CELE MAI NOI ARTICOLE

Ministru sârb: România şi alte ţări UE, supuse unor presiuni intense pentru recunoaşterea Kosovo

Kosovo a intensificat campania pentru recunoaşterea la nivel internaţional, iar cinci state membre ale Uniunii Europene, inclusiv România, sunt supuse presiunilor internaţionale în acest sens, afirmă ministrul sârb de Externe, Ivica Dacici, după ce UNESCO a respins o solicitare a Priştinei.
Ministru sârb: România şi alte ţări UE, supuse unor presiuni intense pentru recunoaşterea Kosovo

Piaţa auto a crescut în primele şapte luni cu 16%

Piaţa auto a crescut în primele şapte luni cu 15,8%, vânzările de autoturisme şi vehicule comerciale ajungând la 66.054 unităţi, însă în iulie faţă de luna anterioară media zilnică a fost cu 19% mai mică, iar comparativ cu luna mai vânzările au fost cu 29% mai scăzute, a anunţat marţi APIA.
Piaţa auto a crescut în primele şapte luni cu 16%

Nuclearelectrica dă în judecată ArcelorMittal Galaţi pentru denunţarea unui contract

Producătorul de energie Nuclearelectrica (SNN) a dat în judecată ArcelorMittal Galaţi, pentru denunţarea unui contract de achiziţie de energie electrică, şi a cerut combinatului daune de 8,5 milioane de lei.
Nuclearelectrica dă în judecată ArcelorMittal Galaţi pentru denunţarea unui contract

DOSARUL despăgubirii ilegale de la ANRP: Horia Simu, Marko Attila şi Theodor Nicolescu, trimişi în judecată

Omul de afaceri Horia Simu, foştii deputaţi Marko Attila şi Theodor Nicolescu au fost trimişi în judecată, alături de alte cinci persoane, în dosarul privind despăgubirea ilegală aprobată de ANRP pentru un teren de peste 97.000 metri pătraţi, la un preţ supraevaluat cu aproape 70 milioane de euro.
DOSARUL despăgubirii ilegale de la ANRP: Horia Simu, Marko Attila şi Theodor Nicolescu, trimişi în judecată

Campioana olimpică la skeleton Amy Williams s-a căsătorit cu un bărbat pe care l-a cunoscut online

Sportiva britanică Amy Williams, campioana olimpică la skeleton, s-a căsătorit cu Craig Ham, un soldat pe care l-a cunoscut, în urmă cu 18 luni, pe aplicaţia Tinder, informează mirror.co.uk.
Campioana olimpică la skeleton Amy Williams s-a căsătorit cu un bărbat pe care l-a cunoscut online

Ciurchea: Dosar penal pentru cei care folosesc cardul de sănătate al asiguratului. Economiile prin introducerea cardului, în jur de 90 milioane de lei pe lună

Orice furnizor de servicii medicale care va păstra la el cardul de sănătate al asiguratului şi va folosi codul de acces riscă să se trezească cu un dosar penal, a anunţat, marţi, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Vasile Ciurchea.
Ciurchea: Dosar penal pentru cei care folosesc cardul de sănătate al asiguratului. Economiile prin introducerea cardului, în jur de 90 milioane de lei pe lună

Bursa din SUA a deschis în urcare cu peste 2%, recuperând din scăderea şedinţei de luni

Bursa din Statele Unite a deschis marţi în creştere cu peste 2% şi a recuperat astfel o parte din scăderea puternică înregistrată luni, revenirea pieţei fiind susţinută inclusiv de o decizie a băncii centrale a Chinei de a reduce dobânzile.
Bursa din SUA a deschis în urcare cu peste 2%, recuperând din scăderea şedinţei de luni

AMENINŢARE cu bombă, la sediul central al Partidului Social-Democrat din Germania. Pirotehniştii nu au găsit niciun dispozitiv suspect

Sediul central al Partidului Social-Democrat german, situat în centrul oraşului Berlin, a fost evacuat, marţi după-amiază, din cauza unei ameninţări cu bombă, dar echipele pirotehnice nu au găsit niciun dispozitiv suspect, informează presa germană.
AMENINŢARE cu bombă, la sediul central al Partidului Social-Democrat din Germania. Pirotehniştii nu au găsit niciun dispozitiv suspect

Casa de Asigurări: Aproape 73.000 de bucureşteni nu şi-au ridicat cardul de sănătate. 10.000, atenţionaţi prin SMS

Aproape 73.000 de bucureşteni nu şi-au ridicat cadrul de sănătate, deşi este obligatoriu din 1 septembrie la acordare oricărui servicu medical, 10.000 dintre ei fiind deja invitaţi prin SMS să-şi ridice documentul de la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB).
Casa de Asigurări: Aproape 73.000 de bucureşteni nu şi-au ridicat cardul de sănătate. 10.000, atenţionaţi prin SMS

ANAF: Verificări la mall-uri, hypermarket-uri, dezvoltatori şi retailul de bricolaj

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a început verificări la mai multe mall-uri şi hypermarket-uri, precum AFI Cotroceni, Unirea Shoping Center, Iulius Mall din Timişoara şi Cluj-Napoca, Billa sau cora, dar şi la retailerul de bricolaj Bricostore, vizând bilanţurile pe ultimii cinci ani.
ANAF: Verificări la mall-uri, hypermarket-uri, dezvoltatori şi retailul de bricolaj

Organizaţia Stat Islamic a executat patru persoane în oraşul libian Sirt

Gruparea Stat Islamic a executat patru oameni în oraşul libian Sirt, dintre care cel puţin un membru al unui grup rival, potrivit locuitorilor şi unei înregistrări video publicate luni pe reţelele de socializare, informează agenţia Reuters în pagina online.
Organizaţia Stat Islamic a executat patru persoane în oraşul libian Sirt

Eusebiu Tudor, noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

FC Petrolul Ploieşti a anunţat, marţi, prin intermediul site-ului oficial, că a parafat un contract cu tehnicianul Eusebiu Tudor, care urmează să antreneze echipa prahoveană până la finalul actualei ediţii de campionat.
Eusebiu Tudor, noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

Polonezul Fadjek, campion mondial la aruncarea ciocanului, şi-a plătit taxiul cu medalia de aur

Sportivul polonez Pawel Fadjek, care a câştigat titlul mondial la aruncarea ciocanului, a plătit cu medalia de aur o cursă cu taxiul, după ce a sărbătorit prea mult trofeul obţinut la Beijing, scrie presa internaţională.
Polonezul Fadjek, campion mondial la aruncarea ciocanului, şi-a plătit taxiul cu medalia de aur

Matteo Renzi critică poziţia antirusă a ţărilor central şi est-europene: „E o greşeală să ne gândim la construirea unei Europe împotriva Rusiei”

Premierul Italiei, Matteo Renzi, a criticat atitudinea antirusă a unor ţări central şi est-europene admise în ultimii ani în Uniunea Europeană, informează Corriere della Sera, în ediţia online.
Matteo Renzi critică poziţia antirusă a ţărilor central şi est-europene:

Crescătorii acuză scăderea preţului animalelor: „Încă un pic şi dăm o vacă pe un pantof”

Preşedintele Federaţiei Crescătorilor de Bovine din România, Claudiu Frâncu, a declarat, marţi, la şedinţa Comisiei pentru Agricultură de la Camera Deputaţilor, că preţul animalelor a scăzut foarte mult, astfel că o vacă a ajuns să valoreze cât o pereche de pantofi.
Crescătorii acuză scăderea preţului animalelor:

Kim Kardashian a „detronat-o” pe Beyoncé şi a devenit cea mai urmărită persoană pe Instagram

Starleta americană Kim Kardashian a "detronat-o" pe cântăreaţa Beyoncé şi a devenit astfel cea mai urmărită persoană pe platforma de socializare Instagram, având peste 44,1 milioane de fani, informează time.com.
Kim Kardashian a

ATAC SINUCIGAŞ în Nigeria, comis de o fată de 11 ani: Cel puţin 15 oameni au fost ucişi

Un atentat sinucigaş comis de o fată în vârstă de 11 ani a ucis cel puţin 15 oameni la un terminal de autobuze din nord-estul Nigeriei, au informat marţi surse aparţinând unui spital din zonă şi martori, citaţi de agenţia DPA.
ATAC SINUCIGAŞ în Nigeria, comis de o fată de 11 ani: Cel puţin 15 oameni au fost ucişi

Constantin vrea un acord politic pentru refacerea irigaţiilor, Săpunaru cere unul pentru agricultură

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a propus în Comisia pentru agricultură încheierea unui acord politic pe următorii şapte ani pentru refacerea irigaţiilor, în timp ce preşedintele comisiei, Nini Săpunaru (PNL), a solicitat un acord pentru agricultură, sub patronajul lui Klaus Iohannis.
Constantin vrea un acord politic pentru refacerea irigaţiilor, Săpunaru cere unul pentru agricultură

Patronatele din turism resping trecerea birourilor de promovare externă la Institutul de Comerţ

Patronatele din turism resping transferul birourilor de promovare externă de la Autoritatea Naţională pentru Turism (ANT) la Institutul de Comerţ Exterior şi cer Guverului să le consulte în privinţa deciziilor care afectează acest domeniu.
Patronatele din turism resping trecerea birourilor de promovare externă la Institutul de Comerţ

Lotul României pentru Cupa Mondială de rugby

Selecţionerul României, Lynn Howells, a anunţat, marţi, lotul de 31 de jucători pentru Cupa Mondială de rugby din Anglia, competiţie la care "stejarii" vor evolua în grupa D, cu Franţa, Irlanda, Canada şi Italia.
Lotul României pentru Cupa Mondială de rugby

Regizorul ucrainean Oleg Sentsov, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru „terorism”, în Rusia

Regizorul ucrainean Oleg Sentsov, opozant al anexării Peninsulei Crimeea de către Federaţia Rusă, a fost condamnat marţi la 20 de ani de închisoare pentru "terorism", în regim sever de detenţie, de un tribunal din Rostov-pe-Don, un oraş din sudul Rusiei.
Regizorul ucrainean Oleg Sentsov, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru

Timişoara: Tânăr găsit mort pe malul râului Bega, cu un colier autoblocant în jurul gâtului

Un tânăr care avea prins la gât un colier autoblocant din plastic a fost găsit mort, marţi, pe malul râului Bega din Timişoara, iar poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă în acest caz.
Timişoara: Tânăr găsit mort pe malul râului Bega, cu un colier autoblocant în jurul gâtului

Constantin: Cele mai mari pierderi din cauza secetei sunt la porumb, floarea soarelui şi soia

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat, marţi, la şedinţa Comisiei pentru agricultură de la Camera Deputaţilor, că pierderile cele mai mari din cauza secetei au fost la culturile de porumb, floarea soarelui şi soia, precizând că şi cei din zootehnie au fost afectaţi.
Constantin: Cele mai mari pierderi din cauza secetei sunt la porumb, floarea soarelui şi soia

România, prezentă pentru prima dată la Târgul de Carte de la Beijing

România va fi prezentă, pentru prima dată, în perioada 26 - 30 august, la Târgul Internaţional de Carte de la Beijing, cu un stand organizat de Institutul Cultural Român (ICR), având tema "Discover Romania between the books covers".
România, prezentă pentru prima dată la Târgul de Carte de la Beijing

Florin Marin este noul antrenor al echipei ACS Poli Timişoara

Tehnicianul Florin Marin este noul antrenor al echipei ACS Poli Timişoara, el urmând să-l aibă secund pe Iosif Rotariu, informează site-ul oficial al grupării bănăţene.
Florin Marin este noul antrenor al echipei ACS Poli Timişoara

Percheziţii DNA la sediul Poliţiei Locale Ploieşti, în dosarul fostului director al instituţiei

Procurorii DNA Ploieşti fac, marţi după-amiază, percheziţii la sediul Poliţiei Locale Ploieşti, surse judiciare afirmând că descinderile au loc în dosarul în care fostul director al instituţiei Cristinel Toader, care s-a autosuspendat din funcţie, este cercetat pentru mai multe fapte de corupţie.
Percheziţii DNA la sediul Poliţiei Locale Ploieşti, în dosarul fostului director al instituţiei

Ungaria anunţă că îşi va înăspri legislaţia împotriva imigraţiei ilegale. Peste 2.000 de imigranţi ilegali, reţinuţi de autorităţile ungare

Ungaria îşi va înăspri legislaţia împotriva imigraţiei ilegale şi a traficanţilor de persoane, a anunţat Robert Repassy, secretar de stat în Ministerul de Justiţie, relatează MTI. Un anunţ făcut marţi de poliţia din Ungaria indică un număr de peste 2.000 de imigranţi ilegali reţinuţi de autorităţile ungare.
Ungaria anunţă că îşi va înăspri legislaţia împotriva imigraţiei ilegale. Peste 2.000 de imigranţi ilegali, reţinuţi de autorităţile ungare

Ambasadorul Olandei: Este important ca România să investească în infrastructură, sănătate şi educaţie. Aderarea la Schengen nu este atât de importantă

Matthijs van Bonzel a vorbit marţi, în ultima sa conferinţă de presă ca ambasador al Olandei la Bucureşti, despre efectele Codului Fiscal asupra mediului de afaceri şi a afirmat că este important ca banii de la buget să fie investiţi în "domeniile cu slăbiciuni, nu să fie daţi înapoi oamenilor".
Ambasadorul Olandei: Este important ca România să investească în infrastructură, sănătate şi educaţie. Aderarea la Schengen nu este atât de importantă

CSM cere eliberarea din funcţie a judecătorului cercetat în dosarul de trafic de persoane

Secţia pentru judecători a CSM cere eliberarea din funcţie a judecătorului timişorean Aurelian Tomuş, cercetat într-un dosar de trafic de persoane, pentru că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu tinere pe care le şantaja.
CSM cere eliberarea din funcţie a judecătorului cercetat în dosarul de trafic de persoane

Laurenţiu Baciu (LAPAR): Nu înţeleg de ce trebuie să plătim apa pentru irigaţii. Neutilizată, s-ar duce în mare

Preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor din România (LAPAR), Laurenţiu Baciu, a declarat marţi, la şedinţa Comisiei pentru Agricultură de la Camera Deputaţilor, că nu înţelege de ce agricultorii trebuie să plătească apa din canalele de irigaţii, care, neutilizată, ar ajunge în mare.
Laurenţiu Baciu (LAPAR): Nu înţeleg de ce trebuie să plătim apa pentru irigaţii. Neutilizată, s-ar duce în mare

Centru destinat refugiaţilor, incendiat la periferia Berlinului

Un centru aflat în construcţie destinat cazării refugiaţilor a fost incendiat, în cursul nopţii de luni spre marţi, în Berlin, autorităţile germane căutându-i pe autorii atacului, informează site-ul agenţiei AFP.
Centru destinat refugiaţilor, incendiat la periferia Berlinului

Andreea Chiţu a obţinut medalia de argint la Campionatele Mondiale de judo

Sportiva Andreea Chiţu a câştigat medalia de argint la categoria 52 de kilograme de la Campionatele Mondiale de judo de la Astana (Kazahstan), după ce a fost învinsă, marţi, în finală, de japoneza Misato Nakamura.
Andreea Chiţu a obţinut medalia de argint la Campionatele Mondiale de judo

Peste 5.000 de persoane, aşteptate la Întâlnirea tinerilor ortodocşi din Europa, la Cluj-Napoca

Peste 5.000 de tineri din România şi din străinătate sunt aşteptaţi, în perioada 4-7 septembrie, la Cluj-Napoca, la Întâlnirea tinerilor ortodocşi din Europa, manifestare care face parte din proiectul Capitală Europeană a Tineretului 2015 şi la care Patriarhul Daniel va oficia Liturghia solemnă.
Peste 5.000 de persoane, aşteptate la Întâlnirea tinerilor ortodocşi din Europa, la Cluj-Napoca

Mii de angajaţi ai Agenţiei ONU pentru refugiaţi sunt în grevă în Fâşia Gaza

Mii de angajaţi ai Agenţiei ONU pentru Refugiaţii palestinieni au declanşat o grevă în Fâşia Gaza, protestând faţă de diminuarea bugetului, în contextul crizei financiare, informează site-ul agenţiei AP.
Mii de angajaţi ai Agenţiei ONU pentru refugiaţi sunt în grevă în Fâşia Gaza

FC Crotone l-a achiziţionat definitiv pe mijlocaşul Adrian Stoian

Mijlocaşul Adrian Stoian, care şi-a reziliat contractul cu echipa Chievo Verona, a fost achiziţionat de formaţia FC Crotone, pentru care a evoluat sub formă de împrumut în returul sezonului trecut, a anunţat, marţi, site-ul oficial al clubului din Serie B.
FC Crotone l-a achiziţionat definitiv pe mijlocaşul Adrian Stoian

ANALIZĂ: Cultele din UE sunt finanţate de stat sau se autofinanţează, donaţiile nu sunt impozitate

Cultele din statele UE se autofinanţează sau sunt finanţate de stat ori din "taxa pentru Biserică", iar în multe ţări donaţiile sunt scutite de taxe, imobilele bisericii nefiind impozitate. În Franţa şi Irlanda, cultele nu primesc bani de la stat, în timp ce Luxemburg asigură finanţare integrală.
ANALIZĂ: Cultele din UE sunt finanţate de stat sau se autofinanţează, donaţiile nu sunt impozitate

Liderul unei grupări teroriste din Afganistan a murit într-un atac cu dronă al Statelor Unite

Liderul unei grupări teroriste din Afganistan a murit în urma unui atac cu dronă efectuat de Statele Unite, potrivit Agenţiei naţionale de securitate afgane, informează site-ul agenţiei de presă DPA.
Liderul unei grupări teroriste din Afganistan a murit într-un atac cu dronă al Statelor Unite

Actorul Adrien Brody, câştigător al unui premiu Oscar, vrea să lanseze un album hip-hop

Actorul american Adrien Brody, câştigător al unui premiu Oscar pentru rolul pe care l-a interpretat în filmul "Pianistul", a dezvăluit într-un interviu recent că intenţionează să lanseze un album hip-hop înainte de a împlini vârsta de 50 de ani, informează contactmusic.com.
Actorul Adrien Brody, câştigător al unui premiu Oscar, vrea să lanseze un album hip-hop

Peste 20 de persoane rănite şi alte zeci de mii evacuate, după ce taifunul Goni a ajuns în Japonia – VIDEO

Peste 20 de persoane au fost rănite şi alte zeci de mii au fost evacuate după ce, marţi, regiunea de sud-vest a Japoniei a fost lovită de taifunul Goni, informează site-ul agenţiei de presă DPA.
Peste 20 de persoane rănite şi alte zeci de mii evacuate, după ce taifunul Goni a ajuns în Japonia - VIDEO

Reuniune la Consiliul de Securitate pe tema violenţelor SI asupra homosexualilor în Siria şi Irak

Consiliul de Securitate al ONU a discutat despre violenţele asupra persoanelor de orientare homosexuală comise în Siria şi Irak de către gruparea extremistă Statul Islamic (SI), în cadrul primei reuniuni informale dedicate exclusiv apărării drepturilor acestei minorităţi, relatează DPA online.
Reuniune la Consiliul de Securitate pe tema violenţelor SI asupra homosexualilor în Siria şi Irak