Boris Johnson va scrie o carte despre perioada în care a fost prim-ministru al Regatului Unit

Boris Johnson a semnat un contract pentru a scrie o carte despre perioada tumultoasă în care a fost prim-ministru al Regatului Unit.

88 afișări
Imaginea articolului Boris Johnson va scrie o carte despre perioada în care a fost prim-ministru al Regatului Unit

Politicianul care a susţinut Brexitul şi a condus Partidul Conservator la o victorie zdrobitoare în alegerile din 2019, a fost înlăturat anul trecut de propriii săi parlamentari în urma unei serii de scandaluri.

Boris Johnson va scrie un volum de memorii pentru HarperCollins, a anunţat luni editorul.

"Acesta va fi un volum de memorii de prim-ministru cum nu a mai fost altul. Aştept cu nerăbdare să lucrez cu Boris Johnson în timp ce îşi va scrie relatarea despre perioada în care a fost în funcţie, în timpul unora dintre cele mai importante evenimente pe care le-a cunoscut Regatul Unit în ultima vreme", a declarat Arabella Pike, director editorial la editura William Collins, conform POLITICO.

Nu a fost stabilită încă o dată de publicare a cărţii, iar detaliile financiare ale înţelegerii nu au fost încă dezvăluite.

Johnson, o figură marcantă în politica britanică, a condus campania din 2016 pentru Brexit. El a preluat conducerea conservatorilor în 2019.

Dar primul său an de mandat a coincis cu pandemia COVID-19 şi, deşi guvernul britanic a fost lăudat pentru distribuirea vaccinurilor, a atras critici ascuţite pentru modul în care a gestionat criza şi s-a împotmolit în aşa-numitul scandal Partygate, legat de încălcări a Lockdown-ului de către persoane-cheie din propriul guvern al lui Johnson.

Boris Johnson a fost în cele din urmă dat jos de către parlamentarii săi anul trecut, după ce un aliat politic a fost acuzat de hărţuire sexuală.

Fostul premier a scris anterior o serie de cărţi, inclusiv o biografie a eroului său politic Winston Churchill şi o carte pentru copii.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici