CELE MAI NOI ARTICOLE

CANNES 2015: „Ramona”, de Andrei Creţulescu, în competiţia Semaine de la Critique – VIDEO

Scurtmetrajul "Ramona", în regia lui Andrei Creţulescu, a fost selectat în competiţia oficială a secţiunii Semaine de la Critique din cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Cannes 2015.
CANNES 2015:

Concert „Ceaikovski in love”, susţinut de Orchestra Română de Tineret, duminică, la Ateneu

Orchestra Română de Tineret, dirijată de Cristian Mandeal, va susţine concertul "Ceaikovski in love", duminică, de la ora 19.00, la Ateneul Român din Bucureşti, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Concert

Adomniţei: Pe o parte din calculatoarele ridicate de la Consiliul Judeţean Iaşi se aflau cereri de plată şi salarii

Şeful CJ Iaşi, Cristian Adomniţei, spune că speră ca bazele de date din calculatoarele ridicate săptămâna trecută de DNA din birouri ale CJ să fie recuperate în timp util, întrucât acolo se aflau cereri de plată pentru diverse proiecte, dar şi informaţii privind salariile funcţionarilor instituţiei.
Adomniţei: Pe o parte din calculatoarele ridicate de la Consiliul Judeţean Iaşi se aflau cereri de plată şi salarii

Traficul pe aeroporturile Capitalei a crescut cu 15,5% în primul trimestru

Traficul aerian pe cele două aeroporturi din Bucureşti a crescut cu 15,5% în primul trimestru din acest an, la nivelul record de 1,8 milioane de pasageri, potrivit datelor anunţate luni de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).
Traficul pe aeroporturile Capitalei a crescut cu 15,5% în primul trimestru

PSD a discutat despre reducerea TVA la apa de consum. Teodorovici: Se poate reduce TVA, în limita a minimum 5 metri cubi lunar de familie

Mai mulţi membri ai PSD au susţinut, luni, în şedinţa Biroului Permanent Naţional, ca Guvernul să reducă TVA la 9% şi la apa de consum, premierul Victor Ponta solicitând miniştrilor Mediului şi Finanţelor ca săptămâna viitoare să prezinte PSD o analiză a impactului unei astfel de măsuri.
PSD a discutat despre reducerea TVA la apa de consum. Teodorovici: Se poate reduce TVA, în limita a minimum 5 metri cubi lunar de familie

DNA cere din nou Senatului înscrisurile în cazul Şova şi arată că refuzul constituie infracţiune

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a trimis o nouă cerere preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, prin care solicită predarea, în cel mai scurt timp, a înscrisurilor privind cazul senatorului Dan Şova, arătând că refuzul constituie infracţiunea de obstrucţionare a justiţiei.
DNA cere din nou Senatului înscrisurile în cazul Şova şi arată că refuzul constituie infracţiune

Australia şi Iranul vor face schimb de informaţii secrete în lupta împotriva grupării Stat Islamic

Australia şi Iranul au convenit să facă schimb de informaţii secrete despre australienii care luptă alături de grupări islamiste în Irak, relatează BBC News Online.
Australia şi Iranul vor face schimb de informaţii secrete în lupta împotriva grupării Stat Islamic

Mărturiile supravieţuitorilor despre accidentul din Mediterana: 950 de persoane se aflau la bord. Traficanţii de persoane au închis uşile şi i-au blocat când au încercat să iasă afară – VIDEO

Procuratura din Catania a anunţat, citată de Ansa, că un supravieţuitor a declarat că la bordul ambarcaţiunii care s-a răsturnat în weekend în largul coastelor Libiei, în Mediterana, se aflau 950 de persoane şi nu 700, inclusiv 40-50 de copii şi aproximativ 200 de femei, relatează DPA.
Mărturiile supravieţuitorilor despre accidentul din Mediterana: 950 de persoane se aflau la bord. Traficanţii de persoane au închis uşile şi i-au blocat când au încercat să iasă afară - VIDEO

Ministerul Finanţelor vrea să poată răscumpăra sau preschimba titlurile de stat înainte de scadenţă

Ministerul Finanţelor Publice vrea să modifice cadrul legislativ pentru a putea efectua operaţiuni de răscumpărare sau preschimbare înainte de scadenţă a titlurilor de stat aflate în circulaţie pe piaţa internă şi cea externă, pentru a administra mai eficient riscul de refinanţare.
Ministerul Finanţelor vrea să poată răscumpăra sau preschimba titlurile de stat înainte de scadenţă

CONSULTĂRI între preşedintele Iohannis şi partidele parlamentare, la Cotroceni. DECLARAŢIILE liderilor după întâlnire – VIDEO

Preşedintele Klaus Iohannis a început, luni dimineaţă, la Palatul Cotroceni, a treia serie de consultări cu partidele, pe tema reformei electorale şi a stadiului acestui pachet de legi, blocarea cererilor justiţiei de către legislativ şi votul în diaspora.
CONSULTĂRI între preşedintele Iohannis şi partidele parlamentare, la Cotroceni. DECLARAŢIILE liderilor după întâlnire - VIDEO

Cum va fi VREMEA în următoarele două săptămâni. Prognoza meteo până pe 3 mai, pentru fiecare regiune a ţării

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 20 aprilie - 3 mai, pentru toate regiunile din ţară: Banat, Crişana, Transilvania, Maramureş, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia şi la munte.
Cum va fi VREMEA în următoarele două săptămâni. Prognoza meteo până pe 3 mai, pentru fiecare regiune a ţării

Egiptul a cumpărat 60.000 de tone de grâu din România, pentru 13,4 milioane dolari

Egiptul a cumpărat vineri 60.000 de tone de grâu românesc de la traderul Nidera, pentru care a plătit 13,38 milioane dolari, conform unui anunţ postat pe site-ul Autorităţii Generale pentru Aprovizionare (GASC) din Egipt.
Egiptul a cumpărat 60.000 de tone de grâu din România, pentru 13,4 milioane dolari

Orban: Subiectul pensiilor parlamentarilor a fost abordat colateral. Ponta să spună dacă susţine legea

Prim-vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a declarat, luni, după consultările de la Cotroceni, că subiectul legii privind pensiile speciale ale parlamentarilor a fost abordat "colateral" şi că liberalii care l-au semnat îşi vor retrage semnăturile, el cerându-i premierului să spună dacă susţine legea.
Orban: Subiectul pensiilor parlamentarilor a fost abordat colateral. Ponta să spună dacă susţine legea

Un poliţist american refuză să împuşte un suspect, deşi acesta îl atacă – VIDEO

Un ofiţer de poliţie începător din statul american Ohio este în centrul atenţiei presei de peste ocean după ce a refuzat să împuşte un suspect urmărit pentru comiterea a două crime, deşi presupusul infractor a încercat de mai multe ori să îl atace şi i-a cerut poliţistului să îl împuşte.
Un poliţist american refuză să împuşte un suspect, deşi acesta îl atacă - VIDEO

Orban: PNL vrea ca votul în cazul cererilor Justiţiei să fie la vedere. Ponta nu a votat nicio cerere

Prim-vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a declarat, luni, după consultările de la Cotroceni, că liberalii susţin ca votul în cazul cererilor Justiţiei adresate Parlamentului să se facă la vedere, el acuzându-l pe premierul Ponta că nu a fost prezent, ca deputat, la niciun astfel de vot.
Orban: PNL vrea ca votul în cazul cererilor Justiţiei să fie la vedere. Ponta nu a votat nicio cerere

Un deţinut evadat de la un punct de lucru al Penitenciarului Colibaşi a fost prins

Deţinutul care a evadat luni dimineaţă de la un punct de lucru exterior al Penitenciarului Colibaşi a fost prins în apropierea unei ferme din localitatea Miceşti, judeţul Argeş, reprezentanţii unităţii de detenţie deschizând o anchetă administrativă în acest caz.
Un deţinut evadat de la un punct de lucru al Penitenciarului Colibaşi a fost prins

Atac armat într-un liceu din Barcelona, soldat cu un mort şi patru răniţi

Un profesor a fost ucis şi alte patru persoane au fost rănite uşor într-un atac comis la un liceu din Barcelona, în nordul Spaniei, luni, a anunţat poliţia, după arestarea unui suspect, relatează Reuters, în pagina electronică.
Atac armat într-un liceu din Barcelona, soldat cu un mort şi patru răniţi

Fondul Proprietatea se va lista săptămâna viitoare la bursa de la Londra

Fondul Proprietatea (FP) vizează listarea secundară pe bursa de la Londra pe 29 aprilie, sau în jurul acestei date, prin intermediul certificatelor de depozit (GDR), a anunţat, luni compania.
Fondul Proprietatea se va lista săptămâna viitoare la bursa de la Londra

Lagarde: Grecia trebuie să pună în practică reformele promise. Răbdarea creditorilor ajunge la capăt

Grecia trebuie să pună în practică reformele promise şi să evite intrarea în incapacitate de plată, a declarat directorul executiv al FMI, Christine Lagarde, care a avertizat că răbdarea creditorilor externi în ceea ce priveşte acţiunile guvernului de la Atena se apropie de final.
Lagarde: Grecia trebuie să pună în practică reformele promise. Răbdarea creditorilor ajunge la capăt

Investiţii chineze în Pakistan: Planurile pentru autostrada de 46 de miliarde de euro – VIDEO

Preşedintele chinez Xi Jinping, care vizitează Pakistanul, este aşteptat să facă un anunţ de investiţii în această ţară.
Investiţii chineze în Pakistan: Planurile pentru autostrada de 46 de miliarde de euro - VIDEO

Ponta, după o discuţie despre justiţie cu Iohannis: Să fie trei puteri în stat şi să se respecte!

Premierul Victor Ponta a declarat că a avut o discuţie "mai puţin formală" cu preşedintele Klaus Iohannis despre ordinea constituţională în România şi despre faptul că în stat trebuie să existe trei puteri -juridică, legislativă şi executivă- care trebuie să se respecte, cu asigurarea independenţei.
Ponta, după o discuţie despre justiţie cu Iohannis: Să fie trei puteri în stat şi să se respecte!

Raluca Stroe Brumariu şi Anca Lăzărescu, printre numele vehiculate pentru şefia Ştirilor TVR

Raluca Stroe Brumariu şi Anca Lăzărescu se numără printre numele vehiculate pentru preluarea conducerii interimare a Ştirilor TVR, au declarat luni, pentru MEDIAFAX, mai multe surse din Televiziunea Română.
Raluca Stroe Brumariu şi Anca Lăzărescu, printre numele vehiculate pentru şefia Ştirilor TVR

Gheorghe Ştefan: Sunt un simplu pensionar. Nu mai am drobul de sare deasupra capului, mă simt mai bine

Fostul primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan a declarat că în perioada în care a fost arestat preventiv a contractat o ciupercă candida la gât, helicobacter la stomac şi i-a reapărut leucemia cronică limfatică, el precizând că acum se simte mai bine, pentru că este ”un simplu pensionar”.
Gheorghe Ştefan: Sunt un simplu pensionar. Nu mai am drobul de sare deasupra capului, mă simt mai bine

Ponta spune că PSD susţine finanţarea partidelor politice prin transfer bancar, nu prin numerar

PSD susţine finanţarea partidelor politice prin transfer bancar şi nu prin numerar, precum şi celelalte modificări care se impun la Legea finanţării partidelor, a declarat, la Cotroceni, liderul PSD Victor Ponta, apreciind că astfel poate fi asigurată transparenţa campaniilor electorale viitoare.
Ponta spune că PSD susţine finanţarea partidelor politice prin transfer bancar, nu prin numerar

Un tânăr român care tulbura liniştea şi ordinea, rănit de poliţie într-o casă din Haga

Un român în vârstă de 24 de ani a fost rănit de poliţişti, care au deschis focul asupra tânărului într-o casă de pe strada Van Bleiswijkstraat, la Haga, relatează site-ul NLTimes.nl.
Un tânăr român care tulbura liniştea şi ordinea, rănit de poliţie într-o casă din Haga

Ponta:PSD susţine alegerea primarilor din turul I şi organizarea alegerilor în diaspora de către AEP

PSD susţine Legea alegerilor locale, cu alegerea primarilor din primul tur şi alegerea preşedinţilor de CJ prin votul consilierilor judeţeni, precum şi Legea alegerilor parlamentare cu sistem proporţional şi organizarea alegerilor din diaspora de către AEP, a spus liderul PSD Victor Ponta.
Ponta:PSD susţine alegerea primarilor din turul I şi organizarea alegerilor în diaspora de către AEP

GOOGLE modifică, marţi, algoritmul de afişare a rezultatelor căutărilor de pe dispozitive mobile

Google va actualiza, marţi, algoritmul utilizat pentru afişarea rezultatelor căutărilor efectuate de utilizatori pe dispozitivele mobile, lucru care va influenţa ordinea de afişare a site-urilor, având prioritate cele cu versiuni pentru telefoane mobile şi tablete.
GOOGLE modifică, marţi, algoritmul de afişare a rezultatelor căutărilor de pe dispozitive mobile

Miniştrii de Externe din UE se întâlnesc de urgenţă în urma tragediei imigranţilor de la Mediterana

Premierul italian Matteo Renzi a îndemnat la organizarea unui summit UE săptămâna aceasta, pe tema înrăutăţirii crizei migraţiei în sudul ţării sale, după ce 700 de persoane s-au înecat în Mediterana sâmbătă după-amiaza, relatează The Guardian în ediţia electronică.
Miniştrii de Externe din UE se întâlnesc de urgenţă în urma tragediei imigranţilor de la Mediterana

Ponta, după consultarea cu Iohannis: Intrăm în normalitate, România avea nevoie de rolul preşedintelui

România avea nevoie, după ani în care nu a existat niciun fel de dialog, şi de exercitarea rolului constituţional al preşedintelui între puterile statului, a afirmat, luni, preşedintele PSD, Victor Ponta, după consultările de la Cotroceni, adăugând că "acum intrăm în normalitate".
Ponta, după consultarea cu Iohannis: Intrăm în normalitate, România avea nevoie de rolul preşedintelui

Fostul secretar de stat Ovidiu Puţura, adus la DNA pentru a fi audiat în dosarul de corupţie

Fostul secretar de stat din Ministerul Justiţiei Ovidiu Puţura a fost adus, luni, din Arestul Poliţiei Capitalei la DNA, pentru a fi audiat în dosarul în care este acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă.
Fostul secretar de stat Ovidiu Puţura, adus la DNA pentru a fi audiat în dosarul de corupţie

Polonia a convocat ambasadorul SUA din cauza unor afirmaţii ale directorului FBI despre Holocaust

Polonia l-a convocat pe ambasadorul Statelor Unite şi i-a solicitat să prezinte scuze pentru afirmaţii despre Holocaust ale directorului poliţiei federale (FBI) James Comey, relatează BBC News online.
Polonia a convocat ambasadorul SUA din cauza unor afirmaţii ale directorului FBI despre Holocaust

Norvegia, prima ţară din lume care va renunţa la radiourile FM, începând din 2017

Norvegia va deveni prima ţară din lume care va renunţa la posturile de radio FM începând din anul 2017, în cadrul unui proces care vizează finalizarea tranziţiei către radioul digital.
Norvegia, prima ţară din lume care va renunţa la radiourile FM, începând din 2017

Fostul ministru Darius Vâlcov rămâne în arest, în dosarul de corupţie. Decizia magistraţilor este definitivă

Fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov rămâne în arest preventiv, după ce instanţa supremă i-a respins cererea de înlocuire a măsurii cu arestul la domiciliu, în dosarul în care este acuzat de fapte de corupţie.
Fostul ministru Darius Vâlcov rămâne în arest, în dosarul de corupţie. Decizia magistraţilor este definitivă

Liderul suprem iranian acuză SUA: Creează „mituri” despre capabilitatea Iranului în domeniul nuclear

Liderul suprem iranian Ali Khamenei a acuzat că Statele Unite creează "mituri" despre capabilitatea Iranului în domeniul nuclear, iar un comandant militar de rang înalt a afirmat că inspectorilor internaţionali le va fi interzis accesul în instalaţii militare.
Liderul suprem iranian acuză SUA: Creează

„Furios şi iute 7”, pe primul loc în box office-ul nord-american, pentru al treilea weekend consecutiv. Ce filme urmează în top – VIDEO

Filmul "Furios şi iute 7/ Fast and Furious 7", al şaptelea lungmetraj din această franciză de acţiune şi ultima peliculă a regretatului actor Paul Walker, s-a menţinut pe primul loc în box office-ul nord-american, pentru al treilea weekend consecutiv, cu încasări de 29,1 milioane de dolari.

PROTESTE în Ungaria: Mii de persoane au demonstrat împotriva corupţiei Guvernului Orban

Mii de persoane au demonstrat duminică după-amiaza atât în centrul Budapestei, cât şi în ţară, denunţând "corupţia de la nivelul Guvernului" condus de populistul Vikor Orban.
PROTESTE în Ungaria: Mii de persoane au demonstrat împotriva corupţiei Guvernului Orban

Filmul „The Island is enchanted with you”, de A. Carver şi D. Schmidt, a câştigat trofeul NexT 2015

Filmul "Insula e vrăjită de voi/ The Island is enchanted with you", de Alexander Carver şi Daniel Schmidt, a câştigat trofeul NexT 2015, în timp ce "În care eroina se ascunde şi apoi are parte de o întâlnire neaşteptată", de Tudor Jurgiu, a fost desemnat cel mai bun scurtmetraj românesc.
Filmul

Kim Jong-un a urcat pe cel mai înalt pisc din Coreea de Nord, afirmă presa de stat – FOTO

Liderul nord-coreean Kim Jong-un a escaladat cel mai înalt pisc din ţară, afirmă presa de stat, publicând imagini în care acesta apare zâmbind, în zăpadă, pe vârful Muntelui Paektu (2.750 de metri) în timp ce soarele răsare în fundal.
Kim Jong-un a urcat pe cel mai înalt pisc din Coreea de Nord, afirmă presa de stat - FOTO

Parisul şi Moscova negociază o soluţie pentru ieşirea din „criza Mistral”, afirmă Hollande

Franţa şi Rusia caută împreună "o soluţie de ieşire din criza" cu privire la vânzarea celor două portelicoptere de tip Mistral către Moscova, a declarat François Hollande duminică într-un interviu pentru Canal+, relatează Le Figaro în pagina electronică.
Parisul şi Moscova negociază o soluţie pentru ieşirea din

CUTREMUR cu magnitudinea de 6,4 în estul coastelor Taiwanului

Un cutremur cu magnitudinea de 6,4, a avut loc luni dimineaţa în estul coastelor Taiwanului, potrivit Institutului american de geofizică USGS, fără să fie raportate imediat victime sau pagube, potrivit agenţiei taiwaneze de ştiri, iar o alertă de tsunami pentru Okinawa a fost anulată după o oră.
CUTREMUR cu magnitudinea de 6,4 în estul coastelor Taiwanului