Coreea de Nord a lansat două proiectile neidentificate, probabil rachete balistice, care s-au prăbuşit în Marea Japoniei/ Al doilea test militar efectuat de Phenian în decurs de o săptămână

Coreea de Nord a lansat, sâmbătă dimineaţă, două proiectile neidentificate din zona oraşului Hamhung înspre Marea de Est (Marea Japoniei, n.red.), a anunţat agenţia de ştiri Yonhap, citând Statul Major Interarme al forţelor armate sud-coreene.

806 afișări
Imaginea articolului Coreea de Nord a lansat două proiectile neidentificate, probabil rachete balistice, care s-au prăbuşit în Marea Japoniei/ Al doilea test militar efectuat de Phenian în decurs de o săptămână

Coreea de Nord a lansat două proiectile neidentificate care s-au prăbuşit în Marea Japoniei

Acesta cel de-al doilea test militar efectuat de Coreea de Nord în cursul acestei săptămâni, după ce marţi dimineaţă a lansat alte două proiectile, probabil rachete balistice cu rază scurtă de acţiune.

Proiectilele au fost lansate sâmbătă dimineaţă dintr-o zonă aflată în apropierea oraşului nord-coreean Hamhung, aflat în nord-estul ţării,

Lansarea celor două proiectile are loc la puţin timp după ce preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat că a primit o "scrisoare foarte frumoasă" de la liderul nord-coreean Kim Jong Un, adăugând că este de părere că va avea o nouă întrevedere cu Kim, relatează postul ABC News.

"A fost o scrisoare foarte pozitivă", a declarat Trump, adăugând: "Cred că vom avea o altă întrevedere. Chiar a scris o frumoasă, trei pagini - adică de la cap la coadă - o scrisoare foarte frumoasă".

Trump şi Kim Jong Un s-au întâlnit de trei ori pentru discuţii privind criza generată de programul nord-coreean de înarmare balistică şi nucleară, însă în urma acestor reuniuni s-au înregistrat progrese modeste în ceea ce priveşte denuclearizarea regimului de la Phenian.

Trump a încercat să minimizeze şi importanţa testelor cu rachete efectuate în ultimele săptămâni de Coreea de Nord, susţinând că liderul de la Phenian nu şi-a încălcat promisiunea de a suspenda testele cu arme atomice sau balistice.

"Nu au fost teste nucleare. Testele cu rachete au fost toate cu rază scurtă de acţiune, nu teste cu rachete balistice, nu rachete cu rază lungă de acţiune", a declarat Trump, deşi Pentagonul a ajuns la concluzia că regimul de la Phenian a lansat în ultimele săptămâni mai multe rachete balistice cu rază scurtă de acţiune.

Cele mai recente teste nord-coreene cu rachete au loc în contextul în care în acest moment se desfăşoară un exerciţii militare comune la care participă forţele americane şi cele sud-coreene.

Trump a criticat Coreea de Sud în legătură cu costurile generate de exerciţiile comune.

Astfel, preşedintele american a afirmat că liderul nord-coreean "nu este încântat de exerciţiile de război (...) Nici mie nu mi-au plăcut vreodată (...) Ştiţi de ce? Nu îmi place să plătesc pentru ele. Ar trebui să fim rambursaţi pentru ele şi am spus asta Coreei de Sud".

Phenianul a criticat în repetate rânduri exerciţiile comune din Coreea de Sud, susţinând că acestea constituie o "încălcare flagrantă" a eforturilor în direcţia asigurării păcii în Peninsula Coreea

Regimul de la Phenian a efectuat în ultimele săptămâni mai multe teste cu rachete balistice cu rază scurtă de acţiune în contextul impasului în negocierile cu Statele Unite.

Seul: Proiectilele lansate de Coreea de Nord au fost probabil rachete balistice cu rază scurtă de acţiune

Coreea de Nord a lansat sâmbătă dimineaţă două proiectile despre care se crede că erau rachete balistice cu rază scurtă de acţiune, au anunţat autorităţile de la Seul, avertizând că foarte probabil în perioada următoare vor continua să fie efectuate astfel de teste, informează agenţia Reuters.

Cele două rachete au zburat pe o distanţă de aproximativ 400 de kilometri înainte de a se prăbuşi în mare şi au atins altitudinea de circa 48 de kilometri, au transmis autorităţile militare de la Seul, care au precizat că forţele nord-coreene întreprind în această perioada o serie de exerciţii militare.

Administraţia prezidenţială de la Seul a transmis că Phenianul a întreprins acţiunea de sâmbătă cu scopul de a testa un nou tip de rachetă balistică cu rază scurtă de acţiune, dar şi pentru a protesta faţă de exerciţiile comune Coreea de Sud-SUA ce au loc în această perioadă.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici