CELE MAI NOI ARTICOLE

Presa internaţională a continuat să relateze şi luni despre protestele din România. The Guardian: „Protestatarii români par să fi câştigat, după ce Guvernul a renunţat la legislaţia privind corupţia”

Evenimentele din România au continuat să fie în atenţia presei internaţionale, care a relatat pe larg despre cea de-a şaptea zi consecutivă de manifestaţii, semnalând că în pofida retragerii ordonaţei, demonstranţii nu par să renunţe la proteste, deoarece nu mai au încredere în Guvern.
Presa internaţională a continuat să relateze şi luni despre protestele din România. The Guardian:

Departamentul de Justiţie din SUA apără interdicţia „legală” impusă de Trump privind refugiaţii şi intrarea pe teritoriul american

Departamentul de Justitie din SUA a apărat interdicţia de călătorie impusă prin ordinul semnat de preşedintele Donald Trump şi a cerut în instanţă ca noile reglementări să se aplice în interesul securităţii naţionale.
Departamentul de Justiţie  din SUA apără interdicţia

Judecătoria Sectorului 4 a început judecata pe fond în dosarul Colectiv. Procurorii au cerut reunirea dosarelor, iar pe 21 martie se va discuta solicitarea

Primul termen pe fond din dosarul Colectiv, în care sunt judecaţi patronii clubului şi ai firmei de artificii, a început cu o amânare, urmând ca pe 21 februarie să aibă loc un alte termen. Ulterior, pe 21 martie se va discuta cererea parchetului de reunire a cauzei cu cea de la Tribunalul Bucureşti. Judecătoria Sectorului 4 a început, marţi, judecata pe fond în dosarul Colectiv,în care patronii clubului, Alin Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu sunt acuzaţi de ucidere din culpă, vătămare corporală şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.
Judecătoria Sectorului 4 a început judecata pe fond în dosarul Colectiv. Procurorii au cerut reunirea dosarelor, iar pe 21 martie se va discuta solicitarea

FOTO Un celebru actor de la Hollywood îşi arată susţinerea pentru protestele din România

Actorul de origine română Sebastian Stan, care a jucat în filmul "Captain America: Civil War", nu şi-a uitat originile şi a postat pe o reţea de socializare un mesaj de susţinere pentru protestatarii care se află de zile bune în Piaţa Victoriei.
FOTO Un celebru actor de la Hollywood îşi arată susţinerea pentru protestele din România

Roboţii ar putea înlocui aproape 250.000 de angajaţi din sectorul public în următorii 15 ani

Roboţii şi computerele ar putea înlocui aproape 250.000 de angajaţi din sectorul public în următorii 15 ani, îmbunătăţind eficienţa şi economisind miliarde de lire sterline, potrivit unui raport citat de The Independent.
Roboţii ar putea înlocui aproape 250.000 de angajaţi din sectorul public în următorii 15 ani

Contractul de revizuire a studiului de fezabilitate pentru autostrada Sibiu-Piteşti a fost atribuit prin procedură de licitaţie publică

Contractul de revizuire a studiului de fezabilitate pentru autostrada Sibiu-Piteşti a fost atribuit prin procedură de licitaţie publică asocierii Spea Ingegneria Europea, sucursala din Bucureşti, contractul având o durată de implementare de 17 luni, potrivit unui comunicat transmis luni de CNAIR.
Contractul de revizuire a studiului de fezabilitate pentru autostrada Sibiu-Piteşti a fost atribuit prin procedură de licitaţie publică

Mihai Chirica, preşedintele PSD Iaşi: Încredere ieşenilor în PSD a scăzut cu 23 de procente după adoptarea ordonanţei 13

În urma unui sondaj de opinie realizat de PSD Iaşi la nivelul judeţului, încrederea în partid a scăzut cu 23 de procente după adoptarea ordonanţei 13, iar după retragerea ei, "s-a văzut relaxarea", transmite corespondentul MEDIAFAX, citându-l pe preşedintele PSD Iaşi, Mihai Chirica.
Mihai Chirica, preşedintele PSD Iaşi: Încredere ieşenilor în PSD a scăzut cu 23 de procente după adoptarea ordonanţei 13

Românca Miruna Mănescu reprezintă Elveţia la concursul Eurovision: Sper din suflet ca şi România va începe să susţină artiştii pe care îi are

Miruna Mănescu aka Runa şi trupa TimeBelle reprezintă Elveţia cu piesa „Apollo”, după selecţia naţională din Elveţia. Piesa va fi interpretată în cea de-a doua semifinală Eurovision, care va avea loc pe 11 mai la Kiev.
Românca Miruna Mănescu reprezintă Elveţia la concursul Eurovision: Sper din suflet ca şi România va începe să susţină artiştii pe care îi are

Economia şi afacerile îşi văd de treaba lor, dar nu trebuie puse la încercare. Trei scenarii pentru următoarele săptămâni

Protestele continuă, dar nici proiectele de lege incriminate nu sunt retrase şi nici ministrul de justiţie nu dă înapoi. Economia nu înregistrează şocuri, dar dacă se ajunge la confruntare deschisă, situaţia se poate degrada sever şi rapid, spun economiştii. Prelungirea incertitudinii este cel mai prost scenariu, scrie Ziarul Financiar.
Economia şi afacerile îşi văd de treaba lor, dar nu trebuie puse la încercare. Trei scenarii pentru următoarele săptămâni

Dacian Coloş, despre modificarea Codului penal de către Guvernul său: Nu am avut „elefanţi” ascunşi

Fostul premier al României, Dacian Cioloş, a scris un comentariu pe pagina personală de Facebook despre decizia actualului Guvern de a desecretiza stenograma şedintei în care a fost aprobată OUG prezentată de Raluca Pruna, o ordonanţă care făcea modificări în Codul penal şi în Codul de procedură penală cu scopul de a le pune în acord cu 15 decizii ale Curţii Constituţionale.
Dacian Coloş, despre modificarea Codului penal de către Guvernul său: Nu am avut

CSM analizează marţi Ordonanţa de anulare a OUG 13 pentru modificarea Codurilor

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunţat că a primit, luni, spre avizare de la Ministerul Justiţiei proiectul de lege pentru modificarea codurilor penale şi Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă pentru abrogarea OUG 13/2017, acesta din urmă fiind pe ordinea de zi a plenului CSM de marţi.
CSM analizează marţi Ordonanţa de anulare a OUG 13 pentru modificarea Codurilor

VIRAL: Un călugăr budist ascundea 4 milioane de comprimate de metamfetamină în mănăstire

Un călugăr budist din Myanmar a fost reţinut de poliţie, după ce forţele de ordine au descoperit 4 milioane de comprimate de metamfetamină ascunse într-o mănăstire, relatează AFP, citat de Daily Maverick.
VIRAL: Un călugăr budist ascundea 4 milioane de comprimate de metamfetamină în mănăstire

Firmele americane de tehnologie se opun interdicţiei de imigraţie semnată de Trump

Aproape 100 de companii tehnologice, printre care Apple, Google şi Microsoft, au decis să conteste în justiţie interdicţia temporară de imigraţie semnată de preşedintele Donald Trump, susţinând că firmele americane vor avea de suferit, potrivit Reuteres.
Firmele americane de tehnologie se opun interdicţiei de imigraţie semnată de Trump

Parlamentul Scoţiei votează simbolic împotriva Brexit, premierul regional avertizând cu independenţa

Parlamentul Scoţiei a respins, marţi seară, într-un vot cu valoare simbolică, planul Guvernului Marii Britanii de iniţiere a procedurii de ieşire din Uniunea Europeană, premierul scoţian, Nicola Sturgeon, sugerând din nou organizarea unui referendum proindependenţă.
Parlamentul Scoţiei votează simbolic împotriva Brexit, premierul regional avertizând cu independenţa

Comisia Europeană ameninţă Polonia cu suspendarea drepturilor de vot dacă nu respectă normele statului de drept

Uniunea Europeană ar putea suspenda drepturile de vot ale Poloniei în instituţiile comunitare în cazul în care Guvernul de la Varşovia nu respectă principiile statului de drept, avertizează Jyrki Katainen, vicepreşedinte al Comisiei Europene.
Comisia Europeană ameninţă Polonia cu suspendarea drepturilor de vot dacă nu respectă normele statului de drept

Jyrki Katainen, vicepreşedintele Comisiei Europene: Finalizarea negocierilor UE-Marea Britanie în doar doi ani ar fi un „mic miracol”

Finalizarea în doar doi ani a negocierilor între Uniunea Europeană şi Marea Britanie pe tema Brexit ar fi un "mic miracol", apreciază Jyrki Katainen, vicepreşedinte al Comisiei Europene.
Jyrki Katainen, vicepreşedintele Comisiei Europene: Finalizarea negocierilor UE-Marea Britanie în doar doi ani ar fi un

Sute de protestatari din Ploieşti, întâmpinaţi de tineri din PSD cu mesajul: „Români suntem toţi”

Sute de ploieşteni au ieşit, luni seara, în stradă, scandând împotriva Guvernului Grindeanu, iar în faţa sediului PSD din oraş s-au întâlnit cu mai mulţi tineri social-democraţi care purtau în mâini pancarte cu mesajul „Români suntem toţi”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Sute de protestatari din Ploieşti, întâmpinaţi de tineri din PSD cu mesajul: „Români suntem toţi”

Liderul polonez Jaroslaw Kaczynski vrea ca Uniunea Europeană să fie „superputere” nucleară

Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului conservator Lege şi Justiţie, aflat la putere în Polonia, pledează pentru consolidarea rolului militar al Europei, pronunţându-se în favoarea ideii unei Uniuni Europene "superputere nucleară" şi cerând modificarea actualului Tratat comunitar.
Liderul polonez Jaroslaw Kaczynski vrea ca Uniunea Europeană să fie

Mihaela Grindeanu, soţia premierului Sorin Grindeanu: Ce tată şi-ar dori să îşi stigmatizeze propriii copii, să le distrugă viitorul?

Mihaela Grindeanu şi-a exprimat public luni susţinerea pentru soţul ei, premierul Sorin Grindeanu, afirmând că acesta este ''un om responsabil'' care este convins că poate ajuta România şi că, în calitate de tată, nu are cum să îşi dorească ''să îşi stigmatizeze proprii copii''.
Mihaela Grindeanu, soţia premierului Sorin Grindeanu: Ce tată şi-ar dori să îşi stigmatizeze propriii copii, să le distrugă viitorul?

Vremea se va răci în zilele următoare. PROGNOZA METEO pentru marţi şi miercuri

Cerul va fi noros şi vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a ţării, informează ANM.
Vremea se va răci în zilele următoare. PROGNOZA METEO pentru marţi şi miercuri

Uniunea Europeană semnalează Statelor Unite că va combate protecţionismul alături de China

Uniunea Europeană este pregătită să se alăture Chinei în combaterea protecţionismului la nivel mondial, afirmă Cecilia Malmström, comisarul european pentru Comerţ, în ceea ce pare a fi o critică la adresa politicilor comerciale ale Administraţiei Donald Trump, relatează site-ul agenţiei Reuters.
Uniunea Europeană semnalează Statelor Unite că va combate protecţionismul alături de China

Au fost stabilite sferturile de finală ale Cupei Davis. Campioana en-titre a părăsit competiţia

Italia - Belgia, Australia - SUA, Franţa - Marea Britanie şi Serbia - Spania sunt sferturile de finală ale Cupei Davis, care se vor desfăşura în perioada 7-9 aprilie 2017, potrivit organizatorilor competiţiei.
Au fost stabilite sferturile de finală ale Cupei Davis. Campioana en-titre a părăsit competiţia

Cutremur de suprafaţă de 5,6 grade, produs în nordul Indiei – USGS

Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea iniţială de 5,6 grade s-a produs luni seară în nordul Indiei, în apropierea frontierelor cu Nepal şi China, anunţă Institutul american de geofizică (USGS).
Cutremur de suprafaţă de 5,6 grade, produs în nordul Indiei - USGS

Protest la Alba Iulia, pentru demiterea Guvernului şi a lui Liviu Dragnea: ”Ne pasă şi încă rezistăm”/ Mii de oameni au protestat în Sibiu, Timişoara şi Cluj Napoca

Circa 400 de persoane mărşăluiesc, luni seara, pe străzile municipiului Alba Iulia, unde cer demisia Guvernului, a lui Liviu Dragnea şi a "tuturor politicienilor corupţi din Legislativ", oamenii scandând "Încetaţi să ne minţiţi, ardelenii nu-s tâmpiţi", transmite corespondentul MEDIAFAX. De asemenea, mii de oameni au iesit să protesteze pe străzile din Sibiu, Timişoara şi Cluj Napoca.
Protest la Alba Iulia, pentru demiterea Guvernului şi a lui Liviu Dragnea: ”Ne pasă şi încă rezistăm”/ Mii de oameni au protestat în Sibiu, Timişoara şi Cluj Napoca

Liviu Dragnea vrea dezbatere pentru Coduri cu specialişti europeni: Nu cred în consultări de o zi

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni că ambele Comisii juridice trebuie să organizeze dezbateri cu asociaţiile de magistraţi şi judecători, la care să participe specialişti de la Consiliul Europei şi Comisia de la Veneţia pentru a pune bazele legilor modificarea Codurilor penale.
Liviu Dragnea vrea dezbatere pentru Coduri cu specialişti europeni: Nu cred în consultări de o zi

Preşedintele Camerei Comunelor din Marea Britanie nu va accepta niciun discurs al lui Donald Trump

Donald Trump, preşedintele SUA, nu trebuie să aibă privilegiul de a rosti un discurs în Camera Comunelor din Marea Britanie, cere preşedintele instituţiei, John Bercow, citat de site-ul cotidianului The Guardian.
Preşedintele Camerei Comunelor din Marea Britanie nu va accepta niciun discurs al lui Donald Trump

Steven van Groningen, preşedintele Raiffeisen Bank România, îi răspunde lui Liviu Dragnea: Îmi pasă. De aceea am fost în piaţă

Preşedintele Raiffeisen Bank România, Steven van Groningen, a scris luni pe contul său de Facebook că prezenţa sa la protestele din Piaţa Victoriei a fost o decizie personală şi că, înainte de a fi preşedinte de bancă, este tată şi îi pasă de viitorul copiilor lui şi al ţării în care locuieşte.
Steven van Groningen, preşedintele Raiffeisen Bank România, îi răspunde lui Liviu Dragnea: Îmi pasă. De aceea am fost în piaţă

Cod galben de inundaţii în 18 bazine hidrografice, până miercuri după-amiază

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, luni, o atenţionare cod galben de inundaţii, pentru 18 bazine hidrografice, până miercuri după-amiază.
Cod galben de inundaţii în 18 bazine hidrografice, până miercuri după-amiază

Mario Draghi, preşedintele BCE: Londra va pierde serviciile financiare în euro dacă nu menţine jurisdicţia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene după Brexit

Marea Britanie riscă să piardă dreptul de efectuare a operaţiunilor de tranzacţionare în euro în Londra dacă nu va menţine jurisdicţia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) după Brexit, avertizează Mario Draghi, preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE).
Mario Draghi, preşedintele BCE: Londra va pierde serviciile financiare în euro dacă nu menţine jurisdicţia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene după Brexit

Trei persoane rănite, între care doi copii, într-un accident în localitatea ilfoveană Pantelimon

Trei persoane au fost rănite, între care doi copii, într-un accident produs luni în localitatea ilfoveană Pantelimon, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov.
Trei persoane rănite, între care doi copii, într-un accident în localitatea ilfoveană Pantelimon

Liviu Dragnea: Sper ca Iohannis să facă apel la stabilitate. Avizăm favorabil iniţiativa referendumului

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni că se aşteaptă ca preşedintele Klaus Iohannis să aibă, în Parlament, un mesaj echilibrat, un apel la stabilitate, afirmând că PSD va da aviz favorabil iniţiativei preşedintelui de a organiza un referendum privind lupta anticorupţie.
Liviu Dragnea: Sper ca Iohannis să facă apel la stabilitate. Avizăm favorabil iniţiativa referendumului

Participanţii întrevederii din Astana, pregătiţi să coopereze la implementarea armistiţiului sirian

Ministerul Apărării din Rusia a comunicat faptul că reprezentanţii din Rusia, Iran şi Turcia au definit moduri pentru a separa unităţile opoziţiei siriene ale grupării teroriste Jabhat al-Nusra, informează Tass.
Participanţii întrevederii din Astana, pregătiţi să coopereze la implementarea armistiţiului sirian

Liviu Dragnea despre proteste, pentru presa străină: Am văzut milioane de oameni care ne sprijină pe noi

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni pentru o televiziune străină că el a văzut ''milioane'' de oameni care sprijină PSD, susţinerea publică a partidului fiind aceeaşi, întrebat dacă Guvernul şi-a pierdut legitimitatea ca urmare a protestele masive din ultima perioadă.
Liviu Dragnea despre proteste, pentru presa străină: Am văzut milioane de oameni care ne sprijină pe noi

Din 2018, Primăria Timişoara introduce taxa pe paragină pentru clădirile istorice nerestaurate

Primăria Timişoara a anunţat că, din anul 2018, va fi aplicată taxa pe paragină, adică un impozit mărit cu 500%, dacă proprietarii nu restaurează imobilele, în oraş existând 14.000 de clădiri istorice, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Din 2018, Primăria Timişoara introduce taxa pe paragină pentru clădirile istorice nerestaurate

Donald Trump: Sondajele care arată că cetăţenii SUA sunt favorabili imigraţiei sunt „ştiri false”

Toate sondajele de opinie care dezaprobă măsurile antiimigraţie sunt "ştiri false", acuză preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, citat de site-ul cotidianului The New York Times.
Donald Trump: Sondajele care arată că cetăţenii SUA sunt favorabili imigraţiei sunt

Premierul Sorin Grindeanu: De ieri parcă încep să devină vizibile două tabere. Îi îndemn pe toţi la calm/ Nu demisionez. Ce gândesc singur câteodată e cu totul altă problemă

Premierul Sorin Grindeanu a reiterat luni că îi îndeamnă pe toţi protestatarii la calm, dar şi că a observat că, începând de duminică, ''încep să devină vizibile două tabere'', el susţinând că guvernul pe care îl conduce este efectul majorităţii rezultate în urma votului din 11 decembrie.
Premierul Sorin Grindeanu: De ieri parcă încep să devină vizibile două tabere. Îi îndemn pe toţi la calm/ Nu demisionez. Ce gândesc singur câteodată e cu totul altă problemă

Editorial: Cum şi-au compromis “creatorii” ordonanţei 13 propria temă construită minuţios în ultimii trei ani de zile

Subiectul anti-corupţie devenise de mai mulţi ani unul desuet, neinspirat, lipsit de credibilitate şi de vitalitate, de aceea opoziţia de centru-dreapta a înţeles în cele din urmă şi l-a abandonat. În campania electorală de la alegerile din 11 decembrie, PNL şi USR au încercat să-l reactiveze însă nu au reuşit să capteze atenţia, de aceea au şi renunţat repede la el.
Editorial: Cum şi-au compromis “creatorii” ordonanţei 13 propria temă construită minuţios în ultimii trei ani de zile

Giovanni Pittella, preşedintele Grupului APSD din PE: E necesară evitarea unor „rupturi” şi „diviziuni” între cetăţeni şi instituţii

Preşedintele Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din PE, Giovanni Pittella, a precizat, luni, prin intermediul unui comunicat remis MEDIAFAX, că este necesară evitarea unor "rupturi" şi "diviziuni" între cetăţeni şi instituţiile din România, prin promovarea unui dialog constructiv, menit sa reducă tensiunile sociale.
Giovanni Pittella, preşedintele Grupului APSD din PE: E necesară evitarea unor

VIDEO A doua zi de proteste în faţa Palatului Cotroceni/ A şaptea zi de proteste în Piaţa Victoriei

Mii de oameni au ieşit luni seara în stradă la cele două proteste de la Palatul Victoria şi Palatul Cotroceni. În faţa Guvernului, protestatarii s-au strâns pentru a şaptea zi consecutiv, scandând împotriva Guvernului, în timp ce în faţa Palatului Cotroceni, oamenii au strigat împotriva preşedintelui Klaus Iohannis pe care îl acuză că a împărţit România în două.
VIDEO A doua zi de proteste în faţa Palatului Cotroceni/ A şaptea zi de proteste în Piaţa Victoriei

GALERIE FOTO Imagini spectaculoase pe râul Mureş: Oamenii vin să vadă podurile de gheaţă, specialiştii sunt atenţi la inundaţii

Bucăţi mari de gheaţă plutesc, luni, pe râul Mureş, din judeţul Alba, iar oamenii vin să privească imagini pe care nu le-au mai văzut de peste 50 de ani, în vreme ce specialiştii Sistemului de Gospodărire a Apelor monitorizează bazinul hidrografic, de teama inundaţiilor.
GALERIE FOTO Imagini spectaculoase pe râul Mureş: Oamenii vin să vadă podurile de gheaţă, specialiştii sunt atenţi la inundaţii