Alegeri legislative în Coreea de Sud: Secţiile de vot s-au deschis

Coreea de Sud a început votul în cadrul alegerilor legislative, considerate un test esenţial pentru preşedintele Lee Myung-bak.

131 afișări
Imaginea articolului Alegeri legislative în Coreea de Sud: Secţiile de vot s-au deschis

Alegeri legislative în Coreea de Sud: Secţiile de vot s-au deschis (Imagine: Alin Matei/Arhiva Mediafax Foto)

Partidul Saenuri aflat la putere şi opoziţia reprezentată de Partidul Democrat Unit sunt în competiţie strânsă, spun analiştii.

În timp ce problemele de securitate naţională fac parte dintre preocupările alegătorilor, prioritare rămân problemele economice interne.

Aceasta este prima dată în 20 de ani când alegerile parlamentare şi prezidenţiale se desfăşoară în acelaşi an, transmite BBC în pagina electronică.

Alegerile pentru cele 300 de locuri în Parlament au loc o dată la patru ani. Un număr de 246 de parlamentari sunt aleşi direct de 40 de milioane de alegători, în timp ce restul sunt aleşi prin reprezentare proporţională.

Analiştii citaţi de presa sud-coreeană susţin că Adunarea Naţională va fi împărţită cel mai probabil în mod egal între cele două partide rivale. Actual, conservatorii Saenuri (Partidul Noua Frontieră) deţine 165 de locuri în parlament, în timp ce opoziţia liberală DUP ocupă 89 de locuri.

La începutul cursei electorale DUP era dat ca fiind câştigător, analiştii considerând politica pro-afaceri nepopulară a preşedintelui Lee ca fiind cauza. Însă greşelile opoziţiei, inclusiv selectarea candidaţilor, au rezultat într-o cursă prea strânsă pentru a putea face pronosticuri, spun analiştii.

Alegerile, care au început la ora 06:00 (00:00, ora României), sunt considerate ca un referendum pentru perioada lui Lee la putere şi o indicaţie privind capacitatea partidului său de a reţine preşedinţia şi la alegerile din decembrie.

Una dintre problemele principale care divid cele două partide este acordul de liber schimb cu SUA ratificat recent, pe care opoziţia ar vrea să îl renegocieze.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici