CELE MAI NOI ARTICOLE

FOTO O adolescentă din Tulcea la care ambulanţa nu putea ajunge a fost salvată de pompierii botoşăneni cu o şenilată

O adelescentă în vârstă de 15 ani din localitatea Ceamurlia de Jos, judeţul Tulcea, care acuza dureri abdominale puternice, a fost salvată de pompierii botoşăneni, în condiţiile în care ambulanţa nu a putut ajunge la ea din cauza drumurilor blocate de zăpadă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
FOTO O adolescentă din Tulcea la care ambulanţa nu putea ajunge a fost salvată de pompierii botoşăneni cu o şenilată

Comandamentul de Iarnă, convocat la Ministerul Transporturilor

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, secretarii de stat şi reprezentanţii companiilor care fac parte din Comandamentul Central de Iarnă au dispus măsuri pentru intervenţia pe toate sectoarele rutiere, feroviare şi aeriene afectate de condiţiile meteo, potrivit unui comunicat transmis vineri.
Comandamentul de Iarnă, convocat la Ministerul Transporturilor

Prahova: Trei persoane au fost rănite după un accident. Drumul care leagă Sinaia de Cota 1400 a fost închis / Pompierii au mers pe jos 2 kilometri pentru a salva o femeie cu afecţiuni cardiace

Trei persoane au fost rănite, vineri dimineaţă, pe Drumul Naţional numărul 72, care leagă Ploieştiul de Târgovişte, în urma coliziunii dintre două maşini, iar drumul care leagă Sinaia de Cota 1400 a fost închis circulaţiei, din cauza ninsorii.
Prahova: Trei persoane au fost rănite după un accident. Drumul care leagă Sinaia de Cota 1400 a fost închis / Pompierii au mers pe jos 2 kilometri pentru a salva o femeie cu afecţiuni cardiace

FOTO, VIDEO Capitala, sub COD PORTOCALIU de ninsori şi viscol / Localităţi fără curent în judeţele Giurgiu şi Ilfov / Camion derapat pe pod între Voluntari şi Afumaţi

Meteorologii au emis un cod portocaliu de ninsori pentru Bucureşti şi alte 11 judeţe din sud-estul ţării, valabil vineri între orele 02.00 - 18.00.
FOTO, VIDEO Capitala, sub COD PORTOCALIU de ninsori şi viscol / Localităţi fără curent în judeţele Giurgiu şi Ilfov / Camion derapat pe pod între Voluntari şi Afumaţi

Avertizare meteo COD PORTOCALIU şi COD GALBEN, în vigoare. Peste 100 de localităţi, fără energie electrică/ În Constanţa şi Buzău, circulaţia este închisă pe mai multe drumuri. Informaţii LIVE TEXT

Meteorologii au emis o nouă avertizare cod portocaliu pentru opt judeţe, valabilă până vineri la ora 23.00 şi un cod galben de ninsori care vizează alte 19 judeţe, ulterior în jumătatea de est fiind anunţat vânt puternic şi temperaturi foarte scăzute. Codul roşu de viscol pentru Constanţa şi Tulcea a expirat la ora 18:00, dar o parte dintre judeţele vizate de acesta au trecut sub cod portocaliu.
Avertizare meteo COD PORTOCALIU şi COD GALBEN, în vigoare. Peste 100 de localităţi, fără energie electrică/ În Constanţa şi Buzău, circulaţia este închisă pe mai multe drumuri. Informaţii LIVE TEXT

Boboteaza celebrată de întreaga Ortodoxie. Zi plină de noroc în tradiţia populară

După liturghie, preotul şi enoriaşii merg la un lac, la un râu sau la un izvor, pentru slujba Sfinţirii Apelor. Preotul aruncă apoi, o cruce, iar tradiţia spune că cel ce reuşeşte să o scoată din apele reci ca gheaţa va avea noroc tot anul.
Boboteaza celebrată de întreaga Ortodoxie. Zi plină de noroc în tradiţia populară

Tradiţii de Bobotează în Dolj: Botezul cailor, aruncatul crucii în Dunăre şi „Mersul cu urâţii”

Zeci de doljeni din Băileşti îşi vor boteza, vineri, de Bobotează, caii şi îi vor pune la întrecere, iar în Calafat, cei mai curajoşi credincioşi vor sări în Dunăre să recupereze crucea aruncată de preot în apele fluviului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Tradiţii de Bobotează în Dolj: Botezul cailor, aruncatul crucii în Dunăre şi „Mersul cu urâţii”

Norvegia: Lipsa de experienţă în negocieri a Marii Britanii ar putea îngreuna procesul de Brexit

Marii Britanii îi lipseşte experienţa în ceea ce priveşte negocierile internaţionale ca urmare a apartenenţei îndelungate la Uniunea Europeană, iar acest lucru ar putea îngreuna discuţiile, a declarat premierul norvegian Ema Solberg, care a adăugat că se teme de un "Brexit foarte dur".
Norvegia: Lipsa de experienţă în negocieri a Marii Britanii ar putea îngreuna procesul de Brexit

Doi ofiţeri au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă pentru implicare în lovitura de stat eşuată din Turcia

O instanţă din Turcia i-a condamnat la închisoare pe viaţă pe doi ofiţeri, acestea fiind primele verdicte anunţate în urma proceselor deschise în urma loviturii de stat eşuate din luna iulie, scrie site-ul postului de televiziune France 24.
Doi ofiţeri au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă pentru implicare în lovitura de stat eşuată din Turcia

FOTO Trenurile înregistrează întârzieri, din cauza vremii. Circulaţia feroviară a fost temporar suspendată în Constanţa / Wizz Air a anulat câteva curse aeriene din cauza condiţiilor meteo

Unele trenuri înregistrază întârzieri, din cauza vremii, viteza de circulaţie fiind adaptată la temperaturile scăzute înregistrate la nivelul solului, informează CFR SA.
FOTO Trenurile înregistrează întârzieri, din cauza vremii. Circulaţia feroviară a fost temporar suspendată în Constanţa / Wizz Air a anulat câteva curse aeriene din cauza condiţiilor meteo

Liviu Dragnea despre numirea politică a prefecţilor: E o variantă; acum suntem într-o mare ipocrizie

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a precizat joi că modificarea legislaţiei în sensul instituirii numirii politice pentru prefecţie reprezintă o „variantă” la care este „posibil” ca actualul Guvern să ajungă, el arătând că actuala stare de fapt este una „ipocrită”.
Liviu Dragnea despre numirea politică a prefecţilor: E o variantă; acum suntem într-o mare ipocrizie

VIDEO CNAIR: 47 de drumuri naţionale şi Autostrada Soarelui, în continuare închise circulaţiei / Toate autoturismele, rămase blocate, au fost scoase de pe autostradă/ ISU intervine în Ialomiţa. LISTA drumurilor ÎNCHISE

Poliţia Română a anunţat că mai multe sectoare de drumuri naţioanle sunt închise din cauza zăpezii şi a viscolului, printre care şi Autostrada Soarelui Bucureşti - Constanţa.
VIDEO CNAIR: 47 de drumuri naţionale şi Autostrada Soarelui, în continuare închise circulaţiei / Toate autoturismele, rămase blocate, au fost scoase de pe autostradă/ ISU intervine în Ialomiţa. LISTA drumurilor ÎNCHISE

Ungaria a primit prima serie a rachetelor sol-aer Mistral-3

Armata Ungariei a primit prima serie a rachetelor sol-aer Mistral-3, fabricate în Franţa, anunţă producătorul de armament MBDA, citat de cotidianul Magyar Nemzet.
Ungaria a primit prima serie a rachetelor sol-aer Mistral-3

Băncile se bat în oferte pe salariile românilor ca să-şi crească vânzările

În ultima periodă tot mai multe bănci oferă condiţii avantajoase celor ce aleg să-şi încasează salariul “pe cardul” emis de banca respectivă. Taxe şi comisioanele sunt şterse cu buretele, ba mai mult clienţii beneficiază şi de mai multe servicii gratuite.
Băncile se bat în oferte pe salariile românilor ca să-şi crească vânzările

CFR SA anunţă că este pregătită pentru următoarea perioadă de vreme nefavorabilă

Administratorul reţelei feroviare, CFR SA, anunţă că este pregătită pentru fenomenele meteo nefavorabile, dispeceratul funcţionând în dispozitive complete, iar regionalele de cale ferată sunt dotate cu utilaje de intervenţie, potrivit unui comunicat transmis joi.
CFR SA anunţă că este pregătită pentru următoarea perioadă de vreme nefavorabilă

MESAJE de SFÂNTUL IOAN 2017: Urări şi felicitări pe care le puteţi trimite familiei şi prietenilor

Mesaje de Sfântul Ioan. Trimiteţi urări şi felicitări celor care îşi serbează onomastica de Sfântul Ioan. Mediafax.ro a selectat mai multe mesaje pe care le puteţi trimite prin SMS celor ce îşi aniversează onomastica pe 7 ianuarie 2017 de Sfântul Ioan.
MESAJE de SFÂNTUL IOAN 2017: Urări şi felicitări pe care le puteţi trimite familiei şi prietenilor

Scrisori intime ale prinţesei Diana în care povesteşte candid despre Harry şi William, în licitaţie. Ce spunea Lady Di despre Prinţul Harry: ”Avea în mod constant probleme”

Scrisori intime ale prinţesei Diana în care povesteşte cu candoare despre tinerii prinţi Harry şi William, redactate de mână şi trimise către intendentul şef de la Palatul Buckingham, pe nume Cyril Dickman, vor fi scoase la licitaţie, notează Reuters.
Scrisori intime ale prinţesei Diana în care povesteşte candid despre Harry şi William, în licitaţie. Ce spunea Lady Di despre Prinţul Harry: ”Avea în mod constant probleme

Câţi turişti vor petrece sărbătorile pe rit vechi pe Valea Prahovei?

Peste 7000 de turişti vor petrece sărbătorile pe rit vechi pe Valea Prahovei, o parte din turiştii din Republica Moldova, Ucraina şi Rusia sosind deja în staţiunile montane, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Câţi turişti vor petrece sărbătorile pe rit vechi pe Valea Prahovei?

”Turnul Slăninilor”, locul în care oamenii dintr-un sat îşi păstrează preparatele din porc

Unii locuitori din satul Gârbova, judeţul Alba, stăpânit odinioară de saşi, îşi depozitează de secole preparatele tradiţionale de porc, în special slănina, într-o cămară comunală, construcţia primind numele „Turnul Slăninilor” sau „frigiderul satului”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
”Turnul Slăninilor”, locul în care oamenii dintr-un sat îşi păstrează preparatele din porc

Peste 6.500 de poliţişti vor acţiona suplimentar în judeţele aflate sub avertizare meteorologică

Poliţia Română anunţă că peste 6.500 de poliţişti vor acţiona suplimentar faţă de efectivul curent, în Bucureşti şi în 25 de judeţe aflate sub avertizare de cod galben şi cod portocaliu de ninsori însemnate cantitativ şi viscol puternic.
Peste 6.500 de poliţişti vor acţiona suplimentar în judeţele aflate sub avertizare meteorologică

Liviu Pop, numit secretar de stat în Ministerul Educaţiei

Fostul ministru Liviu Pop a fost numit joi în funcţia de secretar de stat în Ministerul Educaţiei prin decizie a premierului Sorin Grindeanu.
Liviu Pop, numit secretar de stat în Ministerul Educaţiei

Traian Băsescu propune arestarea Laurei Codruţa Kovesi şi a adjunctului SRI, Florian Coldea

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, joi seara, într-o intervenţie televizată, că procurorul general ar trebui să îi aresteze pe şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi şi adjunctul SRI, Florian Coldea, după dezvăluirile făcute publice de Sebastian Ghiţă.
Traian Băsescu propune arestarea Laurei Codruţa Kovesi şi a adjunctului SRI, Florian Coldea

Martor în dosarul Turceni-Rovinari: Alin Brâncuşi, specialistul IT al firmei SCA Şova şi Asociaţii, mi-a spus că vrea să distrugă hardurile de calculator

Unul dintre martorii audiaţi în dosarul Turceni-Rovinari, în care sunt judecaţi fostul premier Victor Ponta şi Dan Şova, a declarat că specialistul IT al Şova şi Asociaţii l-a contactat pentru a-l întreba de unde poate să cumpere mai multe harduri, deoarece urma să le distrugă pe cele ale firmei.
Martor în dosarul Turceni-Rovinari: Alin Brâncuşi, specialistul IT al firmei SCA Şova şi Asociaţii, mi-a spus că vrea să distrugă hardurile de calculator

Donald Trump ameninţă compania Toyota cu o taxă vamală mare dacă va produce vehicule în Mexic

Viitoarea Administraţie a SUA va impune o taxă vamală mare companiei nipone Toyota dacă va fabrica în Mexic vehicule destinate pieţei americane, avertizează preşedintele-ales, Donald Trump, citat de site-ul postului CNBC.
Donald Trump ameninţă compania Toyota cu o taxă vamală mare dacă va produce vehicule în Mexic

Bistriţa: O cruce de gheaţă a fost ridicată la mănăstirea din Piatra Fântânele pentru Bobotează

O cruce de gheaţă de peste 4 metri înălţime, a fost construită în Ajunul Bobotezei de măicuţele şi preotul de la mănăstirea din Piatra Fântânele, ajutaţi de câţiva localnici din zonă, şi va fi sfinţită în ziua de Bobotează - informează corespondentul MEDIAFAX.
Bistriţa: O cruce de gheaţă a fost ridicată la mănăstirea din Piatra Fântânele pentru Bobotează

Avocatul Poporului răspunde preşedinţiei: Nimeni nu obligă instituţia să se supună instrucţiunilor sau dispoziţiilor sale

Avocatul Poporului transmite că nu a examinat timp de 16 ani legea 90/2001 care interzice persoanelor condamnate să facă parte din Guvern pentru că acest aspect nu s-a aflat în dezbatere publică iar instituţia nu dispune de resurse pentru a examina constituţionalitatea întregii legislaţii a ţării.
Avocatul Poporului răspunde preşedinţiei: Nimeni nu obligă instituţia să se supună instrucţiunilor sau dispoziţiilor sale

Marine Le Pen denunţă persecuţii politice, în contextul unei investigaţii care vizează partidul său

Autorităţile franceze au declanşat o investigaţie care vizează fraude comise de formaţiunea Frontul Naţional, liderul partidului populist, Marine Le Pen, unul dintre favoriţii scrutinului prezidenţial din Franţa, denunţând o campanie de calomniere, relatează cotidianul Le Parisien.
Marine Le Pen denunţă persecuţii politice, în contextul unei investigaţii care vizează partidul său

VIDEO Sebastian Ghiţă, o nouă înregistrare: Cum a ajuns Kovesi la DNA. Frăţia Ghiţă-Coldea-Kovesi-Ponta-Udrea

Într-o nouă înregistrare difuzată de postul România TV, Sebastian Ghiţă susţine că Victor Ponta a fost şantajat pentru a o propune pe Laura Codruţa Kovesi la conducerea DNA, precizând că Florian Coldea i-ar fi spus fostului premier că în caz contrar vizita sa în SUA va fi anulată.
VIDEO Sebastian Ghiţă, o nouă înregistrare: Cum a ajuns Kovesi la DNA. Frăţia Ghiţă-Coldea-Kovesi-Ponta-Udrea

Compania Mercedes-Benz cheamă în service 48.000 de vehicule, în Statele Unite

Compania Mercedes-Benz a decis chemarea în service a 48.000 de vehicule vândute în Statele Unite pentru a remedia o defecţiune la senzorul unui airbag, relatează site-ul agenţiei Associated Press.
Compania Mercedes-Benz cheamă în service 48.000 de vehicule, în Statele Unite

James Clapper, directorul Serviciilor secrete americane, confirmă intervenţia Rusiei în campania electorală din Statele Unite

Agenţii de informaţii din Rusia şi din alte ţări au intervenit în campania electorală din Statele Unite, a afirmat, joi seară, confirmă James Clapper, directorul Serviciilor secrete americane, citat de site-ul agenţiei Associated Press.
James Clapper, directorul Serviciilor secrete americane, confirmă intervenţia Rusiei în campania electorală din Statele Unite

Avocatul proprietarilor sculpturii ”Cuminţenia Pământului”: Decât judecata dreaptă din Justiţie, mai bine o înţelegere nedreaptă cu guvernanţii

Avocatul proprietarilor sculpturii ”Cuminţenia Pământului”, Bogdan Grabowski, a declarat joi pentru MEDIAFAX că achiziţia operei de artă a lui Constantin Brâncuşi a fost şi este o decizie politică. Decizia a fost pasată de la PSD-Ponta-Vulpescu la Cioloş-Şuteu, a spus Grabowski.
Avocatul proprietarilor sculpturii ”Cuminţenia Pământului”: Decât judecata dreaptă din Justiţie, mai bine o înţelegere nedreaptă cu guvernanţii

Guvernul adoptă vineri majorarea salariului minim la 1.450 lei, majorarea salariilor în administraţia locală şi pentru artişti

Guvernul se reuneşte vineri la ora 14 în şedinţă, pe agendă fiind creşterea salariului minim la 1.450 lei şi majorarea salariilor în administraţia locală şi pentru artişti, potrivit declaraţiilor făcute de liderul PSD, Liviu Dragnea.
Guvernul adoptă vineri majorarea salariului minim la 1.450 lei, majorarea salariilor în administraţia locală şi pentru artişti

CFR Călători anulează 40 de trenuri din cauza condiţiilor de iarnă

Urmare avertizărilor meteo anunţate, „circulaţia trenurilor de pasageri pentru perioada următoare se desfăşoară în condiţii de iarnă”, se arată într-un comunicat transmis joi de transportatorul feroviar public CFR călători.
CFR Călători anulează 40 de trenuri din cauza condiţiilor de iarnă

Iaşi: Crucea pentru slujba de Bobotează va fi din ramuri de brad. 10 butoaie, pregătite pentru slujbă GALERIE FOTO

10 butoaie a câte 1000 de litri fiecare au fost pregătite joi în Curtea Catedralei Mitropolitane din Iaşi pentru Slujba de Bobotează de vineri, iar crucea va fi din ramuri de brad, nu aşa cum spune tradiţia din gheaţă sau zăpadă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Iaşi: Crucea pentru slujba de Bobotează va fi din ramuri de brad. 10 butoaie, pregătite pentru slujbă GALERIE FOTO

VIDEO Tehnologie de ultimă oră la Consumer Electric Show – CES 2017, Las Vegas. Ce surprize au pregătit cei mai importanţi producători

Samsung, Panasonic, Bosch şi L'Oreal se numără printre companiile prezente la Consumer Electronic Show (CES), cel mai mare târg de tehnologie şi internet, care se desfăşoară în Las Vegas, în perioada 5-8 ianuarie.
VIDEO Tehnologie de ultimă oră la Consumer Electric Show - CES 2017, Las Vegas. Ce surprize au pregătit cei mai importanţi producători

FOTO O nouă companie de transport feroviar intră pe piaţă în România oferind condiţii de lux

Compania AstraTranscarpatic va intra pe piaţa transportului feroviar în câteva zile, în competiţie directă cu CFR Călători, în programul de dezvoltare al companiei aflându-se mai multe curse de lux pentru vestul ţării şi chiar în extern, către Viena, transmite corespondentul MEDIAFAX.
FOTO O nouă companie de transport feroviar intră pe piaţă în România oferind condiţii de lux

Vicepremierul Turciei: Atentatul comis de Revelion în Istanbul ar fi fost plănuit de un serviciu străin; un deputat turc acuză CIA

Un serviciu secret străin probabil a organizat atentatul comis de Revelion într-un club de noapte din Istanbul, soldat cu 39 de morţi, acuză vicepremierul Turciei, Numan Kurtulmus, în timp ce un deputat turc, Şamil Tayyar, atribuie vina Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) din SUA
Vicepremierul Turciei: Atentatul comis de Revelion în Istanbul ar fi fost plănuit de un serviciu străin; un deputat turc acuză CIA

Liviu Dragnea despre sesizarea CCR de către Avocatul Poporului: Nu intenţionez să „merg” prim-ministru ”nici acum, nici mâine, nici anul ăsta”

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat joi, despre faptul că Avocatul Poporului a sesizat CCR cu privire la legea care îi interzice să facă parte din Guvern, că nu intenţionează să „meargă nici acum, nici mâine, nici anul ăsta” premier şi că a decis să fie preşedinte al Camerei Deputaţilor.
Liviu Dragnea despre sesizarea CCR de către Avocatul Poporului: Nu intenţionez să „merg” prim-ministru ”nici acum, nici mâine, nici anul ăsta”

Liviu Dragnea, replică lui Iohannis cu „aflarăm”: Ce „văzurăm” aseară mi-a lăsat un gust amar

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a comentat ironic replica şefului statului, Klaus Iohannis, la adresa sa rostită în cadrul ceremoniei de depunere a jurământului de către Guvernul Grindeanu, el precizând că ceea ce „văzurăm” i-a lăsat un gust amar.
Liviu Dragnea, replică lui Iohannis cu „aflarăm”: Ce „văzurăm” aseară mi-a lăsat un gust amar

Salariul minim brut ar putea creşte la 1.450 de lei/ lună de la 1 februarie

Salariul minim brut pe ţară ar putea creşte la 1.450 de lei/lună, conform unui proiect de Hotărâre de Guvern postat pe site-ul Ministerului Muncii. Amenzile ajung de până la 2.000 de lei pentru angajatorii care încheie contracte cu stabilirea unui salariu de bază mai mic decât salariul minim brut pe lună.
Salariul minim brut ar putea creşte la 1.450 de lei/ lună de la 1 februarie