CELE MAI NOI ARTICOLE

Halep anunţă că se va opera şi nu merge la meciul de Fed Cup şi la turneele de la Doha şi Dubai

Jucătoarea de tenis Simona Halep, numărul 2 mondial, a anunţat, duminică, pe contul său de Facebook, că va fi supusă unei intervenţii chirurgicale, astfel că nu va participa la meciul României cu Cehia din Fed Cup, dar nici la turneele de la Doha şi Dubai.
Halep anunţă că se va opera şi nu merge la meciul de Fed Cup şi la turneele de la Doha şi Dubai

ZIUA UNIRII – Cântece, dansuri şi expoziţii, în peste 80 de gări

Evenimente tematice, cu cântece, dansuri şi expoziţii, au loc duminică în peste 80 de gări, cu ocazia aniversării a 157 de ani de la Unirea Principatelor Române, a anunţat Compania Naţională de Căi Ferate CFR.
ZIUA UNIRII - Cântece, dansuri şi expoziţii, în peste 80 de gări

157 de ani de la Unirea Principatelor Române. Preşedintele şi premierul participă la evenimentele organizate la Iaşi

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Dacian Cioloş participă astăzi la evenimentele organizate la Iaşi cu ocazia Zilei Unirii Principatelor.
157 de ani de la Unirea Principatelor Române. Preşedintele şi premierul participă la evenimentele organizate la Iaşi

VISCOL în SUA: Washington-ul şi New York-ul, paralizate de „Snowzilla”. Cel puţin 19 persoane au murit, iar în 11 state a fost declarată starea de urgenţă – GALERIE FOTO, VIDEO

Washington şi New York, două dintre cele mai importante oraşe de pe coasta de est a Statelor Unite, sunt paralizate de furtuna Jonas, poreclită "Snowzilla", considerată a fi cea mai gravă din ultimul secol. Cel puţin 19 persoane şi-au pierdut viaţa din cauza viscolui, iar în 11 state a fost declarată starea de urgenţă, informează presa americană.
VISCOL în SUA: Washington-ul şi New York-ul, paralizate de

Filmul „Brâncuşi din eternitate”, de astăzi, pe marile ecrane din Marea Britanie – VIDEO

Filmul românesc "Brâncuşi din eternitate", regizat de Adrian Popovici, va fi distribuit în cinematografele din Marea Britanie. Premiera peliculei în această ţară are loc pe 24 ianuarie.
Filmul

ZIUA UNIRII – MAI: Aproape 100 de manifestări în toată ţara. Sunt aşteptaţi peste 100.000 de participanţi

Aproape 100 de manifestări vor avea loc în toată ţara, duminică, de Ziua Unirii, la acestea fiind aşteptate peste 100.000 de persoane, potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
ZIUA UNIRII - MAI: Aproape 100 de manifestări în toată ţara. Sunt aşteptaţi peste 100.000 de participanţi

ZIUA UNIRII – „Hora Unirii” se cântă şi se joacă astăzi la metrou şi în aeroportul Otopeni

Ziua Unirii este sărbătorită duminică la metroul bucureştean, precum şi în Aeroportul "Henri Coandă", unde se va cânta şi juca "Hora Unirii", anunţă reprezentanţii Metrorex şi ai Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti.
ZIUA UNIRII -

Un şoarece pe teren la meciul Manchester United – Southampton, încheiat 0-1 – VIDEO

Un şoarece a intrat pe teren în timpul meciului Manchester United - Southampton, scor 0-1, disputat sâmbătă seară, în etapa a XXIII-a a campionatului Angliei, informează The Guardian.
Un şoarece pe teren la meciul Manchester United - Southampton, încheiat 0-1 - VIDEO

Premierul Republicii Moldova Pavel Filip efectuează, marţi, prima vizită oficială în România

Pavel Filip, premierul proaspăt investit al Republicii Moldova, va efectua, marţi 26 ianuarie, o vizită oficială în România şi se va întâlni cu omologul său român, Dacian Cioloş, anunţă Guvernul Moldovei pe pagina oficială.
Premierul Republicii Moldova Pavel Filip efectuează, marţi, prima vizită oficială în România

Vasile Blaga: Susţinem Guvernul Cioloş cât timp munceşte pentru România şi în interesul cetăţeanului

Copreşedintele PNL Vasile Blaga a declarat, sâmbătă, la Iaşi, că liberalii susţin guvernul tehnocrat condus de Dacian Cioloş cât timp cabinetul munceşte în interesul cetăţeanului, dar că situaţia nu este simplă, întrucât toate structurile puterii sunt dominate în continuare de oameni ai PSD.
Vasile Blaga: Susţinem Guvernul Cioloş cât timp munceşte pentru România şi în interesul cetăţeanului

Remiză pentru Gâlcă în campionatul Spaniei: Espanol – Villarreal, scor 2-2

Formaţia Espanol Barcelona, antrenată de Constantin Gâlcă, a remizat, sâmbătă seară, pe teren propriu, scor 2-2, cu echipa Villarreal, într-un meci din etapa a XXI-a a campionatului Spaniei.
Remiză pentru Gâlcă în campionatul Spaniei: Espanol - Villarreal, scor 2-2

Elisabeta Polihroniade, cea mai importantă şahistă a României, a încetat din viaţă

Marea Maestră Internaţională Elisabeta Polihroniade a încetat din viaţă, sâmbătă, la vârsta de 80 de ani, a declarat pentru MEDIAFAX, Carmen Tocală, secretar de stat în Ministerul Tineretului şi Sportului.
Elisabeta Polihroniade, cea mai importantă şahistă a României, a încetat din viaţă

Cazul familiei Bodnariu – Parlamentarii care au mers în Norvegia: A fost „categoric” un abuz. Se ia în calcul modificarea legii

Delegaţia de parlamentari care a mers în Norvegia a concluzionat că în cazul Bodnariu a fost un abuz din partea unor funcţionari, liderul delegaţiei Mircea Dolha precizând că va fi emis un ordin către autorităţile locale să fie foarte atente şi că, în opinia sa, familia îşi va recupera copiii.
Cazul familiei Bodnariu - Parlamentarii care au mers în Norvegia: A fost

Alina Gorghiu: Primăria Iaşi este cel mai important obiectiv al liberalilor, după câştigarea Bucureştiului

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu susţine că Primăria Iaşi este cel mai important obiectiv al liberalilor, după câştigarea Bucureştiului, în timp ce Vasile Blaga consideră că o victorie a PNL la Iaşi ar fi un semnal important pentru scrutinul parlamentar din toamnă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Alina Gorghiu: Primăria Iaşi este cel mai important obiectiv al liberalilor, după câştigarea Bucureştiului

Dragoş Neamu a fost numit în funcţia de consilier al ministrului Culturii pentru muzee

Dragoş Neamu, directorul executiv al Reţelei Naţionale a Muzeelor din România, a fost numit în funcţia de consilier al ministrului Culturii, Vlad Alexandrescu, pentru muzee şi pentru industrii culturale şi creative.
Dragoş Neamu a fost numit în funcţia de consilier al ministrului Culturii pentru muzee

Jari-Matti Latvala a intrat cu maşina într-un fotograf la Raliul Monte-Carlo – VIDEO

Finlandezul Jari-Matti Latvala (VW Polo WRC) a intrat cu maşina într-un fotograf, sâmbătă, în timpul celei de-a 11-a speciale a Raliului Monte-Carlo, relatează presa internaţională, care prezintă şi imagini cu incidentul.
Jari-Matti Latvala a intrat cu maşina într-un fotograf la Raliul Monte-Carlo - VIDEO

Miting în Secuime împotriva „stigmatizării colective a maghiarilor”

Aproximativ o sută de persoane au participat, sâmbătă, la un miting organizat de Consiliul Naţional Secuiesc la Gheorgheni, manifestanţii solicitând, între altele, respectarea principiilor statului de drept, oprirea "stigmatizării colective a maghiarilor” şi a discursului antimaghar.
Miting în Secuime împotriva

Norwich City-Liverpool, scor 4-5. Golurile de 4-4 şi 4-5 au fost marcate după minutul 90

Formaţia Liverpool a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 5-4, echipa Norwich City, în primul meci al etapei a XXIII-a a campionatului Angliei, joc la care ultimele două goluri au fost înscrise după minutul 90.
Norwich City-Liverpool, scor 4-5. Golurile de 4-4 şi 4-5 au fost marcate după minutul 90

Joseph Biden denunţă acţiunile Turciei contra jurnaliştilor şi restricţionarea accesului la Internet

Vicepreşedintele SUA, Joseph Biden a cerut o schimbare de mentalitate din partea Administraţiei de la Ankara faţă de presă, denunţând îngrădirea libertăţii de exprimare, reducerea la tăcere a disidenţilor şi a jurnaliştilor critici, precum şi retricţionarea accesului la site-uri de socializare.
Joseph Biden denunţă acţiunile Turciei contra jurnaliştilor şi restricţionarea accesului la Internet

Statele Unite ar putea instala în Hawaii un sistem antirachetă similar cu cel din România

Departamentul american al Apărării analizează posibilitatea de a instala un sistem antirachetă Aegis, similar cu cel din România, în Arhipelagul Hawaii, pentru contracararea ameninţărilor balistice chineze şi nord-coreene, informează site-ul agenţiei Reuters.
Statele Unite ar putea instala în Hawaii un sistem antirachetă similar cu cel din România

Cântăreaţa Miley Cyrus şi actorul Liam Hemsworth s-au logodit

Cântăreaţa americană Miley Cyrus şi actorul australian Liam Hemsworth s-au logodit, cei doi decizând să mai dea o şansă iubirii lor, după ce în 2013 cuplul s-a despărţit după o relaţie de patru ani.
Cântăreaţa Miley Cyrus şi actorul Liam Hemsworth s-au logodit

Austria vrea EXCLUDEREA Greciei din Schengen, propunând, alături de Germania, controale suplimentare

Austria propune suspendarea Greciei din Schengen până la securizarea frontierei martitime cu Turcia, pledând, alături de Germania, Belgia, Suedia şi Danemarca pentru reintroducerea controalelor temporare în spaţiul de liberă circulaţie, pentru oprirea imigraţiei.
Austria vrea EXCLUDEREA Greciei din Schengen, propunând, alături de Germania, controale suplimentare

John Kerry: Corupţia guvernamentală alimentează infracţionalitatea, extremismul, frustrările sociale

Corupţia funcţionarilor guvernamentali alimentează infracţionalitatea, extremismul şi starea de nemulţumire din societate, contribuind inclusiv la criza globală a refugiaţilor, a afirmat secretarul de Stat american, John Kerry, pledând pentru intensificarea acţiunilor anticorupţie.
John Kerry: Corupţia guvernamentală alimentează infracţionalitatea, extremismul, frustrările sociale

România a pierdut meciul cu Franţa şi a terminat Campionatul European de polo pe locul 10

Naţionala de polo a României s-a clasat, sâmbătă, pe locul 10 la Campionatul European de la Belgrad, după ce a fost învinsă în ultima partidă din competiţie de către reprezentativa Franţei, cu scorul de 12-6.
România a pierdut meciul cu Franţa şi a terminat Campionatul European de polo pe locul 10

Matteo Renzi: Reapariţia frontierelor în Spaţiul Schengen ar trăda identitatea europeană

Reintroducerea verificărilor la frontierele din Spaţiul Schengen ar trăda ideea identităţii europene, afirmă premierul Italiei, Matteo Renzi, pledând pentru educarea imigranţilor în spiritul culturii europene, pentru evitarea marginalizării şi radicalizării acestora.
Matteo Renzi: Reapariţia frontierelor în Spaţiul Schengen ar trăda identitatea europeană

Google va plăti taxe de 130 milioane de lire sterline, în Marea Britanie, pentru perioada 2005-2015

Google a acceptat să plătească taxe în valoare de 130 de milioane de lire sterline (185 de milioane de dolari), în Marea Britanie, pentru perioada 2005-2015, ca urmare a unui "audit deschis" realizat asupra conturilor sale de către autorităţile fiscale britanice, potrivit BBC.
Google va plăti taxe de 130 milioane de lire sterline, în Marea Britanie, pentru perioada 2005-2015

Soţul lui Céline Dion a fost înmormântat, vineri, la Montreal, într-o ceremonie funerară grandioasă – VIDEO

Cântăreaţa Céline Dion şi-a luat rămas-bun de la soţul ei, René Angelil, care a decedat pe 14 ianuarie, într-o ceremonie funerară grandioasă, organizată, vineri, la Notre-Dame Basilica din Montreal, unde cei doi s-au căsătorit în urmă cu 21 de ani, potrivit cbsnews.com.
Soţul lui Céline Dion a fost înmormântat, vineri, la Montreal, într-o ceremonie funerară grandioasă - VIDEO

Iohannis şi Cioloş vor participa duminică la evenimentele de la Iaşi, de Ziua Unirii

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Dacian Cioloş vor participa, duminică, la evenimentele organizate la Iaşi cu ocazia Zilei Unirii Principatelor, urmând ca şeful statului să susţină şi un discurs în Piaţa Unirii.
Iohannis şi Cioloş vor participa duminică la evenimentele de la Iaşi, de Ziua Unirii

VISCOLUL face victime în SUA: Cel puţin zece morţi şi 8.000 de zboruri anulate. Starea de urgenţă a fost decretată în mai multe state – VIDEO

Cel puţin zece persoane au murit şi peste 8.000 de curse aeriene au fost anulate, în Statele Unite, din cauza Furtunii Jonas, care a generat condiţii de viscol extrem pe Coasta de Est a SUA.
VISCOLUL face victime în SUA: Cel puţin zece morţi şi 8.000 de zboruri anulate. Starea de urgenţă a fost decretată în mai multe state - VIDEO

Şefa FMI, Christine Lagarde: Criza imigranţilor poate conduce la destrămarea Spaţiului Schengen

Criza imigranţilor extracomunitari riscă să conducă la destrămarea Spaţiului Schengen, avertizează Christine Lagarde, directorul general al Fondului Monetar Internaţional, potrivit ziarului Le Monde.
Şefa FMI, Christine Lagarde: Criza imigranţilor poate conduce la destrămarea Spaţiului Schengen

Viscol în Statele Unite: Un avion de pasageri a ieşit de pe pistă pe aeroportul din Chicago – VIDEO

Un avion de pasageri al companiei United Airlines a derapat şi a ieşit de pe pistă, în condiţii de viscol, în momentul aterizării pe Aeroportul O'Hare din oraşul american Chicago, însă nicio persoană nu a fost rănită.
Viscol în Statele Unite: Un avion de pasageri a ieşit de pe pistă pe aeroportul din Chicago - VIDEO

INCIDENT în Cisiordania: O palestiniană de 13 ani care a atacat un agent israelian, împuşcată mortal – FOTO

O fată palestiniană în vârstă de 13 ani a fost împuşcată mortal de un agent de securitate israelian pe care îl atacase cu un cuţit, la intrarea într-o colonie evreiască din Cisiordania, informează site-ul Ynetnews.com.
INCIDENT în Cisiordania: O palestiniană de 13 ani care a atacat un agent israelian, împuşcată mortal - FOTO

Un tânăr de 20 de ani, membru al „Academiei infractorilor”, prins în Bihor – VIDEO

Un tânăr de 20 de ani, membru al grupării "Academiei infractorilor", specializată în tâlhării la magazine de bijuterii şi ceasuri de lux din ţări din UE, a fost prins miercuri în Bihor, pe când ar fi încercat să iasă din ţară şi arestat la sfârşitul săptămânii de Tribunalul Bucureşti.
Un tânăr de 20 de ani, membru al

Margareta Pâslaru a primit premiul de excelenţă la gala UARF 2016 – VIDEO

Actriţa şi cântăreaţa Margareta Pâslaru a primit trofeul de excelenţă pentru întreaga activitate la cea de-a patra ediţie a galei premiilor Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film din România (UARF), care s-a desfăşurat vineri seara, la Bucureşti.
Margareta Pâslaru a primit premiul de excelenţă la gala UARF 2016 - VIDEO

Financial Times: UE pregăteşte măsuri pentru oprirea imigranţilor la frontiera nordică a Greciei. Tsipras: Grecia va deveni o „cutie neagră pentru refugiaţi”

Liderii UE pregătesc măsuri pentru securizarea frontierelor cu Grecia, prin oferirea de asistenţă Macedoniei pentru blocarea imigranţilor, în cadrul unui plan ce stârneşte preocupările Guvernului Alexis Tsipras, care se teme că extracomunitarii vor rămâne pe teritoriul elen, scrie Financial Times.
Financial Times: UE pregăteşte măsuri pentru oprirea imigranţilor la frontiera nordică a Greciei. Tsipras: Grecia va deveni o

Preşedintele Chinei este în vizită în Iran, unde se va întâlni şi cu ayatollahul Ali Khamenei

Preşedintele Chinei, Xi Jinping, s-a întâlnit sâmbătă, la Teheran, cu omologul său iranian, Hassan Rouhani, după care va avea o întrevedere cu liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, pe tema îmbunătăţirii relaţiilor bilaterale şi intensificării schimburilor economice.
Preşedintele Chinei este în vizită în Iran, unde se va întâlni şi cu ayatollahul Ali Khamenei

Liga Europeană la volei feminin: România va evolua în grupa C, cu Ungaria, Grecia şi Slovenia

Forul european de volei (CEV) a anunţat participantele în Liga Europeană feminină 2016, între care se numără şi naţionala României, care va evolua în grupa C, cu Ungaria, Grecia şi Slovenia.
Liga Europeană la volei feminin: România va evolua în grupa C, cu Ungaria, Grecia şi Slovenia

CNADNR vrea să inaugureze în acest an 95 de km de autostradă. Cele mai mari fonduri sunt acordate Coridorului IV: Sibiu-Nădlac şi Cernavodă-Constanţa

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) vrea să inaugureze în acest an 95 de kilometri de autostradă şi are un buget de 4,23 miliarde lei, apropiat de cel din 2015.
CNADNR vrea să inaugureze în acest an 95 de km de autostradă. Cele mai mari fonduri sunt acordate Coridorului IV: Sibiu-Nădlac şi Cernavodă-Constanţa

Fitch confirmă ratingurile României datorită perspectivelor solide, dar averizează că direcţia de relaxare fiscală din 2016-2017 reprezintă un risc

Fitch Ratings a confirmat ratingurile României la nivelul BBB- pentru datoriile pe termen lung în valută şi la BBB în cazul celor în monedă locală, cu perspectivă stabilă, datorită perspectivei economice solide, dar direcţia de relaxare fiscală din 2016-2017 reprezintă un risc.
Fitch confirmă ratingurile României datorită perspectivelor solide, dar averizează că direcţia de relaxare fiscală din 2016-2017 reprezintă un risc

ATAC ARMAT la un liceu din Canada: Cel puţin patru persoane au fost ucise, iar alte două grav rănite – FOTO, VIDEO

Cel puţin patru persoane au fost ucise, iar două sunt în stare critică după ce un bărbat a deschis focul în propria casă şi la un liceu din centrul Canadei, printre victime fiind doi fraţi ai autorului atacului, informează presa canadiană.
ATAC ARMAT la un liceu din Canada: Cel puţin patru persoane au fost ucise, iar alte două grav rănite - FOTO, VIDEO