Doi militari morţi în sudul Turciei, după ce un convoi a trecut peste explozivi

Doi militari turci au murit, iar alţi trei au fost răniţi luni, după ce vehiculul în care se aflau a trecut peste explozivi îngropaţi în pământ, ultimul dintr-o serie de incidente după încălcarea armistiţiului cu militanţii kurzi, afirmă surse din domeniul securităţii, relatează Reuters online.

153 afișări
Imaginea articolului Doi militari morţi în sudul Turciei, după ce un convoi a trecut peste explozivi

Doi militari morţi în sudul Turciei, după ce un convoi a trecut peste explozivi (Foto: Arhiva Mediafax Foto)

Explozia a avut loc lângă oraşul Semdinli, în provincia Hakkari, de la frontiera cu Irakul.

Începând de la sfârşitul lui iulie, Turcia a lansat peste 400 de atacuri aeriene vizând Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), atât în nordul Irakului, unde se află bazele aripii înarmate a mişcării, cât şi în sud-estul Turciei, afirmând că este vorba despre un răspuns la atacuri kurde vizând poliţişti şi militari.

Ankara acuză separatiştii din cadrul PKK - o mişcare introdusă de către autorităţile turce pe lista cu organizaţii teroriste, dar şi de către Statele Unite şi UE pe listele lor - de uciderea a aproximativ 40.000 de persoane, marea majoritate kurzi, de la insurecţia armată din 1984 şi până în prezent.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici