Amplă ofensivă antiteroristă în Somalia asistată de SUA

Asistenţa americană pentru guvernul somalez ar putea fi esenţială pentru preluarea controlului asupra capitalei Mogadiscio şi instaurarea ordinii în ţară, în cursul unei ofensive care va fi lansată în următoarele săptămâni, relatează New York Times, în ediţia electronică de sâmbătă.

14 afișări
Imaginea articolului Amplă ofensivă antiteroristă în Somalia asistată de SUA

Amplă ofensivă antiteroristă în Somalia asistată de SUA (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Un oficial american, citat sub acoperiarea anonimatului, a apreciat că în operaţiuni vor fi implicate forţe americane sub acoperire, în cazul în care ofensiva se va concentra asupra teroriştilor din al-Qaida. "Este probabil să vedem atacuri aeriene şi operaţiuni ale forţelor speciale", a spus el.

Totuşi, asistentul pentru Africa al secretarului de Stat american a precizat că "nu este o ofensivă americană", iar pe terioriul somalez nu se află trupe americane. Cea mai mare parte a asistenţei acordate guvernului somalez se concentrează asupra antrenării trupelor sau a sprijinului acordat prin intermediul trupelor de pace ale Uniunii Africane.

Conform New York Times, Statele Unite au asigurat şi pregătirea ofiţerilor de informaţii somalezi, sprijin logistic pentru trupele de pace, combustibili pentru efectuarea exerciţiilor militare, informaţii provenite din acţiuni de supraveghere şi fonduri pentru armament şi muniţie. SUA folosesc şi poziţia de prinicpal furnizor de ajutor umanitar pentru Somalia pentru a încuraja agenţiile private să acţioneze rapid în "zonele eliberate" şi să ofere alimente şi medicamente populaţiei somaleze.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici