CELE MAI NOI ARTICOLE

Laura Codruţa Kovesi (DNA), despre ordonanţele privind graţierea şi modificarea codurilor penale: Niciunul dintre cele două acte normative nu este oportun

Niciunul dintre proiectele de ordonanţă de urgenţă privind graţierea şi modificarea codurilor penale nu este oportun din punctul de vedere al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), a declarat, miercuri, procurorul-şef al instituţiei, Laura Codruţa Kovesi.
Laura Codruţa Kovesi (DNA), despre ordonanţele privind graţierea şi modificarea codurilor penale: Niciunul dintre cele două acte normative nu este oportun

S-au stabilit semifinalele Campionatului Mondial din Franţa

Croaţia a învins, marţi seară, scor 30-29, reprezentativa Spaniei şi s-a calificat în semifinalele Campionatului Mondial din Franţa, unde va întâlni Norvegia, iar în a doua semifinală Franţa se va confrunta Slovenia, care a trecut cu 32-30, de vicecampioana mondială, Qatar.
S-au stabilit semifinalele Campionatului Mondial din Franţa

VIDEO Atac cu maşină-capcană în apropiere de un hotel din Somalia. Şapte persoane şi-au pierdut viaţa

Islamişti ai grupării Al Shabaab au atacat, miercuri, un hotel din capitala Somaliei cu o maşină-capcană, iar confruntări au loc în interiorul clădirii, au anunţat Poliţia şi martori, citaţi de Le Figaro.
VIDEO Atac cu maşină-capcană în apropiere de un hotel din Somalia. Şapte persoane şi-au pierdut viaţa

China vrea dialog cu Administraţia SUA, dar numai dacă respectă principiul unei singure Chine

China doreşte dialog cu noua Administraţie SUA pentru a gestiona disputele şi a promova relaţiile bilaterale, dar numai având la bază respectarea intereselor principale ale fiecăruia, cum ar fi principiul "unei singure Chine", a declarat ministrul chinez de Externe, citat de Reuters online.
China vrea dialog cu Administraţia SUA, dar numai dacă respectă principiul unei singure Chine

EXCLUSIV Comisia Naţională de Prognoză ajustează PIB-ul cu programul PSD

Varianta „de iarnă”, publicată cu data de 20 ianuarie de Comisia Naţională de Prognoză (CNP), estimează o creştere economică de 5,2% în 2017, după ce varianta de toamnă, publicată tot de CNP în noiembrie 2016, anticipa o creştere de doar 4,3%, arată noile date consultate de MEDIAFAX.
EXCLUSIV Comisia Naţională de Prognoză ajustează PIB-ul cu programul PSD

Bărbat în stare gravă în Sibiu, după ce a fost prins sub un utilaj la o fabrică de cărămidă/ ITM Sibiu supraveghează ancheta în cazul accidentului de muncă

Un bărbat de 45 de ani, din Sibiu, a fost transportat, miercuri dimineaţa, la spital, după ce a fost prins sub un utilaj de presat, incidentul având loc în incinta unei fabrici de cărămidă din oraş, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Bărbat în stare gravă în Sibiu, după ce a fost prins sub un utilaj la o fabrică de cărămidă/ ITM Sibiu supraveghează ancheta în cazul accidentului de muncă

Ce rezolvă Iohannis cu referendumul? Marele risc al consultării populare convocate de preşedinte. Opiniile unor constituţionalişti

Preşedintele Klaus Iohannis convoacă un referendum pe teme de interes naţional, ale cărui rezultate, dacă vor fi validate, nu sunt menţionate explicit de lege ca fiind obligatorii. Cu toate acestea, specialiştii consultaţi de Gândul explică faptul că, după cum a decis Curtea Constituţională în 2012, ele sunt obligatorii în sensul că Parlamentul sau Guvernul nu poate legifera contrar rezultatului referendumului.
Ce rezolvă Iohannis cu referendumul? Marele risc al consultării populare convocate de preşedinte. Opiniile unor constituţionalişti

Şaizeci şi doi de deţinuţi sunt căutaţi în Brazilia după ce au evadat în timpul unei revolte

Şaizeci şi doi de deţinuţi sunt căutaţi în Brazilia după ce au evadat, marţi, în timpul unei revolte declanşate de confiscarea unui telefon mobil, au anunţat autorităţile din această ţară, citate de Le Figaro.
Şaizeci şi doi de deţinuţi sunt căutaţi în Brazilia după ce au evadat în timpul unei revolte

Donald Trump l-a invitat pe premierul Indiei, Narendra Modi, să viziteze Statele Unite

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, l-a invitat în timpul unei conversaţii telefonice pe premierul Indiei, Narenda Modi, să îi viziteze ţara, scrie BBC News online.
Donald Trump l-a invitat pe premierul Indiei, Narendra Modi, să viziteze Statele Unite

Preşedintele Iohannis despre buget: Cu securitatea naţională nu are voie să se joace nimeni

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că nimeni nu are voie să de joace cu securitatea naţională, afirmând că un punct extrem de important din legea bugetului de stat va fi cel al alocărilor pentru securitatea naţională.
Preşedintele Iohannis despre buget: Cu securitatea naţională nu are voie să se joace nimeni

ALERTĂ ANM Cod galben de ceaţă în opt judeţe ale ţării

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri dimineaţă, mai multe avertizări nowcasting cod galben de ceaţă pentru opt judeţe ale ţării, valabile până la ora 09.00.
ALERTĂ ANM Cod galben de ceaţă în opt judeţe ale ţării

Pakistanul a efectuat cu succes un nou test balistic

Pakistanul a anunţat marţi testarea cu succes a unei rachete balistice care poate transporta focoase nucleare, relatează cotidianul The Washington Post.
Pakistanul a efectuat cu succes un nou test balistic

Barcelona îi va propune un contract pe cinci sezoane lui Lionel Messi

Barcelona a urgentat negocierile cu Leo Messi pentru prelungirea contractului, iar preşedintele Josep Maria Bartomeu s-a implicat personal în discuţii, dorind ca starul argentinian să rămână până la finalul carierei pe Nou Camp, conform sport.es.
Barcelona îi va propune un contract pe cinci sezoane lui Lionel Messi

Donald Trump va limita accesul imigranţilor din Siria şi alte şase state

Preşedintele Donald Trump va semna mai multe ordine executive, miercuri, prin care va impune interdicţii temporare pentru majoritatea refugiaţilor din Siria şi din alte şase state din Orientul Mijlociu sau din Africa, potrvit unor experţi citaţi de Reuters.
Donald Trump va limita accesul imigranţilor din Siria şi alte şase state

Mai multe companii ar trebui să lucreze cu furnizorii pentru a reduce schimbările climatice

Prea puţine companii lucrează cu furnizori pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră, potrivit unui studiu care a apreciat iniţiativa luată deja de General Motors, Sky şi Sony Corp, scrie Reuters.
Mai multe companii ar trebui să lucreze cu furnizorii pentru a reduce schimbările climatice

VIDEO Cum sunt convinşi suedezii să renunţe la fumat. Metoda inteligentă descoperită de un lanţ farmaceutic

Reprezentanţii unui lanţ farmaceutic din Suedia au născocit o campanie foarte inteligentă pentru a-i determina pe oameni să renunţe la fumat.
VIDEO Cum sunt convinşi suedezii să renunţe la fumat. Metoda inteligentă descoperită de un lanţ farmaceutic

Trecutul l-a ajuns din urmă pe Roman Polanski, care nu va mai prezida Premiile César de anul acesta

Profund marcat de polemicile iscate de desemnarea sa drept preşedinte al celei de-a 42-a ediţii a Premiilor César, regizorul Roman Polanski s-a recuzat.
Trecutul l-a ajuns din urmă pe Roman Polanski, care nu va mai prezida Premiile César de anul acesta

FC Steaua Bucureşti a anunţat transferul lui Mihai Bălaşa de la AS Roma

FC Steaua Bucureşti a anunţat, marţi, transferul fotbalistului Mihai Bălaşa de la AS Roma, iar fundaşul în vârstă de 22 de ani a semnat un contract valabil pe 5 ani cu vicecampioana României.
FC Steaua Bucureşti a anunţat transferul lui Mihai Bălaşa de la AS Roma

Dragnea: Se fac presiuni ca mie şi lui Tăriceanu să ni se inventeze dosare. Voi face un demers legal

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat marţi că ''regimul Iohannis'' face presiuni pentru a li se ''inventa'' dosare lui şi liderului ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, scopul fiind acela de a ''tulbura'' Guvernul, el anunţând că va face un demers legal săptămâna viitoare legat de dosarul Referendumul.
Dragnea: Se fac presiuni ca mie şi lui Tăriceanu să ni se inventeze dosare. Voi face un demers legal

Preşedintele Iohannis: Eu nu exclud graţierea, dar pentru cei din închisori, nu pentru cei care stau în Parlament

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că nu exlude graţierea ca măsură necesară, dar cu condiţia să fie pentru cei din închisori, nu pentru ''cei care stau în Parlament şi aşteaptă graţierea''.
Preşedintele Iohannis: Eu nu exclud graţierea, dar pentru cei din închisori, nu pentru cei care stau în Parlament

Tăriceanu: E corect ca agenda unui guvern să o facă strada? Dăm o valenţă hipertrofiată manifestaţiei

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a afirmat marţi seara că nu este corect ca agenda Guvernului să fie făcută de către stradă, protestele având din punctul său de vedere o problemă de legitimitate şi reprezentivitate, iar recursul la popor prin referendum fiind propriu dictaturilor.
Tăriceanu: E corect ca agenda unui guvern să o facă strada? Dăm o valenţă hipertrofiată manifestaţiei

UE condamnă activităţile israeliene de colonizare, avertizând că este afectat procesul de pace

Anunţul Guvernului israelian privind construirea a 2.500 de locuinţe în colonii din Cisiordania "subminează grav" perspectivele soluţiei coexistenţei a două state, israelian şi palestinian, avertizează Serviciul European de Acţiune Externă (EEAS).
UE condamnă activităţile israeliene de colonizare, avertizând că este afectat procesul de pace

Oficial BCE: Abordarea lui Donald Trump în comerţul internaţional riscă să atragă reacţii simetrice

Abordarea noului preşedinte al SUA, Donald Trump, în materie de comerţ internaţional indică o tendinţă spre acorduri bilaterale, cu riscul atragerii unor reacţii negative simetrice din partea ţărilor lăsate în afară, avertizează Peter Praet, economistul-şef al Băncii Centrale Europene (BCE).
Oficial BCE: Abordarea lui Donald Trump în comerţul internaţional riscă să atragă reacţii simetrice

Un astronaut aflat la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale a vorbit cu profesori din Timişoara

Astronautul Thomas Pesquet, care în prezent se află la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale, a intrat în legătură video directă, marţi, cu profesori din Timişoara, dar şi cu reprezentanţi ai altor două ţări, Portugalia şi Irlanda, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Un astronaut aflat la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale a vorbit cu profesori din Timişoara

Iohannis despre cele 80 de milioane de euro amendă CEDO: Nu există aşa ceva, calcul pe colţul mesei

Preşedintele Klaus Iohannis a respins marţi drept ''calcul pe colţul mesei'' informaţiile protrivit cărora România ar risca o amendă de 80 de miliaone de euro din cauza condiţiilor de detenţie, informaţii invocate de fostul ministru al Justiţiei Raluca Prună.
Iohannis despre cele 80 de milioane de euro amendă CEDO: Nu există aşa ceva, calcul pe colţul mesei

Jean Claude-Juncker, favorabil introducerii unui salariu minim la nivelul Uniunii Europene

Comisia Europeană doreşte introducerea unui salariu minim pentru angajaţi şi a unei indemnizaţii minime de şomaj la nivelul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene, afirmă Jean-Claude Juncker, preşedintele Executivului UE.
Jean Claude-Juncker, favorabil introducerii unui salariu minim la nivelul Uniunii Europene

Retragerea cu torţe, cel mai spectaculos moment al manifestărilor dedicate Micii Uniri la Iaşi

Mii de persoane au venit special pe pietonalul Ştefan cel Mare pentru a vedea retragerea cu torţe la care au participat o sută de militari ai Brigăzii 15 Mecanizate Iaşi şi ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, care au mărşăluit în centrul Iaşului, cu torţe în mână.
Retragerea cu torţe, cel mai spectaculos moment al manifestărilor dedicate Micii Uniri la Iaşi

„Să facem America măreaţă din nou” – Şepcile suporterilor lui Donald Trump de la învestire, produse în China

Şepcile purtate de suporteri lui Donald Trump la învestirea preşedintelui au fost produse în China.

Băsescu: Adamescu a fost ucis de dispreţul pentru viaţă al procurorilor şi judecătorilor

Dan Adamescu a fost ucis de dispreţul pentru viaţă al procurorilor şi judecătorilor, a acuzat marţi liderul PMP, Traian Băsescu.
Băsescu: Adamescu a fost ucis de dispreţul pentru viaţă al procurorilor şi judecătorilor

Ognian Gerdjikov, numit în funcţia de premier al Bulgariei de către preşedintele Rumen Radev. Alegerile anticipate vor fi pe 26 martie

Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, l-a numit marţi pe Ognian Gerdjikov în funcţia de premier interimar şi va convoca alegeri anticipate pe 26 martie.
Ognian Gerdjikov, numit în funcţia de premier al Bulgariei de către preşedintele Rumen Radev. Alegerile anticipate vor fi pe 26 martie

Klaus Iohannis: Trebuie să ne fie mai rău înainte să fie mai bine. Nu sunt îngrijorat pentru democraţie

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi la Strasbourg că nu este îngrijorat pentru democraţia din România pentru că uneori ''trebuie să ne fie mai rău înainte să fie mai bine''.
Klaus Iohannis: Trebuie să ne fie mai rău înainte să fie mai bine. Nu sunt îngrijorat pentru democraţie

FOTO Un matematician a decis care este cel mai important personaj din universul „Game of Thrones”

Fanii dezbat de mult timp care este personajul principal din epopeea realizată de scriitorul George R.R. Martin. Cine este cel mai important personaj? Daenerys? Tyrion? Jon Snow?
FOTO Un matematician a decis care este cel mai important personaj din universul

Ce ministere primesc mai mulţi bani în 2017. Cât taie Guvernul de la SRI şi Preşedinţie

Premierul Sorin Grindeanu a declarat marţi, după discuţiile de la sediul PSD, că în proiectul de buget pe anul 2017 vor fi alocaţi mai mulţi bani pentru transporturi, sănătate şi agricultură.
Ce ministere primesc mai mulţi bani în 2017. Cât taie Guvernul de la SRI şi Preşedinţie

Liviu Dragnea: Şi noi susţinem lupta împotriva corupţiei, dar trebuie să vedem care e oportunitatea

Preşedinte PSD, Liviu Dragnea, a susţinut marţi că nu se opune referendumului iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis pentru că PSD susţine lupta împotriva corupţiei, dar trebuie văzut dacă acest demers este oportun.
Liviu Dragnea: Şi noi susţinem lupta împotriva corupţiei, dar trebuie să vedem care e oportunitatea

Sorin Grindeanu: Nu am discutat cu ministrul Justiţiei despre ordonanţe. Personal, susţin un referendum

Premierul Sorin Grindeanu a declarat că nu a apucat să discute cu ministrul Justiţiei despre ordonanţele privind graţierea şi modificarea codurilor penale şi că se va informa zilele următoare, dar că personal susţine un referendum pe tema celui propus de preşedintele Klaus Iohannis.
Sorin Grindeanu: Nu am discutat cu ministrul Justiţiei despre ordonanţe. Personal, susţin un referendum

VIDEO Cine este românca nominalizată la Oscar

“Toni Erdmann”, în regia lui Maren Ade, coprodus de Ada Solomon, intră în cursa pentru trofeul Oscar la categoria cel mai bun lungmetraj străin la cea de-a 89-a ediţie a Premiilor Academiei Americane de Film.
VIDEO Cine este românca nominalizată la Oscar

Protest la Universitate faţă de proiectele privind graţierea şi modificarea codurilor penale

Aproximativ 100 de persoane protestează marţi seara la fântâna de la Universitate faţă de proiectele privind graţierea şi modificarea Codurilor penale.
Protest la Universitate faţă de proiectele privind graţierea şi modificarea codurilor penale

Sigmar Gabriel, vicecancelarul Germaniei, îl propune pe Martin Schulz candidatul SPD la funcţia de cancelar al Germaniei

Liderul Partidului Social-Democrat german, vicecancelarul Sigmar Gabriel, a anunţat că nu va candida pentru funcţia de cancelar, propunându-l în locul lui pe Martin Schulz, fost preşedinte al Parlamentului European, relatează revista Focus.
Sigmar Gabriel, vicecancelarul Germaniei, îl propune pe Martin Schulz candidatul SPD la funcţia de cancelar al Germaniei

Liviu Dragnea: Ministrul Justiţiei să facă publice toate salariile din sistem

Preşedintele PSD Liviu Dragnea i-a cerut marţi ministrului Justiţiei, Florin Iordache să facă publice toate salariile din sistemul judiciar, în cadrul unei şedinţe ce a avut loc la unul dintre sediile partidului.
Liviu Dragnea: Ministrul Justiţiei să facă publice toate salariile din sistem

Liviu Dragnea: Ministrul Justiţiei să spună câţi oameni au murit în închisori. Azi-noapte a mai murit un om

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a cerut, marţi, ministrului Justiţiei, să anunţe public câţi oameni au murit în închisorile din România, făcând referire la ultimul deces, omul de afaceri Dan Adamescu, despre care familia lui spunea că a luat nenumărare bacterii din închisoare.
Liviu Dragnea: Ministrul Justiţiei să spună câţi oameni au murit în închisori. Azi-noapte a mai murit un om