CELE MAI NOI ARTICOLE

DIZGRAŢIAŢII. Imaginea reală a unui SUBIECT TABU în România. O campanie-eveniment a MEDIAFAX

MEDIAFAX lansează campania DIZGRAŢIAŢII prin care îşi propune să prezinte o imagine nefardată a sistemului penitenciar din România. #Dizgraţiaţii, un proiect a cărui documentare a început în urmă cu câteva luni, aduce în dezbatere realitatea din detenţie, acolo unde, la trei zile, un om moare.
DIZGRAŢIAŢII. Imaginea reală a unui SUBIECT TABU în România. O campanie-eveniment a MEDIAFAX

BBC: Cum au ajuns câinii un simbol al protestelor din România

"Cum câinii au devenit subiect politic". Astfel începe reportajul făcut de jurnaliştii de la BBC, de-a lungul căruia sunt difuzate fotografii cu câinii care au luat parte la manifestările de stradă din România, dar şi mărturii ale unor protestatari despre cum s-a rostogolit informaţia în mass-media despre banii pe care stăpânii patrupedelor i-ar fi primit pentru scandarea în piaţă alături de câinii lor.
BBC: Cum au ajuns câinii un simbol al protestelor din România

Cei care au „vandalizat” printr-un graffiti Crucea de pe Cetăţuie au fost „prinşi în flagrant de poliţişti care au stat la pândă”. Clujenii au semnat o petiţie pentru susţinerea autorilor

Cei care au vandalizat Monumentul Crucea de pe Cetăţuie din Cluj-Napoca au fost prinşi de poliţiştii locali, după o pândă la faţa locului. În spaţiul public a apărut o petiţie, solicitându-se păstrarea "operei", ca reprezentare a protestelor antiguvernamentale, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Cei care au

Capacităţile de energie eoliană din Europa le-au depăşit pe cele din centralele pe cărbune

Dezvoltatorii de ferme eoliene au instalat mai multe unităţi generatoare de energie decât orice altă formă de energie, în 2016, în Europa, capacitatea turbinelor eoliene întrecând-o, astfel, pe cea a turbinelor pe cărbune, scrie Bloomberg.
Capacităţile de energie eoliană din Europa le-au depăşit pe cele din centralele pe cărbune

Premiile Bafta 2017. „La La Land” a plecat acasă cu cinci premii. Lista completă a câştigătorilor

Musicalul "La La Land" a fost marele câştigător în cadrul celei de a 70-a ediţie a premiilor Academiei britanice de film, primind nu mai puţin de cinci trofee din cele 11 la care a fost nominalizat. Printre filmele premiate se află şi ”Son of Saul”, în care joacă actorul Levente Molnar, cel care a transmis de pe covorul roşu un mesaj protestatarilor aflaţi în Piaţa Victoriei.
Premiile Bafta 2017.

O nouă grotă în care au fost adăpostite Manuscrisele de la Marea Moartă a fost descoperită în Israel

Grota a fost descoperită pe una dintre falezele deşertului Iudeii, la 60 de ani de la începerea investigaţiilor arheologice în zonă.
O nouă grotă în care au fost adăpostite Manuscrisele de la Marea Moartă a fost descoperită în Israel

VALENTINE’S DAY: Recomandări de filme pentru Ziua Îndrăgostiţilor VIDEO

Daca nu aţi reuşit să faceţi rezervări pentru o cină romantică de Valentine`s Day, trebuie să ştiţi că există şi alte metode pentru a vă bucura de o atmosferă deosebită într-o seară specială.
VALENTINE'S DAY: Recomandări de filme pentru Ziua Îndrăgostiţilor VIDEO

VIDEO Gala Premiilor Grammy 2017. Adele a emoţionat o lume întreagă, nu înainte de a ne da tuturor o lecţie importantă

Cele mai importante premii muzicale au fost decernate în această noapte, în Los Angeles, locul unde se desfăşoară cea de-a 59-a ediţie a Premiilor Grammy.
VIDEO Gala Premiilor Grammy 2017. Adele a emoţionat o lume întreagă, nu înainte de a ne da tuturor o lecţie importantă

VIDEO Cel mai bătrân robot din lume va fi expus la Muzeul Ştiinţelor din Londra

Retrospectiva "Robots" este găzduită, până la 3 septembrie, de Muzeul Ştiinţelor din Londra şi propune o trecere în revistă a cinci secole de robotică.
VIDEO Cel mai bătrân robot din lume va fi expus la Muzeul Ştiinţelor din Londra

Imagini dramatice în Noua Zeelandă: Operaţiune de salvare a sute de balene eşuate

Peste 300 de balene au reuşit să se întoarcă în mare după ce au eşuat pe o limbă de nisip din apele Noii Zeelande. Aproximativ 650 de balene au ajuns pe malurile micii peninsule în ultimele zile. Salvarea a aproape jumătate dintre mamiferele eşuate nu ar fi fost posibilă fără intervenţia voluntarilor care să le vegheze peste noapte şi să încerce să le împingă înapoi în apă. Imaginile suprinse la faţa locului sunt emoţionante, scrie Gândul.
Imagini dramatice în Noua Zeelandă: Operaţiune de salvare a sute de balene eşuate

Dorin Rotariu a evoluat 20 de minute în eșecul lui Brugge, scor 0-1, cu Lokeren

Internaționalul român Dorin Rotariu a evoluat 20 de minute în eșecul lui Brugge, scor 0-1, cu Lokeren, în timp ce Răzvan Marin a fost introdus pe teren în minutul 88 al partidei câștigate de Standard Liege, cu 1-0, în deplasare, cu Waasland Beveren.
Dorin Rotariu a evoluat 20 de minute în eșecul lui Brugge, scor 0-1, cu Lokeren

FOTO #Rezist, mesajul actorului Levente Molnár pentru românii care protestează, pe covorul roşu al premiilor BAFTA

Actorul maghiar Levente Molnár, recunoscut pentru rolul din filmul ”Fiul lui Saul”, a transmis un mesaj pentru românii din întreaga ţară care protestează împotriva Guvernului, de pe covorul roşu, din Londra, unde se află cu ocazia ceremoniei de decernare a premiilor BAFTA 2017.
FOTO #Rezist, mesajul actorului Levente Molnár pentru românii care protestează, pe covorul roşu al premiilor BAFTA

Peste 14.000 de protestatari la Timişoara, Sibiu, Iaşi şi Cluj-Napoca. Un steag uman a fost făcut şi la Iaşi

În timpul protestelor din Timişoara, numărul celor care cer demisia Guvernului aproape s-a triplat. La ora 21, numărul manifestanţilor din Timişoara a depăşit 5.000. Oamenii cântă şi scandează împotriva Guvernului Grindeanu.
Peste 14.000 de protestatari la Timişoara, Sibiu, Iaşi şi Cluj-Napoca. Un steag uman a fost făcut şi la Iaşi

Ovidiu Laicu, vicepreşedintele PSD Iaşi, îi cere demisia lui Chirica: Face un fel de actorie ieftină / Preşedintele PSD Arad: Chirica ar trebui sancţionat

Vicepreşedintele PSD Iaşi, Ovidiu Laicu, îi cere demisia de onoare lui Mihai Chirica şi solicită Biroului Permanent Naţional suspendarea lui Chirica din funcţia de vicepreşedinte la nivel naţional, susţinând că primarul Iaşiului „a fost şi este mană cerească pentru adversarii partidului". UPDATE: Preşedintele PSD Arad despre Mihai Chirica: "Ar trebui luată o măsură drastică de sancţionare".
Ovidiu Laicu, vicepreşedintele PSD Iaşi, îi cere demisia lui Chirica: Face un fel de actorie ieftină / Preşedintele PSD Arad: Chirica ar trebui sancţionat

30 de persoane au fost evacuate dintr-un bloc din Olt, după ce un incendiu a cuprins contoarele electrice

Un număr de 30 de persoane, între care cinci copii, au fost evacuate dintr-un bloc din Slatina după ce un incendiu a izbucnit la unul dintre contoarele imobilului, o femeie având nevoie de îngrijiri medicale după un atac de panică, transmite corespondentul MEDIAFAX.
30 de persoane au fost evacuate dintr-un bloc din Olt, după ce un incendiu a cuprins contoarele electrice

MAE: Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a mulţumit României pentru „contribuţia de substanţă” la misiunile aliate

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a mulţumit duminică României pentru "contribuţia de substanţă la operaţiile şi misiunile aliate, în special în Afganistan", conform unui comunicat al MAE.
MAE: Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a mulţumit României pentru

FOTO Un steag uman imens a fost format de protestatarii din Piaţa Victoriei în a 13-a zi de proteste / Un miting a avut loc şi la Palatul Cotroceni în a opta zi consecutiv

Un steag uman imens a fost format de protestatarii din Piaţa Victoriei în a 13-a zi de proteste. Oamenii au luminat hârtii colorate cu ajutorul telefoanelor mobile. Un miting a avut loc şi la Palatul Cotroceni în a opta zi consecutiv
FOTO Un steag uman imens a fost format de protestatarii din Piaţa Victoriei în a 13-a zi de proteste / Un miting a avut loc şi la Palatul Cotroceni în a opta zi consecutiv

FOTO Gafă de zile mari. Un ziar a publicat o poză cu Alec Baldwin în locul lui Donald Trump

Ziarul El Nacional, din Republica Dominicană, a făcut o gafă de zile mari atunci când a publicat o poză cu Alec Baldwin în locul lui Donald Trump, scrie BBC.
FOTO Gafă de zile mari. Un ziar a publicat o poză cu Alec Baldwin în locul lui Donald Trump

Aproape 72.000 de persoane, evacuate în Salonic, în urma unei operaţiuni de dezamorsare a unei bombe

Aproximativ 72.000 de persoane, din raza de acţiune a unei zone bombardate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, au fost evacuate în urma unei operaţiuni de dezarmorsare a unei bombe, informează Rueters.
Aproape 72.000 de persoane, evacuate în Salonic, în urma unei operaţiuni de dezamorsare a unei bombe

Fed Cup: România-Belgia 0-3, după ce Irina Begu a pierdut meciul cu Elise Mertens

Jucătoarea Irina Begu (locul 29 în clasamentul mondial) a pierdut, duminică, meciul disputat, în Sala Polivalentă din Bucureşti, cu belgianca Elise Mertens (locul 83 WTA), scor 6-3, 5-7, 5-7, în primul tur al Grupei Mondiale II, iar rezultatul general al înfruntării România-Belgia a devenit 0-3.
Fed Cup: România-Belgia 0-3, după ce Irina Begu a pierdut meciul cu Elise Mertens

LOTO 6 DIN 49, LOTO 5 DIN 40, JOKER ŞI NOROC: Report de peste 158.000 de euro la Loto 6/49

Duminica, 12 februarie 2017, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noroc, dupa ce la tragerile loto de joi, 9 februarie, s-au inregistrat peste 12.500 de castiguri, in valoare totala de peste 735.000 lei.
LOTO 6 DIN 49, LOTO 5 DIN 40, JOKER ŞI NOROC: Report de peste 158.000 de euro la Loto 6/49

Frank-Walter Steinmeier a fost ales noul şef de stat al Germaniei

Frank-Walter Steinmeier, fost ministru german, a fost ales de către Adunarea Federală drept noul preşedinte al Germaniei, informează presa internaţională.
Frank-Walter Steinmeier a fost ales noul şef de stat al Germaniei

Traian Băsescu, despre proteste: O dispută profundă, bazată pe manipulare de ambele părţi

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, referindu-se la protestele de la Piaţa Victoriei şi de la Palatul Cotroceni, că, în realitate, România se confruntă cu o "dispută profundă, bazată pe manipulare de ambele părţi".
Traian Băsescu, despre proteste: O dispută profundă, bazată pe manipulare de ambele părţi

Igor Dodon a declarat că nu este responsabil pentru incidentul cu drapelul Republicii Moldova, din Iran

Igor Dodon, preşedintele Republicii Moldova, a declarat că nu se consideră responsabil de lipsa simbolurilor naţionaliste de pe steagul moldovenesc din cadrul unei vizite în Iran, incident ce a stârnit critici în mediul online, informează portalul de ştiri Unimedia.
Igor Dodon a declarat că nu este responsabil pentru incidentul cu drapelul Republicii Moldova, din Iran

Mihai Chirica, vicepreşedinte PSD: Dacă se mai iese de două-trei ori în stradă, multinaţionalele îşi mută sediile în Honolulu

Vicepreşedintele PSD Mihai Chirica a respins, duminică, într-o emisiune televizată, ideea potrivit căreia companiile multinaţionale au scos oamenii la protestele antiguvernamentale, afirmând că, dacă protestele se repetă, acestea îşi vor muta sediile "în Honolulu".
Mihai Chirica, vicepreşedinte PSD: Dacă se mai iese de două-trei ori în stradă, multinaţionalele îşi mută sediile în Honolulu

GALERIE FOTO Incendiu la Muzeul Sătesc din Sângeru. Mai multe servicii ale Primăriei sunt afectate

Pompirii militari din Prahova intervin, duminică, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la Muzeul Sătesc din Sângeru, flăcările afectând şi o clădire a Primăriei în care se află arhiva şi Serviciile de Evidenţa Populaţiei şi Asistenţă Socială, transmite corespondentul MEDIAFAX.
GALERIE FOTO Incendiu la Muzeul Sătesc din Sângeru. Mai multe servicii ale Primăriei sunt afectate

Traficul aerian a fost reluat în Hamburg, după ce aeroportul a fost evacuat din cauza unei substanţe necunoscute. 68 de pasageri au suferit iritaţii ale căilor respiratorii

Traficul aerian pe aeroportul din Hamburg a fost reluat, anterior toate zborurile acestuia fiind anulate după ce o substanţă necunoscută a iritat căile respiratorii a peste 68 de persoane, informează presa locală.
Traficul aerian a fost reluat în Hamburg, după ce aeroportul a fost evacuat din cauza unei substanţe necunoscute. 68 de pasageri au suferit iritaţii ale căilor respiratorii

Mihai Chirica, vicepreşedinte PSD: Politica conducerii cu pumnul de fier nu mai este valabilă

Vicepreşedintele PSD Mihai Chirica a lansat duminică un atac la adresa liderului partidului Liviu Dragnea, afirmând că "politica conducerii cu pumnul de fier nu mai este valabilă", chiar dacă acesta a fost un bun lider de partid, care a dus la câştigarea unor scoruri electorale foarte bune.
Mihai Chirica, vicepreşedinte PSD: Politica conducerii cu pumnul de fier nu mai este valabilă

Simona Halep a anunţat că nu are nevoie de operaţie la genunchi: Este exclus să mă operez

Jucătoarea de tenis Simona Halep, aflată pe locul 4 WTA, a anunţat că accidentarea la genunchi, din cauza căreia nu poate să evolueze în confruntarea România - Belgia din Fed Cup, nu necesită intervenţie chirurgicală.
Simona Halep a anunţat că nu are nevoie de operaţie la genunchi: Este exclus să mă operez

Medic la Spitalul Colentina: Din cauza lipsei de personal, operaţiile se pot face până în ora 15.00

Un medic neurochirurg de la Spitalul Colentina susţine că managerul unităţii a redus personalul secţiei ATI, iar orele suplimentare nu au fost plătite, ceea ce a dus la imposibilitatea realizării intervenţiilor chirurgicale după ora 15.00, doi pacienţii fiind în acest moment în pericol.
Medic la Spitalul Colentina: Din cauza lipsei de personal, operaţiile se pot face până în ora 15.00

Cine sunt oamenii care protestează de două săptămâni în Piaţa Victoriei

Tineri cu vârste cuprinse între 22 şi 39 de ani, cu studii superioare şi cu o participare activă la vot (83% au mers la urne la ultimele alegeri), dar şi foarte mobilizaţi civic (aproximativ 70% au ieşit în stradă şi la manifestaţiile care au avut loc în anii trecuţi), acesta este profilul predominant al protestatarilor care, în ultimele două săptămâni, au ocupat Piaţa Victoriei în fiecare seară.
Cine sunt oamenii care protestează de două săptămâni în Piaţa Victoriei

FOTO Protest inedit în Sibiu: Aproximativ 200 de oameni au citit cărţi în Piaţa Mare

Aproximativ 200 de persoane s-au adunat, duminică, în Piaţa Mare din Sibiu pentru a protesta într-un mod inedit împotriva Guvernului, citind cărţi, fără să scandeze sau să fumeze, transmite corespodentul MEDIAFAX.
FOTO Protest inedit în Sibiu: Aproximativ 200 de oameni au citit cărţi în Piaţa Mare

Parlamentarii USR protestează faţă de poziţiile exprimate de ambasadorul Federaţiei Ruse

Parlamentarii USR, membri ai Comisiilor de politică externă, protestează faţă de poziţiile exprimate de ambasadorul Federaţiei Ruse, susţinând că acestea sunt neavenite, fiind tentative ale acestuia de a minimaliza şi de a denatura semnificaţia celor mai mari proteste înregistrate după 1989.
Parlamentarii USR protestează faţă de poziţiile exprimate de ambasadorul Federaţiei Ruse

Tată şi fiu, accidentaţi grav pe drumul spre Poiana Braşov

Un bărbat de 52 de ani şi fiul acestuia, de 12 ani, au fost răniţi, duminică, după ce două maşini de teren s-au ciocnit, pe Calea Poienii Braşov, ambele victime rămânând încarcerate, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Tată şi fiu, accidentaţi grav pe drumul spre Poiana Braşov

Vremea va fi deosebit de rece. PROGNOZA METEO pentru luni şi marţi

In regiunile extracarpatice vremea se va mentine deosebit de rece, geroasă dimineata si noaptea in Moldova, Muntenia si Oltenia, informează ANM.
 Vremea va fi deosebit de rece. PROGNOZA METEO pentru luni şi marţi

Dosar penal de profanare după ce un copil de 9 ani a scris „Adi” pe o biserică monument

Poliţiştii din Călan, judeţul Hunedoara, au deschis un dosar penal pentru profanare, după ce un copil de 9 ani o scris cu vopsea roz „Adi” pe o biserică monument istoric din satul Streisângeorgiu, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Dosar penal de profanare după ce un copil de 9 ani a scris „Adi” pe o biserică monument

The Times: România devine un stat al UE în afara legii/ SRI are mecanisme neclare de control şi găseşte dificilă renunţarea la trecut

România devine un stat al UE, în afara legii, în care acţiunile de combatere a corupţiei sunt utilizate în scop politic, comentează publicaţia The Times, atrăgând atenţia asupra activităţilor Serviciului Român de Informaţii (SRI) care are mecanisme neclare de control.
The Times: România devine un stat al UE în afara legii/ SRI are mecanisme neclare de control şi găseşte dificilă renunţarea la trecut

GRAMMY 2017: Duminică are loc ceremonia de decernare a celor mai importante premii muzicale. Lady Gaga va cânta alături de Metallica. George Michael şi Prince vor fi omagiaţi

Duminică are loc, în Los Angeles, a 59-a ediţie a Premiilor Grammy. Se anunţă momente muzicale speciale, alături de artişti renumiţi, printre care Lady Gaga şi Metallica. James Corden, starul show-ului american "The Late Late Show", va fi gazda galei de decernare a premiilor.
GRAMMY 2017: Duminică are loc ceremonia de decernare a celor mai importante premii muzicale. Lady Gaga va cânta alături de Metallica. George Michael şi Prince vor fi omagiaţi

Premiile Bafta 2017 sunt decernate în această seară. Două lungmetraje cu participare românească au fost nominalizate pentru „cel mai bun film străin”

Premiile Bafta, cunoscute şi ca “Oscarurile britanice”, sunt decernate în această seară, pe 12 februarie, la Royal Albert Hall din Londra. Musicalul „La La Land” se va lupta cu drama britanică „I, Daniel Blake” pentru cel mai important premiu al Academiei britanice de film.
Premiile Bafta 2017 sunt decernate în această seară. Două lungmetraje cu participare românească au fost nominalizate pentru

Patru victime, după ce o maşină a căzut în gol şase metri, apoi s-a răsturnat aproape de râul Jiu

Patru persoane au fost rănite, duminică, în urma unui accident rutier produs pe Drumul Naţional 66, în zona Pietrele Albe, din Defileul Jiului, maşina în care se aflau căzând şase metri în gol, apoi răsturnându-se, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Patru victime, după ce o maşină a căzut în gol şase metri, apoi s-a răsturnat aproape de râul Jiu
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da