CELE MAI NOI ARTICOLE

Robert Negoiţă: Nu cred că îmi afectează candidatura chemarea la DNA, e o chestiune de 10 ani

Candidatul PSD la Primăria Sectorului 3, Robert Negoiţă, a declarat joi că nu crede că va fi afectată candidatura sa ca urmare a chemării sale la DNA pentru că este vorba despre "o chestiune de acum 10 ani".
Robert Negoiţă: Nu cred că îmi afectează candidatura chemarea la DNA, e o chestiune de 10 ani

CANNES 2016: Filmul „Câini”,de Bogdan Mirică, în secţiunea Un certain regard la Festivalul de la Cannes

Lungmetrajul "Câini", de Bogdan Mirică, a fost ales în secţiunea Un Certain Regard a competiţiei oficiale de la Cannes, la cea de-a 69-a ediţii a Festivalului de Film, ce se va desfăşura între 11 şi 22 mai, potrivit site-ului oficial al organizatorilor.
CANNES 2016: Filmul

PE a adoptat introducerea registrului european de date ale pasagerilor din spaţiul aerian

Parlamentul European a adoptat, joi, introducerea registrului european de date ale pasagerilor (PNR), prin care oficialii din poliţie şi justiţie pot accesa date despre pasagerii care se îmbarcă în curse aeriene din şi spre state UE, relatează BBC News online.
PE a adoptat introducerea registrului european de date ale pasagerilor din spaţiul aerian

VREMEA va continua să se răcească. PROGNOZA METEO pentru vineri şi sâmbătă

Vremea va continua să se răcească în cea mai mare parte a ţării, dar îndeosebi în regiunile estice. În nord, centru şi est precum şi la munte, cerul va fi temporar noros, mai ales ziua local va ploua, iar izolat cantităţile de apă vor depăşi 15...20 l/mp, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.
VREMEA va continua să se răcească. PROGNOZA METEO pentru vineri şi sâmbătă

Tăriceanu merge vineri la DNA Braşov, fiind citat ca martor într-un dosar de corupţie

Preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a anunţat că se va prezenta vineri la DNA Braşov, în calitate de martor, într-un dosar de corupţie.
Tăriceanu merge vineri la DNA Braşov, fiind citat ca martor într-un dosar de corupţie

DIICOT a cerut arestarea în lipsă a unui suspect, în cazul presiunilor făcute asupra Codruţei Kovesi

Procurorii DIICOT au cerut arestarea în lipsă a lui Yossi Barkshtein, bărbatul fiind a treia persoană vizată în ancheta deschisă în urma unor încercări de a o intimida pe Laura Codruţa Kovesi, procurorul şef al DNA, alte două persoane fiind deja arestate în acest caz.
DIICOT a cerut arestarea în lipsă a unui suspect, în cazul presiunilor făcute asupra Codruţei Kovesi

Vladimir Putin acuză conducerea Turciei de colaborare cu militanţii extremişti

Preşedintele rus, Vladimir Putin, acuză Turcia de colaborare cu militanţii extremişti, precizând că statul rus este "un prieten" al Turciei, dispensiunile dintre cele două state reducându-se la nivelul unor conflicte între politicieni.
Vladimir Putin acuză conducerea Turciei de colaborare cu militanţii extremişti

Oamenii lui Nicuşor Dan, „paşoptiştii” anului 2016

Uniunea Salvaţi Bucureştiul şi-a lansat joi candidaţii la Primăria Capitalei şi primăriile de sectoare, unul dintre ei afirmând că a cochetat cu "sentimentul de paşoptist" pentru că echipa e formată din oameni educaţi în străinătate, veniţi acasă pentru a pune bazele unui nou început.
Oamenii lui Nicuşor Dan,

Peste jumătate dintre liderii companiilor, prezenţi pe reţele de socializare: „România este o ţară care are o cultură de leadership ce poartă încă amprenta tranziţiei”

Peste jumătate dintre liderii de companii din România sunt prezenţi pe reţele de socializare, cea mai populară reţea pentru aceştia fiind LinkedIN (67%), urmată de Facebook (61%) şi Twitter (16%), potrivit studiului "The social CEO", derulat de EY România.
Peste jumătate dintre liderii companiilor, prezenţi pe reţele de socializare:

Angajaţii români preferă liderii care ştiu să-i îndrume şi să le ofere feedback

Angajaţii români apreciază cel mai mult liderii care le oferă feedback şi de la care au ce învăţa, care le întăresc încrederea în forţele proprii şi care le stabilesc obiective clare, arată concluziile unei cercetări realizate de compania de training Ascendis.
Angajaţii români preferă liderii care ştiu să-i îndrume şi să le ofere feedback

Boko Haram publică prima înregistrare video cu elevele răpite de la o şcoală din Nigeria acum 2 ani – VIDEO

Gruparea teroristă Boko Haram a trimis guvernului nigerian prima înregistrare video cu 15 eleve în viaţă din cele peste 200 răpite la o şcoală din oraşul nigerian Chibok, în urmă cu doi ani, iar unele fete au fost deja identificate de părinţi în înregistrare, transmite BBC News online.
Boko Haram publică prima înregistrare video cu elevele răpite de la o şcoală din Nigeria acum 2 ani - VIDEO

Documente ale unei centru nuclear german, găsite într-un apartament din Belgia al lui Abdeslam. Germania respinge informaţiile

Documente ale unui centru de cercetare nucleară din Germania au fost descoperite în apartamentul din comuna Molenbeek, de la periferia Bruxellesului, lui Salah Abdeslam, islamistul arestat pentru implicare în atentatele din Paris, susţine grupul german de presă Redaktionsnetzwerk (RND).
Documente ale unei centru nuclear german, găsite într-un apartament din Belgia al lui Abdeslam. Germania respinge informaţiile

Festivalul de la Cannes 2016: Regizorii Cristian Mungiu şi Cristi Puiu, în Selecţia Oficială pentru trofeul Palme d’or

Lungmetrajul "Bacalaureat", regizat de Cristian Mungiu şi pelicula "Sierra Nevada", regizată de Cristi Puiu au fost incluse în selecţia oficială a celei de-a 69-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes, potrivit anunţului oficial al organizatorilor de la conferinţa de presă desfăşurată joi, la Paris.
Festivalul de la Cannes 2016: Regizorii Cristian Mungiu şi Cristi Puiu, în Selecţia Oficială pentru trofeul Palme d'or

Vasile Blaga: Marian Munteanu nu are nicio treabă cu legionarismul

Copreşedintele PNL Vasile Blaga a declarat, joi, că Marian Munteanu "nu are nicio treabă cu legionarismul" şi că partidul a decis să susţină în cursa pentru Primăria Capitalei un om din societatea civilă.
Vasile Blaga: Marian Munteanu nu are nicio treabă cu legionarismul

Mircea Ionescu Quintus: Marian Munteanu trebuie să aibă o reacţie. PNL are un plan de rezervă

Preşedintele de onoare al PNL Mircea Ionescu Quintus a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, cu privire la solicitarea ONG-urilor de a-l retrage pe Marian Munteanu, că cel care ar trebui să aibă o reacţie este Marian Munteanu şi că, în cazul retragerii acestuia, PNL are un plan de rezervă.
Mircea Ionescu Quintus: Marian Munteanu trebuie să aibă o reacţie. PNL are un plan de rezervă

Sindicaliştii din Sănătate anunţă proteste din 20 aprilie şi grevă generală în iunie. 200 de sindicalişti SANITAS, într-o „plimbare” la sediile ministerelor

Organizaţia sindicală SANITAS a decis, în urma Consiliului Naţional de joi dimineaţă, că în luna iunie se va intra în grevă generală, iar în semn de protest, în jur de 200 de sindicalişti au pornit într-o „plimbare” pe la Ministerul Sănătăţii şi la Ministerul Muncii.
Sindicaliştii din Sănătate anunţă proteste din 20 aprilie şi grevă generală în iunie. 200 de sindicalişti SANITAS, într-o „plimbare” la sediile ministerelor

România, criticată pentru discriminarea minorităţilor şi corupţia din instituţiile statului – raport

România este criticată pentru tratamentele rele aplicate deţinuţilor şi romilor de poliţie, discriminare sistematică socială a minorităţilor, dar şi pentru nivelul de corupţie din instituţiile statului, susţine raportul anual privind Drepturile Omului al Departamentului american de Stat.
România, criticată pentru discriminarea minorităţilor şi corupţia din instituţiile statului - raport

BRomania vine la Bucureşti. Matei Dima (BRo), primul spectacol de comedie în capitală, pe 17 aprilie, alături de Antonia şi Carla’s Dreams

Matei Dima, fenomenul online sub numele de BRomania, apărut in 2014 pe canalele de media socială din Romania, va susţine pentru prima oară în Bucureşti, pe 17 aprilie, la ora 20:00, un spectacol de comedie, la Sala Palatului, alături de acesta fiind prezenţi Carla’s Dreams şi Antonia.
BRomania vine la Bucureşti. Matei Dima (BRo), primul spectacol de comedie în capitală, pe 17 aprilie, alături de Antonia şi Carla’s Dreams

MApN a scos la concurs 2.725 de posturi de soldat gradat profesionist

Ministerul Apărăii Naţionale (MApN) a scos la concurs 2.725 de posturi de soldat gradat profesionist, potrivit unui anunţ de pe site-ul ministerului.
MApN a scos la concurs 2.725 de posturi de soldat gradat profesionist

Vladimir Groisman a fost numit premier al Ucrainei

Parlamentul ucrainean a aprobat, joi, numirea prooccidentalului Vladimir Groisman în funcţia de premier, pentru a pune capăt crizei politice şi pentru a debloca fondurile alocate de Occident pentru această ţară, informează La Libre.be.
Vladimir Groisman a fost numit premier al Ucrainei

Grupă grea pentru naţionala de handbal masculin a României pentru calificarea la Euro 2018

Naţionala de handbal va juca în grupa 2 preliminară, alături de Polonia, Belarus şi Serbia, în tentativa de a ajunge la Campionatul European din 2018, care se va desfăşura în Croaţia, conform tragerii la sorţi de joi de la Dubrovnik.
Grupă grea pentru naţionala de handbal masculin a României pentru calificarea la Euro 2018

Cioloş, despre Costea: Nu vreau să discutăm despre remanieri în fiecare zi – VIDEO

Premierul Dacian Cioloş a evitat să spună dacă va exista o remaniere sau o demisie a ministrului Muncii după ce Guvernul a retras OUG privind salarizarea, declarând că "nu vrea să discute de remanieri în fiecare zi ca şi cum altă treabă nu există la Guvern", transmite corespondentul MEDIAFAX.
Cioloş, despre Costea: Nu vreau să discutăm despre remanieri în fiecare zi - VIDEO

Secretarul Comisiei de la Veneţia: Revenirea la 2 tururi nu ar trebui decisă chiar înainte de alegeri

Secretarul general al Comisiei de la Veneţia, Thomas Markert, a declarat joi că modificarea legislaţiei electorale pentru a permite revenirea la alegerile locale în două tururi, cerută de PNL, este o decizie politică, nu o nevoie reală, afirmând că acest lucru nu ar trebui făcut înainte de alegeri.
Secretarul Comisiei de la Veneţia: Revenirea la 2 tururi nu ar trebui decisă chiar înainte de alegeri

Proiect: Autorităţile publice şi localurile vor fi obligate să ofere internet wi-fi gratuit

Autorităţile publice şi restaurantele, terasele şi barurile vor fi obligate să ofere reţele de internet wi-fi gratuit în zona clădirilor pe care le deţin şi în zonele turistice, iar operatorii de telefonie mobilă minim 500 MB pe lună, potrivit unui proiect de lege iniţiat de deputatul Mihai Sturzu.
Proiect: Autorităţile publice şi localurile vor fi obligate să ofere internet wi-fi gratuit

Cum poate pierde PNL Bucureştiul cu Marian Munteanu. Detaliul esenţial pe care liberalii l-au uitat

Prin alegerea lui Marian Munteanu drept candidat la Primăria Capitalei, liberalii riscă să-şi piardă cel mai puternic aliat pe care l-au câştigat în ultimii ani, informează Gândul.
Cum poate pierde PNL Bucureştiul cu Marian Munteanu. Detaliul esenţial pe care liberalii l-au uitat

Vasile Blaga, audiat la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie: Nu am fost implicat în numirea membrilor ANRP

Vasile Blaga a ajuns joi, în jurul prânzului, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, acolo unde este audiat în calitate de martor într-un dosar privind suspiciuni de corupţie la ANRP.
Vasile Blaga, audiat la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie: Nu am fost implicat în numirea membrilor ANRP

DNA: Robert Negoiţă este urmărit penal pentru evaziune fiscală în formă continuată

Robert Negoiţă, primarul Sectorului 3 al Capitalei, este urmărit penal pentru evaziune fiscală în formă continuată, a transmis DNA, joi, într-un comunicat de presă.
DNA: Robert Negoiţă este urmărit penal pentru evaziune fiscală în formă continuată

IPP şi SAR cer PNL retragerea candidaturii lui Munteanu pentru simpatii fasciste

Un grup de şapte ONG-uri, printre care IPP şi SAR, face apel la PNL să retragă candidatura lui Marian Munteanu la Primăria Capitalei pe motiv că acesta "a avut şi are simpatii pentru curente de orientare fascistă, de care nu s-a dezis niciodată".
IPP şi SAR cer PNL retragerea candidaturii lui Munteanu pentru simpatii fasciste

Ceremonia de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa Patriarhului Daniel a fost amânată

Universitatea Politehnica din Bucureşti a amânat ceremonia de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa, Patriarhului Daniel, la solicitarea Patriarhiei Române.
Ceremonia de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa Patriarhului Daniel a fost amânată

Încă un preot din judeţul Suceava renunţă la preoţie pentru a candida la funcţia de primar

Preotul Sorin Doroftiese din comuna suceveană Dorna Candrenilor a renunţat la preoţie pentru a candida la funcţia de primar al comunei din partea PNL, el fiind al doilea preot sucevean care se află în această situaţie, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Încă un preot din judeţul Suceava renunţă la preoţie pentru a candida la funcţia de primar

Atentatele de la Paris: Sala de concerte Bataclan se redeschide

Sala de concerte Bataclan, în care au murit 90 de persoane în noiembrie, anul trecut, în timpul atacurilor teroriste de la Paris, a anunţat primul concert, notează BBC.
Atentatele de la Paris: Sala de concerte Bataclan se redeschide

Ludovic Orban, la DNA: Am întreaga disponibilitate pentru a da informaţii procurorilor

Ludovic Orban, fostul candidat PNL la Primăria Capitalei, care a ajuns joi, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) însoţit de avocaţi, a declarat la sosire că "are întreaga disponibilitate de a da informaţii procurorilor".
Ludovic Orban, la DNA: Am întreaga disponibilitate pentru a da informaţii procurorilor

Germania urmează să introducă noi măsuri de securitate pentru prevenirea atacurilor teroriste

Liderii partidelor aflate în coaliţia de la putere a Germaniei au agreat în cursul nopţii de miercuri spre joi asupra unui nou pachet de măsuri contra terorismului, relatează Reuters, citând surse din cadrul coaliţiei germane.
Germania urmează să introducă noi măsuri de securitate pentru prevenirea atacurilor teroriste

Robert Negoiţă, la ieşirea din DNA: Mă bucur că procurorii au început să lucreze pe dosar

Primarul Sectorului 3 din Capitală, Robert Negoiţă, a declarat la ieşirea din sediul DNA că este suspect "pentru fapte din perioada în care activa în domeniul privat" şi că se bucură că procurorii lucrează în acest dosar.
Robert Negoiţă, la ieşirea din DNA: Mă bucur că procurorii au început să lucreze pe dosar

Ludovic Orban s-a prezentat la Secţia 23 de Poliţie pentru a respecta controlul judiciar

Ludovic Orban s-a prezentat, joi dimineaţă, la Secţia 23 Poliţie din Bucureşti, în cadrul măsurii controlului judiciar impuse de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, parlamentarul fiind acuzat că i-a solicitat unui om de afaceri 50.000 de euro pentru campania electorală.
Ludovic Orban s-a prezentat la Secţia 23 de Poliţie pentru a respecta controlul judiciar

Un avion uşor s-a prăbuşit în Papua Noua Guinee, accidentul soldându-se cu 12 morţi

Un avion uşor s-a prăbuşit în Papua Noua Guinee în timp ce încerca să aterizeze, accidentul soldându-se miercuri cu moartea a 12 persoane, informează autorităţile australiene şi presa, citate de Reuters online.
Un avion uşor s-a prăbuşit în Papua Noua Guinee, accidentul soldându-se cu 12 morţi

Violonistul André Rieu, donaţie pentru victimele incendiului din Colectiv

Marele violonist André Rieu şi Carrefour Romania sprijină victimele incendiului din Colectiv, joi, 14 aprilie, donând profitul obţinut din vânzarea DVD-ului “André Rieu Live în Bucureşti”, în cadrul unui eveniment desfăşurat în Bucureşti.
Violonistul André Rieu, donaţie pentru victimele incendiului din Colectiv

Argeş: Trei persoane au murit în urma unui conflict între două familii de romi

Trei persoane vor fi conduse la audieri după ce în, noaptea de miercuri spre joi, au intrat în casă peste o familie din Stoeneşti şi au ucis trei persoane, printre care şi o minoră, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Argeş: Trei persoane au murit în urma unui conflict între două familii de romi

Virusul Zika este o cauză a microcefaliei, informează autorităţile medicale americane

Autorităţile medicale americane au ajuns la concluzia că virusul Zika, ce afectează femeile însărcinate, este o cauză a microcefaliei şi a altor leziuni cerebrale grave de care suferă bebeluşii, informează site-ul cotidianului Le Figaro.
Virusul Zika este o cauză a microcefaliei, informează autorităţile medicale americane

Atacatorul din cartierul Militari din Capitală, condamnat definitiv la trei ani de închisoare

Atacatorul din Militari, Mihai Chiriţă, care a rănit trei persoane cu un pistol cu bile, printre care o tânără care şi-a pierdut un ochi, a fost condamnat de magistraţii instanţei supreme la trei ani de închisoare,pentru vătămare corporală gravă, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi uz de armă.
Atacatorul din cartierul Militari din Capitală, condamnat definitiv la trei ani de închisoare
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da