Angela Merkel primeşte Premiul pentru Pace al UNESCO pentru politica sa privind refugiaţii

Fostul cancelar al Germaniei, Angela Merkel, a primit un premiu al Naţiunilor Unite pentru decizia sa din 2015 de a primi refugiaţi în ţară.

175 afișări
Imaginea articolului Angela Merkel primeşte Premiul pentru Pace al UNESCO pentru politica sa privind refugiaţii

Merkel, care a părăsit funcţia la finalul anului 2021, a primit miercuri, în capitala Coastei de Fildeş, Yamoussoukro, premiul pentru pace Félix Houphouët-Boigny al UNESCO.

"Toţi membrii juriului au fost atinşi de decizia ei curajoasă din 2015 de a primi peste 1,2 milioane de refugiaţi, în special din Siria, Irak, Afganistan şi Eritreea. Aceasta este moştenirea pe care o lasă", a scris juriul în august anul trecut, când a fost anunţată prima dată decizia.

"Să lucrezi cu hotărâre şi perseverenţă pentru pace este chiar mai important decât a fost vreodată", a declarat Angela Merkel în discursul de acceptare.

"Dialogul este arma celor puternici şi nu a celor slabi", a adăugat ea, citându-l pe Houphouët-Boigny, primul preşedinte al Coastei de Fildeş după independenţa sa faţă de Franţa în 1960, informează POLITICO.

Merkel a vorbit şi despre războiul din Ucraina

Merkel a mulţumit juriului pentru alegerea făcută, care "se concentrează pe faptul că războiul ... înseamnă şi că oamenii trebuie să îşi părăsească ţările de origine", referindu-se la refugiaţii din Ucraina.

"Am crezut că vremea războiului în Europa a trecut", a spus Merkel. "Dar de la 24 februarie anul trecut, când a avut loc agresiunea feroce a Rusiei asupra Ucrainei, am ajuns la trista concluzie că nu este aşa. Acest lucru a zguduit Europa până la rădăcini".

În cadrul ceremoniei, au fost aduse omagii lui Merkel şi politicii sale privind refugiaţii

În 2015, Germania a implementat o politică a "uşilor deschise" pentru refugiaţi, iar Merkel a declarat că mulţi oameni din întreaga ţară au susţinut-o, arătând că Germania poate oferi o primire caldă. "Îmi exprim cele mai sincere mulţumiri tuturor acestor oameni, deoarece îi consider şi pe ei câştigători ai acestui premiu", a spus ea.

Audrey Azoulay, directorul general al UNESCO, a lăudat "decizia curajoasă" de a accepta peste un milion de refugiaţi. "V-aţi asumat riscuri... aţi pus în aplicare Declaraţia Universală a Drepturilor Omului", a spus Azoulay.

Preşedintele juriului şi laureat al Premiului Nobel pentru Pace 2018, Denis Mukwege, a declarat că "vă lăudăm umanitatea, spiritul de solidaritate şi simţul acut al eticii, precum şi leadership-ul dumneavoastră ".

Premiul este acordat în fiecare an, începând din 1991, unor persoane sau organizaţii care au depus eforturi semnificative pentru promovarea, cercetarea sau asigurarea păcii. Primii câştigători au fost Nelson Mandela şi Frederik Willem de Klerk.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici