Fine Gael, câştigătorul alegerilor din Irlanda

Partidul de opoziţie Fine Gael a câştigat alegerile legislative din Irlanda, dar nu a întrunit majoritatea absolută, potrivit unui sondaj realizat la ieşirea de la urne şi difuzat sâmbătă de radio-televiziunea publică RTE, care confirmă eşecul aşteptat al partidului premierului.

51 afișări
Imaginea articolului Fine Gael, câştigătorul alegerilor din Irlanda

Fine Gael, câştigătorul alegerilor din Irlanda (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Fine Gael (centru), principalul partid de opoziţie, este creditat cu 36,1 la sută din voturi. Acesta este cel mai bun rezultat al său din noiembrie 1982, precizează RTE. Dar acest procent este un pic dezamăgitor în raport cu numeroasele sondaje care anticipau un scor mai apropiat de 40 la sută.

Partidul nu va putea să întrunească majoritatea absolută, văzându-se nevoit să se alieze cu independenţi sau să formeze o coaliţie cu laburiştii, o formaţiune de stânga cu care a mai guvernat în trecut.

Acest partid a câştigat 20,5 la sută din voturi, potrivit sondajului, care confirmă eşecul Fianna Fail, partidul premierului în exerciţiu Brian Cowen. Formaţiunea nu a obţinut decât 15,1 la sută din voturi, un procent mai slab decât anticipau sondajele de opinie, potrivit RTE, care a intervievat 3.500 de alegători la ieşirea de la urne, vineri.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici