FOTO, VIDEO | UPDATE Cel puţin 18 persoane au murit, iar alte 30 au fost rănite, în urma unui accident rutier pe o autostradă din sudul Germaniei. Un autocar cu turişti a luat foc

Cel puţin 18 persoane au murit, iar alte 30 au fost rănite, după ce un autocar cu turişti a fost cuprins de flăcări în urma coliziunii cu un camion pe o autostradă din landul german Bavaria, a anunţat Poliţia, potrivit agenţiei Reuters.

3546 afișări
Imaginea articolului FOTO, VIDEO | UPDATE Cel puţin 18 persoane au murit, iar alte 30 au fost rănite, în urma unui accident rutier pe o autostradă din sudul Germaniei. Un autocar cu turişti a luat foc

FOTO, VIDEO | UPDATE Cel puţin 18 persoane au murit, iar alte 30 au fost rănite, în urma unui accident rutier pe o autostradă din sudul Germaniei. Un autocar cu turişti a luat foc

Update 17:34  Cel puţin 18 persoane au murit, iar alte 30 au fost rănite, după ce un autocar cu turişti a fost cuprins de flăcări în urma coliziunii cu un camion pe o autostradă din landul german Bavaria, a anunţat Poliţia, potrivit agenţiei Reuters.

"Este acum clar că toate cele 18 persoane date dispărute au decedat în urma accidentului", a anunţat Poliţia printr-un mesaj postat pe Twitter.

Aflat la scena incidentului, Alexander Dobrindt, ministrul german al Transporturilor, a declarat că două persoane sunt în stare critică.

Oficialul german a mai afirmat singurele lucruri din autocar rămase relativ intacte sunt componentele de oţel din caroseria vehiculului.

Cancelarul Angela Merkel a transmis condoleanţe şi a descris accidentul drept "teribil".

Accidentul s-a produs la scurt timp după ora locală 7.00 (ora României, 8.00) în apropiere de localitatea Stammbach, aflată la aproximativ 90 de kilometri nord-est de Nuremberg.

Poliţia a indicat că la bordul autocarului erau doi şoferi şi 46 de pasageri, turişti germani, cei mai mulţi din landul Saxonia, cu vârste cuprinse între 41 şi 81 de ani.

Poliţia a închis traficul pe o porţiune a autostrăzii A9 din nordul Bavariei, iar mai multe elicoptere au fost trimise în zonă pentru a ajuta la operaţiunile de salvare.

Momentan nu se cunoaşte cauza exactă a accidentului, în urma căruia autocarul a fost cuprins de flăcări.

Update 13:50 Cel puţin 30 de persoane au fost rănite, iar 17 sunt date dispărute, în urma coliziunii între un autocar cu turişti şi un camion pe o autostradă din sudul Germaniei, în apropiere de localitatea Stammbach, informează BBC News online.

Autorităţile germane au modificat bilanţul accidentului rutier din sudul Germaniei, indicând că 30 de persoane sunt rănite, iar alte 18 sunt date dispărute, probabil decedate.

Un purtător de cuvânt al serviciului de pompieri a declarat că este improbabil ca vreuna din cele 18 persoane dispărute să fi supravieţuit, în condiţiile în care autocarul ardea puternic în momentul în care echipele de intervenţie au ajuns la locul unde s-a produs incidentul rutier.

Un total de 30 de persoane sunt rănite, multe dintre acestea fiind în stare gravă.

Poliţia a indicat că la bordul autocarului erau doi şoferi şi 46 de pasageri, turişti germani din landul Saxonia, potrivit agenţiei de ştiri Dpa.

Anterior, autorităţile afirmau că cel puţin 31 de persoane au fost rănite, iar 17 sunt date dispărute, în urma coliziunii între un autocar cu turişti şi un camion pe o autostradă din sudul Germaniei, în apropiere de localitatea Stammbach, informează BBC News online.

Ştire Unele persoane prezintă răni grave şi există temeri că ar putea fi şi mai mulţi morţi.

Un purtător de cuvânt al poliţiei a declarat că "în mod realist ne aşteptăm la decese".

Poliţia a blocat traficul pe o porţiune a autostrăzii A9 din nordul Bavariei, iar mai multe elicoptere au fost trimise în zonă pentru a ajuta la operaţiunile de salvare.



Momentan nu se cunoaşte cauza exactă a accidentului, în urma căruia autocarul a fost cuprins de flăcări.

 

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici