Guvernul a promis FMI că AVAS va vinde 18 mici societăţi

Guvernul s-a angajat în scrisoarea suplimentară de intenţie cu FMI, obţinută de MEDIAFAX, că Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului va finaliza în 2010 vânzarea celor 18 companii mici aflate integral în portofoliu şi va ceda participaţiile minoritare deţinute în cel puţin 150 companii.

20 afișări
Imaginea articolului Guvernul a promis FMI că AVAS va vinde 18 mici societăţi

Guvernul a promis FMI că AVAS va vinde 18 mici societăţi (Imagine: Silviu_Matei/Mediafax Foto)

Scrisoarea de intenţie pe care Guvernul o va trimite directorului general al FMI, Dominique Strauss-Kahn, pentru aprobarea eliberării următoarei tranşe din împrumutul contractat, prevede totodată lichidarea companiei energetice Termoelectrica prin separarea activelor viabile şi închiderea restului companiei până la finele lunii martie 2011, precum şi privatizarea Companiei de Căi Ferate Marfă până la finele lunii martie 2011.

Guvernul va reactiva "în mod agresiv" programul de privatizare, mai ales în domenii precum industria, energia, transportul, turismul şi agricultura, iar Ministerul Economiei va iniţia de asemenea vânzarea participărilor minoritare în mai multe companii aflate sub controlul său, este specificat în scrisoare.

"În cele din urmă, vom retrage treptat subvenţiile pentru extracţia de cărbune până la finele anului 2010 şi vom elabora o strategie de exit care să fie desfăşurată pe următorii cinci ani", se arată în document.

O misiune FMI s-a aflat în ultimele două săptămâni la Bucureşti pentru cea de-a patra evaluare a derulării programului economic care condiţionează împrumuturile. În urma acestei revizuiri consiliul director al FMI va decide în a doua parte a lunii iunie dacă se va elibera cea de-a cincea tranşă din acord, în sumă de aproape 900 milioane euro.

Şeful misiunii FMI de evaluare a acordului cu România, Jeffrey Franks, a declarat că board-ul FMI va discuta acordarea celei de-a cincea tranşe a acordului cu România la finele lunii iunie, dacă Guvernul va lua până atunci măsurile la care s-a angajat, în caz contrar data urmând să fie amânată cu câteva săptămâni.

România are un acord cu FMI pe doi ani, pentru 12,95 miliarde euro, pachetul total de finanţare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, BM şi BERD, urmând să ajungă la 19,95 miliarde euro. România a atras deja împrumuturi de aproximativ 11,5 miliarde euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici