Curs valutar: Euro, foarte aproape de maximul istoric, pe fondul tensiunilor politice

Banca Naţională a României (BNR) a afişat marţi o cotaţie de 4,6571 lei/euro, foarte aproape de maximul istoric - 4,6597 lei/euro - consemnat la 29 decembrie, după ce în primele zile din acest an cursul a evoluat sib nivelul de 4,65 lei/euro.

2698 afișări
Imaginea articolului Curs valutar: Euro, foarte aproape de maximul istoric, pe fondul tensiunilor politice

Curs BNR: Euro foarte aproape de maximul istoric, pe fondul tensiunilor politice

Majorarea dobânzii-cheie la 2% pe an şi a dobânzilor pentru facilitatea de depozit (la 1%) şi de credit (la 3%), decisă în şedinţa Consiliului de Administraţie al BNR de luni, a adus o apreciere a leului, cotaţia ajungând la 4,6348 lei/euro luni, după ce fusese 4,6365 lei/euro vineri. Însă factorul care a întors trendul vine din tensiunile politice ale acestor zile.

Parlamentarii PNL au înaintat, marţi, o scrisoare preşedintelui CCR, Valer Dorneanu, solicitându-i să ceară punctul de vedere al Comisiei de la Veneţia, înainte de a se pronunţa asupra sesizărilor primite cu privire la modificările aduse legilor justiţiei. Iar în cadrul PSD au loc o serie de discuţii care ar putea viza chiar „o restructurare” a partidului.

Cursul debutase sub cotaţia de 4,65 lei/euro în şedinţa de marţi, dar a depăşit-o înainte de ora 10.00, apoi a urcat până la un maxim al zilei de 4,6590, după care a scăzut uşor, iar la ora scrierii acestei ştiri oscilează în jurul valorii de 4,6570 lei/euro.

Întrebat, luni, de jurnalişti cum va evolua euro în acest an, guvernatorul BNR Mugur Isărescu le-a recomandat să trateze această temă „cu mai puţină afecţiune” şi să nu mai pună „atât de mult suflet”, după care a spus că moneda europeană va fluctua „cu 5%-6%”, dar „nu v-am dat un punct de reper”.

„În ultimii 4-5 ani, euro s-a plimbat undeva între 4,40 şi 4,65 lei, deci a avut o fluctuaţie de 5,5% sau 25 de bani. Iar dacă luăm ca bază de calcul 4,50 lei/euro, fluctuaţia e sub 3% (...) Vă recomand să trataţi cursul valutar cu mai puţină afecţiune, să nu mai puneţi atât de mult suflet în evoluţia cursului. O marjă de sustenabilitate a cursului ar fi 5%-6%, dar vedeţi că nu v-am dat un punct de reper, de unde până unde va fi 5%. Lăsaţi cursul să-şi facă datoria”, a spus Mugur Isărescu.

Guvernatorul a precizat că în general banca centrală nu face estimări cu privire la evoluţia cursului valutar şi a arătat că leul evoluează faţă de euro într-un regim de flotaţie controlată, lucru care aduce o serie de avantaje faţă de un regim în care cursul ar fi la cotaţie fixă. „Ce v-ar conveni mai mult, o mişcare a cursului de 2%-3%, care poate să atragă capital, sau o mişcare de 10%-15% când corecţia devine inevitabilă?”, a întrebat Mugur Isărescu, la briefingul de presă care a urmat şedinţei de politică monetară.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici