Experţii americani cred că au descoperit autorul codului folosit în atacul împotriva Google
Analiştii americani cred că au identificat autorul chinez al codului de programare folosit în presupusul atac sponsorizat de stat împotriva Google şi a altor companii occidentale, îngreunând eforturile Beijingului de a-şi nega implicarea, relatează Financial Times, în ediţia electronică.
Experţii americani cred că au descoperit autorul codului folosit în atacul împotriva Google (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Descoperirea lor are loc după ce o altă echipă de anchetatori a depistat lansarea acestui spyware (program conceput să asigure preluarea parţială sau totală a controlului asupra sistemului de operare a unui computer fără ştirea utilizatorului - n.red.) către două computere din două instituţii de învăţământ din China, una având legături strânse cu sectorul militar.
Un consultant în domeniul securităţii a redactat acea parte a programului care a utilizat o breşă de securitate până acum necunoscută la nivelul browserului Internet Explorer pentru a intra în computere şi a introduce spyware-ul, a declarat un cercetător care lucrează pentru Guvernul SUA. Oficialii chinezi au beneficiat de acces privilegiat la lucrarea autorului, care a postat elemente ale programului pe un forum al hackerilor şi l-a descris ca fiind ceva "la care lucra".
Persoana care a redactat codul pentru a profita de breşa din browser nu este un angajat permanent al Guvernului, nu a lansat atacul şi de fapt ar prefera să nu fie implicată în astfel de eforturi ofensive, susţine echipa americană care a descoperit rolul său. O echipă separată de contractori americani a depistat lansarea spyware-ului către computere de la Universitatea Jiaotong din Shanghai şi Şcoala Vocaţională Lanxiang, susţin două persoane apropiate anchetei.
Universitatea Jiaotong are unul dintre cele mai bune departamente de securitate din China, potrivit analiştilor americani. Agenţia chineză de presă Xinhua, controlată de stat, a relatat că oficialii din cele două instituţii au negat orice implicare. Teoretic, este posibil ca persoane din afară să fi compromis sistemele ambelor instituţii de învăţământ înainte de a le folosi pentru a colecta date de la companii occidentale.
Dar analiştii americani susţin că cel puţin reţelele Universităţii Jiaotong sunt monitorizate strict, ceea ce le face să fie o alegere ciudată pentru un hacker independent care nu vrea să fie depistat. În plus, "ancheta noastră arată că gazdele care au comis atacurile nu au fost compromise", a afirmat un analist implicat în anchetă.
-
Urna găsită la Corund în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală
Urna găsită într-un autoturism în localitatea Corund din judeţul Harghita şi în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip. citeşte tot
-
Ponta: Am întâlnit mulţi hoţi în viaţa mea, dar niciunul mai mare ca Flutur
Politic astăzi, 19:53
Premierul Victor Ponta a declarat că cei care au greşit politic trebuie schimbaţi din funcţie şi cei care au încălcat legea, pedepsiţi, el adăugând, în acest context: "Am întâlnit mulţi hoţi în viaţa mea, dar niciunul mai mare ca Flutur. Am întâlnit şi mulţi mincinoşi, dar niciunul ca Flutur". citeşte tot





Din nou povestea oficiala e una clar nascocita pentru consumul maselor. Sa vedem de ce nu e veridica si sa aflam cate ceva din culisele acestor atacuri informatice: *