Video Horaţiu Moldovan, secretat de stat în Ministerul Sănătăţii: ”Nu toţi pacienţii raportaţi au murit efectiv din cauza pneumoniei cu Covid!”

  • Prof. Dr. Horaţiu Moldovan te anunţă că bilanţul deceselor pe care ni-l comunică zilnic autorităţile nu arată concret câţi pacienţi mor exclusiv de Covid 19.
  • Prof. Dr. Horaţiu Moldovan: Nu toţi pacienţii raportaţi au murit efectiv din cauza pneumoniei cu Covid, mulţi dintre ei erau în stare gravă din cauza bolilor asociate.
  • Prof. Moldovan: Are test pozitiv, e infectat cu Covid, e raportat astfel, dar asta nu înseamnă că a murit din cauza asta.
10053 afișări

Prof. Dr. Horaţiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, îţi spune că bilanţul deceselor pe care ni-l comunică autorităţile zilnic nu arată concret câţi pacienţi mor într-adevăr de Covid 19.

Mulţi dintre cei infectaţi erau în stare foarte gravă deja din cauza bolilor cronice pe care le aveau, spune Prof. Moldovan.

”Nu toţi pacienţii raportaţi, cei 820 sau 818 dacă nu mă înşel, au murit efectiv din cauza pneumoniei cu Covid. Există un număr semnificativ de pacienţi decedaţi care asociază Covid dar a căror cauză de mortalitate este alta: cancer terminal, insuficienţă cardiacă terminală, severă, accident vascular cerebral, ciroză hepatică decompensată, insuficienţă renală cronică”, a declarat Prof. Dr. Horaţiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

Prof. Moldovan explică faptul că numărul acestor persoane nu ne este încă comunicat exact şi te lasă să înţelegi că doar o parte din cei peste 800 de oameni decedaţi au avut drept cauză a mortalităţii exclusiv pneumonia cu Covid.

”Are test pozitiv, e infectat cu Covid, e raportat ca Covid, asta nu înseamnă că a murit din cauza asta”, a mai precizat Prof. Dr. Horaţiu Moldovan.

Prof. Moldovan anunţă că ia în calcul ca DSP-urile din ţară să împartă cele peste 800 de decese raportate până acum şi să facă o statistică separată a deceselor din alte cauze decât cele datorate exclusiv Covid 19, însă acest lucru este deocamdată la nivel de discuţii.  

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici