Macedonia propune patru variante pentru o nouă denumire a fostului stat iugoslav în disputa cu Grecia

Macedonia a propus marţi patru variante pentru o nouă denumire, cu scopul de a încheia disputa cu Grecia privind numele fostului stat iugoslav, pe care Atena îl consideră o ameninţare teritorială la adresa sa, a anunţat premierul Zoran Zaev, relatează site-ul agenţiei Reuters.

18270 afișări
Imaginea articolului Macedonia propune patru variante pentru o nouă denumire a fostului stat iugoslav în disputa cu Grecia

Macedonia a propus patru variante pentru o nouă denumire a fostului stat iugoslav

Skopje şi Atena au fost de acord anul acesta să intensifice negocierile pentru a încheia disputa care blochează aderarea Macedoniei la Uniunea Europeană şi NATO.

Grecia, care deţine drept de veto în ceea ce priveşte admiterea în ambele organizaţii, consideră că denumirea fostului stat iugoslav reprezintă o revendicare teritorială pentru una din regiunile sale nordice, care poartă acelaşi nume.

Macedonia, care speră că problema va fi rezolvată înainte de summitul NATO care va avea loc în luna iulie la Bruxelles, a sugerat folosirea unui calificativ geografic pentru a diferenţia denumirea celor două teritorii.

"Sugestiile sunt Republica Macedoniei de Nord, Republica Macedoniei de Sus, Republica Macedonia Vardar şi Republica Macedoniei (Skopje)", a declarat premierul Zoran Zaev, în urma unui summit al statelor din Balcanii de Vest, ţinut la Londra.

Întrebat dacă Grecia va fi mulţumită de una dintre variante, a acesta a adăugat că "aceştia au câteva opţiuni preferate".

Macedonia şi Albania speră să primească undă verde de la Bruxelles pentru începerea negocierilor de aderare în luna iunie.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici