Renault este aproape de un parteneriat cu grupul chinez Dongfeng. Ce valoare are contractul

Grupul francez Renault ar putea intra în scurt timp într-un parteneriat cu producătorul chinez de automobile Dongfeng Motor, cele două companii urmând să formeze un joint venture de 1,8 miliarde de dolari după 10 ani de discuţii, potrivit presei chineze.

197 afișări
Imaginea articolului Renault este aproape de un parteneriat cu grupul chinez Dongfeng. Ce valoare are contractul

Renault este aproape de un parteneriat cu grupul chinez Dongfeng. Ce valoare are contractul (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Proiectul a fost aprobat în luna mai de oficialii chinezi şi presupune restructurarea unui parteneriat existent între Renault şi China Sanjiang Space Group, au declarat surse apropiate discuţiilor pentru ziarul China Business News, preluat de AFP.

Potrivit informaţiilor apărute anterior în presă, Dongfeng, al doilea mare producător auto din China, ar fi în discuţii pentru preluarea unei participaţii la celălalt concen auto francez, PSA Peugeot Citroen.

Parteneriatul Renault - Sanjiang a fost creat în anul 1993 pentru a produce microbuzul Traffic. Producţia a fost oprită în 2003, iar Renault şi Dongfeng discută de atunci restructurarea companiei.

Dongfeng a preluat în luna iunie 55% din proiectul Renault - Sanjiang, iar noua companie mixtă va avea sediul la Wuhan, în centrul ţării, a afirmat sursa citată.

Noul joint venture ar trebui să înceapă producţia în 2014, fiind vizate în principal SUV-urile, cu o capacitate iniţială de 150.000 unităţi pe an, potrivit ziarului chinez.

Contactat de AFP, un purtător de cuvânt al Dongfeng a declarat că grupul acţionează în direcţia unui joint venture cu Renault.

Reprezentanţii Renault în China au refuzat să comenteze informaţiile.

Vânzările auto din China, cea mai mare piaţă auto din lume, au crescut anul trecut cu 4,3%, la 19,31 milioane unităţi. Creşterea a fost însă limitată de restricţiile impuse în unele oraşe pentru reducerea congestionării traficului şi din raţiuni de poluare.

Compania de consultanţă McKinsey estimează într-un raport prezentat anul trecut că piaţa chineză a automobilelor va creşte cu 8% pe an până în 2020, la 22 milioane unităţi.

Renault este al doilea mare producător auto din Franţa după vânzări şi deţine constructorul român Dacia.

Peugeot a inaugurat săptămâna trecută cea de-a treia fabrică din China, situată tot la Wuhan şi dezvoltată în parteneriat cu Dongfeng.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici