Video ŞTIRILE OREI 12.00 | 10 iunie 2019

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 12.00, 10 iunie 2019.

126 afișări

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, în această dimineaţa, o atenţionare cod galben de ploi, vijelii şi grindină, valabilă pentru 33 de judeţe şi pentru Capitală, până marţi noaptea. Se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20...25 l/mp, iar izolat 40...50 l/mp.

Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură în funcţie a ministrului justiţiei, a ministrului fondurilor europene şi a ministrului pentru românii de pretutindeni va avea loc în această după masa, la ora 17:00, la Palatul Cotroceni.

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a spus, că a discutat cu premierul şi au convenit ca raportul referitor la votul din diaspora de la alegerile europarlamentare din 26 mai să fie făcut public.

Premierul Viorica Dăncilă le-a spus vineri în şedinţa Comitetului Executiv, că nu a fost lăsată să se implice în realizarea legii bugetului de stat, precizând că "altcineva a făcut bugetul, politic". Asta a declarat primarul general al Capitaşei, Gabriela Firea, a declarat, luni, înaintea şedinţei BPN PSD,

Alianţa Nord-Atlantică a anunţat că urmăreşte cu îngrijorare criza politică din Republica Moldova. Alianţa doreşte ca părţile politice implicate să rezolve situaţia prin intermediul dialogului, cu respect pentru statul de drept.

Taguri:
ştiri,
mediafax,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici