce elevii parcurseseră două luni din acest semestru.   Pe 22 iunie este programată afişarea rezultatelor. […]
Evaluare Naţională 2020. BAREMUL oficial. SUBIECTELE şi REZOLVĂRILE la Matematică

Curs valutar BNR 17 iunie 2020

Curs valutar BNR 17 iunie 2020. Banca Naţională a indicat miercuri o cotaţie de 4,8350 lei/euro.
Curs valutar BNR 17 iunie 2020

Beyonce şi Jay-Z au probleme în justiţie

Beyonce şi Jay-Z au probleme în justiţie. O artistă celebră în Jamaica i-a dat în judecată pentru încălcarea drepturilor de autor şi a cerut daune. Potrivit documentelor depuse în instanţă, Beyonce a rugat-o pe Dr. L’Antoinette Stines să vorbească despre iubire într-o înregistrare care urma să fie folosită pentru a promova turneul On The Run II, […]
Beyonce şi Jay-Z au probleme în justiţie

Regulile anti-bullying obligatorii în şcoli, după publicarea normelor, explicate de avocatul Alina Rosca

Avocatul Alina Rosca semnalează adoptarea normelor noi pentru reglementarea bullying-ului în ordinul nr 4.343/2020: „Cand am vazut ca a fost adoptat acest ordin m-am bucurat foarte tare, in primul rand in calitate de mama, pentru ca si copiii mei se pot intalni cu aceasta situatie in scoli, dar si in calitate de adult, pentru ca […]
Regulile anti-bullying obligatorii în şcoli, după publicarea normelor, explicate de avocatul Alina Rosca

Kim Yo Jong, sora liderului nord-coreean Kim Jong Un, trimite trupe la frontiera cu Sudul

Coreea de Nord a declarat că va trimite trupe în zonele demilitarizate de la graniţa cu Coreea de Sud, la o zi după ce nord-coreenii au distrus centrul de legătură inter-coreeană. Posturile de pază vor fi restabilite în oraşul de graniţă Kaesong şi în Munţii Kumgang, iar armata Coreei de Nord va reporni exerciţiile în […]
Kim Yo Jong, sora liderului nord-coreean Kim Jong Un, trimite trupe la frontiera cu Sudul

RECORD NEGATIV. Ţara care a înregistrat aproape 35.000 de cazuri noi de coronavirus în 24 de ore

Walter Braga Netto, şeful biroului preşedintelui, Jair Bolsonaro, a declarat că totul este sub control. „Există o criză, suntem alături de familiile îndurerate, dar este o criză care poate fi gestionată”, a spus Braga Netto la un eveniment organizat de Asociaţia Comercială din Rio de Janeiro. Oficialul şi-a bazat afirmaţia pe numărul de decese pe […]
RECORD NEGATIV. Ţara care a înregistrat aproape 35.000 de cazuri noi de coronavirus în 24 de ore

Numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus este în scădere în Rusia

Rusia a raportat, miercuri, 7.843 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, cel mai scăzut nivel înregistrat din 30 aprilie până acum, informează cotidianul Le Figaro.   În ultimele 24 de ore au fost raportate 7.843 de cazuri de infectare şi 194 de decese, au comunicat autorităţile medicale de la Moscova.   Este vorba de […]
Numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus este în scădere în Rusia

Iohannis va participa la reuniunea la nivel înalt a Parteneriatului Estic/ „Cooperarea şi solidaritatea în contextul epidemiei”

Preşedintele Klaus Iohannis va participa joi, la reuniunea la nivel înalt a Parteneriatului Estic, desfăşurată în format videoconferinţă. Reuniunea va fi prezidată de către Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, care va reprezenta Uniunea Europeană alături de Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politică de […]
Iohannis va participa la reuniunea la nivel înalt a Parteneriatului Estic/

De ce a fost eliberat condamnatul pe viaţă Marius Csampar, unul dintre cei mai cunoscuţi criminali din România

Marius Csampar, unul dintre cei mai cunoscuţi criminali ai României, a fost eliberat în luna mai. Una dintre crimele lui a avut loc în 31 decembrie 1996, când a intrat în casa unei bătrâne de 84 de ani din Otopeni. Csampar şi alt bărbat au bătut-o pe bătrână cu pumnii şi picioarele, după care au […]
De ce a fost eliberat condamnatul pe viaţă Marius Csampar, unul dintre cei mai cunoscuţi criminali din România

The number of Romanians confirmed with the COVID-19 increases: 345 cases and 14 deaths in 24 hours

In the last 24 hours, a number of 345 Romanians have been diagnosed with the new coronavirus and 14 deaths have been registered. In total, there are 22.760 cases on Wednesday, of which 16.117 are people declared cured.
The number of Romanians confirmed with the COVID-19 increases: 345 cases and 14 deaths in 24 hours

Câinele poliţist Ozzy a ajutat la găsirea unei femei rătăcite în judeţul Bihor

O femeie în vârstă de 63 de ani din localitatea Cociuba Mare, judeţul Bihor, rătăcită marţi, a fost găsită noaptea într-un lan de grâu, cu ajutorul câinelui poliţist Ozzy.
Câinele poliţist Ozzy a ajutat la găsirea unei femei rătăcite în judeţul Bihor

Nu mai pot controla COVID-19. Situaţie DRAMATICĂ într-o ţară în care peste 2.000 de oameni mor zilnic

În India, situaţia epidemiei cu noul coronavirus a devenit dramatică, bilanţul ajungând la 2.000 de morţi pe zi, iar totalul deceselor fiind de 11.903, conform noilor date oficiale publicate de oficiali.
Nu mai pot controla COVID-19. Situaţie DRAMATICĂ într-o ţară în care peste 2.000 de oameni mor zilnic

Premieră la Suceava: Doi bărbaţi, cercetaţi pentru maltratarea unui cal

Purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu, a declarat pentru MEDIAFAX că bărbaţii sunt acuzaţi că au bătut calul care nu mai putea trage la căruţă. În urma examinării medicale a animalului s-a constatat că acesta şchiopăta şi avea răni la picioarele din spate. Cei doi bărbaţi au fost iniţial reţinuţi pentru acte de […]
Premieră la Suceava: Doi bărbaţi, cercetaţi pentru maltratarea unui cal

Conflict între algerieni şi ceceni, în Franţa. Oraşul Dijon, transformat în zonă de război

Imagini ca-n filme în Dijon, Franţa, care arată de patru zile ca Vestul Sălbatic sau califatul Statului Islamic din Siria.  Zeci de localnici, precum Rachid şi Samir, au fost bătuţi de către zeci de ceceni furioşi care au invadat oraşul. Motivul a fost răzbunarea pe algerieni, care au agresat un adolescent cecen.   Cele două […]
Conflict între algerieni şi ceceni, în Franţa. Oraşul Dijon, transformat în zonă de război

COMENTARIU Sorin Avram: PNL şi PSD una spun, alta fumează. Împreună

Legislaţia ambiguă i-a scos din încurcătură şi pe liderul PNL, Ludovic Orban, şi pe preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, care acum trebuie că stau picior peste picior şi fără mască printr-un birou de la Guvern, unde fumează şi beau din wisky-ul rămas de la ziua primului ministru. Domnului Orban a rezolvat problema stării de alertă, iar […]
COMENTARIU Sorin Avram: PNL şi PSD una spun, alta fumează. Împreună

Nicuşor Dan întoarce „politeţea” Gabrielei Firea de a-l numi subaltern la Primărie: Eu nu găsesc nicio poziţie pe care să fie potrivită

Candidatul susţinut de PNL şi USR pentru Primăria Capitalei, Nicuşor Dan, a respins oferta Gabrielei Firea de a fi viceprimar după alegerile locale. „Aş vrea să întorc politeţea, dar nu găsesc nicio poziţie în primărie pe care să fie potrivită”, a adăugat el.
Nicuşor Dan întoarce „politeţea” Gabrielei Firea de a-l numi subaltern la Primărie: Eu nu găsesc nicio poziţie pe care să fie potrivită

Ministerul Sănătăţii: Peste 46.500 de angajaţi din sistemul sanitar au primit „stimulentul Covid” pentru că au tratat pacienţii infectaţi cu noul coronavirus

Un număr de 46 565 angajaţi din sistemul sanitar au primit stimulentul de risc pentru că au tratat pacienţi care aveau COVID-19, în luna mai, anunţă Ministerul Sănătăţii (MS). Sumele alocate pentru aceste sporuri se ridică la 81.5 milioane de lei.
Ministerul Sănătăţii: Peste 46.500 de angajaţi din sistemul sanitar au primit

Judeţele care au înregistrat ZERO noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore s-au înregistrat alte 345 de noi cazuri de îmbolnăvire în România.
Judeţele care au înregistrat ZERO noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore

Singurul medicament care reduce mortalitatea Covid este folosit de medicii români. Uite când este contraindicat!

Medicul Adrian Marinescu te anunţă că, încă de la începutul epidemiei de SARS CoV 2 în România, medicii de la Matei Balş folosesc dexametazona în cazul pacienţilor aflaţi în stare critică, având rezultate foarte bune. Ştii cum funcţionează acest medicament? Atunci cand eşti infectat, sistemul tău imunitar este suprasolicitat, iar asta duce la o reacţie […]
Singurul medicament care reduce mortalitatea Covid este folosit de medicii români. Uite când este contraindicat!

Gwyneth Paltrow lansează o lumânare numită „Asta miroase ca orgasmul meu”

Compania Goop, deţinută de actriţa Gwyneth Paltrow lansează o lumânare numită „Asta miroase ca orgasmul meu”. Compania a lansat la începutul anului un produs cu numele „Asta miroase ca vaginul meu”.      Produsul cu nume surprinzător au fost pe cât de discutat pe atât de căutat de cumpărători online, stocurile epuizându-se rapid.      […]
Gwyneth Paltrow lansează o lumânare numită „Asta miroase ca orgasmul meu”

Coronavirus în România LIVE UPDATE 17 iunie. Cea mai mare creştere din ultimele săptămâni, 345 de cazuri noi / 16.117 persoane au fost declarate vindecate şi externate

UPDATE 12:50. 250 de noi cazuri de infectare şi 10 decese Până astăzi, 17 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 22.760 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 16.117 au fost declarate vindecate şi externate. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost […]
Coronavirus în România LIVE UPDATE 17 iunie. Cea mai mare creştere din ultimele săptămâni, 345 de cazuri noi / 16.117 persoane au fost declarate vindecate şi externate

20 de angajaţi ai unui centru pentru tineri cu handicap confirmaţi cu noul coronavirus/ „Am decis să introducem instituţia în carantină”

Mai mulţi angajaţi ai centrului din oraşul Galaţi s-au testat la o clinică particulară după ce au aflat că o persoană cu care au intrat în contact este suspectă de infectare cu virusul COVID-19. Rezultatele au fost pozitive, deşi toate persoanele sunt asimptomatice. Potrivit informaţiilor furnizate MEDIAFAX de reprezentanţii Prefecturii Galaţi, instituţia aflată în subordinea […]
20 de angajaţi ai unui centru pentru tineri cu handicap confirmaţi cu noul coronavirus/

Experţi din China. Rişti să iei coronavirus chiar de la tine din casă. LOCUL unde trebuie luate măsuri de precauţie

O echipă de cercetători din China a precizat că este foarte important să laşi capacul jos de la toaletă atunci când tragi apa, pentru a evita crearea unui nor de particule care poate răspândi infecţii, inclusiv coronavirusul.
Experţi din China. Rişti să iei coronavirus chiar de la tine din casă. LOCUL unde trebuie luate măsuri de precauţie

Impact puternic între trei vehicule în Timiş: Un şofer a fost proiectat afară din maşină şi a murit

Două maşini şi un TIR s-au ciocnit puternic în Timiş. Un tânăr de 19 ani, şoferul uneia dintre maşini, a fost proiectat afară şi a murit, anuţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Timiş.
Impact puternic între trei vehicule în Timiş: Un şofer a fost proiectat afară din maşină şi a murit

Vor vota parlamentarii reducerea pensiilor proprii? Proiect USR de eliminare a categoriei „speciale” pentru aleşi, la vot

Conducerea celor două Camere ale Parlamentului a acceptat, la solicitarea USR, ca pe ordinea de zi a plenului reunit de joi să figureze şi proiectul USR de desfiinţare a pensiilor speciale ale parlamentarilor.
Vor vota parlamentarii reducerea pensiilor proprii? Proiect USR de eliminare a categoriei „speciale” pentru aleşi, la vot

Aplicaţia germană de urmărire a coronavirusului a fost descărcată de 6,5 milioane de ori în 24 de ore

Aplicaţia pentru smartphone-uri din Germania a fost dezvoltată pentru a ajuta la urmărirea infecţiilor cu coronavirus. Acesta a fost descărcată de 6,5 milioane de ori în primele 24 de ore de la lansare, a declarat miercuri directorul general al companiei de software SAP, relatează Reuters.
Aplicaţia germană de urmărire a coronavirusului a fost descărcată de 6,5 milioane de ori în 24 de ore

Nereguli grave la autostrăzile din România, observate de Curtea europeană de conturi. Aproape 4 milioane de euro, irosite

Curtea europeană de conturi identifică, într-un raport privind infrastructura UE, că în România este necesară o autorizaţie de construcţie pentru fiecare 7 km de autostradă, iar o autorizaţie de mediu este necesară pentru fiecare 26 km, dar şi fonduri irosite de milioane de euro.
Nereguli grave la autostrăzile din România, observate de Curtea europeană de conturi. Aproape 4 milioane de euro, irosite

Procurorul „Portocală”, trimis în judecată pentru cercetare abuzivă şi influenţarea martorilor

Procurorul Mircea Negulescu, cunoscut drept „Portocală”, a fost trimis în judecată pentru cercetare abuzivă, după ce a forţat mai mulţi martori să dea declaraţii false, astfel încât el să poată acuza de evaziune fiscală o anumită persoană, anunţă Parchetul General.
Procurorul „Portocală”, trimis în judecată pentru cercetare abuzivă şi influenţarea martorilor

Bitdefender: Un nou val de atacuri informatice ţinteşte instituţii de stat din România/ Poşta Română printre ţinte

Specialiştii în securitate informatică de la Bitdefender au identificat o campanie de e-mail-uri înşelătoare trimise în numele unor organizaţii precum Poşta Română, Banca Transilvania, DHL, Balcan Express Curier sau GLS şi care instalează ameninţări de spionaj pe calculatorul infectat.
Bitdefender: Un nou val de atacuri informatice ţinteşte instituţii de stat din România/ Poşta Română printre ţinte

Consens politic pe impozitarea cu 85% a pensiilor speciale mai mari de 7 000 lei. Proiectul a trecut de Parlament

UPDATE 14.30 Decizia deputaţilor a fost luată cu voturi 307 „pentru” şi unul „împotrivă”. Membrii Comisiei de buget-finanţe din Camera Deputaţilor au decis, miercuri, cu unanimitate de voturi, impozitarea diferenţei între pensia specială şi cea realizată pe baza contributivităţii. Astfel, se va aplica un impozit de 10% pentru pensiile speciale între 2001 lei şi 7000 de […]
Consens politic pe impozitarea cu 85% a pensiilor speciale mai mari de 7 000 lei. Proiectul a trecut de Parlament

VIDEO. Vizitatorii lui Putin, dezinfectaţi din cap până în picioare. Preşedintele rus şi-a instalat un tunel special

Comandă specială pentru liderul de la Kremlin: un tunel de dezinfectare pentru a-l proteja de noul virus. Tunelul special a fost instalat la reşedinţa oficială Novo-Ogaryovo, din afara Moscovei, a preşedintelui rus. Acolo, Vladimir Putin primeşte vizitatori, prin urmare toţi trebuie să treacă prin el. Rusia a înregistrat oficial peste 550.000 de cazuri de Covid-19 […]
VIDEO. Vizitatorii lui Putin, dezinfectaţi din cap până în picioare. Preşedintele rus şi-a instalat un tunel special

Evaluarea Naţională 2020. Niciun caz de elev cu temperatură peste 37,3 grade Celsius la proba la Matematică, în Bucureşti. Care este situaţia în restul ţării UPDATE

  UPDATE Ministerul Educaţiei a precizat miercuri, că 3 candidaţi au avut temperatura peste maximul admis: un candidat din judeţul Sălaj, un candidat din judeţul Timiş şi un candidat din judeţul Vaslui.    Proba la Matematică s-a încheiat, elevii aşteptând baremele de rezolvare. Pe 22 iunie vor fi afişate rezultatele.    Miercuri, în Capitală, la […]
Evaluarea Naţională 2020. Niciun caz de elev cu temperatură peste 37,3 grade Celsius la proba la Matematică, în Bucureşti. Care este situaţia în restul ţării UPDATE

„Încordarea” lui Orban a dat rezultate. Toate restricţiile legate de tranzitarea Ungariei de către cetăţenii români, eliminate

Toate restricţiile legate de tranzitarea Ungariei de către cetăţenii români au fost eliminate începând de miercuri, anunţă Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Premierul Ludovic Orban a spus marţi că autorităţile ungare îngrădesc din nou libertatea de circulaţie a românilor şi i-a cerut ministrului Vela să ia legătura cu omologii săi ungari şi apoi să sesizeze Comisia Europeană.
„Încordarea” lui Orban a dat rezultate. Toate restricţiile legate de tranzitarea Ungariei de către cetăţenii români, eliminate

Barna, despre ruptura USR-PLUS de PNL la Bucureşti: Târguiala dintre partide în perspectiva alegerilor din Capitală trebuie să înceteze

Târguiala dintre partide în perspectiva alegerilor din Capitală trebuie să înceteze, atâta timp cât nu sunt luate în calcul unele principii minimale, declară preşedintele USR, Dan Barna.
Barna, despre ruptura USR-PLUS de PNL la Bucureşti: Târguiala dintre partide în perspectiva alegerilor din Capitală trebuie să înceteze

Noul coronavius. Sociologul Didier Raoult critică studiul care propune dexametazona ca tratament pentru pacienţii cu COVID-19

Noul coronavirus „împarte” lumea medicală în două tabere. La doar câteva minute după publicarea primelor rezultate ale unor teste clinice efectuate în cadrul studiului Recovery, profesorul Didier Raoult a publicat un mesaj pe Twitter, în care critică rezultatele testelor.   Conform studiului, un medicament din familia steroizilor, dexametazona, ar reduce mortalitatea cu o treime la […]
Noul coronavius. Sociologul Didier Raoult critică studiul care propune dexametazona ca tratament pentru pacienţii cu COVID-19

Guvernul ar putea ocoli Parlamentul şi nu mai cere vot asupra prelungirii stării de alertă. Legislativul ripostează

Birourile permanente reunite ale Parlamentului au decis, miercuri dimineaţă, că, deocamdată, nu va fi dat vot pe hotărârea cu privire la prelungirea stării de alertă. Guvernul specifică faptul că a fost transmisă ”spre informare”.
Guvernul ar putea ocoli Parlamentul şi nu mai cere vot asupra prelungirii stării de alertă. Legislativul ripostează

Universitatea „Babeș-Bolyai”, după votul din Senat privind identitatea de gen: „Suntem stupefiaţi” / Reacţia ANOSR

Universitatea „Babeș-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca se declară „stupefiată” de votul din Senat de modificare a Legii Educaţiei prin care se interzic activitățile în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identității de gen.
Universitatea „Babeș-Bolyai”, după votul din Senat privind identitatea de gen: „Suntem stupefiaţi” / Reacţia ANOSR