Peste 25.000 de pelerini stau la coadă pentru a se ruga, marţi, la Icoana Făcătoare de Minuni a Fecioarei Maria de la Mănăstirea Nicula, judeţul Cluj. Unii au înconjurat în coate şi genunchi bisericuţa de lemn din curtea mănăstirii, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Mii de pelerini din România, Italia, Polonia şi Austria au participat la Privegherea Mariană de la Cacica, judeţul Suceava. În fiecare an, aici are loc cel mai mare pelerinaj catolic din România, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Ananasul a fost interzis la ediţia aceasta a Reading and Leeds Festivals, fructul fiind inclus pe lista neagră a obiectelor interzise, care mai conţine arme, drone sau artificii, scrie The Telegraph.
Mai mulţi presupuşi militanţi islamişti au atacat două baze ale misiunii ONU de menţinere a păcii în Mali, ucigând un contractor civil, şase militari malieni, un poliţist şi un membru al misiunii, informează site-ul postului France 24.
Lista bogaţilor care au fugit din ţară de frica dosarelor penale este lungă. Pentru unii, aşa cum e Alexander Adamescu, s-a dovedit însă că şi extrădarea poate fi un proces de durată. Mărturiile lor au scos la iveală de ce preferă să ajungă deţinuţi în alte state, departe de închisorile româneşti.
Jucătoarea americană de tenis Taylor Townsend, locul 134 WTA, a învins-o, luni seara, cu scorul de 3-6, 6-3, 6-2, pe Monica Puig din Puerto Rico, locul 69 WTA, şi s-a calificat în turul doi al turneului de la Cincinnati, unde o va întâlni pe Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2.
Doi militari americani au murit, iar alţi cinci au fost răniţi, duminică, în Irak, în urma unui "accident" petrecut în timpul efectuării de tiruri de artilerie împotriva unor poziţii ocupate de militanţi ai reţelei Stat Islamic, potrivit unui oficial de la Pentagon, informează agenţia Reuters.
Facebook continuă să domine autoritar piaţa globală de aplicaţii mobile. Din top zece cele mai descărcate aplicaţii din Google Play în luna iulie a acestui an, şase aparţin gigantului din industria social media, scrie Go4IT.
Preşedintele sud-coreean Moon Jae-in a declarat marţi că decizia folosirii forţei militare în Peninsula Coreea depinde de consimţământul Seulului, iar autorităţile se vor opune războiului prin toate mijloacele, informează agenţia de ştiri Reuters.
De Ziua Marinei, navigatorii consemnează creşteri uşoare la transporturile de mărfuri, dar şi scăderi semnificative la cele de pasageri, dispunând de o flotă şi o infrastructură mult sub potenţialul de livrări, expediţii şi achiziţii, arată statisticile oficiale consultate de Mediafax.
MESAJE DE SFÂNTA MARIA. Marţi, 15 august, se serbează Sfânta Maria Mare (Adormirea Maicii Domnului). Peste 2,2 milioane de români îşi serbează numele, iar mai jos găsiţi o serie de mesaje pe care le-aţi putea trimite celor dragi.
Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal va deveni, începând de luni, 21 august, noul lider mondial al clasamentului ATP, după ce elveţianul Roger Federer a anunţat că nu va participa la turneul de la Cincinnati.
Peste 600.000 de sirieni care îşi părăsiseră locuinţele din cauza războiului au revenit acasă în perioada ianuarie - iulie 2017, anunţă Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM), citată de site-ul cotidianului Le Figaro.
Parchetul federal din Germania a iniţiat o investigaţie pentru spionaj vizând trei cetăţeni elveţieni, afirmă surse citate de publicaţiile Süddeutsche Zeitung şi Le Figaro.
Livrările totale de autovehicule (autoturisme + vehicule comerciale) au înregistrat, în primele şapte luni din 2017, o creştere generală de 12,5% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2016, arată statisticile publicate luni de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Autovehicule (APIA).
Peste 1.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne vor fi mobilizaţi pentru a asigura ordinea publică în oraşele unde vor avea loc evenimente cu prilejul Zilei Marinei Române, fiind programate 600 de manifestări la care sunt aşteptaţi peste 850.000 de oameni, informează MAI.
Nicolas Maduro, preşedintele Venezuelei, a anunţat, marţi, desfăşurarea unor exerciţii militare după ameninţarea venită dinspre Statele Unite legată de o posibilă intervenţie militară, însă liderul de la Caracas a precizat că ar dori să poarte discuţii cu Donald Trump, potrivit Reuters.
Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare este una dintre cele mai importante sărbători creştine, iar pentru români este şi ocrotitoarea marinarilor, în mai multe oraşe fiind organizate, în 15 august, procesiuni cu icoane şi pelerinaje, dar şi manifestări artistice.
Datoria externă totală a crescut cu 1,8 miliarde de euro în perioada ianuarie-iunie, iar datoria pe termen lung a însumat 69,4 miliarde de euro la 30 iunie (73,6 la sută din totalul datoriei externe), în creştere cu 0,6% faţă de 31 decembrie 2016, a comunicat luni Banca Naţională a României (BNR).
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, l-a criticat, luni, pe contracanditatul său, Martin Schulz, care a declarat recent că social-democraţii germani resping obiectivul NATO de a aloca 2% din PIB pentru Apărare, scrie Financial Times.
Celebrul clopot Big Ben din turnul cu ceas al Parlamentului britanic şi unul dintre atracţiile capitalei britanice, va înceta de săptămâna viitoare să mai bată pentru următorii patru ani, pentru a fi efectuate lucrări de renovare, potrivit The Independent.
Liderul nord-coreean Kim Jong-Un a declarat, marţi, că pentru moment va amâna punerea în aplicare a planului de lansare a unor rachete în largul Insulei Guam, avertizând însă că va merge mai departe cu planul în cazul în care Washingtonul întreprinde alte "acţiuni necugetate".
Unul dintre serviciile de securitate din Rusia, FSB, a anunţat luni că a capturat o bandă a reţelei teroriste Stat Islamic (SI) ce plănuia atacuri majore asupra reţelei de transport şi asupra centrelor comerciale din Moscova, relatează France 24.
Guvernul Marii Britanii va lansa o propunere pentru un nou acord vamal cu Uniunea Europeană pentru a evita eventualele pierderi suferite după despărţirea de Blocul comunitar, relatează BBC şi Sky News.
Angelino Alfano, ministrul de Externe al Italiei, a precizat, într-un interviu publicat duminică de Bild, că Roma nu poate face faţă singură valului de migranţi şi că Italia a fost abandonată de către Europa în această privinţă, relatează Politico.Eu.
Gigi Becali, finanţatorul FCSB, a anunţat, luni, că Artur Jorge, fundaş central portughez de 22 de ani, va ajunge, marţi, la Bucureşti, pentru a semna un contract pe un an cu FCSB, după ce a fost împrumutat de la SC Braga, echipa care l-a şi format.
Cel puţin o persoană a murit, iar alte 12 au fost rănite, patru fiind în stare gravă, în urma incidentului produs luni seară la periferia oraşului Paris, anunţă autorităţile franceze, precizând că este vorba de un act deliberat, care însă nu este de tip terorist.
Preşedintele Parlamentului Ungariei, Kover Laszlo, a avertizat că în Europa s-a declanşat un atac la adresa căsătoriilor bazate pe comunitatea de viaţă a bărbatului şi femeii, la adresa bisericilor creştine şi a statelor naţionale.
Perechea româno-taiwaneză Monica Niculescu/Su-Wei Hsieh s-a calificat, luni, în turul doi al probei de dublu din cadrul turneului de la Cincinnati, dotat cu premii în valoare totală de 2.536.154 de dolari.
Un avion militar fără pilot al Iranului s-a apropiat periculos de un portavion american, în zona internaţională a Golfului Persic, acuză Comandamentul central din cadrul Forţelor Navale SUA, citat de site-ul agenţiei Reuters.
Total car sales (vehicles and commercial vehicles) in Romania rose 12.5% on the year in January-July 2017, according to statistics released on Monday by the Romanian Automotive Manufacturers and Importers Association (APIA).
Miliardarul israelian Beny Steinmetz, consultantul politic Tal Silberstein şi alţi patru oameni de afaceri au fost plasaţi în arest preventiv, luni seară, de justiţia din Israel, afirmă surse citate de cotidianul Haaretz.
Incendii de vegetaţie afectează partea de vest a regiunii Groenlanda, parte a Danemarcei, iar autorităţile au impus restricţii de circulaţie în anumite zone, relatează site-ul cotidianului francez Le Figaro.
Administraţia Donald Trump vrea soluţionarea pe cale paşnică a crizei cu regimul din Coreea de Nord, dar armata americană a pregătit opţiuni militare care vor fi implementate dacă eforturile diplomatice ori sancţiunile eşuează, avertizează generalul Joseph Dunford, şeful Statului Major Interarme.