Pot flatulenţele să transmită noul virus COVID-19? Explicaţia experţilor în sănătate din China

  • Oamenii se tem că virusul COVID-19 poate fi transmis prin flatulenţe.
  • Experţii în sănătate au explicat cât de mare este această posibilitate.
  • Un experiment arată că pantalonii pot stopa eficient bacteriile şi virusurile.
23085 afișări
Imaginea articolului Pot flatulenţele să transmită noul virus COVID-19? Explicaţia experţilor în sănătate din China

Nu e o glumă. Pot flatulenţele să transmită noul virus COVID-19? Explicaţia experţilor în sănătate din China

Chiar dacă pare bizar, centrul pentru controlul bolilor din districtul Tongzhou al oraşului Beijing, capitala Chinei, a explicat, într-o postare publicată pe reţeaua de socializare WeChat, care sunt şansele ca virusul COVID-19 să fie transmis prin intermediul flatulenţelor, transmite publicaţia Global Times.

În mod normal nu există acest risc, dar nu este exclus ca virusul să fie transmis şi pe această cale, dacă cineva se află suficient de aproape de persoana infectată care eliberează gazele intestinale, potrivit experţilor în sănătate, care au răspuns la o întrebare pusă de utilizatori. Altfel, în mod normal, pantalonii şi lenjeria intimă reprezintă un filtru eficient.

Întrebarea a apărut după ce un medic a descoperit urme de coronavirus în fecalele şi urina persoanelor infectate.

Potrivit unui experiment realizat în urmă cu câţiva ani de Karl Kruszelnicki şi Luke Tennent, oamenii nu trebuie să poarte filtre şi în zona posteriorului, deoarece pantalonii pot stopa eficient bacteriile şi virusurile.

În concluzie, spun experţii chinezi, dacă toată lumea poartă pantaloni, nu există riscul transmiterii COVID-19 şi prin intermediul gazelor intestinale.

Dacă un om infectat nu poartă pantaloni sau lenjerie intimă şi eliberează gaze, există posibilitatea ca persoanele aflate în apropiere să fie infectate cu coronavirus.

Foto: Profimedia Images

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici