Iranul va accepta vizite surpriză la instalaţiile sale nucleare

Aplicarea protocolului adiţional de către Iran care prevede inspecţii surpriză la instalaţiile sale nucleare este inclusă în etapa finală a planului său prezentat la Geneva, a afirmat miercuri şeful negociatorilor iranieni din dosarul nuclear, Abbas Araghchi, rectificând o declaraţie precedentă.

267 afișări
Imaginea articolului Iranul va accepta vizite surpriză la instalaţiile sale nucleare

Iranul va accepta vizite surpriză la instalaţiile sale nucleare (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Aceste declaraţii au fost făcute la Geneva, unde se încheie miercuri cea de-a doua zi de negocieri pe tema programului nuclear iranian controversat, constituind un test pentru credibilitatea schimbării proclamate de noua preşedinţie iraniană. 

"Aceste probleme nu sunt prevăzute în prima etapă a planului nostru dar fac parte din ultima etapă", a declarat Araghchi, citat de agenţia Irna, reeferindu-se la planul prezentat marţi de Iran grupului 5+1 (Statele Unite, Marea Britanie, Rusia, China, Franţa şi Germania).

El a fost întrebat de jurnaliştii iranieni dacă aplicarea Protocolului adiţional la Tratatul de neproliferare (TNP) şi problema nivelului de îmbogăţire a uraniului fac parte din oferta iraniană prezentată marilor puteri, relatează AFP. 

Marţi, el a afirmat totuşi că protocolul adiţional "nu face parte" din planul iranian.

Araghchi a explicat anterior că planul propus marilor puteri are două faze esenţiale. O primă fază, care va dura şase luni, va permite "restabilirea încrederii reciproce" şi o fază finală în care Iranul aplică măsuri de verificare ale AIEA pentru a asigura "transparenţa" programului său nuclear în schimbul ridicării sancţiunilor internaţionale.

Protocolul adiţional permite inspecţii intensificate şi inopinate la instalaţiile nucleare ale unei ţări, efectuate de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), şi obligă ţara să comunice informaţii privind toate operaţiunile ciclului combustibilului nuclear.

Până în prezent, Iranul trebuia să notifice existenţa unei instalaţii nucleare cu trei luni înainte de introducerea materialului de fisiune în instalaţie.

Aplicarea Protocolului adiţional era una dintre cererile pe care secretarul de Stat american John Kerry le-a adresat Iranului pentru a-şi demonstra bunăvoinţa în negocieri. Rezoluţiile AIEA şi Consiliului de Securitate al ONU necesită, de asemenea, ca Iranul să semneze şi să aplice acest protocol adiţional.

Iranul, semnatar al TNP, a aplicat voluntar Protocolul adiţional între 2003 şi 2005 înainte de a înceta să facă acest lucru când dosarul iranian a fost trimis Consiliului de Securitate al ONU. 

Nivelul de îmbogăţire este, de asemenea, una dintre problemele centrale ale discuţiilor dintre Iran şi grupul 5+1, care cer ca Iranul să oprească îmbogăţirea la 20 la sută.

Teheranul afirmă că dreptul la îmbogăţirea uranului este o "linie roşie", dar se declară pregătit să discute "despre nivelul, forma şi cantitatea îmbogăţirii".

Ţările occidentale şi Israelul suspectează Iranul că încearcă să obţină arma atomică sub acoperirea unui program nuclear civil, ceea ce Teheranul dezminte.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici