CRIZA IMIGRANŢILOR: Aproximativ 1.300 de refugiaţi care plănuiau să ajungă în Grecia, reţinuţi de autorităţile turce

Autorităţile turce au descoperit circa 1.300 de imigranţi care plănuiau să traverseze Marea Mediterană pentru a ajunge în Grecia, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

553 afișări
Imaginea articolului CRIZA IMIGRANŢILOR: Aproximativ 1.300 de refugiaţi care plănuiau să ajungă în Grecia, reţinuţi de autorităţile turce

CRIZA IMIGRANŢILOR: Aproximativ 1.300 de refugiaţi care plănuiau să ajungă în Grecia, reţinuţi de autorităţile turce

Cei aproximativ 1.300 de imigranţi au fost descoperiţi de autorităţi într-o razie a poliţiei turce organizată luni, după ce duminică Turcia a încheiat un acord cu UE privind limitarea numărului de imigranţi care ajung în Europa.

Poliţiştii turci au reţinut sute de sirieni, irakieni şi afgani, precum şi trei traficanţi de persoane, în apropiere de oraşul portuar Ayvacik, din nord-vestul Turciei, au precizat reprezentanţi ai pazei de coastă din Turcia pentru Reuters.

Este cea mai amplă operaţiune de acest tip din ultimele luni, potrivit oficialilor turci.

Imigranţii au fost trimişi într-un centru de repatriere, unde unii dintre aceştia riscă să fie deportaţi.

Premierul turc, Ahmet Davutoglou, a ajuns la o întelegere cu liderii UE, duminică, pe tema crizei migraţiei. Turcia se obligă să limiteze numărul de imigranţi de pe teritoriul său care ajung în Europa, primind un ajutor de trei miliarde de dolari pentru a acorda asistenţă acestora, în schimbul relansării negocierilor cu privire la intrarea Turciei în UE.

Săptămâna trecută, şase copii au murit după ce bărcile în care se aflau peste 70 de imigranţi au naufragiat în apropiere de Turcia. Prima barcă la bordul căreia se aflau 55 de imigranţi, majoritatea cetăţeni sirieni şi afgani, s-a scufundat, tot în apropiere de oraşul Ayvacik. Imigranţii încercau să ajungă pe insula greacă Lesbos, unde au sosit sute de mii de imigranţi de la începutul anului. Cel de-al doilea vas, în care erau aproximativ 20 de persoane, a naufragiat în apropiere de oraşul turc Bodrum, situat la nord de Ayvacik, îndreptându-se spre insula greacă Kos.

Potrivit UNHCR, 806.000 imigranţi au traversat Marea Mediterană pentru a ajunge pe continentul european în cursul anului 2015, dintre care majoritatea (660.700) au intrat în Europa prin Grecia. Conform Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM), circa 600 de persoane au murit înecate pe ruta maritimă Turcia-Grecia în 2015.

În Turcia, se află peste două milioane de imigranţi.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici