Guvernul a aprobat schema de ajutor de stat pentru sprijinirea industriei cinematografice

Guvernul a adoptat, miercuri, printr-o Hotărâre, o schema de ajutor de stat pentru sprijinirea industriei cinematografice, program care se va derula până la sfârşitul anului 2020, bugetul anual urmând să fie de 50 de milioane de euro, informează Executivul.

535 afişări

Imaginea articolului Guvernul a aprobat schema de ajutor de stat pentru sprijinirea industriei cinematografice

Guvernul vrea introducerea unei scheme de ajutor de stat pentru cinematografia românească

”Guvernul a adoptat, printr-o Hotărâre, o schema de ajutor de stat pentru sprijinirea industriei cinematografice. Această schema de ajutor de stat este multianuală, se va derula până la sfârşitul anului 2020, şi va avea un buget anual de 50 de milioane de euro.Această schema de ajutor de stat este multianuală, se va derula până la sfârşitul anului 2020, şi va avea un buget anual de 50 de milioane de euro”, informează Guvernul, printr-un comunicat de presă.

Potrivit acestui proiect, vor putea fi acoperite până la 45% din cheltuielile eligibile pentru producţia de film realizate pe teritoriul României, în următoarele condiţii:

- Alocări financiare nerambursabile în cuantum de 35% din totalul cheltuielilor eligibile cu achiziţia, închirierea, fabricarea de bunuri şi/sau servicii ocazionate de dezvoltarea proiectelor de film şi producţie de film în România, precum şi cu onorariile, salariile şi alte plăţi către persoane fizice, aferente implementării proiectului;

- Alocări financiare nerambursabile în cuantum de 10% peste alocarea de bază (de 35%), cu condiţia promovării turistice a unei zone geografice, a unui oraş sau a României, în cadrul producţiei cinematografice.

Aceste alocări financiare se acordă în condiţiile în care minimum 20% din bugetul total al proiectului se realizează pe teritoriul României.

”Pot beneficia de această formă de sprijin întreprinderile române sau străine înregistrate, care îndeplinesc cumulativ o serie de condiţii, între care realizarea cheltuielilor eligibile pentru implementarea proiectului în valoare totală de cel puţin 100.000 de euro, dovedirea caracterului de produs cultural al proiectului şi faptul că acesta îndeplineşte condiţiile de eligibilitate aprobate prin ordin de preşedintele Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză. Ajutorul de stat se acordă pentru producţia de filme, indiferent de mediul prin care sunt exploatate, precum filme de ficţiune de scurt şi mediu metraj, seriale de televiziune, filme destinate distribuţiei direct pe suport video sau internet sau orice alt tip de support, documentare artistice, filme de animaţie. Valoarea maximă a ajutorului de stat nu poate depăşi 10 milioane de euro pentru fiecare proiect finanţat din această schemă”, se mai arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, schema de ajutor de stat va fi pusă în aplicare de către Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, care va aproba ulterior publicării în Monitorul Oficial a acestei Hotărâri, documentaţia necesară şi testul de eligibilitate.

”Pentru asigurarea transparenţei, Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză va publica pe site textul integral al schemei de ajutor de stat, perioada în care se pot înregistra cereri, bugetul anual, data epuizării bugetului anual şi total al schemei, precum şi formatul documentelor necesare pentru accesare. Prin promovarea aceste scheme de ajutor de stat, Guvernul îşi propune stimularea producţiei de filme, prin încurajarea iniţiativei private în domeniile creaţiei, finanţării, producţiei şi distribuirii filmelor româneşti sau realizate cu participare românească. Introducerea de stimulente fiscale va aduce beneficii industriei de film şi televiziune din România, prin sprijinirea formării profesionale la cel mai înalt nivel, promovarea producţiilor româneşti la nivel internaţional şi crearea de noi locuri de muncă în industriile creative”, se arată în finalul comunicatului de presă.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
GUVERN ,
INDUSTRIA CINEMATOGRAFICĂ ,
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.