Preţuri de toamnă: Legumele pentru murături se vând la fel ca în 2015, iar comercianţii sunt dispuşi să negocieze

Statisticile oficiale arată că legumele s-au scumpit, în medie, cu 14% în acest an, dar precupeţii din pieţele agroalimentare ale marilor oraşe vând şi în această toamnă legumele pentru murături – varză, gogonele, castraveţi, gogoşari, ardei etc. – la aceleaşi preţuri ca în toamna anului trecut.

1819 afișări
Imaginea articolului Preţuri de toamnă: Legumele pentru murături se vând la fel ca în 2015, iar comercianţii sunt dispuşi să negocieze

Preţuri de toamnă: Legumele pentru murături se vând cu aceleaşi preţuri ca în 2015, iar comercianţii sunt dispuşi să negocieze (Imagine: Razvan Chirita/ Arhiva Mediafax Foto)

Potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS), preţurile la grupa „legume şi conserve din legume” au avansat, din toamna 2015 până în prezent, cu 14,4%, iar la grupa „alte legume” – cu 13,3%. Cartofii s-au scumpit cu 37,1% şi doar fasolea s-a ieftinit, cu 1,3%, mai arată datele INS.

În pieţele agroalimentare însă, lucrurile stau cu totul altfel: preţurile de acum ale legumelor pentru murături sunt aceleaşi ca în 2015 şi ţăranii sunt gata să negocieze, chiar dacă se plâng că nu câştigă mai-nimic de pe urma lor.

În Alba Iulia, spre exemplu, există două pieţe agroalimentare situate în zone diferite ale oraşului, în centru şi în cartierul Cetate, preţurile fiind aproximativ aceleaşi. Pieţarii se plâng că muncesc din greu pentru produsele lor, iar câştigul este foarte mic. O doamnă care vinde în piaţa din centru a declarat corespondentului MEDIAFAX că marţea şi sâmbăta sunt zile mai bune, iar în această perioadă oamenii cumpără mai mult produse care se pun la murat sau care se păstrează şi la iarnă. Astfel, gogonelele se vând, la Alba Iulia, cu 2,5 lei kilogramul, castraveţii cu 5 lei/kg, conopida cu 5 lei/kg, pepenii verzi cu 1,5 lei/kg, varza cu 1,5 lei/kg, gogoşarii cu 4,5 lei/kg, ceapa cu 2,5 lei/kg, morcovii cu 2,5 lei/kg, pătrunjelul cu 5 lei/kg, cartofii cu 2 lei/kg şi ardeii Kapia cu 5 lei/kg. În spatele pieţei din Cetate se vând astfel de legume şi en-gross, iar cei care cumpără cantităţi mari beneficiază de reducere de circa 10%.

În lunca Dunării, în schimb, preţurile sunt aproape la jumătate faţă de cele din Apuseni, pentru că aici se găseşte şi unul dintre cele mai mari bazine legumicole ale ţării. Preţurile legumelor pentru murat sunt, în Călăraşi spre exemplu, următoarele: gogonele 2,5 lei/kg, conopidă 2,5 lei/kg, varză 1,2 lei/kg, gogoşari 3 lei/kg, castraveţi 3-4 lei/kg, ţelină 3 lei/kg.

Şi în Bucureşti se negociază intens preţurile, pieţele fiind în această perioadă pline şi de negustori, şi de muşterii pentru legumele de pus la murat. Preţurile din Piaţa Obor sunt următoarele: gogonele 2-3 lei/kg (superofertă: gogonele cu doar 1,50 lei/kg), conopidă 2-3 lei/kg, varză 1,2-1,5 lei/kg, gogoşari 3 lei/kg (gogoşarul dulce cărnos 1,50 lei/kg, iar cel de câmp 2 lei/kg), castraveţi 4-5 lei/kg (cornişorul 6,9 lei/kg, iar cel de saramură 4 lei/kg), ţelină 1,5-2 lei/kg sau 5 lei bucata, mărar 1,5 lei legătura, ghimbir 20 lei/kg, hrean 2 lei legătura mică, 5 lei legătura mare sau 10 lei/kg, pepenaşi 5-6 lei/kg.

Desigur, tot mai mulţi români îşi cumpără murăturile gata preparate, pe care le găsesc tot timpul anului în comerţ, dar „astea nu se compară cu murăturile pe care le pui cu mâna ta”, ne spune unul dintre gospodarii veniţi la piaţă să-şi aprovizioneze cămara pentru iarnă.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici