Guvernatorul din Veneto şi-a cerut scuze pentru afirmaţia că în China oamenii mănâncă „şoareci vii”

Guvernatorul din Veneto, una dintre regiunile cel mai grav lovite de coronavirus în Italia, şi-a cerut scuze sâmbătă pentru că a criticat China pentru apariţia bolii şi a spus despre chinezi că „mănâncă şoareci vii”.

1808 afișări
Imaginea articolului Guvernatorul din Veneto şi-a cerut scuze pentru afirmaţia că în China oamenii mănâncă „şoareci vii”

Guvernatorul din Veneto şi-a cerut scuze pentru afirmaţia că în China oamenii mănâncă „şoareci vii”

„Este un fapt cultural, iar China a plătit un preţ mare pentru această epidemie, deoarece i-am văzut pe toţi mâncând şoareci vii sau chestii de acest fel”, a afirmat guvernatorul. Luca Zaia a dat vina pe China pentru răspândirea focarului în Italia, care a dus la cel puţin 21 de morţi, spunând că spre deosebire de italieni, chinezii nu au standarde bune de igienă.

„Igiena pe care o au oamenii noştri, veneţienii şi cetăţenii italieni, pregătirea culturală pe care o avem, este aceea de a face un duş, de a spăla, de a ne spăla pe mâini de multe ori”, a spus vineri Zaia într-un interviu pentru postul tv Antenna 3-Nord Est.

Apoi a revenit asupra declaraţiei, cerându-şi scuze, şi a spus că nu a avut intenţia de a provoca tensiuni.

„Cuvintele mele au ieşit prost, sunt de acord. Dacă cineva a fost jignit, îmi pare rău. Am vrut să spun că atunci când vine vorba de sănătatea şi siguranţa alimentelor, controalele se schimbă de la o ţară la alta”, a declarat el pentru Corriere della Sera, sâmbătă.

Noul coronavirus a apărut la sfârşitul anului 2019 în oraşul chinez Wuhan, unde oamenii de ştiinţă cred că s-ar fi putut transmite la oameni de la animalele dintr-o piaţă locală, unde s-au vândut lilieci, şerpi şi alte animale sălbatice. China a închis temporar toate aceste pieţe în ianuarie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici