OMS speră că echipa sa de oameni de ştiinţă să poate merge în China pentru a descoperi orginile virusului care a provocat pandemia de Covid-19. ” Trebuie să înţelegem de unde a venit şi să ştim de unde ar putea reapărea”

  • OMS speră că echipa internaţională de oameni de ştiinţă pe care a reunit-o pentru a găsi originile virusului care a provocat pandemia Covid-19, va putea să meargă pe teren în China.
  • Echipa are misiunea de a descoperi originile virusului şi de a afla cum s-a transmis la om.
  • Pandemia de coronavirus a izbucnit la sfârşitul anului 2019, în oraşul Wuhan.
1646 afișări
Imaginea articolului OMS speră că echipa sa de oameni de ştiinţă să poate merge în China pentru a descoperi orginile virusului care a provocat pandemia de Covid-19. ” Trebuie să înţelegem de unde a venit şi să ştim de unde ar putea reapărea”

Profimedia

Organizaţia Mondială a Sănătăţii speră că echipa internaţională de oameni de ştiinţă  pe care a reunit-o pentru a găsi originile virusului care a provocat pandemia Covid-19, va putea să meargă pe teren în China „în curând.”
 
”Vrem să credem că vom avea o echipă pe teren. Este absolut necesar ca echipa noastră internaţională să se alăture colegilor săi chinezi şi să meargă pe teren,” a subliniat luni, 23 noiembrie Mike Ryan, responsabilul OMS cu situaţiile de urgenţă, notează Le Figaro.
 
Echipa internaţională formată din zece oameni de ştiinţă recunoscuţi în diferitele lor domenii de expertiză are misiunea de a descoperi originile virusului şi de a afla cum s-a transmis la om, dar încă nu a putut călători în China. Pandemia de coronavirus a izbucnit la sfârşitul anului 2019 în oraşul Wuhan. Oamenii de ştiinţă cred că virusul s-a răspândit de la un liliac. 
 
China, acuzată de Statele Unite
 
Statele Unite, ţara cea mai afectată de pandemie cu aproape 260.000 de morţi, au acuzat public Beijingul că ascunde lucruri, iar pe OMS că a acceptat prea uşor explicaţiile autorităţilor chineze. Alte state membre, deşi sunt mai puţin critice, suspectează, China că încetineşte procesul. Până în prezent, OMS a reuşit să trimită o echipă de recunoaştere în China, în iulie.
 
„Este foarte important şi ne-am dori ca această echipă să plece cât mai repede posibil şi, prin urmare, construim relaţia dintre partea chineză şi echipa internaţională,” a precizat Mike Ryan, adăugând că cele două echipe au avut videoconferinţe regulat.
 
Prin urmare, aşteptăm şi avem asigurări în acest sens de la colegii noştri din guvernul chinez că activitatea de teren a misiunii va fi facilitată şi va avea loc cât mai repede posibil, pentru a linişti comunitatea internaţională. Cu toţii trebuie să cunoaştem originile virusului, trebuie să înţelegem de unde a venit, de asemenea, să ştim de unde ar putea reapărea în viitor şi cred că colegii noştri chinezi sunt la fel de dornici ca şi noi să găsim un răspuns," a adăgat Mike Ryan.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici