CELE MAI NOI ARTICOLE

Îngrijorat de scăderea consumului de carburanţi şi alcool, Guvernul vrea să reducă accizele din 2016

Accizele la carburanţi şi alcool vor fi reduse începând cu anul viitor, iar ţiţeiul din producţia internă şi cafeaua, bijuteriile, confecţiile din blănuri şi autoturismele vor fi scoase din categoria produselor astfel taxate, conform proiectului noului Cod Fiscal.
Îngrijorat de scăderea consumului de carburanţi şi alcool, Guvernul vrea să reducă accizele din 2016

Mărirea vârstei până la care soldaţii şi gradaţii pot fi menţinuţi în activitate, votată pe articole

Deputaţii au adoptat pe articole, miercuri, propunerea legislativă care prevede majorarea de la 50 la 55 de ani a limitei maxime de vârstă până la care soldaţii şi gradaţii profesionişti să fie menţinuţi în activitate, votul final în plen urmând a fi dat săptămâna viitoare.
Mărirea vârstei până la care soldaţii şi gradaţii pot fi menţinuţi în activitate, votată pe articole

Codul Penal va include noi sancţiuni împotriva exploatării sexuale şi pornografiei infantile-proiect

Guvernul a modificat Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, prin introducerea unor noi infracţiuni, respectiv folosirea prostituţiei infantile, folosirea serviciilor unor persoane traficate, fiind adăugate, de asemenea, variante agravante în cazul infracţiunilor de viol şi agresiune sexuală.
Codul Penal va include noi sancţiuni împotriva exploatării sexuale şi pornografiei infantile-proiect

Deputaţii au adoptat tacit desfiinţarea Inspecţiei Muncii şi înfiinţarea unei entităţi comasate

Deputaţii au adoptat tacit, miercuri, ordonanţa de urgenţă 86/2014 prin care se desfiinţează Inspecţia Muncii şi Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi se înfiinţează Agenţia Naţională pentru Inspecţia Muncii şi Securitate Socială, care face obiectul unei moţiuni simple depuse de PNL
Deputaţii au adoptat tacit desfiinţarea Inspecţiei Muncii şi înfiinţarea unei entităţi comasate

Impozitul de 16% pe veniturile din dividende ar putea fi eliminat, din 2016

Guvernul intenţionează să elimine impozitul de 16% pe veniturile din dividende de la 1 ianuarie 2016, invocând evitarea dublei impuneri, ceea ce va duce la diminuarea comportamentului evazionist şi limitarea externalizării profitului, măsura fiind inclusă în proiectul noului Cod Fiscal.
Impozitul de 16% pe veniturile din dividende ar putea fi eliminat, din 2016

Auditorii Big Four, selectaţi de ASF pentru teste de stres în asigurări, alături de Mazars, Milliman

Autoritatea de Supraveghere Financiară a selectat Deloitte, Ernst&Young, KPMG, PwC, Mazars şi Milliman pentru evaluarea activelor şi pasivelor a 13 asigurători, valoarea contractului fiind estimată la 12,3 milioane de lei, cu TVA.
Auditorii Big Four, selectaţi de ASF pentru teste de stres în asigurări, alături de Mazars, Milliman

Referatul DNA cu propunerea de arestare preventivă a cumnatului lui Ponta: Herţanu şi ceilalţi inculpaţi în dosar au acţionat concertat pentru fraudarea banilor UE – VIDEO

Procurorii DNA care anchetează dosarul în care a fost reţinut Iulian Herţanu, cumnatul premierului, spun că oamenii de afaceri inculpaţi în dosar au acţionat ”concertat” pentru fraudarea fondurilor UE şi că există riscul major ca nefinalizarea investiţiilor să ducă la pierderea finanţării europene.
Referatul DNA cu propunerea de arestare preventivă a cumnatului lui Ponta: Herţanu şi ceilalţi inculpaţi în dosar au acţionat concertat pentru fraudarea banilor UE - VIDEO

Consul român: Comunitatea românilor este „profund umilită” de documentarul difuzat de Channel 4

Comunitatea românilor din Bristol se simte "profund umilită" de conţinutul documentarului despre imigraţie difuzat de postul tv Channel 4, afirmă consulul României în oraşul britanic, Răzvan Constantinescu.
Consul român: Comunitatea românilor este

Votul final la proiectul de respingere a OUG 55 privind migraţia aleşilor locali, săptămâna viitoare

Deputaţii au discutat, miercuri, proiectul de respingere a ordonanţei de urgenţă 55 privind migraţia aleşilor locali, PNL susţinând, fără succes, că aleşii locali care au trecut de la un partid la altul ar trebui să-şi piardă mandatul, iar votul final fiind amânat pentru săptămâna viitoare.
Votul final la proiectul de respingere a OUG 55 privind migraţia aleşilor locali, săptămâna viitoare

CEDO a confirmat complicitatea Poloniei în programul de extrădări judiciare ale CIA

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a confirmat marţi complicitatea Poloniei în programul de extrădări extrajudiciare ale CIA - care a operat o închisoarea secretă la baza militară Stare Kiejkuty -, respingând apelul Varşoviei împotriva deciziei din iulie, relatează portalul EUObserver.
CEDO a confirmat complicitatea Poloniei în programul de extrădări judiciare ale CIA

SI plănuieşte să folosească ambarcaţiuni cu imigranţi din Libia pentru a provoaca teroare în Europa

Statul Islamic (SI) plănuieşte să se folosească de ambarcaţiuni cu imigranţi din Libia pentru a provoca teroare în Europa şi a închide rute comerciale, gruparea prezentând acest stat, într-un mesaj de propagandă, drept "poarta (sa) strategică", relatează The Independent în pagina electronică.
SI plănuieşte să folosească ambarcaţiuni cu imigranţi din Libia pentru a provoaca teroare în Europa

Spectacolul „Omul-pernă”, o dramă întunecată dintr-un stat totalitar, vineri, la Godot Cafe

Spectacolul "Omul-pernă", cu Rareş Andrici, Cosmin Dominte, George Lepădatu şi Tudor Andronic, o dramă întunecată ce se petrece într-un stat totalitar, va fi prezentat, vineri, de la ora 19.00, la Godot Cafe din Bucureşti.
Spectacolul

Guvernul lasă primăriile să crească impozitele şi taxele locale cu până la 50%

Impozitele şi taxele locale vor fi indexate în continuare o dată la trei ani în funcţie de inflaţie, dar nu de către Guvern, ca în prezent, ci direct de primării, şi vor putea fi majorate cu până la 50% faţă de acest nivel, comparativ cu nivelul maxim de 20% permis de normele actuale.
Guvernul lasă primăriile să crească impozitele şi taxele locale cu până la 50%

Guvernul permite creşterea taxei de divorţ la primărie din 2016

Persoanele care divorţează pe cale administrativă, la primărie, vor putea plăti mai mult de anul viitor, Guvernul urmând să ridice până la 750 lei limita în care taxa percepută de primari poate fi majorată peste suma standard.
Guvernul permite creşterea taxei de divorţ la primărie din 2016

Gală Superkombat la Ploieşti, pe 7 martie

Prima gală Superkombat din acest an este programată la 7 martie în Sala Sporturilor Olimpia din Ploieşti şi programează meciuri pe reguli de K-1, confruntări de MMA şi o partidă de fete, se arată într-un comunicat al organizatorilor.
Gală Superkombat la Ploieşti, pe 7 martie

HSBC Elveţia este investigată pentru spălare de bani de către Procuratura din Geneva

Procuratura din Elveţia a deschis o anchetă împotriva HSBC Holdings în ceea ce priveşte acuzaţiile de spălare de bani aduse în atenţia publică săptămâna trecută şi a efectuat percheziţii la birourile diviziei de banking din Geneva ale băncii britanice, relatează The Wall Street Journal.
HSBC Elveţia este investigată pentru spălare de bani de către Procuratura din Geneva

Vânzările Coca-Cola în România au scăzut cu 6% anul trecut

Volumul vânzărilor Coca-Cola în România a scăzut cu 6% anul trecut, de la 148,5 milioane de navete în 2013 la 139,2 milioane de navete, pe fondul unei competitivităţi crescute pe piaţă şi a evoluţiei negative a vânzărilor de băuturi carbogazoase sub brandul Coca-Cola, a anunţat miercuri compania.
Vânzările Coca-Cola în România au scăzut cu 6% anul trecut

Popa: Avem 61 de senatori prezenţi din grupul PNL, ne bazăm pe mai mult de 85 de voturi pentru CC

Liderul senatorilor PNL Ion Popa a declarat, miercuri, la finalul unei şedinţe a grupului parlamentar, că la votul pentru numirea unui nou judecător al Curţii Constituţionale vor fi prezenţi 61 de parlamentari PNL, însă liberalii se bazează pe faptul că vor obţine peste majoritatea de 85 de voturi.
Popa: Avem 61 de senatori prezenţi din grupul PNL, ne bazăm pe mai mult de 85 de voturi pentru CC

CE vrea ca firmele europene să fie impozitate în locul de desfăşurare a activităţilor economice

Societăţile europene trebuie să fie impozitate în locul în care îşi desfăşoară activităţile economice generatoare de profit pentru a nu se mai putea sustrage de la plata contribuţiei, a decis, miercuri, Colegiul comisarilor, în prima dezbatere privind combaterea evaziunii fiscale în UE.
CE vrea ca firmele europene să fie impozitate în locul de desfăşurare a activităţilor economice

Iohannis a semnat eliberarea din funcţie a unui procuror al Parchetului ÎCCJ care fusese condamnat

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, un decret privind eliberarea din funcţia de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ a lui Dumitru Cismaru, ca urmare a condamnării definitive a acestuia pentru săvârşirea unei infracţiuni.
Iohannis a semnat eliberarea din funcţie a unui procuror al Parchetului ÎCCJ care fusese condamnat

Urmărirea penală şi arestarea preventivă a Elenei Udrea, aprobată în Comisia juridică. Plenul Camerei Deputaţilor va vota în 23 februarie

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a avizat, miercuri, cererile DNA privind încuviinţarea urmăririi penale şi arestării preventive a Elenei Udrea pentru noi acuzaţii în dosarul „Gala Bute”.
Urmărirea penală şi arestarea preventivă a Elenei Udrea, aprobată în Comisia juridică. Plenul Camerei Deputaţilor va vota în 23 februarie

Vlasov către instanţă: Condamnaţi-mă, dar veţi trăi toată viaţa cu conştiinţa încărcată

Fostul preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) Mihail Vlasov a rugat-o pe judecătoarea Curţii de Apel Bucureşti să-l achite în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, precizând că, dacă va fi condamnat, aceasta va trăi "cu conştiinţa încărcată toată viaţa".
Vlasov către instanţă: Condamnaţi-mă, dar veţi trăi toată viaţa cu conştiinţa încărcată

CNA vrea să sprijine radiourile mici şi să le ceară celor mari să difuzeze mai mult program local

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) vrea să modifice legislaţia audiovizualului astfel încât să sprijine posturile de radio locale mici şi să le impună marilor reţele de radio să difuzeze mai mult program local.
CNA vrea să sprijine radiourile mici şi să le ceară celor mari să difuzeze mai mult program local

VREMEA se încălzeşte. PROGNOZA METEO pentru joi şi vineri, în ţară şi în Capitală

Joi, vremea se va încălzi uşor devenind normală din punct de vedere termic, cu precădere în regiunile extracarpatice şi în zona de munte, iar în cursul nopţii se va remarca o crestere semnificativă a temperaturilor şi în restul teritoriului, dar mai ales în centru.
VREMEA se încălzeşte. PROGNOZA METEO pentru joi şi vineri, în ţară şi în Capitală

Impozitul pe terenul intravilan va avea limite minime şi maxime. Impozitul maxim – de două ori mai mare

Sistemul de impozitare a proprietarilor de terenuri aflate în intravilan, cu construcţii, va fi modificat prin înlocuirea actualelor valori fixe cu grile având o limită minimă şi una maximă, cota maximă de impunere fiind dublă comparativ cu actualele taxe, conform proiectului noului Cod Fiscal.
Impozitul pe terenul intravilan va avea limite minime şi maxime. Impozitul maxim - de două ori mai mare

Articolele pirotehnice vor trebui etichetate cu număr de înregistrare, care va trebui păstrat 10 ani

Articolele pirotehnice vor fi etichetate cu un număr de înregistrare, bazat pe un sistem de numerotare uniform şi care va conţine detalii privind instituţia care a autorizat produsele şi categoria căreia îi aparţin, toate aceste informaţii urmând a fi păstrate cel puţin 10 ani.
Articolele pirotehnice vor trebui etichetate cu număr de înregistrare, care va trebui păstrat 10 ani

Liviu Munteanu, unul dintre inculpaţii în dosarul Herţanu, a recunoscut faptele şi scapă de arestare

Liviu Munteanu, unul dintre oamenii de afaceri reţinuţi în dosarul privind fraudarea unor fonduri europene, în care este implicat Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, a colaborat cu anchetatorii, recunoscând faptele de care este acuzat, astfel că procurorii nu vor mai cere arestarea sa.
Liviu Munteanu, unul dintre inculpaţii în dosarul Herţanu, a recunoscut faptele şi scapă de arestare

Peste 29.000 de angajaţi din primării şi consilii judeţene intră, vineri, în grevă de avertisment

Peste 29.000 de angajaţi din primării şi consilii judeţene din 38 de judeţe ale ţării şi din Bucureşti vor face, vineri, grevă de avertisment, solicitând acordarea tichetelor de masă şi creşteri salariale, a anunţat, miercuri, Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA).
Peste 29.000 de angajaţi din primării şi consilii judeţene intră, vineri, în grevă de avertisment

Biletele pentru concertul trupei Europe, care va avea loc pe 11 iunie în Bucureşti, puse în vânzare

Biletele pentru concertul pe care trupa Europe îl va susţine la Arenele Romane din Bucureşti, pe 11 iunie, au fost puse în vânzare, informează un comunicat remis MEDIAFAX.
Biletele pentru concertul trupei Europe, care va avea loc pe 11 iunie în Bucureşti, puse în vânzare

Galaţi: Contract de peste 7 milioane de lei cu firma administrată de Herţanu, în litigiu

Grossman Engineering, firma administrată de cumnatul lui Victor Ponta, Iulian Herţanu, are un contract de peste 7 milioane de lei încheiat în 2009 cu Administraţia Fluvială a Dunării de Jos Galaţi, din care ar fi încasat 60% pentru lucrări nefinalizate, contract aflat în litigiu la Curtea de Arbitraj.
Galaţi: Contract de peste 7 milioane de lei cu firma administrată de Herţanu, în litigiu

Sectorul industrial din România a scăzut în ianuarie. 35% din firme au redus producţia

Sectorul industrial din România, care include activităţile de prelucrare a materiei prime, minerit, energie şi apă şi salubritate, a înregistrat scăderi în prima lună a anului, 35% dintre firme raportând reduceri ale producţiei, conform Barometrului Industriei, realizat de IRSOP Market Research.
Sectorul industrial din România a scăzut în ianuarie. 35% din firme au redus producţia

Metrorex alocă 38 milioane de lei în 2015 pentru linia spre aeroport. Termenul de punere în funcţiune este 2020, la cererea UEFA

Metrorex, cu un buget de investiţii de aproape 2 miliarde lei în acest an, va aloca suma de 38,5 milioane lei pentru proiectul magistralei 6 care va lega Gara de Nord de Aeroportul Henri Coandă, şi precizează că termenul de punere în funcţiune al liniei este anul 2020, cerinţă impusă de UEFA.
Metrorex alocă 38 milioane de lei în 2015 pentru linia spre aeroport. Termenul de punere în funcţiune este 2020, la cererea UEFA

Un asistent de regie, accidentat grav în timpul filmărilor de la noul opus din seria „James Bond”

Un asistent de regie a suferit o accidentare gravă, marţi, în timpul filmărilor de la noul lungmetraj din seria cinematografică "James Bond".
Un asistent de regie, accidentat grav în timpul filmărilor de la noul opus din seria

Gruparea Stat Islamic, acuzată că prelevează organe pentru a-şi finanţa operaţiunile

Ambasadorul irakian la ONU a cerut marţi Consiliului de Securitate al organizaţiei să verifice acuzaţiile potrivit cărora gruparea Stat Islamic (SI) prelevează organe umane pentru a-şi finanţa operaţiunile, relatează CBS, în pagina electronică.
Gruparea Stat Islamic, acuzată că prelevează organe pentru a-şi finanţa operaţiunile

Elena Udrea, la DNA, unde a fost citată pentru denunţul împotriva lui Coldea. Nu a cerut încuviinţare pentru a merge miercuri în Parlament

Elena Udrea a fost miercuri la DNA, unde a fost citată pentru a oferi lămuriri suplimentare privind denunţul pe care l-a făcut pe 30 ianuarie împotriva şefului SRI Florian Coldea. Udrea a plecat de la DNA, avocatul său precizând că ea nu a cerut încuviinţare pentru a merge miercuri la Parlament, în condiţiile în care este arestată la domiciliu.
Elena Udrea, la DNA, unde a fost citată pentru denunţul împotriva lui Coldea. Nu a cerut încuviinţare pentru a merge miercuri în Parlament

Dezvoltator proiect rezidenţial Stejarii: Clubul de agrement La Stejarii este diferit şi independent

Reprezentanţii firmei Masterage România, dezvoltatorul complexului rezidenţial Stejarii, precizează că acesta este un proiect diferit şi independent de Clubul de agrement "La Stejarii" (Stejarii Country Club), cele două fiind operate de către entităţi juridice separate.
Dezvoltator proiect rezidenţial Stejarii: Clubul de agrement La Stejarii este diferit şi independent

Ponta: Sunt proşti cei care le-au spus „pomeni electorale” măsurilor sociale din 2014

Premierul Ponta a declarat că în 2014 au fost luate multe măsuri de "dreptate socială", iar cei care le-au numit "pomeni electorale" sunt "proşti că le-au spus aşa", arătându-se convins că noul Cod Fiscal şi Cod de Procedură Fiscală vor fi adoptate inclusiv de cei care îşi doresc să fie la guvernare.
Ponta: Sunt proşti cei care le-au spus

Impozitul pe locuinţe şi terenuri va creşte, chiar şi de şase ori în anumite cazuri

Impozitul pe locuinţe nu va mai fi limitat la 0,1% din valoarea impozabilă, ci va fi stabilit între 0,08% şi 0,2% de către primării, iar proprietarii care nu îşi îngrijesc casele şi/sau terenurile vor plăti, din ianuarie 2017, un impozit de şase ori mai mare faţă de nivelul standard.
Impozitul pe locuinţe şi terenuri va creşte, chiar şi de şase ori în anumite cazuri

Chelsea îi va interzice pe fanii care nu au lăsat un bărbat de culoare să urce în metroul din Paris. Poliţiile din Paris şi Londra au lansat anchete – VIDEO

Gruparea engleză Chelsea Londra a anunţat, miercuri, după meciul cu Paris Saint-Germain, din manşa tur a optimilor de finală ale Ligii Campionilor, că îi va interzice pe fanii care au fost filmaţi când nu lăsau un bărbat de culoare să urce în metroul parizian.
Chelsea îi va interzice pe fanii care nu au lăsat un bărbat de culoare să urce în metroul din Paris. Poliţiile din Paris şi Londra au lansat anchete - VIDEO

Inspecţia Judiciară: Declaraţiile lui Udrea şi ale lui Kelemen au afectat independenţa justiţiei

Inspecţia Judiciară (IJ) a decis că declaraţiile publice făcute în ultima perioadă de Elena Udrea şi de Kelemen Hunor au afectat independenţa justiţiei, raportul IJ în acest caz urmând să fie analizat în şedinţa de joi a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
Inspecţia Judiciară: Declaraţiile lui Udrea şi ale lui Kelemen au afectat independenţa justiţiei