Spania a înregistrat duminică cel mai mic număr de morţi din ultimele 54 de zile

Directorul Medicinei de Urgenţă, Fernando Simon a spus într-o conferinţă de presăcă numărul deceselor înregistrate în ultimele 24 de ore este de 143 fiind cel mai mic nivel de la data de 18 martie până astăzi, relatează Reuters.

2917 afișări
Imaginea articolului Spania a înregistrat duminică cel mai mic număr de morţi din ultimele 54 de zile

Sursă foto: Profimedia

"Continuam cu trendul descendent din ultimele zile", a spus Fernando Simon.
 
Aproximativ 51% din populaţia din Spania va intra de luni în prima etapă din cele patru de relaxăre a restricţiilor. Guvernul a decis să implementeze relaxări în anumite zone ce îndeplinesc condiţiile.
 
Vor fi permise adunările de până la 10 persoane, iar oamenii vor putea circula liber în provincia lor. În Insulele Canare şi Baleare: barurile, restaurantele şi magazinele vor fi deschise la capacitate redusă. Muzeele, sălile şi hotelurile îşi vor redeschide uşile după mai bine de două luni.
 
Totuşi cele două mari oraşe ale Spaniei, Marid şi Barcelona nu îndeplinesc criteriile pentru a intra în faza unu a relaxărilor şi vor rămâne în faza zero.
 
"E groznic pentru economie", a spus Preşedintele regional al Madridului.
 
În total în Spania numărul deceselor a ajuns la 26.621, iar numărul persoanelor infectate se situează la 224.390, potrivit Ministerului Sănătăţii.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici